Miturile arhetipale din
spatele astrologiei - 2 -
Procesiunea de imagini
mitologice ce urmează a fi descrise ca şi concepte planete sunt afişate în
ordine inversă pentru mişcarea anuală a Soarelui prin semne ale zodiacului, de
la Peşti la Berbec. Noţiunea de Haos, de forţe primordiale precum şi denumirea
vechilor zei ale căror funcţii au fost transferate succesorilor, corespunde semnelor
Peşti, Vărsător şi Capricorn. Cel mai tânăr dintre zei ar trebui să fie Martorul
la diferitelor sale personificări.
După cum se ştie,
mişcarea inversă a semnelor zodiacului coincide cu mişcarea de precesie şi se
referă la Marele ciclu de evoluţie. Conform tradiţiei egiptene, transformarea lumii
şi a omului începe în Peşti, simbolizând diviziunea primară şi de la începuturile
dezvoltării vieţii pe pământ. Peştele rămâne în apele primordiale, oferind
legătura cu sursa originală, din ape desprinzându-se diferitele ramuri de
evoluţie care vor ajunge pe calea transformărilor la realizarea, în cele din
urmă, a înţelepciunii cosmice a Berbecului, acel agnus sacrificant. Zeii
mitologiei mundane afişează anumite funcţii caracteristice la care apoi s-a
renunţat, sau au fost uitate, în favoarea altora noi, astfel că putem
identifica ordinea inversă a zodiilor ca echivalente cu stadiile de evoluţie a
conştiinţei umane care, la rândul său, reflectă modificarea socială şi
politică, de mentalitate şi gândire a evurilor istorice.
Arhetipul lui Neptun
(Peşti): abis, haos – caracterul neptunian
Cum s-a format lumea şi care este sursa energiei
acesteia? Mitologiile popoarelor dar şi Biblia, consideră Haosul ca
leagănul primordial al Universului. Haosul reprezintă starea materiei
existente, dincolo de orice imaginaţie convenţională, care ascunde o ameninţare
permanentă la însăşi existenţa lumii aşa cum o ştim, şi astfel
insondabil.
Dar
fiecare persoană are propria sa reprezentare vis-a-vis de starea iniţială a
Universului. Această reprezentare există încă din antichitate: el este
descris, tradiţional ca un abis întunecat umplut cu apă. Este nedeterminat,
dens, şi nu are nici o formă. Caracteristica sa substanţială este lipsa de
spaţiu, iar acest lucru coincide cu reprezentarea modernă a Universului,
expansiunea acestuia dintr-o stea superdensă, supercondensată. Cuvântul haos s-ar
traduce prin hău, un gol căscat; termenul indian shunyata are acelaşi
înţeles: goliciunea, nimicnicia care dă naştere tuturor fiinţelor. În
mitologia Chinei antice, haosul primar este apos, un întuneric complet care aminteşte
de conţinutul unui ou şi care a fost numit Huntun , o concepţie care
a fost transformată mai târziu, în zeul care posedă caracteristicile
indivizibilităţii primare.
Deci, lumea s-a născut din Haos iar
Viaţa din apele primordiale. Percepţia umană nu separă aceste reprezentări. Înţelesul
celor două noţiuni, lume şi viaţă, ca fundamen este de neînţeles. Miturile
asociate introduc imaginea Marei Mamei, lumea descrisă de aceasta este cea pe
care o trăiau în realitate promotorii mitului. În conformitate cu principiul: "ca la
început şi la sfârşitul anului", imaginea de sine se alătură noţiunilor
primare de naştere şi de moarte. Tot ceea ce a apărut din haosul primar va
reveni la ea, aşa că oceanul este asociat nu numai cu furtunile şi cutremurele
criminale ci şi cu schimbarea ritmurilor cosmice, deci cu ameninţarea la adresa
existenţei însăşi. Accadiana Tiamat – Marea Mamă, (sensul lui Tiamat este
ce mare) se manifestă asemeni unei hidre cu şapte capete, care a fost învinsă
de urmaşul ei Marduk şi care a creat lumea din bucăţile trupului ei. În
acest haos, funcţia pasivă poate fi considerată ca aparţinând creaţiei
materiale.
Comparativ cu Haosul vag, Cosmosul
definit reprezintă o abatere de la întregirea primară nediferenţiată; zeii Apelor
reacţionează la acest ordin dat ca să-i blocheze. Rolul distructiv al
zeilor mărilor şi oceanelor îi transformă în rebeli, iar forţa care cere
îngenunchearea lor, în timpul perioadelor de formare, aduce o figură nouă în
panteonul divin - Marelui Zeu sau Zeul Suprem. Astfel, semitul Yammu (mare),
luptă împotriva lui Balu, liderul panteonului de până atunci, care doreşte să
stăpânească Totul aşa cum o făcuse la Început. Este celebră, în acest sens,
detronarea lui Ouranus de către noua generaţie de Titani sub conducerea lui
Cronos/Saturn, când Neptun încă nu se născuse. Reduşi a rang inferior, fără
puterea Începutului, pe măsură ce Universul se expanda, zeii mărilor ocupă o
poziţie periferică (greacul Oceanus , egipteanul Nun ), reducţie
coreleată cu ideea de mizerie, de slăbiciune, de victimizare, reprezentarea
fiind asigurată de cel mai tânăr membru al familiei ( Neptun al cărei
nume înseamnă nepot, era nepotul lui Ouranus şi fiul lui Cronos/Saturn ). Exemplul
caracteristic acestui moment este mitul indo-european despre Trita (al
treilea frate, legătura cu grec Triton ), care a fost aruncat în
temniţa străfundurilor marine de către fraţii săi mai mari. De aici asociera
cu densitatea primordială, lipsa de spaţiu si cu apele primare, când sursa
universală de fertilitate este încă ascunsă. Aceasta relevă sensul
sacrificiului primordial: Peştii
participă la declinul existenţal prin manifestarea şi ordonarea Cosmosului,
astfel încât să rămână permanet legaţi cu ceva de dincolo de Fiinţă, cu
atotputernicia secretă a Haosului, pentru a găsi în străfundurile existenţei
lor legătura cu eternitatea. Acest mit poate fi asociat cu motivul biblic a lui
Iosif, vândut de frații lui
din...invidie.
Imaginile compozite ale abisului marin
şi secretele ale, pântecul mamei de unde a apărut viaţa, forţele distructive ale
haosului şi sacrificiul de sine care stabileşte legătura între viaţă şi
eternitate, Totul se reflectă în arhetipul planetei Neptun, care stăpâneşte
semnul Peştilor. În ceea ce priveşte mitologia, din punct de vedere
istoric, reprezentarea haosului sau a potopului se corelează cu momentele care
au provocat glaciaţiunea şi alte cataclisme naturale, care au împins omenirea
din fostele teritorii şi a creat impulsul de a se dezvolta mecanismele
defensive ale psihicului – crearea de proto-strategii menite să îi ajute să supravieţuiască, apariţia
germenilor ideii de Conducător.
Care a fost saltul la raţiune spirituală
rămâne, în continuare, o mare enigmă. Nu se găseşte o etapă în toată
istoria umanităţii, acel moment
de vis, cum spun mitologiile aborigenilor australieni, când mintea să
fii fost adormită şi să vadă lumea exterioară prin ceaţa proceselor inconştientului. Să
fie ceva foarte bine ascuns în profunzimile sufletului sau, dimpotrivă, a fost ceva
spontan, iniţial şi care apoi s-a colmatat cu acumulări şi trăiri succesive
care uşor, uşor au estompat saltul? Profunzimile sufletului continuă să rămână,
repet, un mare mister şi se reflectă în caracterul neptunian pentru care aceste
lucruri sunt vagi si relative. În termeni psihologici arhetipul lui Neptun
reflectă faptul că nu există nici o diferenţiere între minte şi suflet, la fel
ca viaţa însăşi. - va urma -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu