Haosul dă naştere cerului şi pământului. Dualitatea
Peştilor conţine seminţele, în stare latentă, e drept, ale următoarelor două
semne: Vărsător şi Capricorn, şi care reflectă contradicţiile primare, dintre
ideal şi material. Din haos, ca o particularitate aparte, se desprinde
Ouranus a cărei mantie este constituită de prezenţa germenilor saturnieni ceea
ce va duce la centrifugarea vidului care va separa lumina de întuneric.Să ne imaginăm acest proces aşa cum au
făcut-o anticii: tot ceea ce este lumină se ridică - mai corect, se întinde -
şi cum cel mai uşor lucru este lumina, infinit dispersată în spaţiu, crează
mişcarea. Cel puţin aşa s-a format Cerul în concepţia vechilor chinezi. Undeva,
dincolo de spaţiu, a rămas haosul întunecat şi cupola albastră a firmamentului
a devenit o barieră de netrecut care protejează lumina de invazia forţelor
întunericului. Este un arc albastru de porţi care duce la o lume
necunoscută şi la o divinitate omniprezentă a Cerului, care deţine cheile acestor
porţi. Aceasta a fost imaginea antică a zeului roman Janus , zeul cu
două feţe, o faţă întoarse spre lume, o lume creată de el, o faţă întoarsă spre
Cealaltă lume, neştiută. Iniţial, el a fost zeul cerului, apoi şi-a pierdut
poziţia şi a rămas doar stăpânul Arcului ceresc şi al Porţilor. Iar Zeul Cerului
este un creator care îndeplineşte actul sapienţial: crează! Creaţia sa are loc
la scară cosmică, el separă pământul de cer, spre deosebire de succesorii
săi, el a creat lumea doar prin intermediul gândului, a cuvântului rostit sau
prin voinţă, când încă nu exista nimic. El este creatorul absolut, el concepe
universul ca un întreg, nu are grija părţilor şi implicit nici a fiinţei
individuale. Cerul albastru, rece, infinit, scos din umanitate, este, de
obicei considerat a fi substanţă de creaţia materială, el nu crează din lut sau lemn, el deţine
aceste forţe în sine. Marele Părinte al Zeilor apoi a transmis funcţiile
determinante copiiilor săi care urmau să joace, în continuare, rolul său, iar el
s-a retras. Dar omenirea în ingratitudinea sa l-a uitat pe Părintele Zeilor,
l-a redus la Cerul care susţine lumea şi atât.
Creatorul primordial personifică Lumina. Dar
el este legat, în aceeaşi măsură, de Întunericul separat de Lumină, de
integritatea vieţii şi a morţii apelor primare, cum se întâmplă cu Vărsătorul
care din urciorul său revarsă asupra
lumii două fluxuri acvatice: apa vieţii şi apa morţii ceea ce sugerează
transformarea continuă. El este mai presus de rău şi bun, în sensul
obişnuit al acestor cuvinte, cuvântul Deus / Dumnezeu îşi are originea în etimologia
indoeuropeană - Dyaus - cer senin.
Zeul Cerului este, în acelaşi timp,
anarhic şi sălbatic, instrumentul opoziţiei sale în procesul de creaţie, care
este la fel de spontan ca şi gândirea. Mitologie elenă spune că
Uranus a dat naştere mai întâi unor monştrii şi nemulţumit de progeniturile
sale le-a ascuns în străfundurile Pământului, în Tartar, ceea ce reflectă
procesul infinit de creaţie şi de anihilare. Gaia / Pământul, epuizată de
atâtea naşteri şi frustrată de faptul că nu-şi putea manifesta dragostea
maternă, i-a cerut fiului mai mic, lui Kronos/Saturn să-şi castreze tatăl. Ceea
ce a asigurat separarea Cerului de Pământ şi a determinat începutul existenţei
stabile. Vom mai vorbi despre acest act de castrare sapienţială, nu de alta dar
din sângele revărsat în spuma mării s-a născut nimic altceva decât...frumuseţea...
Afrodita / Venus...
Formarea imaginii de zeu al cerului
luminos, istoric corelează stadiul migraţiei vieţii marine spre viaţa terestră,
care a deschis noi orizonturi acesteia după retragerea gheţarilor. Apar
primii hominizi care devin umani în sensul propriu al cuvântului iluminare pentru că raţiunea, gândirea începe
să dea roade. Luminozitatea, universalitatea şi anarhia sunt
caracteristicile celui Dintâi Creator - Uranus, planeta raţiunii şi a libertăţii
individuale, a spiritului revolut şi de expansiune din fiecare, care aduce la
lumină cele mai ascunse şi neaşteptate lucruri, lucruri care fără o iniţiere prealabilă
pot deveni periculoase pentru OM mai ales atunci când vrea să devină Stăpânul
Absolut. Şi iată cum destinul omenirii de a deveni stăpână de noi întinderi
/ teritorii, ne conduce la următorul arhetip.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu