Arhetipul Soarelui (Leul) - este darul de a fi - solar - 9

Dacă stăm să analizăm lucrurile la rece, putem observa un echilibru între imaginile arhetipale de până acum, unele în raport cu celelalte dar mai ales cu semnele pe care le-am parcurs. Zeul Lumii Subterane va fi întotdeauna legat de resursele existente în lumea invizibilă iar la nivel personal în lumea noastră interioară şi se reflectă puternic în elementul apă. Zeul Făurar va continua activitatea de creaţie a Zeului Luminii, şi reprezintă, astfel, elementul aer. Semnul Fecioarei dezvoltă noţiunea de abundenţă materială pe care o avansează elementul pământ prin semnul Capricornului. Este normal să urmeze dinamismul şi energia în formele ei pure, adică elementul foc, Zeul Soarelui ca distribuitor generos de beneficii  împrumută funcţiile lui Zeului Luminii care este şi cel ce diriguie panteonul.

Soarele se deplaseaza asemeni unei roţi şi a devinit rapid simbolul său universal. Ea apare în miturile primordiale ca un ochi al lui Dumnezeu a Toate Creator şi de aceea este strâns legată de noţiunea de lumină, de răspândirea infinită capabil să cuprindă Totul în Univers. Aşa a ajuns să simbolizeze universalitatea cosmosului. Zeul Soarelui îşi petrece zilele pe Pământ, îşi revarsă binefacerile şi darurile sale asupra acestuia iar seara coboară în lumea subterană, unde se luptă cu forţele întunericului, aşa cum o făcea Ra în calitate de zeu solar iar noaptea se lupta cu vipera divină Apophis. 

Calea de zi cu zi a Soarelui manifestă o unitate de celestă, terestră şi subterană. Imaginile solare combină la cel mai înalt nivel de gândire a arhetipului Vulcan cu procesele de viaţa concretă pe care le implică Fecioara. O roată imensă de foc care atinge Pământul la partea de jos şi Cerul la partea de sus, partea ascendentă si descendentă a roţii despre care vorbeşte Tarotul, Roata Vieţii din basmele şi folclorul nostru, Roata care personifică totalitatea şi integritatea lui a fi.

Au existat şi zei ai discului solar, cum ar fi Aton în Egipt, Khors al slavilor. În mitologiile elenă şi hindusă, imaginea Zeului Soarelui este niţel mai sofisticată, zeii Savitar şi Apolo/Helios călătoresc pe cer în care trase de cai. Apariţia roţii în civilizarea Omului, de la roata olarului la roata atelajului, este asociată ţi ea cu acest arhetip cum am amintit mai sus. Viteza cu care se deplasau, în lupte ori ca mesager, a permis celui care deţinea cel mai mare număr de care să controleze spaţiul terestru, tot aşa cum cel care deţinea cel mai mare număr de vase să stăpânească întinsul apelor, a permis unificarea teritoriilor disparate care, în timp, au dus la formarea imeperiilor.

Ideea de putere este asociată, din start, Soarelui, poate nu întâmplător Akenathon a văzut în discul solar un zeu autocratic. Dar monoteismul său a fost redus la curtea de la Tell el Amarna, nu a avut instrumentarul necesar răspândirii acestuia aşa cum s-a întâmplat cu creştinismul, ideea avea să fie manifestă abia la sfârşitul procesului de dezvoltare mitologică si de aceea este asociată cu arhetipul lui Marte şi cu Berbecul, cel de-al treilea element de foc.

Marii regi, împăraţi, faraoni au avut cuprins în numele lor şi o anumită referire la Soare, ceea ce în panteonul divin ar fi produs repede o schimbare dacă locul Zeului Suprem nu ar fi fost ocupat de Zeul Luminii. Între cei doi rezida simbioza Începutului:

căldura benefică asupra Pământului pe care o aducea Zeul Soarelui şi ploile fertilizatoare pe care le aduce Zeul Luminii/Fulgerelor. Lumina a Soarelui a fost atât de normală încât niciodată nu a stimulat imaginaţia Omului aşa cum o făcea o furtună puternică, numai în timp, treptat, a perceput importanţa energiei solare. Ca distincţie între Zeul Luminii/Fulgerelor care implică forţe superioare cum este fulgerul celes, Zeul Soarelui personifică o putere interioară proprie. Leul, regele animalelor, cu coama galben-roşcată, este asociat cu el, precum şi cu ideea de forţă cu caracter personal.

          Soarele protejează eroii şi intră în luptă el însuşi alături de aceştia, mai ales cu stăpânii pământeni: regele Yang Di luptă cu Zeul Luminii, Huang-di. Dar, uneori, norii care acoperă faţa Soarelui sunt interpretaţi ca o înfrângere a Zeului: pentru că forţa simplă, personală şi independenţa de acţiune chiar dacă sunt puternice nu pot face faţă unui conflict la nivel mondial sau social şi care este destinat să menţină tradiţiile seculare. Înţelegerea păstrării tradiţiilor şi reproducerea deci, vor face obiectul următorului arhetip.

Arhetipul lui Ceres/Demetra - Proserpina/Khore/Persefona (Fecioara): - fertilitatea sub toate formele ei, inclusiv mijloacele de economisire – ceresian si proserpian - 8

          În cazul în care arhetipul Balanţă reglementează relaţiile sociale, arhetipul Fecioară consolidează principiile de economisire dar şi pe cele agrare, în strânsă legătură cu ordinea naturala a lucrurilor. Uneltele de fier şi inventarea plugului, rodul inventivităţii Zeului Făurar, asigură înflorirea agriculturii şi arată o imagine a Mamei Pământ ca cea care hrăneşte, simbolizând abundenţa şi fertilitatea. Demeter/Ceres - mama-pământ, zeiţa fertilităţii şi agriculturii care controlează ciclul naturii, asigură strângerea recoltei şi asigură sămânţa pentru primăvara anului viitor. Ea este însoţită de cohorta de zei care asigură schimbarea anotimpurilor şi care menţin ordinea ciclică a naturii şi servesc ca temelie a procesului agricol. Prin moarte şi renaştere, zeii vegetaţiei ocupă poziţii principale între ciclurile sezoniere. O sămânţă, pentru a rodi, mai întâi trebuie să fie îngropată deci trebuie să moară, un ciclu cosmic firesc. 

În fiecare an, Mama Pământ Demeter/Ceres îşi sacrifică fiica pe Khore / Persefona / Proserpina (proserpo înseamnă a creşte), prin coborârea acesteia în lumea subterană, la soţul său Hades/Pluto. Conform legendei, Hades a lăsat-o să se întoarcă la mama sa abia după ce a mâncat dintr-o rodie, fruct care pecetluia definitiv căsătoria şi care o obliga pe Khore / Persephona / Proserpina să revină la soţul ei. Momentul revenirii la mama sa corespundea perioadei din an în care pământul era fertil - totul era înflorit şi înverzit. Cealaltă jumătate a anului, pământul rămâne sterp – doliul pe care mama îl poartă pentru fiica ei. În mitologia egipteană, Renenuteth (Thermutis în greacă) şi fiul său Neperi (sămânţă), formează o pereche similară. Se spunea despre Neperi că numai după ce a murit el viaţa a început pe pământ. Moartea şi învierea Persephonei/Proserpinei menţine ordinea naturală pe care ea o îndeplineşte în mod corespunzător cu legea universală a schimbărilor sezoniere. 

Puterea executivă simbolizată prin arhetipul Fecioarei trebuie să fie echitabil şi corect pentru a asigura procesul viaţii. La fel, ea este asociată cu dreptatea şi puritatea, Persephona / Proserpina îşi ajută soţul în judecarea sufletelor celor morţi. De obicei, aceste zeităţi amintesc de arhetipul neprihănirii – sacrificiul de sine în numele dreptăţii şi exprimat prin puritatea, virginitatea lor ceea ce corespunde cu numele constelaţiei, şi explică celălalt nume al Persephonei, Khore care înseamnă fată pubelă, aflată la vârsta dintre copilărie şi pubertate. Hindusa Sita – brazdă este şi ea o zeiţă de acest fel: ea a fost născută într-o brazdă şi a fost una cu Pământul mamă reîntrocându-se la sânul ei ca preţ a necredinţei celor care au nivelat brazda abandonând munca pământului.

          Zeii din circuitul agricol, cum ar fi Nisaba din Sumeria al cărui nume înseamnă şi el sămânţă, manifestă, în acelaşi timp, abilitatea de a scrie, ceea ce ajută la evidenţele agricole – recolta, taxele ş.a. O economie stabilă sugerează distribuţia ierarhică a taxelor astfel încât aceasta să se poată asocia cu arhetipul delimitat istoric şi să consolideze principiul economic de diviziune a muncii. În cadrul acestui sistem, animalele domestice joacă un rol important în poziţia socială a oamenilor şi momentul culminant al vieţii cum se regăseşte în arhetipul următor.

Arhetipul lui Chiron - Vulcan (Balanţa): - făurarul, cel care stăpâneşte focul– vulcanian, chironian - 7

Vulcan/Hefaistos simbolizeaza echilibrul Universului. Acestă imagine este reprezentată de Zeul Fierar sau Făurar, cel care mediază lupta dintre forţele opozabile, reconstruind Universul, clipă cu clipă, cu ciocanul său şi nu cu mâinile libere spre deosebire de indianul Tvashtar - creatorul, maestrul. El este cel care făureşte armele zeilor, cel care îl ajută pe Zeul Luminii să-şi învingă duşmanii şi să renunţe la lupta escatologică. Imaginea Zeului Fierar este asociată cu apariţia focului şi cu epoca de fier. Vulcan – de la celtul wel, care îl simbolizează pe Inamicul sau Duşmanul Zeului Luminii, despre care am vorbit şi la arhetipul plutonian, este personificarea miezului fierbinte al pământului, a magmei care curge pe versanţii vulcanilor atunci când aceştia erup, a incendiilor subterane, îngrozitoare şi incontrolabile.

În prezent, Vulcan este o planetă ipotetică; face parte, alături de alte 9 asemenea planete, din sistemul de lucru pus la punct de Alfred Witte, fondatorul Şcolii de la Hamburg, un sistem astrologic, sintetic şi neconvenţional, al cărui principiu de bază sunt punctele mijlocii şi care s-a dovedit că funcţionează chiar foarte bine. În mitologie, Vulcan / Heifaistos sunt arhetipul făurarului, a calfei şi a forjorului, cel care a îmblânzit focul şi l-a folosit ca să creeze lucruri frumoase – de la bijuterii delicate, la arme imbatabile, palate de aur şi foc (cum este grecul Haephestus) sau fulgerele lui Zeus. Uneori, aceast Zeu Făurar este considerat centrul de greutate a panteonului zeiesc prin proiecţia ideeii de un echilibru perfect.

Atunci când forţele subterabe distructive devin nu doar o ameninţare, un pericol ci constituie elementul cel mai greu de rezolvat este clar că omenirea a ajuns în punctul în care este gata să depăşească patima şi violenţa lăsând loc civilizaţiei. Se semnează primele tratate de pace între triburi, pun punct luptei fratricite şi îşi recunosc unele faţă de celelalte teritoriile, formează alianţe în ideea unui virtual duşman şi mai puternic. Faptul că graniţele erau sacre este ilustrată şi de legenda lui Romulus şi Remus când, la fondarea Romei, Remus îl ia în râs fratele său şi sare peste linia trasată pe sol, ca graniţă pentru viitoarea cetate Roma, şi va plăti cu viaţa această aroganţă.

Un tratat de pace sau de alianţă este cea mai înaltă formă de interacţiune socială, şi într-un stat civilizat, Zeul a apărut ca simbol a datoriei divine de a certifica acordul uman şi de a pedepsi fărădelegea. Acest fel de divinitate este personificat de romanul Quirinius, identificat cu Romulus şi vine sa să justifice actul legendar. Iranianul Mithra, cel care a fost născut cu o mistrie în mînă şi personifica Legea Universului, reglementează respectarea tratatelor cu o mie de ochi şi urechi. Hindusul Mitra protejează şi consideră căsătoria un tratat, transformarea relaţiilor personale intr-unele sociale cu o putere şi mai mare. 

Numele lui Mithra se traduce prin paşnic, recunoscător, prietenos. Făurarul sau Fierarul divine este, de asemenea, împăciuitor: el mediază între lumea pământeană şi cea subpământeană. Prin prin protejarea artelor şi meseriilor, Făurarul Divin aduce ordinea în viaţa oamenilor, rupându-i de sălbăticia naturii. Ca şi Zeu sapienţial, creator, el apără Universul de invazia Haosului creând Cupola Cerului, ca şi act cultural este este Maestrul capabil să recreeze lumea – Fecioara de Metal care l-a speriat pe Zeul Luminii, de exemplu, şi să-i înveţe pe oameni cum să se apere de ameninţările care apar. Şi aici, Făurarul se identifică cu Învăţătorul, aici Vulcan se contopeşte cu Chiron.

Actele sale de creaţie sunt întotdeauna concrete şi au finalitate. Cu toate acestea mitul Făurarului subliniază creativitatea limitată a lumii, divizată de influenţe elementare; de exemplu, Zeul Făurar finlandez Ilmariinen a făcut Soarele şi Luna cu mâinile lui  dar nu a fost capabil să le dea şi strălucire. Cel care a făcut-o a fost Vaeinaemoeinen, perechea sa. În mai toate mitologiile apare o pereche de zei creatori care se completează unul pe celălalt, cum este şi cazul zeilor finlandezi Ilmariinen şi  Vaeinaemoeinen sau a hinduşilor Varuna şi Mitra, reciprocitate cunoscută sub numele de polaritate. Ei reprezintă de fapt, modelul civilizator de ordine a lucrurilor. Civilizaţia contemporană occidentală este reglementată de Mithra, în contrast cu caracterul haotic din orient care este reprezentat de Varuna. Se pot asocia foarte bine cu figura dioscurior, Castor şi Polux, din mitologia elenă.

Am întâlnit asociat arhetipului Balanţă unii zei mai mici, uneori animale,  binevoitoare oamenilor şi care îi asistă pe aceştia în acţiunile lor – Pegas din mitologia greacă, Calul care mănâncă jeratic sau Albina care îl ajută pe Făt Frumos în demersurile sale din basmele româneşti, tot aşa cum Făurarul devine indispensabil Zeului Luminii sau Zeului Cerului. Prietenul Făurarului este nimeni altul decât Chiron despre care la un moment dat spuneam că se contopeşte prin calităţile sale de Învăţător cu Făurarul însuşi. El este Învăţătorul lui Asclepios, a lui Orfeu şi a lui Hercles. Potrivit unei legende Chiron ar fi fost cel care i-a dăruit lui Hercule nemurirea sa. Este interesant faptul că asteroidul Chiron, cel care are o anumită afinitate, simpatie chiar faţă de Balanţă, a fost descoperit de către astronomul Charles Koval, al cărui nume de familie pare să aibă rădăcina în Covaliu, Covaci, nimeni altul decât Făurarul sau Fierarul. În Apuseni, celui care lucrează fierul forjat i se spune covaci. Deci, ese de subînţeles că atunci când natura nu pune în pericol societatea, ea devine aliata omului.

Cu toate acestea, domesticirea animalelor care semnifică deja un salt şi un argument politic dar şi ordinea economică în sfera umanităţii, este în mod tradiţional asociată cu semnul următor: Fecioara.

Arhetipul lui Pluto (Scorpion): - puterea ascunsă, resursele interioare - plutonian - 6

Se mai întâmplă ca nu toţi zeii să se supună Zeului Suprem. Întotdeauna a existat o rivalitate între adevărata Lege şi Puterea ca atare sau a banilor, aşa că Zeul Lumii Subterane nu putea face excepţie de la cauză; suveran peste comori incomensurabile, el este independent, nu intră sub jurisdicţia fratelui său. Pluto, a simbolizat dintotdeauna imaginea Duşmanului Veşnic, întruchipează răul şi moartea, este cel care urmăreşte să distrugă ordinea lumii terestre de sub stăpânirea jupiteriană, cel care personifică principiul binelui, norocul şi succesul. 

Pluto înseamnă bogat, preaplin iar în calitate de stăpân absolut a lumii subterane a dobândit toate lucrurile care au dispărut de pe suprafaţa Pământului. Cu cât darurile Cerului şi roadele muncii pământene se împuţinează, cu atât Stăpânul Lumii Subterane devine mai bogat. Existenţa sa de stăpân a lumii subterane este justificată prin funcţia de a păstra ascunse în măruntaiele Pământului, departe de ochii muritorilor şi chiar a zeilor, rezerva, forţa care hrăneşte nu numai regnul vegetal ci şi toate fiinţele. Tot ceea ce este viu are nevoie de energia lui. Ca potenţă este aparent pasiv, dar vigoarea sa se regăseşte în trezirea fertilităţii lui ascunse când noul, viaţa, perenul, încolţesc prin stimularea energiilor telurice şi a depozitelor subterane. Pentru ca viaţa să meargă înainte, Zeul Lumii Subterane asemeni Scorpionului care prin veninul acului îşi distruge adeversarul, aduce la lumină energia extremă când este vorba despre război, foamete sau boală, distruge tot ceea ce nu corespunde lumii trerestre, mai precis tot ceea ce nu are putere să evolueze (instinct de supravieţuire) şi este destinat ruinării. Apoi, îi dă, cum am spune noi, undă verde vieţii pe Pământ.

Interacţiunea dintre cele două anatagonisme primare, Viaţă şi Moarte, este descrisă de către miturile indoeuropene, ca o luptă a supremaţiei - Zeul Lumii Subterane, gelos pe viaţă, mai ales pe seninătatea vieţii pastorale a celor de pe Pământ, fură cu ajutorul lui Hermes, şeptelul Zeilor aflat în grija Soarelui (Helios, Apollo) şi îl ascunde în peşteri subterane. El se manifestă asemeni tăunului (indianul Vritra), cel care are şi funcţie morfoorganică (poate lua orice formă doreşte) care ţinteşte nevăzut şi conduce turmele aiurea. Odată ajunse locul prestabilit, tăunul se transformă într-o viperă cu trei capete care păzeşte intrarea în peşteri. Se produce dezechilibrul – secetă, vipie, izvoarele seacă, nici măcar o adiere...Zeul Zeilor va înfrânge vipera (hidra cu şapte capete din mitologia elenă, balaurul din basmele româneşti) într-o bătălie supremă (escatologică), şeptelul se va întoarce la stăpân, norii aducători de ploaie se avor aduna pe Cer, vântul va începe să bată, iar ploile atât de aşteptate vor fertiliza pământul, un ciclu al naturii care se repetă la infinit, asemeni luptei dintre Bine şi Rău.

            Analog mitului, din punct de vedere istoric ne aflăm în perioada în care se duce o luptă acerbă între popoarele care doresc să se aşeze şi să practice agricultura şi cele nomade care se ocupă cu păstoritul. Motivul biblic Abel şi Cain este mai evident aici. În această perioadă, păstoritul personifică Binele iar Răul tot ceea ce era străin, static cum se întâmplă în cazul agriculturii. Pentru a supravieţui, popoarele nomade aveau nevoie de grâne, iar agricultorii de lapte şi carne şiiii...începe schimbul de mărfuri. Dar marfa înseamnă bogăţie. Rădăcinile acestei noţiuni abstracte au fost la început foarte simple, dar mai târziu, reprezentarea Răului a devenit din ce în ce mai complicată şi a dus la formarea imaginii de haos sau de Iad asupra tot ce era străin şi necunoscut.  Lumea subterană este asociată cu ieşirea din abis (ieşirea lui Tezeu din Labirint după ce a ucis Minotaurul): apele primare care alimentează continuu resursele subpământene pentru ca viaţa să se poată desfăşura fără probleme la suprafaţă, pe Pământ. 

          Imaginea tipică a tărâmului morţii se regăseşte în motivul elin al Câmpiilor Elizee, câmpii, care servesc ca păşune în cazul în care sufletele celor morţi pasc. Interesantă accepţiunea cuvântului a paşte care este sinonimă cu hrana pentru animal iar latinescul anima înseamnă suflet aşa că ideea de viaţă ar putea foarte bine să fie personificată de către un animal. Bogăţia este o altă idee care a fost asociată de obicei cu turma şi care semnifică bogăţia prin înmulţirea şeptelului. Hades din mitologia elină sau Cernounos din cea celtică, însuşi afişează atributele animalelor  - coarne şi copite, de exemplu, arătând relaţia lor cu ideea de animal. Printre caracteristicile primare din Biblie se poate discerne cu uşurinţă ideea că Agricultorul este o reprezentare tipică a Diavolului. Să ne amintim doar de primul fratricid: Cain şi Abel. Primul, agricultor face o ofrandă de grâne, doar că el a lucrat un pământ ce fusese blestemat, este considerată o jertfă oarecare, fără valoare, pe când cel de-al doilea, păstor, sacrifică un miel din turma sa, animal care evident preţuia mai mult. Rădăcina etimologică a cuvântul eliseum se pare că provine din rădăcina wel care s-ar traduce prin Principalul Oponent al Zeului Zeilor; se pare că şi cuvântul avere este derivat din această rădăcină. În mitologia slavă,  zeul turmelor şi a bogăţiei subterane este Veles sau Velnias, cel care s-a luptat cu Zeul Luminii, Percunas. Învins de ultimul, acesta a fost transformat în Diavol.

Revenind la analiza noastră, să mai spunem că setea plutonică, cea de a stoca energiile telurice la propriu, nu distruge Universul. Acesta este menit să se degradeze, să moară periodic şi să reînvie, manifestându-se astfel o armonie bine stabilită, simbolizată în astrologie prin semnul de urmator - Balanța.

- va urma - 

Arhetipul lui Jupiter (Săgetător): - zeul, preotul, regele, conducătorul prin excelenţă - jupiterian - 5

Jupiter sau Zeul Tunetelor - arma sa preferată era mănunchiul de trăznete pe care i-o făurise fiul său,  este imaginea de tată al zeilor cu care ne-am obişnuit, agitator, iluminat, strateg, sfătuitor şi uneori încununat chiar cu numele de Zeu al Cerului.  Zeus este transformarea mai vechiului Dyaus dar şi numele de Jupiter, care se traduc prin părinte al luminii . Născut din vechea generaţie de zei, îi învinge prin forţă, cu propriile lor arme, bazându-se pe dorinţa de răzbunare a celor oprimaţi. Cum? Aruncă în luptă progeniturile uraniene care nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor părintelui lor şi erau încarcerate în temniţa subterană, lugubrul Tartar. Zeus transcede prin Timp şi influenţează soarta lumii  deoarece moşteneşte de la predecesorii săi funcţia sapienţială - procesul de Creaţie, şi astfel devine şef al panteonului elin clasic, fondând o societate în care el era regele. La fel, babilonianul  Marduk şi-a dovedit superioritatea asupra celorlalţi zei prin capacitatea de a face sa dispară şi să reapară o stea, devenind astfel protectorul celorlalţi zei şi, în această calitate, o suprimă pe înfricoşătoarea Tiamat şi obligă Haosul să se retragă şi să nu-şi mai reclame omnipotenţa asupra Universului.  În schimb, a construit Babilonul ceresc care, desigur, era o reflexie a societăţii umane din acea vreme.

Din punct de vedere istoric, arhetipul jupiterian depăşeşte momentul nativităţii şi extinde imaginea societăţii dincolo de relaţia de sânge a casei conducătoare, la nivelul statului bazat pe o anumită ideologie, cea comună tuturor nu doar unei familii, ceea ce reprezintă urmatorul pas în dezvoltarea conştiinţei umane când raţiunea minţii jupiteriene devine posibilă. Această etapă corespunde momentului apariţiei religiei şi a funcţiei sale de bază, ritualul - nu doar ca o manipulare personală  a forţelor htonice şi elementare ale lui Saturn şi Uranus, ci o expresie a gândirii şi reprezentării comune care descrie ordinea universală superioară, de tip jupiterian.

Gândirea mitologică s-a manifestat prin imaginea unui rege-preot care interacţiona cu forţele elementare şi care prin simpla apelare său invocare era capabil să aducă ploaia atât de necesară unei recolte bune. Imaginea naturii dezlănţuite a impresionat şi a alimentat imaginaţia oamenilor astfel încât a devenit simbolul celei mai mari puteri. Numai o fiinţă divină, de talia puternicilor zei, putea să gestioneze o asemenea putere. Cel mai bun lucru pe care îl putea face oamenirea, în acel moment, a fost să îl aleagă ca protector pentru a asigura legătura cu Cosmosul.

Mintea deschisă a Preotului, atât cât îi permitea nivelul inteligenţei şi educaţia acelor vremi, săgeta Cerul interogativ în tentativa Cunoaşterii care, la rândul său, părea să îl direcţioneze în cunoaşterea forţelor creatoare. Astfel că atâta timp cât Cerul era capabil să influenţeze condiţiile naturale prin puterea sa, trebuia să exercite şi o putere care să acţioneze şi de sus în jos şi să detemine soarta oamenilor. Deci să nu ne mirăm că imaginea Zeului Fulgerelor a fuzionat, la un moment dat, cu imaginea Zeului Cerului doar Lumina venea din Cer. Similar, în calitate de rege al pământenilor acţiona numai ca un traducător şi de aceea, de pe Pământ, imaginea sa va fi cea a unui Zeu prin care voinţa Cerului devine potentă. Iată măcar un motiv, pentru care locaţia terestră a Zeului sunt locurile înalte şi stâncoase. Am asociat întotdeauna arhetipul jupiterian cu sclipirile de inteligenţă menite să lărgească gama de percepţii mentale şi să ajute ordinea existentă despre care vorbeam. 

În calitate de rege al zeilor,  coordonează diferitele dimensiuni ale lumii – materială, spirituală, temporală şi atemporală, acvatică, subterană sau ignifugă şi este cel care aduce noroc, fericire, bogăţii şi faimă conform statutului său. Cu toate acestea, el nu este un zeu primordial, astfel că legile şi acţiunile lui sunt perisabile astfel că starea sa, din timp în timp, trebuie retuşată, cosmetizată. Aşa că arhetipul următor descrie tocmai această etapă periodică de transformare. 

Arhetipul lui Saturn (Capricorn):timp, spațiu, destin, sincronicitate - saturnian - 4

Deci, în imensitatea Cerului, Pământul este format. Spaţiul este nu doar nelimitat dar nu are nici scopul şi nici nu produce un rezultat direct. Iar  într-o lume limitată de cunoaşterea epocii este posibil ca toate acestea să capete sens. Lumea materială are început şi sfârşit si este, cu siguranţă, condiţionată de legi care să o protejeze, să o apere. Aceste legităţi menite să păstreze ordinea prestabilită a lucrurilor sunt simbolizate în astrologie de către planeta Saturn. Este cel care a structurat, a ordonat, a finalizat şi a limitat lucrurile, cel care limitează însăşi existenţa noastră. Gândirea antică presupunea că dincolo de aceste limite nu se putem imagina ceva definit, Omul nu era capabil să gândească asemenea lucruri.

        Haosul poate fi reprezentat ca un punct, o mişcare spontană a luminii ca o linie ascendentă sau ca o spirală desfăşurată spre infinit, care aruncă scântei spre exterior, astfel încât apariţia Universului şi a Pământul poate fi văzută ca un segment al acestei linii ori ca un fragment de spirală şi poate fi definită de un ciclu determinant. Lumea limitată este asociată cu Pământul. Zeii tereşterii şi Timpul se substituie zeilor Cerului, aducând stabilitate/materialitate şi astfel definind destinul. Şi lumea materială este strict subordonată predeterminării care a format-o. Ea cohabitează în perfectă armonie cu natura şi cu ea însăşi. Aceasta este epoca de aur a Pământului, asociată lui Saturn. Cei care au un destin determinat, cum se întâmplă cu sumerianul Enkidu din Epopeea lui Ghilgameş, de multe ori se întâmplă să aibă o misiune grandioasă, de expandare ori de salvgardare a umanităţii. Omul este înţeles în mitologie acum, fără îndoială, ca ceva material, cu substanţă pentru ai face pe oameni ceea ce sunt, iar acest material este, de obicei pământul. Cuvintele latine homo şi humus coincid nu numai ca sunet, ci şi ca sens. Omul îşi trăieşte viaţa iar apoi se întoarce la cea care l-a creat, mama sa, Pământul. 

Interesant este că la început Zeul Timpului nu se gândea să aducă pe Pământ Răul şi Moartea. De exemplu, zeul iranian al Timpului, Zervan, cel care personifică principiul determinării, în crearea universului său l-ar fi vrut numai Ormuzd, fiul cel bun, nu şi pe fratele său Ahriman doar că în febra creaţiei a dat naştere la...gemeni, astfel că natura lumii este duală, că viaţă apare ca să mergă spre moarte, că odată ce ne naştem suntem predestinaţi să şi murim. Să ne aruncăm o clipă numai privirea şi asupra zeităţii sumeriene a sorţii, Namtar, numele ei semnifică...moartea şi, în general, zeii sorţii sunt asociaţi cu moartea.

  Semnul Capricornului este asociat cu conştiinţa de sine a individului şi preocupările lui, responsabilitatea pentru a-şi asigura urmaşi, în general, pentru perpetuarea speciei în mod special, toate aceste preocupări fiind strâns legate de accepţiunea lor cu privire la viaţă şi la moarte. Locurile de înmormântare ale strămoşilor au devenit în timp patria sau locul unde se află rădăcinile lor. Deci, arhetipul de pământ care include Timpul şi Zeii Soartei, este asociat cu sfârşitul migraţiilor şi cu fondarea unui loc numit patria şi care, în timp, se va dezvolta în cunoscutele oraşe cetăţi sau adevărate civilizaţii. Un trib are un teritoriu definit şi zei nativi care îl protejează şi pe care ei îl venerează: să ne gândim doar la Hestia asociată zeiţei romane Vesta – păzitoarea Focului Sacru ca simbol al familiei şi al neamului, fiica cea mare a lui Saturn ori la slavul Rod – strămoşul imemorial, liderul vechiului panteon slav. Omul a încercat să influenţeze soarta prin rugăciuni şi ofrande aşa cum au făcut predecesorii săi. Recunoscând că viaţa este determinată în conformitate cu legile imuabile ale vieţii  dar şi cu ciclurile temporale, el a încercat să-şi depăşească dependenţa de natură dar şi de propria condiţie existenţială, stabilindu-se acolo unde era strămoşii, acolo unde era patria, unde va dezvolta agricultura, adică mijloacele de subzidenţă. De asemenea, Omul a încercat să menţină ordinea naturală a lucrurilor şi să promoveze fertilitatea pământului prin ofrandele sezoniere. Şi iată cum găsim primul motiv pentru care Dumnezeu a acceptat ofranda pământului şi a respins-o pe cea a victimei, motivul biblic a lui Cain şi Abel. Stabilitatea, continuitatea neamului şi a tradiţiilor insitutite de Primul Om. Iar utilajele agricole – descoperirea plugului şi aratul, periodicitatea Lunii şi pregătirea pentru muncile câmpului, au promovat dezvoltarea a calendarului, care a făcut mai perceptibilă noţiunea abstractă de Timp.

Celebrarea Anului Nou, vezi tradiţionalul carnaval roman a fost legat iniţial de ofrandele aduse lui Saturn, aşa numitele Saturnalii, Zeul Însămânţare. Numele lui înseamnă semănător , să nu uităm că prin castrarea tatălui său, el a împrăştiat în Univers sămânţa uraniană. Formarea arhetipului saturnian reflectă perioada când umanitatea a devenit conştientă de efemeritatea propriei existenţe. Cu toate acestea omenirea încă nu putea sp-şi influenţeze nici soarta, nici natura sa umană astfel că vechii Zei, ai Soartei şi ai Timpului, au cedat puterea...următorului. 

-          va urma -

Arhetipul lui Uranus (Vărsător): lumina cerească (divină) - uraniană 3

               Haosul dă naştere cerului şi pământului. Dualitatea Peştilor conţine seminţele, în stare latentă, e drept, ale următoarelor două semne: Vărsător şi Capricorn, şi care reflectă contradicţiile primare, dintre ideal şi material. Din haos, ca o particularitate aparte, se desprinde Ouranus a cărei mantie este constituită de prezenţa germenilor saturnieni ceea ce va duce la centrifugarea vidului care va separa lumina de întuneric.Să ne imaginăm acest proces aşa cum au făcut-o anticii: tot ceea ce este lumină se ridică - mai corect, se întinde - şi cum cel mai uşor lucru este lumina, infinit dispersată în spaţiu, crează mişcarea. Cel puţin aşa s-a format Cerul în concepţia vechilor chinezi. Undeva, dincolo de spaţiu, a rămas haosul întunecat şi cupola albastră a firmamentului a devenit o barieră de netrecut care protejează lumina de invazia forţelor întunericului. Este un arc albastru de porţi care duce la o lume necunoscută şi la o divinitate omniprezentă a Cerului, care deţine cheile acestor porţi. Aceasta a fost imaginea antică a zeului roman Janus , zeul cu două feţe, o faţă întoarse spre lume, o lume creată de el, o faţă întoarsă spre Cealaltă lume, neştiută. Iniţial, el a fost zeul cerului, apoi şi-a pierdut poziţia şi a rămas doar stăpânul Arcului ceresc şi al Porţilor. Iar Zeul Cerului este un creator care îndeplineşte actul sapienţial: crează! Creaţia sa are loc la scară cosmică, el separă pământul de cer, spre deosebire de succesorii săi, el a creat lumea doar prin intermediul gândului, a cuvântului rostit sau prin voinţă, când încă nu exista nimic. El este creatorul absolut, el concepe universul ca un întreg, nu are grija părţilor şi implicit nici a fiinţei individuale. Cerul albastru, rece, infinit, scos din umanitate, este, de obicei considerat a fi substanţă de creaţia materială,  el nu crează din lut sau lemn, el deţine aceste forţe în sine. Marele Părinte al Zeilor apoi a transmis funcţiile determinante copiiilor săi care urmau să joace, în continuare, rolul său, iar el s-a retras. Dar omenirea în ingratitudinea sa l-a uitat pe Părintele Zeilor, l-a redus la Cerul care susţine lumea şi atât.

Creatorul primordial personifică Lumina. Dar el este legat, în aceeaşi măsură, de Întunericul separat de Lumină, de integritatea vieţii şi a morţii apelor primare, cum se întâmplă cu Vărsătorul care din urciorul său  revarsă asupra lumii două fluxuri acvatice: apa vieţii şi apa morţii ceea ce sugerează transformarea continuă. El este mai presus de rău şi bun, în sensul obişnuit al acestor cuvinte, cuvântul  Deus / Dumnezeu îşi are originea în etimologia indoeuropeană - Dyaus - cer senin. 

Zeul Cerului este, în acelaşi timp, anarhic şi sălbatic, instrumentul opoziţiei sale în procesul de creaţie, care este la fel de spontan ca şi gândirea. Mitologie elenă spune că Uranus a dat naştere mai întâi unor monştrii şi nemulţumit de progeniturile sale le-a ascuns în străfundurile Pământului, în Tartar, ceea ce reflectă procesul infinit de creaţie şi de anihilare. Gaia / Pământul, epuizată de atâtea naşteri şi frustrată de faptul că nu-şi putea manifesta dragostea maternă, i-a cerut fiului mai mic, lui Kronos/Saturn să-şi castreze tatăl. Ceea ce a asigurat separarea Cerului de Pământ şi a determinat începutul existenţei stabile. Vom mai vorbi despre acest act de castrare sapienţială, nu de alta dar din sângele revărsat în spuma mării s-a născut nimic altceva decât...frumuseţea... Afrodita / Venus...

Formarea imaginii de zeu al cerului luminos, istoric corelează stadiul migraţiei vieţii marine spre viaţa terestră, care a deschis noi orizonturi acesteia după retragerea gheţarilor. Apar primii hominizi care devin umani în sensul propriu al cuvântului iluminare pentru că raţiunea, gândirea începe să dea roade. Luminozitatea, universalitatea şi anarhia sunt caracteristicile celui Dintâi Creator - Uranus, planeta raţiunii şi a libertăţii individuale, a spiritului revolut şi de expansiune din fiecare, care aduce la lumină cele mai ascunse şi neaşteptate lucruri, lucruri care fără o iniţiere prealabilă pot deveni periculoase pentru OM mai ales atunci când vrea să devină Stăpânul Absolut. Şi iată cum destinul omenirii de a deveni stăpână de noi întinderi / teritorii, ne conduce la următorul arhetip.

Arhetipul lui Neptun (Peşti): abis, haos – caracterul neptunian - 2

Miturile arhetipale din spatele astrologiei - 2 -

Procesiunea de imagini mitologice ce urmează a fi descrise ca şi concepte planete sunt afişate în ordine inversă pentru mişcarea anuală a Soarelui prin semne ale zodiacului, de la Peşti la Berbec. Noţiunea de Haos, de forţe primordiale precum şi denumirea vechilor zei ale căror funcţii au fost transferate succesorilor, corespunde semnelor Peşti, Vărsător şi Capricorn. Cel mai tânăr dintre zei ar trebui să fie Martorul la diferitelor sale personificări.

După cum se ştie, mişcarea inversă a semnelor zodiacului coincide cu mişcarea de precesie şi se referă la Marele ciclu de evoluţie. Conform tradiţiei egiptene, transformarea lumii şi a omului începe în Peşti, simbolizând diviziunea primară şi de la începuturile dezvoltării vieţii pe pământ. Peştele rămâne în apele primordiale, oferind legătura cu sursa originală, din ape desprinzându-se diferitele ramuri de evoluţie care vor ajunge pe calea transformărilor la realizarea, în cele din urmă, a înţelepciunii cosmice a Berbecului, acel agnus sacrificant. Zeii mitologiei mundane afişează anumite funcţii caracteristice la care apoi s-a renunţat, sau au fost uitate, în favoarea altora noi, astfel că putem identifica ordinea inversă a zodiilor ca echivalente cu stadiile de evoluţie a conştiinţei umane care, la rândul său, reflectă modificarea socială şi politică, de mentalitate şi gândire a evurilor istorice.

Arhetipul lui Neptun (Peşti): abis, haos – caracterul neptunian

Cum s-a format lumea şi care este sursa energiei acesteia? Mitologiile popoarelor dar şi Biblia, consideră Haosul ca leagănul primordial al Universului. Haosul reprezintă starea materiei existente, dincolo de orice imaginaţie convenţională, care ascunde o ameninţare permanentă la însăşi existenţa lumii aşa cum o ştim, şi astfel insondabil. 

Dar fiecare persoană are propria sa reprezentare vis-a-vis de starea iniţială a Universului. Această reprezentare există încă din antichitate: el este descris, tradiţional ca un abis întunecat umplut cu apă. Este nedeterminat, dens, şi nu are nici o formă. Caracteristica sa substanţială este lipsa de spaţiu, iar acest lucru coincide cu reprezentarea modernă a Universului, expansiunea acestuia dintr-o stea superdensă, supercondensată. Cuvântul haos s-ar traduce prin hău, un gol căscat; termenul indian shunyata  are acelaşi înţeles: goliciunea, nimicnicia care dă naştere tuturor fiinţelor. În mitologia Chinei antice, haosul primar este apos, un întuneric complet care aminteşte de conţinutul unui ou şi care a fost numit Huntun , o concepţie care a fost transformată mai târziu, în zeul care posedă caracteristicile indivizibilităţii primare.

Deci, lumea s-a născut din Haos iar Viaţa din apele primordiale. Percepţia umană nu separă aceste reprezentări. Înţelesul celor două noţiuni, lume şi viaţă, ca fundamen este de neînţeles. Miturile asociate introduc imaginea Marei Mamei, lumea descrisă de aceasta este cea pe care o trăiau în realitate promotorii mitului.  În conformitate cu principiul: "ca la început şi la sfârşitul anului", imaginea de sine se alătură noţiunilor primare de naştere şi de moarte. Tot ceea ce a apărut din haosul primar va reveni la ea, aşa că oceanul este asociat nu numai cu furtunile şi cutremurele criminale ci şi cu schimbarea ritmurilor cosmice, deci cu ameninţarea la adresa existenţei însăşi. Accadiana Tiamat – Marea Mamă, (sensul lui Tiamat este ce mare) se manifestă asemeni unei hidre cu şapte capete, care a fost învinsă de urmaşul ei Marduk şi care a creat lumea din bucăţile trupului ei. În acest haos, funcţia pasivă poate fi considerată ca aparţinând creaţiei materiale.

Comparativ cu Haosul vag, Cosmosul definit reprezintă o abatere de la întregirea primară nediferenţiată; zeii Apelor reacţionează la acest ordin dat ca să-i blocheze. Rolul distructiv al zeilor mărilor şi oceanelor îi transformă în rebeli, iar forţa care cere îngenunchearea lor, în timpul perioadelor de formare, aduce o figură nouă în panteonul divin - Marelui Zeu sau Zeul Suprem. Astfel, semitul Yammu (mare), luptă împotriva lui Balu, liderul panteonului de până atunci, care doreşte să stăpânească Totul aşa cum o făcuse la Început. Este celebră, în acest sens, detronarea lui Ouranus de către noua generaţie de Titani sub conducerea lui Cronos/Saturn, când Neptun încă nu se născuse. Reduşi a rang inferior, fără puterea Începutului, pe măsură ce Universul se expanda, zeii mărilor ocupă o poziţie periferică (greacul Oceanus , egipteanul Nun ), reducţie coreleată cu ideea de mizerie, de slăbiciune, de victimizare, reprezentarea fiind asigurată de cel mai tânăr membru al familiei ( Neptun al cărei nume înseamnă nepot, era nepotul lui Ouranus şi fiul lui Cronos/Saturn ). Exemplul caracteristic acestui moment este mitul indo-european despre Trita (al treilea frate, legătura cu grec Triton ), care a fost aruncat în temniţa străfundurilor marine de către fraţii săi mai mari. De aici asociera cu densitatea primordială, lipsa de spaţiu si cu apele primare, când sursa universală de fertilitate este încă ascunsă. Aceasta relevă sensul sacrificiului primordial: Peştii participă la declinul existenţal prin manifestarea şi ordonarea Cosmosului, astfel încât să rămână permanet legaţi cu ceva de dincolo de Fiinţă, cu atotputernicia secretă a Haosului, pentru a găsi în străfundurile existenţei lor legătura cu eternitatea. Acest mit poate fi asociat cu motivul biblic a lui Iosif, vândut de frații lui din...invidie.

Imaginile compozite ale abisului marin şi secretele ale, pântecul mamei de unde a apărut viaţa, forţele distructive ale haosului şi sacrificiul de sine care stabileşte legătura între viaţă şi eternitate, Totul se reflectă în arhetipul planetei Neptun, care stăpâneşte semnul Peştilor. În ceea ce priveşte mitologia, din punct de vedere istoric, reprezentarea haosului sau a potopului se corelează cu momentele care au provocat glaciaţiunea şi alte cataclisme naturale, care au împins omenirea din fostele teritorii şi a creat impulsul de a se dezvolta mecanismele defensive ale psihicului – crearea de proto-strategii menite să  îi ajute să supravieţuiască, apariţia germenilor ideii de Conducător.

Care a fost saltul la raţiune spirituală rămâne, în continuare, o mare enigmă. Nu se găseşte o etapă în toată istoria umanităţii,  acel moment de vis, cum spun mitologiile aborigenilor australieni, când mintea să fii fost adormită şi să vadă lumea exterioară prin ceaţa proceselor inconştientului. Să fie ceva foarte bine ascuns în profunzimile sufletului sau, dimpotrivă, a fost ceva spontan, iniţial şi care apoi s-a colmatat cu acumulări şi trăiri succesive care uşor, uşor au estompat saltul? Profunzimile sufletului continuă să rămână, repet, un mare mister şi se reflectă în caracterul neptunian pentru care aceste lucruri sunt vagi si relative. În termeni psihologici arhetipul lui Neptun reflectă faptul că nu există nici o diferenţiere între minte şi suflet, la fel ca viaţa însăşi.                                                              - va urma -

Arhetipurile

Miturile arhetipale 
din spatele astrologiei - 1 -

Abordarea cognitivă a astrologie este de obicei considerată de natură empirică, deoarece munca astrologilor se bazează pe practică, în principal, și pe observaţii psihologice. Este metoda cea mai simplă şi eficientă pentru astrologia de zi cu zi,  dar cu toate acestea, se pare că abordarea este doar una de suprafață și duce inevitabil la o înţelegere superficială în relația cele dintâi cu știința.

Abordarea din punct de vedere statistic, pe baza cosmobiologiei, este destinată să depășească subiectivitatea observaţiilor directe care leagă mişcarea planetelor de ritmurile fizice. Metoda ştiinţifică este cea mai eficientă în aplicaţiile medicale, dar este limitată atunci când trebuie să descopere cele mai profunde motivații ale acțiunilor personale, fără a deschide fereastra spre suflet.

            Totuşi, există o treia abordare - metoda umanistă sau cultural-istorică; aceasta ne dă posibilitatea să creăm imaginea evoluției și dezvoltării gândirii şi a psihicului uman. Mitologia, de exemplu, descrie imaginea primară, pe când concepţiile mitologice ale anticilor ne ajută să descifrăm elementele astrologiei, în general. Componentele mitului antic, înrădăcinate în diferitele culturi, au multe în comun, cum ar fi păstrarea semnificaţiei acestuia în conştiinţa oamenilor moderni, ceea ce l-a inspirat pe Carl Gustav Jung să conecteze știința modernă cu aceste elemente și să ajungă la noțiunea de arhetip.

            Știm deja, că arhetipurile sunt forme primare, care servesc ca bază pentru o serie de imagini, evocândâ, la nivel de inconştient, imaginaţia. Aceste imagini apar în vise şi în stare catartică, precum şi în artă şi literatură în aceste manifestări regăsindu-se unitatea minţii umane și care ne permite să simțim legătura cu Universul şi Infinitul. Jung avea obiceiul să spună că arhetipurile vorbesc pe mii de voci. Ele transformă elementele care decurg din lumea în continuă mișcare în manifestări ale veşniciei, aliniind simultan propriul destin la scara umanităţii.. Studiul "sincronicității" între percepţiile psihice ale diferitelor persoane şi procesele realității obiective l-au condus pe Jung la ideea că astrologia poate fi o explicație pentru ritmurile universale, inconştientului colectiv şi lumea, în general. Primele arhetipuri cercetate aveau legătură cu libidoul, dar Jung a fost convins că este vorba despre ceva mult mai profund și foarte repede a observat că arhetipurile sunt, de fapt, sursa simboluri astrologice şi ale miturilor antice: astrologia, ca și inconștientul colectiv la care face referire psihologia, este formată din configurări simbolice: planete sunt zeii, simboluri ale puterii absolute a inconştientului. 

Astăzi, termenul de arhetip este acceptat de către astrologi, care apelează la mituri pentru sugera cât mai plastic interpretarea astrologică. Dar, de obicei astrologia se referă la zei doar când are nevoie de caracteristici formale iar când trebuie să dea greutate interpretării - stele fixe, asteroizi, configurații mai speciale, de tip Yod, să spunem, nu ia în considerare rolurile specifice ale acestora şi nici poziţiile pe care le aveau în panteon. Pentru a înţelege corect şi a aplica practic simbolurile mitologice trebuie să percepem imaginea mitologiei mundane ca pe un întreg. Nu putem înţelege pe deplin sensul fiecărui semn zodiacal, de exemplu, dacă le ignorăm pe celalte, iar ca să interpretăm corect arhetipurile mitologice, trebuie să percepem întregul set de imagini ale zeilor, luând în considerare perioadele istorice şi modificările corespunzătoare aduse acestor imagini, precum şi definirea principalelor caracteristici.

            Arhetipurile sunt prototipurile pe care fiecare persoană le păstrează profund în subconştient lui. Într-un fel, acestea seamănă cu intuiţia arhitectului aflat în faţa unei dileme. Planurile arhitecturale  - deşi reprezintă un potenţial complet, pot fi distorsionate de realitate, în situaţia arhetipurilor prin experienţe din copilărie, de socializare şi chiar de experienţa de părinte. C.G.Jung a inceput studiul arhetipului prin ierarhizarea funcţiilor acestuia - gândire, simţire, percepţia senzitivă şi percepţia intuitivă. Asemeni unui elev, Jung a desenat un fel de tipar, de şablon a inconştientului cu ajutorul căruia analiza fiecare caz în parte pentru a afla ce probleme ridică fiecare individ în parte.

Arhetipurile au sex. Avem arhetipuri masculine şi arhetipuri feminine, după cum fiecare funcţie a acestora au şi calităţi pozitive şi calităţi negative, ba mai mult există o gramatică a subconştientului în care adjectivele mai mult sau mai puţin îşi au rolul lor bine determinat.

 Fiecare dintre părţile masculine şi feminine ale personalităţii se caracterizează prin aceste patru funcţii, astfel încât între un maxim posibil de 64 de arhetipuri primare există interacţiuni (de opt ori opt). În cazul în care apare o distorsiune, persoana particularizează proiecţia arhetipurilor în tonalităţi adecvate personalităţii sale şi cu care el are dificultăţi mari, în aceste situaţii vorbim de nuanţe nicidecum de un arhetip.

În consecinţă există o tendinţă generală spre stereotipie a situaţiilor sau de comportament dacă se poate spune aşa, prin repetarea periodică a anumitor lucruri - coşmarurile care revin periodic, angajatul care periodic intră în conflict cu şefa sa. Abia când vor înţelege că există un substrat ascuns cunoaşterii lor, în spatele acestor lucruri, şi vor înţelege că de fapt este vorba despre propriile proiecţii asupra celorlalţi, asupra unoe lucruri şi eveniemnte, acestea se vor schimba. Echilibrul perfect ar fi atins atunci când ambele părţi ale personalităţii se vor exprima în acelaşi fel, vor acţiona în acelaşi mod.

          La femei, partea masculină este atenuată prin afectivitate iar dacă mama este dominatoare şi severă, în tentativa de a-şi educa fiica conform normelor sociale şi aşa cum a fost la rândul ei educată, afectivitatea fiicei se va proiecta idilic asupra tatălui şi îl va percepe pe acesta ca factor pozitiv. Iată, avem deja o imagine Mama severă percepută negativ, Tatăl îngăduitor perceput pozitiv. Trecerea de la pubertate la adolescenţă şi trezirea erosului, a sentimentelor şi a instinctului sexual – fetele sunt interesate de băieţi, băieţii vor să vadă sâni, primul sărut, prima întâlnire - pozitiv. Haimanaua - negativ. Eroul, Amazoana – pozitiv, Competitorul despre care nu se ştie nimic – negativ. Preotul – pozitiv. Intuiţia, Magicianul, Vrăjitoarea – negativ ş.a.

Dintre motivele mitologice frecvent abordate găsim: tatăl şi mama afectuoşi - explicaţia pentru propria afectivitate; monstrul simbolizează furia şi nemernicia masculină; mama devastatoare poate distruge în mod deliberat sau poate fi doar sufocantă, cum spuneam mai sus – Demeter, Hera,Tethys. Tânăra radiind de viaţă şi iubitoare de distracţii sunt două laturi ale personalităţii tinerelor – Khore/Persefona, Diana/Artemis; Sandaua - instabilitatea de sex masculin – Zeus, Poseidon, Apollo; Sirena - veşnica seducţie feminină – Afrodita/Venus; Eroul poate fi o parte independentă, mesianică a personalităţii – Herakle/Hercule, Tezeu, Belerofon; lupta cu Amazoanele reprezintă pentru unele femei situaţiile în care se complac (vezi violenţa în familie – Ares/Marte), pentru altele latura competitivă, femeia de carieră - Pentesileea; Tâlharul sau Şiretul este partea masculină, folosită pentru atingerea anumitor scopuri – Hermes, Apollo ş.a.

            Arhetipuri feminine:

·         Mama afectuoasă reflectă imaginea tradiţională a mamei grijulii care iartă chiar dacă este rănită şi este întotdeauna înţelegătoare. 

·          Mama dominantă - acest arhetip se referă fie la o mamă care sufocă cu dragoste, fie la o mamă rece, indiferentă, severă. Adesea este acest fel de mamă împiedică relaţiile deliberat relaţiile copiilor săi, că sunt fiice sau fii, sau le complică convinsă de influenţa ei asupra lui - veşnicul conflict dintre soacre şi nurori, mamele de băieţi.

·         Prinţesa - arhetipul prezintă aspectul distractiv – partea iubitoare, nevinovată şi copilărescă a femeii. Prinţesa este absolut spontană şi în acelaşi timp educată, ştie să se ocupe cu alte persoane. 

·         Sirena este arhetipul seducătoarei prin excelenţă, femeia conştientă de senzualitatea şi de sexualitatea ei. În visele sale, adesea apare purtând haine din varii epoci istorice, conversează fluent  chiar şi atunci când este stresată, radiind erotism din fiecare gest.

·         Amazoana este femeia independentă, care nu are nevoie de bărbat ca să se descurce.  Majoritatea femeilor de carieră au o latură amazoniană exaltată. Pentru ea viaţa are un ritm alert, îi place să lupte, adeseori o auziţi spunând că este o Luptătoare, iubeşte tipul de intelectualitate exprimată prin cuvinte.

·         Concurentul – în spatele arhetipului se ascunde femeie care concurează cu toate toată lumea şi - cu bărbaţi şi femei, în egală măsură - şi care riscă totul pentru a dovedi că ea are dreptate şi îşi poate lua viaţa în propriile mâini.  

·         Preotul - arhetipul se referă la o femeie extrem de intuitivă, care a învăţat să controleze lucrurile, să culeagă informaţii şi le foloseşte spre a-şi înveseli musafirii. Lumea ei se circumscrie ideii de familie de aceea căminul său este lumea în miniatură.  

·         Vrăjitoarea – este arhetipul femeii, la fel de intuitivă, dar care îşi foloseşte energia pentru sine, în propriul interes . Deciziile ei sunt pur subiective şi, prin urmare, îşi poate pierde capacitatea de a judeca lucrurile aşa cum sunt, pierde ceea ce am numi simţul raţiunii. 

Arhetipuri masculine:

·         Tatăl afectuos este imaginea tradiţională a tatălui care are capacitatea de a-i fi copiilor săi aliaţi de nădejde şi chiar sieşi. În deciziile sale este ferm şi corect. 

·         Monstrul - reprezintă furia, agresivitatea, frica faţă de cineva mai puternic ca el – fizic, economic, spiritual, intelectual.

·         Tânărul – distracţia caracteristică vârstei, curiozitatea masculină, forţa de procreere. În spatele acestui arhetip îl regăsim pe Peter Pan, foarte bine ascuns, personajuul care nu s-a maturizat niciodată.

·         Sandaua - reprezinta omul iubitor de libertate, veşnicul călător, şatra. El nu este loial nimănui decât sieşi, preocupat de rapiditatea cu care se va produce următoarea aventură. 

·         Eroul - se referă la un om care a decis să caute adevărul singur, din proprie iniţiativă. El poate cântări orice ofertă şi decide care va fi pasul următor. În vis, apare adesea ca figură mesianică care salvează fecioara disperată, dar numai dacă aceasta va promovează credinţa în EL. 

·         Vagabondul, pungasul, talharul - acest arhetip reprezintă omul egoist, care nu se uită decât la el şi nu îi pasă dacă ia în picioare valorile celorlalţi referitoare la căutarea de sine.   Se referă şi la parte masculină a femeii obligată să se descurce, zi cu zi. În vis are adesea o figură ameninţătoare la adresa femeilor care nu demisionează din funcţii din orgoliu şi egoism.  

·         Preotul - cunoaşterea intuitivă şi înţelegerea propriei intuiţii pe care le foloseşte în slujba lui Dumnezeu şi a publicului larg. În visul apre ca un şaman sau preot păgân. 

·         Magul – arhetipul vorbeşte despre omul care se foloseşte de poziţia sa fără pasiune, îi este egal dac ă este bine sau rău, trebuie doar ca el să se bucure de exercitarea puterii sale. Negativ poate semnifica escrocul sau comandantul duplicitar. 

·         Urobors sau şarpele care îşi muşcă coada este un simbol pentru conştiinţă şi Sine care trebuie să dezvolte împreună. Trebuie să existe un echilibri în Tot şi în Toate.

·         Mandala sau Cercul şi Pătratul unite în acest desen simbolic, este un semn de individuaţie.

·         Spiritual – nativul are acces la Inconştientul Colectiv şi visează în mod egal diversele arhetipuri, el este gata să devină o unitate şi un întreg. 

Aceasta varietate de arhetipuri cu rol de model social se regăsesc frecvent ilustrate în literatură. Dintre Arhetipurile feminine amintim: Muza seducătoare (Afrodita): Scarlett O'Hara, Emma Bovary; Femeia Fatală (latura întunecată a Afroditei): Cleopatra; Amazoana (Artemis): Rose Dawson; Gorgona (latura rea a lui Artemis): Nikita; Fiica tatălui (Athena): Regina Elisabeta I; Lovitura pe la spate (latura întunecată a Athenei): Lady Macbeth; Cea care hraneste (Demetra): Mary Poppins, Dădaca Mc Phee; Mama care îşi codoşeşte fiica (latura întunecată a Demetrei): dădaca din Romeo şi Julieta; Femeia/Soţia dispreţuită (latura rea a Herei, chiar şi Lilith): doamna Bennett din Mândrie şi Prejudecată; Mistica (Hestia): Cassandra din Iliada; Trădătoarea (latura întunecată a  Hestiei): Blanche DuBois; Femeia Mesia (Isis): Monica din Atingerea Îngerilor sau Doamna Lacului din legendele arturiene; Distrugătoarea (latura rea a lui Isis): Erin Brockovich; Naiva (Persephona): Julieta din Romeo şi Julieta; Tulburările adolescentine (Persephona): Ophelia din Hamlet .

Dintre Arhetipurile masculine cele mai frecvente sunt: Omul de afaceri (Apollo): Mr. Darcy din Mândrie şi Prejudecată ; Trădătorul (faţa urâtă a lui Apollo): Macon Leary; Protectorul (Ares/Marte): Lancelot din Legendele arturiene, Romeo din Romeo şi Julieta, Roland, Jean Valjean din Mizerabilii; Gladiatorul (latura războinică şi crudă a lui Ares/Marte): Thor, Mordant din Tristan şi Isolda; Intrigantul (faţa urâtă a lui Hermes/Mercur): Iago din Otello; Taciturnul (Hades/Pluto): Quasimodo din Notre Dame de Paris , Bestia din Frumoasa şi Bestia;  Vampirul (faţa întunecată a lui Hades/Pluto): Jekyll din Dr.Jekyll şi Dr.Hyde; Nebunul (Hermes): Leonard din Teoria Big Bang-lui; Abandon (latura urâtă a lui Hermes): Nebunul din Regele Lear de Shakespeare; Femeia Bărbatului (Dionysos): Nick Marshall din Ce îşi doresc femeile, Shakespeare din Shakespeare in Love ; Seducătorul (latura întunecată a lui Dionysos): John Willoughby din Sensibilitate şi Simţire  de Jane Austen; Mesia (Osiris): Martin Luther King, Gandhi; Cel care pedepseşte (latura rea a lui Osiris): Malcolm X; Artistul (Poseidon): Finn Bell din Marile Speranţe; Agresorul (latura neagră a lui Poseidon): Dr. Zhivago; Regele (Zeus): Regele Arthur, Iulius Cezar; Dictatorul (latura întunecată a lui Zeus): Capitanul Kidd, Regele Lear; Înţeleptul: Bufonul din a 12-a Noapte, Papură Vodă din folclorul românesc.

-          Va urma -

În loc de concluzie  - 4 -

 Concluzionând  trecerea în revistă a celor spuse în materialele anterioare (1,2,3) este clar că asistăm la o evoluţie spirituală din care astrologia nu poate lipsi.

Anii 60 au făcut ca astrologia să cunoască un riviriment deosebit în societatea occidentală şi să câştige popularitate nu doar în rândul tinerilor ci şi în a intelectualilor, deopotrivă.  Renaşterea culturală a acestei ştiinţe fost iniţiată de mişcarea umanistă care s-a făcut simţită nu doar printre astrologi ci şi printre psihologi, concentrându-se pe individ, pe potenţialul său creativ şi pe realizarea prin eforturi proprii ceea ce dă unicitate şi individualitate omului.

Răspunzând nevoilor cele mai urgente de creştere economică, dar şi unor scopuri, căutarea fiinţei umane în noul tip de astrologie reprezintă un instrument unic pentru o abordare holistică a vieţii şi se bazează pe o unire atotcuprinzătoare, pe filozofia fiziologistă care reanimă universul şi reconectează fiinţa umană cu mediul său natural şi cosmic şi care, în paralel, cu redescoperirea sa în Renaşterea timpurie, a revigorat mişcarea umanistă a acestei epoci şi i-a subliniat scopul spiritual pentru omenire. La acea vreme, deşi astrologia avea rădăcinile în cultură creştină a fost totuşi capabilă să pătrundă toate aspectele vieţii sociale şi religioase, bazată pe convingerea tot mai mare că ea a fost din totdeauna parte din ordinea cosmică. 

Cum spunea Rudhyar în Astrologia Personalităţii, pentru a clarifica unele chestiuni ce reprezintă sursa constantă de confuzie, este necesar să admitem că termenul de psihologie este folosit pentru a semnifica diverse ramuri şi tipuri de cunoaştere. Astfel, psihologia a fost şi este abordată din trei perspective fundamentale:  psihologia spirituală, ramură a filosofiei şi a religiei care studiază toate valorile umane, introspectiv şi intuitiv, folosind termenii de cfredinţă, intuiţie, percepţii transcedentale şi care este specifică Orientului; psihologia fiziologică care ia în considerare toate procedeele specifice a ceea ce noi acceptăm ca noţiunde de psihologie – senţie, durere, atenţie, sentimente, gânduri, şi se subsumează fiziologiei propriu-zise şi inclusă în medicină, ca parte de îngrijire a corpului; psihologia analitică ce are în vedere lucru imediat cu faptele reale ale vieţii mentale - conţinuturile psihice. Ea se deosebeşte de psihologia fiziologică prin faptul că are un scop şi o finalitate practică, nu analizează doar de dragul simplei investigaţii, ci încearcă să refacă Întregul şi va începe întotdeauna cu psihicul. Ultima ilustrează cum nu se poate mai bine conceptul de astrologie umanistă.

      Jung spune clar în studiul său Omul modern în căutarea sufletului că distincţia între minte şi trup este o dihotomie artificială, care se baza pe înţelegerea intelectuală nicidecum pe natura lucrurilor.

Revenind la astrologie,trebuie să recunoaştem că în zilele noastre, ea şi-a întins rădăcinile  şi în cultura tehnologică dovedind prin aceasta încă o dată, adaptabilitatea sa, adoptând căi noi de abordare a devenit o tehnică unică în forma psihosintezei, cu scopul înţelegerii personalităţi umane şi potenţialului de creştere şi de împlinire a acesteia.

Bazată pe filozofia holistică a Întregului, care ilustrează interacţiunea dintre univers şi tot ceea ce este conţinut în acesta, recunoaştem cu uşurinţă principiile de bază ale filozofiei hermetice şi ale neo-platonismului care a fost numit de către Ficino o "filozofie perenă". Aceasta filozofie exaltată a fost completată de umanism, care, centrat pe procesul de reevaluare a omului, reprezintă un indicator al aceluiaşi proces de muncă din astrologia umanistă şi psihologie - procesul de individuaţie şi auto-actualizare - şi a făcut un pas înainte faţă de autotransformare care era idealul platonic. 

Ştiinţele oculte ale acelor vremuri sunt înlocuite astăzi de modelele din fizica cuantică şi ale altor ştiinţe non-lineare, dinamice în complexitatea lor. În acelaşi sens cu inventarea tiparului, care a fost esenţială pentru răspândirea cunoştinţelor în epoca renascentistă, computerul reprezintă comunicarea prin excelenţă, care leagă întreg mapamondul şi a devenit, un instrument extrem de util pentru astrologi cel puţin din trei motive: 1. calculele precise şi rapide – dacă acum zece, cincisprezece ani îmi lua câte o zi, două să realizez o temă astrală, astăzi o fac cu ajutorul calculatorului în doar câteva minute; 2. - imensa capacitate de stocare şi 3. inepuizabila sursă de informaţie şi de bază de date. Prin compararea timpurile moderne cu Renaşterea timpurie, vedeam, cu uşurinţă, cum operează aceeaşi tendinţă care a condus în timpul Renaşterii la redescoperirea, reaşezarea şi recunoaşterea astrologiei şi a rolului său în societate şi cultură. 

Cu schimbarea de paradigmă de care aminteam, ne confruntăm cu necesitatea unui nou drum  pentru căutarea adevărului şi înţelegerii. Ştiinţa, ca întreg, trebuie să răspundă acestei schimbări şi să recunoască valoarea astrologiei în context. Faptul că astrologia ne oferă formule unice şi combinaţii generale de calităţi, arhetipale, îi acordă locul său ca instrument psihologic ideal în măsură să se ocupe de dezvoltarea şi evoluţia psiho-fizică a oamului, o adevărată ştiinţă a vieţii. Unitatea de sănătate şi integrare individuală sunt punctul de plecare pentru sănătatea şi viabilitatea societăţii actuale.

Astrologie a reprezentat întotdeauna pentru fiinţa umană căutarea primordială a unei ordini cosmice măsurabile pentru înţelegerea existenţei lor şi această căutare nu va fi niciodată încheiată. Viitorul astrologiei depinde de capacitatea sa de a echilibru şi de adaptare, de completarea gândirii tehnologice cu cea ştiinţifică prin căutarea holistică a unui model universal de ordine, dezvăluind astfel o mai profundă şi mai cuprinzătoare înţelegere a ritmului existenţial într-o lume aflată în continuă expansiune a experienţei umane - Dane Rudhyar.

Bibliografie în limba română:

Steven Arroyo – Astrologie, psihologia şi cele patru elemente, ed.Deceneu 2008

C.G.Jung – Arhetipurile şi inconştientul colectiv, vol 1, Ed.Trei 2003

Fritz Riemann – Astrologie şi psihoterapie, ed.Trei 2008

Dane Rudhyar – Astrologia personalităţii, ed.Herald 2002

Bibliografie în limba engleză:

Steven Arroyo – Astrology, Psychology & The Four Elements, CRCS, 1991

Steven Arroyo – Practing the cosmic science, CRCS 1987 reedit 1999

Liz Green – The horoscope in manifestation, CPA London 2004

Dane Rudhyar – An Astrological Study of Psychological Complexes, Shambhala, Berkeley 1976