Deşi unii ar
fi tentaţi să spună că mă contrazic, aş vrea să lămurim un lucru, ca să putem merge mai departe, deoarece nu cred că este cinstit să trecem cu vederea
anumite neajunsuri vizând astrologia arhetipală şi teoria simbolismului
astrologiei arhetipale. Aceasta presupune că planetele dintr-o temă astrală,
reprezintă ierarhii creative (numen)
forţe spirituale formative dincolo de spaţiu şi timp pe care Jung le identifică
drept arhetipuri psihologice.
Dar la o
simplă observaţie constatăm eroarea acestei idei: atât planetele cât şi
conştiința umană sunt două feţe ale aceluiaşi timp / spatiu manifeste, iar
cauzele spirituale formative le transcend astfel că sunt, ca necesitate
imuabilă, nereprezentate în harta individuală. Chiar dacă se pot percepe
"urme" ale manifestării ele se dezvăluie în timp, prin "proces
dinamic", ceea ce se presupune că suprinderea lor într-o temă astrală nu
face decât să înghețe această mişcare creatoare ori aceasta nu poate fi oprită
niciodată.
Babilonienii,
primii observatori ai Cerului, au găsit în Astrologie un răspuns cultural ca
percepţie asupra naturii creative a mişcării şi a configuraţiilor astrale, de-a
lungul timpului, pe cerul nopţii, şi care a relevat acţiunea zeilor. Dar
mai târziu astrologii greci – astrologie pe care o practicăm şi noi astăzi, -
în măsura în care au început să se bazeze hărţile natale sau
"horoskopos", au foarte puţin de a face cu ea. Lipsa de
înţelegere a acestei diferenţe creează o mare confuzie, pentru că mulţi oameni
pot "simţi" intuitiv marele adevăr din spatele viziunii originale
babiloniene, dar practicând astrologia pe modelul elen îi contrazicem în multe
feluri. În practică, astrologia începe cu planetele reale şi mecanica
cereasca pentru a construi harta cu care lucrează, dar odată aceasta
construită, ea plonjează într-un univers simbolic abstract, care nu este legat
de ceea ce se întâmplă, în timp real, pe cer.
Acesta este
modul în care funcţionează astrologia. Face uz de mişcarea cerească nu pentru
că astrele vorbesc despre ele însele sau despre modul în care mişcarea lor ne
afectează, ci pentru că prin intermediul unor analogii şi interpretări
metaforice le-am transformat într-un instrument sau dispozitiv tehnologic care
ne ghidează în elucidarea ordinei şi sensului lucrurilor. Dar acest sens
nu este inerent într-o hartă, el nu este arhetipal,
acesta este produs de astrolog şi este dependent de context. Jung credea
că sensul unui simbol universal a fost dat,
iar rezultatul acestuia este înrădăcinat în structura celulară a creierului
nostru. De asemenea, el a crezut că aceste semnificaţii universale şi fixe
sunt expresia aceloraşi arhetipuri, indiferent de cultura, contextul social şi
momentul istoric.
Efectele
adoptării acestor noţiuni, identificate cu simbolurile dintr-o temă astrală, şi
refuzul de a lua în considerare caracterul contextual dependent de sensuri, ca
urmare a unui proces de construcţie socială, a avut consecinţe profunde în
astrologia modernă. De la instantanee, prin semnificaţiile atribuite automat
planetelor recent descoperite, bazate exclusiv pe mitologia asociată cu numele
lor, la testarea statistică sterilă şi nerealistă a contextului – a defavorizat
interpretarea astrologică prin generalizare, cum ar fi faptul că sensul unei
planete este aceeaşi pentru toată lumea, de pretutindeni, indiferent de
statutul economic, social, politică şi cultura cărora aparţine cel căruia i se
întocmeşte un horoscop.
Când vorbim
despre esenţele arhetipale cred că trebuie să ţinem cont de anumite lucrurui.
De exemplu, o planetă în astrologie, spre deosebire de omoloaga sa astronomică,
este un punct matematic abstract. Este folosită ca un factor într-un sistem
componenţial, sau mai simplu o cutie de rezonanţă într-un sistem de
clasificare, o categorie de clasificare. Astrologul atribuie fiecărui
element al realităţii o calitate astrologică specifică sau o combinaţie de
factori stabilite prin convenţii, prin ceea ce a învăţat, din cărţi sau la
şcoala la care s-au format. Raportarea la un set limitat de categorii
astrologice sau corespondenţe este de multe ori intuitivă şi subiectivă, dar se
face în conformitate cu normele convenţionale sau de stăpân astral. În cadrul
acestui proces, un astrolog poate raporta o planetă la un arhetip în sens cât
se poate de Jungian, la fel cum poate fi raportat la ceva din univers care are
calităţile unor părţi ale unui Întreg, caracteristici structurale sau definite
anterior printr-un sistem convenţional de clase sau categorii de corespondenţe,
însă această raportare nu transformă automat planeta în arhetip. De exemplu, la
băcănie cumpărăm lapte de la sectorul de lactate, dar asta nu înseamnă că vom
urma întregul traseul pe care îl urmează procesarea acestuia – vaca paşte, este
mulsă, laptele strâns în canistre, transportat la fabrica de lapte,
pasteurizat, pus în sticle, dus la magazin ş.a. Este doar o chestiune de
clasificare, astrologia este în primul rând un sistem de
clasificare. Acest simplu fapt este, totuşi, acoperit de ideea că o
planetă sau un semn astrologic sunt simboluri ale unor ipotetice esenţe
arhetipale primordiale, o idee înrădăcinată în noţiuni religioase arhaice
proto-astrologie, atunci când planetele şi stelele au fost considerate forţe
formative şi agenţi de creaţie spirituală, pe care, ulterior, neo-platonicienii
le-au văzut ca pe nişte fiinte vii, dar ipostatice spiritual, manifestîndu-se prin
lanţul cosmic al lui a fi.
Jung a intuit
acest lucru când a vorbit întâia oară despre arhetipuri ale inconştientului colectiv, şi mulţi astrologi au
acceptat această identificare, chiar dacă în practică aceste arhetipuri sun
folosite doar ca o sursă de etichetare sau de denumire pentru o anumită
categorie din sistemul de clasificare astrologic.
Ideea de
arhetip ca ceva real existent în propriul subconştient a devenit un obicei iar
rezultatul, după părerea mea duce la o mulţime de confuzii, complicăm ceva care
în realitate este foarte simplu. Din perspectiva prezentului avertisment,
folosirea arhetipurilor Jungiene în astrologie sunt doar o limbă şi o schemă de
clasificare, o construcţie analitică pentru a descoperi lucruri noi. Mulţi
cred că acestea sunt reale, deoarece vedem realitatea prin intermediul lor, dar
arhetipurile sunt doar anumite obiective, prin care realitatea este
interpretată şi clasificată, unde obiectiv este doar o categorie
lingvistică. Jung nu a putut vedea acest lucruri şi confundată cu
arhetipurile Ierarhiile Creative din
ocultismul clasic. Dacă acceptăm din start ideile lui Jung, nu facem
altceva decât să provocăm degradarea percepţiei asupra noţiunilor de religios,
spiritual şi ocult.
Trebuie să
acceptăm că nu există nici o teleologie şi nici o ontologie într-un semn
zodiacal sau într-o planetă şi chiar dacă ar fi existat asta s-a întâmplat cu
mii de ani în urmă, când astrologia a început prin a fi ceva sacru. Acelaşi lucru se întâmplă cu
calendarul din fiecare cultură, la anumit moment dat în evoluţia sa. Ele
sunt doar abstracţii matematice conforme cu un sistem de convenţii, un
dispozitiv convenabil tehnologic, precum un ceas sau o maşină de
dactilografiere; sunt instrumente convenabile pe care le folosim pentru a
dărâma şi a reconstrui realitatea în mod semnificativ. Instrumentele nu
contează, atâta timp cât acestea sunt conforme cu normele profesionale din
domeniu, ceea ce contează cu adevărat este ceea ce facem cu ele.
În sens
astro-jungian, miturile sunt expresia arhetipurilor, care transferă anumite
caractere mitice şi naraţiuni asupra planetelor prin intermediul unor anumiţi
termeni din psihologie sau de altă natură. În astrologie rolul mitului
este mult mai complex decât o face trimiterea directă la acesta. Sensurile
astrologice nu sunt un dat, ele sunt construite ca urmare a
unui proces social, iar atunci când identificăm o planetă cu un mit, datorită
educaţiei astrologice şi de socializare, mitul devine înrădăcinat în procesul
gândirii noastre şi funcţionează ca o paradigmă care, conştient sau nu, ne
direcţionează cum să construim simbolismul unei teme astrale sau să interpretăm
o anumită planetă. Ca ilustrare a modului cum operează mitul în sensul
celor spuse mai sus, să ne gândim numai la asocierea lui Pluto cu semnul Scorpion
şi cu Casa a 8-a sau a lui Neptun cu semnul Peşti şi cu Casa a 12-a ori a lui
Ceres cu semnul Fecioară şi Casa a 6-a. În termeni strict simbolici, asocierea
cu semnele respective sunt justificate mai ales de mit, deoarece semnul
consolidează această asociere în timpul procesului de construcţie, ca într-un
mecanism de feedback.
De exemplu,
Neptun, planetă de apă, Stăpânul mărilor şi oceanelor, este asociat, normal, cu
semnul Peşti; pe de altă parte, semnul Peştii fundamentează ideea că Neptun ca
stăpân a tot ce este lichid, diluează, induce compasiune, sensibilitate şi deci
Neptun are un caracter umanitar. Scorpionul şi Casa a 8-a sunt firesc
asociate cu moartea şi învierea, deoarece Pluto este stăpânul lumii subterane
care îşi răpeşte soţia pe Persefona/Proserpina stârnind un adevărat scandal
care duce la moartea naturii (mama Persefonei este Demetra/Ceres stăpâna
recoltelor şi agriculturii) şi la renaşterea acesteia atunci când este de acord
ca ea să se întoarcă la mama sa şi de aici asocierea cu moartea, cu
regenerarea, învierea, pasiunea şi intensitatea, întunericul şi lumina, mitul
păsării Phoenix ... Multe dintre observaţiile asupra lui Pluto au relevat,
că poziţia planetei într-un anumit moment istoric, scoate la lumină manipularea
şi controlul evenimentelor la scară mundană, lupta pentru putere, că are
afinitate cu anumite grupuri şi grupări din lumea interlopă,
caracteristici care nu se prea potrivesc
cu mitul, la prima vedere, şi care sunt interpretate psihologic ca o
compensaţie pentru frica de moarte ori ceva similar.
Aceaste
observaţii empirice ale modului cum acţionează planetele au fost prelucrate,
interpretate, reproduse, amplificate şi clasificate în funcţie de asocierea
mitică originală, întărită şi de către asocierea cu semnul. Ideea nu este
neapărat că această modalitate de interpretare este greşită, ci doar că este
parţială şi limitată, că aspectele importante ale acţiunii planetelor care nu
sunt asociate cu mitul, sunt ascunse şi că este nevoie de o reinterpretare
apelând la un cadru diferit. Este şi motivul pentru care cred că paradigma
mitologică, mai ales atunci când se bazează pe caracteristici generale, de
exemplu, Chiron este vindecătorul rănit, dar el este şi Învăţătorul şi
Pedagogul şi Tămăduitorul de excepţie, dar se foloseşte doar interpretarea
exclusivă - cea de vindecător rănit, sărăceşte astrologia. Abuzul de motive
mitologice, cum spunea, la un moment dat, Rollo Mayo, este echivalentul
haosului în sistemul solar aşa cum este el definit de astronomie: orbita începe
să se extindă sau se contracte şi se propagă în alte domenii planetare şi are
drept consecinţa pierderea structurii şi a predictibilităţii. Sensul nu
mai este unul astronomic, doar mitologic, simbolismul astronomic este pierdut,
iar mitul, care în mod natural se extinde şi se contractă, se propagă liber în
multe domenii şi la diferite niveluri ale experienţei umane, forţat să se
potrivească interpretării, să se încartiruiască într-un simbol astronomic mult
prea strâmt şi mult prea îngust.
Pe de altă
parte, să nu scăpăm din vedere faptul că Jung a folosit conceptul de arhetipuri
prin identitate cu modelele mitologie ca exemple de modele de viaţă pe care le
personifica fiecare semn zodiacal in parte. Fiecare noţiune astrologică
corespunde unui set de zei care posedă caracteristici diferite; sarcina
astrologului dar şi a psihologului este de a defini arhetipul mitologic
iniţial, unificat în analiza diverselor culturi. Acest lucru este posibil
deoarece arhetipul este propus ca noţiune universală. El oferă oportunitatea
de a consolida, îmbogăţi şi chiar a corecta reprezentările noastre cu privire
la rolul unei planete sau unui semn într-o temă astrală. Arhetipul
mitologic al unei planete pe care îl regăsim în diferite culturi, ne ajută să
înţelegem care sunt caracteristicile primare având în vedere şi semnul
corespunzător, dar şi ce caracteristici străine şi abateri de la arhetipul
original sunt permise având în vedere tradiţia culturală. În acelaşi timp,
astrologia promovează o înţelegere cât de cât adecvată a mitologiei, bazându-se
pe imensa varietate de imagini care compun sistemul. Jung a intuit rolul
pozitiv pe care astrologia ar putea să-l joace în interpretarea miturilor, dar
având la-ndemână doar o sumă minimă de imagini simbol, el a identificat doar
câteva arhetipuri separate, nu a
rezolvat problema imaginii de ansamblu care să definească o bază conceptuală
pentru astrologie.
Şi nu în
ultimul rând, aş vrea să ne oprim o clipă asupra sensului unei planete extrem
de importante şi pentru astrologie şi pentru psihologie (oricum despre aceastea
vom mai vorbi): Mercur. Rolul lui Mercur în practica astrologică este mai
presus de toate un efort lingvistic atunci când facem conversia datelor şi
coroborăm tot felul de relaţii abstracte pe care le găsim studiind tema natală şi
mesajul pe care îl transmitem, şi care are o semnificaţie personală,
clientului.
Problema
comportă două aspecte importante: odată procesul de prelucrare a datelor
clientului pe care acesta ni le furnizează, direct sau indirect (telefonic) şi
şedinţa propri-zisă, cu clinetul faţă în faţă. Şi se întâmplă tot felul de
lucruri în timpul unei şedinţe, subiectele abundă, se sare de la unul la altul,
discuţia o ia pe pante nebănuite, lucruri care par că nu au nimic de a face cu
astrologia, eventual cu Mercur pentru că ne aflăm în faza de comunicare. Şi
deşi procesul pare să nu aibă nimic de a face cu o şedinţă de astrologie,
culegem informaţii preţioase pe care apoi le folosim în interpretarea de mai
târziu, totul mijlocit tot de Mercur.
De cele mai
multe ori clientul nu este familiarizat cu termenii şi tehnicile de astrologie,
cu atât mai puţin cu cele de psihologie, şi totuşi el a venit la noi în
speranţa că va găsi nişte răspunsuri pe care nu le-a primit până atunci de
niciunde. Vine la noi plin de speranţe şi de multe ori pleacă mai bulversat
decât era înainte. Am intuit acest lucru încă de la primele şedinţe şi mi-am
propus să încerc să îmi ajut clienţii şi emoţional şi psihic şi spiritual şi
astrologic. Greu lucru pentru că trebuia să fac de o asemenea manieră încât nu
le stârnesc suspiciuni. Majoritatea astrologilor nu sunt psihologi de formaţie
dar au foarte multă intuiţie, sensibilitate şi cultură care le permite să
aprofundeze subiectul iar dacă toate acestea sunt dublate de dorinţa de a şti
şi de a se auto-educa, studiind permanent, urmând cursuri de dezvoltare
personală şi de spiritualitate, de terapii complementare, pot atinge acel nivel
de instruire care să le permită accesul la sufletul omului şi să intre în
rezonanţă cu acesta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu