Primul cuplu: Foc – Aer / intuiv - analitic

Foc - tip intuitiv

Intuiţia este caracteristica de bază a Focului. Ca şi tip de senzaţie, el este considerat iraţional, în sensul că este lipsit de judecată. Dar ele diferă de la un individ la altul deoarece percepţia lui se bazează pe experienţe mentale sau spirituale. El nu primeşte cunoştinţele prin informaţii şi date cu atât mai puţin prin fapte, ci prin intuiţii spontane care "erup" în conştient. Acest element este corelat cu nucleul de energie psihică despre care vorbeşte Jung - energia este spontană, motivată şi auto-centrată.

Focul este elementul astrologic de tip intiuitiv. Berbecul, Leul si Sagetatorul sunt astral, semne de foc. Oamenii la care predomină elementul de foc tind să fie uşor inflamate. Spontaneitatea lor este aproape proverbială. Berbecul este axat pe acţiune pentru care lasă totul deoparte. Despre Leu se spune că are o sinceritate copilărească şi nemijlocită. Nativii Săgetător domină prin experienţa lor lumea, datorită calităţilor de vizionar. Acest tip de oameni nu vor fi nicodată răi pentru că vor să fie răi, răutatea lor se circumscrie reacţiei de moment, în funcţie de experienţele prin care trec, iar greşelile lor nu sunt premeditate cât sunt rezultatul impulsivităţii lor.Suportă foarte greu sensibilitatea semnelor de apă şi lentoarea semnelor de pământ pentru că simte că amândouă îl vor domina. Aerul îl ajută să ardă învăpăiat doar că impulsivitatea lui va fi prea mult, la un moment dat, penstru sensibilul sistem nervos al nativilor de aer.

Un caz tipic de marcaj de Foc este Oana Zăvoranu; ea nu este rea, are un fond sufletesc extraordinar, dar Focul care o caracterizează o face să acţioneze în consecinţă, fără să se gândească la răul pe care l-a făcut celor din jur; iar atunci când conştientizează acest lucru este prea târziu.

Nativul cu o funcţie de intuitivă dominantă este predispus la riscul de a fi restricţionat de fapte care nu concordă cu realitatea. În cazul în care, în expansivitatea lor, ei ignoră limitările materiale, energia spirituală vă curge în gol. Nerăbdarea şi impulsivitatea lor pot să-i facă să scape din vedere evidenţele ceea ce poate duce la un adevărat blocaj în lumea ideilor iar marile viziuni să rămână neîndeplinite.

Prometheus jumătate de zeu – jumătate om care a adus focul semenilor săi este sursa lor spirituală şi de dezvoltare mintală. Dar dacă nu folosesc acest foc într-un mod practic acesta este inutil şi va dispare fără urmă. În acest sens, este important pentru nativii foc să nu rămână izolaţi în în sfera lor spirituală, ci să cultive valoarea funcţiei polare -  realismul şi gândirea. 

   Aer - tip analitic

La semnele de Aer este predominantă gândirea. Aceşti nativi văd lumea  într-un mod raţional şi logic. Analizează lucrurile pe baza logicii aristoteliene iar criteriul de evaluare pe care îl consideră util este obiectivarea cu tendinţa permanentă să clasifice tot ceea ce este în jurul lor. Aceste semne sunt criticate dar şi critică dar sunt extraordinare atunci când trebuie să sintetizeze, să tragă concluzii sau să găsească dovezi.

De fapt aerul este energia vitală, este ceea ce yoghinii numesc prana. Dacă semnele de foc îşi focalizează atenţia asupra lucrurilor imediate şi a dorinţelor, semnele de aer sunt atrase de lucrurile care vor fi, de idei care nu s-au materializat încă sau pe dorinţe viitoare. Ei se concentreauă pe idei şi obiective care altora li s-ar părea hazardate dar care, fiţi siguri, se vor materializa mai devreme sau mai târziu. Poate nu întâmplător semnele de aer sunt singurele semne care nu sunt reprezentate prin simboluri animale; Gemenii şi Vărsătorul au simboluri umane, iar Balanţa este un instrument de măsură obiectiv.

Aceste semne, după cum spun Stephen Arroyo şi Liz Greene - joacă rolul principal în actualizarea creaţiei la cel mai înalt nivel social deoarece vieţile lor pot influenţa în cele din urmă vieţile a milioane de oameni. Aerul deci este elementul uman cel mai tipic, scos din natura sa instinctuală, şi reprezintă nivelul omului, care a dezvoltat sau mai de grabă, a superdezvoltat şi a valorizat funcţia de a gândi, cel mai mare dar al Omului din ultimele sute de ani. Faptul că se detaşează de evenimente şi de cotidian cu foarte mare uşurinţă, face ca ele să dobânească perspectivă şi obiectivitate în tot ceea ce fac. Din această perspectivă, semnele de aer sunt semnele cele mai sociabile, capabile să aprecieze la justa valoarea ideile, felul de a fi şi de a gândi a celor din jur, fie că le convine sau nu asta, dar fără a se implica emoţional. Lipsa emoţiei face ca ele să nu aprofundeze sentimentele celorlalţi şi nici să fie de acord cu limitările umane.

În schimb, ideile lor pot fi cu uşurinţă devalorizate de semnele de apă şi de pământ, pentru că adesea aceste idei nu trec testul profunzimii emoţionale şi nici nu sunt practice după cum este felul şi judecata celeilalte perechi de semne. Aici îi regăsim cu uşurinţă pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta, care rezoneaza foarte bine elementar dar care niciodată nu vor putea atinge profunzimea şi maturitatea apei care îl caracterizează pe Traian Băsesu sau pe Emil Boc, mult mai pragmatici şi mai realişti.

În cazul în care, într-o temă natală sunt mai mult de o planetă şi / sau ascendentul sunt în semne de aer, nativul va percepe mediul în care trăieşte, în principal, prin raţionament. El este interesat de discuţii "motivate" şi nu de sentimente. Cu o preponderenţă, la nativii aer funcţia sentimentală rămâne adesea "subdezvoltată". Le-ar veni foarte greu să decidă "la un nivel intestinale" sau să accepte criterii subiective, pentru ei nu există dificultăţi în care să-şi arate emoţiile sau reacţia emoţională.

Este important să subliniem că nici o funcţie nu se regăseşte singulară în personalitatea unui nativ ci că există un soi de coabitare complementară. Toate cele patru tipuri au calităţi care sunt necesare pentru o percepţie holistică şi evaluarea lumii. Gândirea superdezvoltată care ignoră alte funcţii, conduce la răceală emoţională şi la lipsă de imaginaţie.

Tipologii psiho - astrale

                                                                                                                                         - 1 -

Probabil sunteţi familiarizaţi cu situaţia în care spuneţi ceva obiectiv şi raţional, dar partenerul vostru să aibă o reacţie emoţională contrară şi să se simtă rănit. Sau aţi fost vreodată deranjaţi de faptul că soţul sau soţia erau extrem de ponderaţi şi de cu picioarele pe pământ, atunci când vă lăsaţi fantezia să bată câmpii?

Acest fenomen interesant, dar aproape de neînţeles este bine-cunoscut. În ciuda faptului că individualitatea umană "se lasă" categorisită, Jung  explică acest fenomen, şi el, prin clasificarea acestei individualităţi în patru tipuri psihologice. Conform teoriei lui conştiinţa de sine cunoaşte patru moduri principale de percepţie care se exprima în mod diferit, mai mult sau mai puţin puternic, în fiecare individ: gândirea, intuiţia, sentimentul, percepţia sau senzaţia şi care, astrologic, sunt asociate celor patru elemente: foc, aer, apă şi pământ.

Ele pot fi definite ca două perechi antitetice: gândirea şi intuiţia sunt considereate raţionale (în sensul că ele valorizează, implică judecata de valoare şi se completează reciproc). Pe când sentimentul şi senzaţia  sunt considerate funcţii iraţionale, pentru că ele nu judeca, ci pur şi simplu percep lucrurile altfel decât pe cale raţională. Firesc, nu toate cele patru funcţii sunt la fel de puternice în individ. O funcţie domină, în timp ce alta tinde să fie subşiminală. Pentru a deveni cu adevărat un Întreg, o persoană trebuie să încerce să-şi dezvolte toate cele patru moduri de percepţie. Aceasta este o sarcină extrem de dificilă iar Jung scrie în Tipuri psihologice - ştim că un om nu poate fi în acelaşi timp Întreg, ca fiinţa evoluată; el nu va fi niciodată complet ci va dezvolta anumite calităţi în detrimentul altora, şi astfel integritatea ideală nu este niciodată atinsă.

În astrologie, cele douasprezece semne ale zodiacului sunt structurate elementar: foc, aer, apă şi pământ. Elementele ne informează despre atitudinea predominantă a unei persoane. De exemplu, dacă tema natală a unui nativ este dominată de distribuţia majorităţii planetelor în semne de foc, vorbim despre un tip elementar de foc. Modul de manifestare şi percepţiile sale sunt predominant de foc, ceea ce este echivalent cu tipul intuitiv jungian.

Ca să înţelegem cum lucrează acestea, să ne aruncăm puţin privirea şi asupra altor culturi a căror tradiţii mitologice, religioase şi filosofice includ un sistem de matrici energetice care vorbesc despre o energie primară ce se regăseşte în Tot şi Toate chiar dacă ea poartă nume diferite – chi, prana, eter, forţă vitală ş.a. Interesant este că, în toate, regăsim un numitor comun pentru această matrice - caracterele generale identice. În Tibet regăsim stupa, o construcţie mistică formată din elemente geometrice: pătrat – pământ, sferă – apa, spirala – focul, semiluna – aerul  şi o mică sferă care se găseşte între cornurile Lunii este eterul, energia primară care a generat viaţa în forme evolutive - pătratul devine sferă, apoi spirală, apoi se disipeaza ca prin contracţie să redevină sferă. În China, regăsim cele cinci elemente – lemnul, focul, pământul, metalul şi apa. În Grecia, găsim sistemul elementar foc, aer, pământ şi apă cărora le dă coeziune tymos-ul, eterul. În Evul Mediu teroria elemetelor este preluată prin scrierile lui Galen şi se elaborează Teoria umorilor prin corelarea elementelor cu umorile. Regăsim ideea de elemente primordiale şi în mitologie; la greci îi avem pe Ouranous –aerul, Geea – pământul, Okeanous – apa, Cyclopus – pământul; la summerieni Anu – aerul, Enlil – focul, Ninurta – pământul şi Enkidu – pământul ş.a.

Evoluţia omenirii însăşi este pendinte întrucâtva de cele patru elemente; în scrierile hinduse şi budiste găsim corelaţia elemente primare – chakre energetice, în cele de spiritualitate asocierea foc – iubire, aer – lăcomie, pământ – dăruire şi apă – liniştea interioară. Teoria celor patru elemente se regăseşte în spatele multor scrieri oculte sub denumirea de corpuri subtile care se întrepătrund cu câmpurile de energie. Astfel, în esenţă, trebuie să înţelegem că nivelul la care operează astrologia este cel al:

-          matricelor energetice,

-          a fluxurilor de energie şi

-          transgresarea acestor energii.

Tradiţional elementele au fost concepute ca perechi cu acţiune antagonistă: foc – aer care sunt exteriorizate şi extravertite şi apă – pământ care sunt interiorizate şi introvertite. Perechea foc – aer este activă şi creativă pe când cea apă – pământ este receptivă şi pasivă. Cele două perechi sunt similare cu elementele fundamentale ale filosofiei chineze – yin şi yang sau cu expresia energiei în helenismul clasic - apolonian versus dionisiac.      

O veche legendă spune despre antagosnimul perechilor elementare, că Aerul este cel care întreţine Focul şi îl face să ardă cu vâlvătăi, în timp, ce Focul este fascinat de modul în care Aerul se ridică spre orizonturile nebănuite; Apa este sentimentală şi sensibilă şi are nevoie de o formă ca să-şi fluidizeze emoţiile şi vine Pământul care îi dă suportul pentru a curge.    

                                                                           

Atenţie la interpretare!

Deşi unii ar fi tentaţi să spună că mă contrazic, aş vrea să lămurim un lucru, ca să putem merge mai departe, deoarece nu cred că este cinstit să trecem cu vederea anumite neajunsuri vizând astrologia arhetipală şi teoria simbolismului astrologiei arhetipale. Aceasta presupune că planetele dintr-o temă astrală, reprezintă ierarhii creative (numen) forţe spirituale formative dincolo de spaţiu şi timp pe care Jung le identifică drept arhetipuri psihologice. 

Dar la o simplă observaţie constatăm eroarea acestei idei: atât planetele cât şi conştiința umană sunt două feţe ale aceluiaşi timp / spatiu manifeste, iar cauzele spirituale formative le transcend astfel că sunt, ca necesitate imuabilă, nereprezentate în harta individuală. Chiar dacă se pot percepe "urme" ale manifestării ele se dezvăluie în timp, prin "proces dinamic", ceea ce se presupune că suprinderea lor într-o temă astrală nu face decât să înghețe această mişcare creatoare ori aceasta nu poate fi oprită niciodată. 

Babilonienii, primii observatori ai Cerului, au găsit în Astrologie un răspuns cultural ca percepţie asupra naturii creative a mişcării şi a configuraţiilor astrale, de-a lungul timpului, pe cerul nopţii, şi care a relevat acţiunea zeilor. Dar mai târziu astrologii greci – astrologie pe care o practicăm şi noi astăzi, - în măsura în care au început să se bazeze hărţile natale sau "horoskopos", au foarte puţin de a face cu ea. Lipsa de înţelegere a acestei diferenţe creează o mare confuzie, pentru că mulţi oameni pot "simţi" intuitiv marele adevăr din spatele viziunii originale babiloniene, dar practicând astrologia pe modelul elen îi contrazicem în multe feluri. În practică, astrologia începe cu planetele reale şi mecanica cereasca pentru a construi harta cu care lucrează, dar odată aceasta construită, ea plonjează într-un univers simbolic abstract, care nu este legat de ceea ce se întâmplă, în timp real, pe cer. 

Acesta este modul în care funcţionează astrologia. Face uz de mişcarea cerească nu pentru că astrele vorbesc despre ele însele sau despre modul în care mişcarea lor ne afectează, ci pentru că prin intermediul unor analogii şi interpretări metaforice le-am transformat într-un instrument sau dispozitiv tehnologic care ne ghidează în elucidarea ordinei şi sensului lucrurilor. Dar acest sens nu este inerent într-o hartă, el nu este arhetipal, acesta este produs de astrolog şi este dependent de context. Jung credea că sensul unui simbol universal a fost dat, iar rezultatul acestuia este înrădăcinat în structura celulară a creierului nostru. De asemenea, el a crezut că aceste semnificaţii universale şi fixe sunt expresia aceloraşi arhetipuri, indiferent de cultura, contextul social şi momentul istoric. 

Efectele adoptării acestor noţiuni, identificate cu simbolurile dintr-o temă astrală, şi refuzul de a lua în considerare caracterul contextual dependent de sensuri, ca urmare a unui proces de construcţie socială, a avut consecinţe profunde în astrologia modernă. De la instantanee, prin semnificaţiile atribuite automat planetelor recent descoperite, bazate exclusiv pe mitologia asociată cu numele lor, la testarea statistică sterilă şi nerealistă a contextului – a defavorizat interpretarea astrologică prin generalizare, cum ar fi faptul că sensul unei planete este aceeaşi pentru toată lumea, de pretutindeni, indiferent de statutul economic, social, politică şi cultura cărora aparţine cel căruia i se întocmeşte un horoscop.

Când vorbim despre esenţele arhetipale cred că trebuie să ţinem cont de anumite lucrurui. De exemplu, o planetă în astrologie, spre deosebire de omoloaga sa astronomică, este un punct matematic abstract. Este folosită ca un factor într-un sistem componenţial, sau mai simplu o cutie de rezonanţă într-un sistem de clasificare, o categorie de clasificare. Astrologul atribuie fiecărui element al realităţii o calitate astrologică specifică sau o combinaţie de factori stabilite prin convenţii, prin ceea ce a învăţat, din cărţi sau la şcoala la care s-au format. Raportarea la un set limitat de categorii astrologice sau corespondenţe este de multe ori intuitivă şi subiectivă, dar se face în conformitate cu normele convenţionale sau de stăpân astral. În cadrul acestui proces, un astrolog poate raporta o planetă la un arhetip în sens cât se poate de Jungian, la fel cum poate fi raportat la ceva din univers care are calităţile unor părţi ale unui Întreg, caracteristici structurale sau definite anterior printr-un sistem convenţional de clase sau categorii de corespondenţe, însă această raportare nu transformă automat planeta în arhetip. De exemplu, la băcănie cumpărăm lapte de la sectorul de lactate, dar asta nu înseamnă că vom urma întregul traseul pe care îl urmează procesarea acestuia – vaca paşte, este mulsă, laptele strâns în canistre, transportat la fabrica de lapte, pasteurizat, pus în sticle, dus la magazin ş.a. Este doar o chestiune de clasificare, astrologia este în primul rând un sistem de clasificare. Acest simplu fapt este, totuşi, acoperit de ideea că o planetă sau un semn astrologic sunt simboluri ale unor ipotetice esenţe arhetipale primordiale, o idee înrădăcinată în noţiuni religioase arhaice proto-astrologie, atunci când planetele şi stelele au fost considerate forţe formative şi agenţi de creaţie spirituală, pe care, ulterior, neo-platonicienii le-au văzut ca pe nişte fiinte vii, dar ipostatice spiritual, manifestîndu-se prin lanţul cosmic al lui a fi.  

Jung a intuit acest lucru când a vorbit întâia oară despre arhetipuri ale inconştientului colectiv, şi mulţi astrologi au acceptat această identificare, chiar dacă în practică aceste arhetipuri sun folosite doar ca o sursă de etichetare sau de denumire pentru o anumită categorie din sistemul de clasificare astrologic. 

Ideea de arhetip ca ceva real existent în propriul subconştient a devenit un obicei iar rezultatul, după părerea mea duce la o mulţime de confuzii, complicăm ceva care în realitate este foarte simplu. Din perspectiva prezentului avertisment, folosirea arhetipurilor Jungiene în astrologie sunt doar o limbă şi o schemă de clasificare, o construcţie analitică pentru a descoperi lucruri noi. Mulţi cred că acestea sunt reale, deoarece vedem realitatea prin intermediul lor, dar arhetipurile sunt doar anumite obiective, prin care realitatea este interpretată şi clasificată, unde obiectiv este doar o categorie lingvistică. Jung nu a putut vedea acest lucruri şi confundată cu arhetipurile Ierarhiile Creative din ocultismul clasic. Dacă acceptăm din start ideile lui Jung, nu facem altceva decât să provocăm degradarea percepţiei asupra noţiunilor de religios, spiritual şi ocult. 

Trebuie să acceptăm că nu există nici o teleologie şi nici o ontologie într-un semn zodiacal sau într-o planetă şi chiar dacă ar fi existat asta s-a întâmplat cu mii de ani în urmă, când astrologia a început prin a fi ceva sacru. Acelaşi lucru se întâmplă cu calendarul din fiecare cultură, la anumit moment dat în evoluţia sa. Ele sunt doar abstracţii matematice conforme cu un sistem de convenţii, un dispozitiv convenabil tehnologic, precum un ceas sau o maşină de dactilografiere; sunt instrumente convenabile pe care le folosim pentru a dărâma şi a reconstrui realitatea în mod semnificativ. Instrumentele nu contează, atâta timp cât acestea sunt conforme cu normele profesionale din domeniu, ceea ce contează cu adevărat este ceea ce facem cu ele. 

În sens astro-jungian, miturile sunt expresia arhetipurilor, care transferă anumite caractere mitice şi naraţiuni asupra planetelor prin intermediul unor anumiţi termeni din psihologie sau de altă natură. În astrologie rolul mitului este mult mai complex decât o face trimiterea directă la acesta. Sensurile astrologice nu sunt un dat, ele sunt construite ca urmare a unui proces social, iar atunci când identificăm o planetă cu un mit, datorită educaţiei astrologice şi de socializare, mitul devine înrădăcinat în procesul gândirii noastre şi funcţionează ca o paradigmă care, conştient sau nu, ne direcţionează cum să construim simbolismul unei teme astrale sau să interpretăm o anumită planetă. Ca ilustrare a modului cum operează mitul în sensul celor spuse mai sus, să ne gândim numai la asocierea lui Pluto cu semnul Scorpion şi cu Casa a 8-a sau a lui Neptun cu semnul Peşti şi cu Casa a 12-a ori a lui Ceres cu semnul Fecioară şi Casa a 6-a. În termeni strict simbolici, asocierea cu semnele respective sunt justificate mai ales de mit, deoarece semnul consolidează această asociere în timpul procesului de construcţie, ca într-un mecanism de feedback.

De exemplu, Neptun, planetă de apă, Stăpânul mărilor şi oceanelor, este asociat, normal, cu semnul Peşti; pe de altă parte, semnul Peştii fundamentează ideea că Neptun ca stăpân a tot ce este lichid, diluează, induce compasiune, sensibilitate şi deci Neptun are un caracter umanitar. Scorpionul şi Casa a 8-a sunt firesc asociate cu moartea şi învierea, deoarece Pluto este stăpânul lumii subterane care îşi răpeşte soţia pe Persefona/Proserpina stârnind un adevărat scandal care duce la moartea naturii (mama Persefonei este Demetra/Ceres stăpâna recoltelor şi agriculturii) şi la renaşterea acesteia atunci când este de acord ca ea să se întoarcă la mama sa şi de aici asocierea cu moartea, cu regenerarea, învierea, pasiunea şi intensitatea, întunericul şi lumina, mitul păsării Phoenix ... Multe dintre observaţiile asupra lui Pluto au relevat, că poziţia planetei într-un anumit moment istoric, scoate la lumină manipularea şi controlul evenimentelor la scară mundană, lupta pentru putere, că are afinitate cu anumite grupuri şi grupări din lumea interlopă, caracteristici  care nu se prea potrivesc cu mitul, la prima vedere, şi care sunt interpretate psihologic ca o compensaţie pentru frica de moarte ori ceva similar. 

Aceaste observaţii empirice ale modului cum acţionează planetele au fost prelucrate, interpretate, reproduse, amplificate şi clasificate în funcţie de asocierea mitică originală, întărită şi de către asocierea cu semnul. Ideea nu este neapărat că această modalitate de interpretare este greşită, ci doar că este parţială şi limitată, că aspectele importante ale acţiunii planetelor care nu sunt asociate cu mitul, sunt ascunse şi că este nevoie de o reinterpretare apelând la un cadru diferit. Este şi motivul pentru care cred că paradigma mitologică, mai ales atunci când se bazează pe caracteristici generale, de exemplu, Chiron este vindecătorul rănit, dar el este şi Învăţătorul şi Pedagogul şi Tămăduitorul de excepţie, dar se foloseşte doar interpretarea exclusivă - cea de vindecător rănit, sărăceşte astrologia. Abuzul de motive mitologice, cum spunea, la un moment dat, Rollo Mayo, este echivalentul haosului în sistemul solar aşa cum este el definit de astronomie: orbita începe să se extindă sau se contracte şi se propagă în alte domenii planetare şi are drept consecinţa pierderea structurii şi a predictibilităţii. Sensul nu mai este unul astronomic, doar mitologic, simbolismul astronomic este pierdut, iar mitul, care în mod natural se extinde şi se contractă, se propagă liber în multe domenii şi la diferite niveluri ale experienţei umane, forţat să se potrivească interpretării, să se încartiruiască într-un simbol astronomic mult prea strâmt şi mult prea îngust. 

Pe de altă parte, să nu scăpăm din vedere faptul că Jung a folosit conceptul de arhetipuri prin identitate cu modelele mitologie ca exemple de modele de viaţă pe care le personifica fiecare semn zodiacal in parte. Fiecare noţiune astrologică corespunde unui set de zei care posedă caracteristici diferite; sarcina astrologului dar şi a psihologului este de a defini arhetipul mitologic iniţial, unificat în analiza diverselor culturi. Acest lucru este posibil deoarece arhetipul este propus ca noţiune universală. El oferă oportunitatea de a consolida, îmbogăţi şi chiar a corecta reprezentările noastre cu privire la rolul unei planete sau unui semn într-o temă astrală. Arhetipul mitologic al unei planete pe care îl regăsim în diferite culturi, ne ajută să înţelegem care sunt caracteristicile primare având în vedere şi semnul corespunzător, dar şi ce caracteristici străine şi abateri de la arhetipul original sunt permise având în vedere tradiţia culturală. În acelaşi timp, astrologia promovează o înţelegere cât de cât adecvată a mitologiei, bazându-se pe imensa varietate de imagini care compun sistemul. Jung a intuit rolul pozitiv pe care astrologia ar putea să-l joace în interpretarea miturilor, dar având la-ndemână doar o sumă minimă de imagini simbol, el a identificat doar câteva arhetipuri separate,  nu a rezolvat problema imaginii de ansamblu care să definească o bază conceptuală pentru astrologie. 

Şi nu în ultimul rând, aş vrea să ne oprim o clipă asupra sensului unei planete extrem de importante şi pentru astrologie şi pentru psihologie (oricum despre aceastea vom mai vorbi): Mercur. Rolul lui Mercur în practica astrologică este mai presus de toate un efort lingvistic atunci când facem conversia datelor şi coroborăm tot felul de relaţii abstracte pe care le găsim studiind tema natală şi mesajul pe care îl transmitem, şi care are o semnificaţie personală, clientului. 

Problema comportă două aspecte importante: odată procesul de prelucrare a datelor clientului pe care acesta ni le furnizează, direct sau indirect (telefonic) şi şedinţa propri-zisă, cu clinetul faţă în faţă. Şi se întâmplă tot felul de lucruri în timpul unei şedinţe, subiectele abundă, se sare de la unul la altul, discuţia o ia pe pante nebănuite, lucruri care par că nu au nimic de a face cu astrologia, eventual cu Mercur pentru că ne aflăm în faza de comunicare. Şi deşi procesul pare să nu aibă nimic de a face cu o şedinţă de astrologie, culegem informaţii preţioase pe care apoi le folosim în interpretarea de mai târziu, totul mijlocit tot de Mercur.

De cele mai multe ori clientul nu este familiarizat cu termenii şi tehnicile de astrologie, cu atât mai puţin cu cele de psihologie, şi totuşi el a venit la noi în speranţa că va găsi nişte răspunsuri pe care nu le-a primit până atunci de niciunde. Vine la noi plin de speranţe şi de multe ori pleacă mai bulversat decât era înainte. Am intuit acest lucru încă de la primele şedinţe şi mi-am propus să încerc să îmi ajut clienţii şi emoţional şi psihic şi spiritual şi astrologic. Greu lucru pentru că trebuia să fac de o asemenea manieră încât nu le stârnesc suspiciuni. Majoritatea astrologilor nu sunt psihologi de formaţie dar au foarte multă intuiţie, sensibilitate şi cultură care le permite să aprofundeze subiectul iar dacă toate acestea sunt dublate de dorinţa de a şti şi de a se auto-educa, studiind permanent, urmând cursuri de dezvoltare personală şi de spiritualitate, de terapii complementare, pot atinge acel nivel de instruire care să le permită accesul la sufletul omului şi să intre în rezonanţă cu acesta.

Arhetipul lui Marte (Berbec): - cuceritorul, războinicul, păstorul, strategul, conducătorul în luptă, dinamismul masculin, masculinul – marțian - 12

Aprecierea de natura emoţională nu interferează cu dreptul social - cum ar fi, de exemplu,  faptul că zeiţa iubirii şi a frumuseţii încheie un acord de alianta cu Marele zeu, dar un militar, un comandant demn să reprezinte furia zeilor în timpul luptei în care să se regăsească înţelepciunea minţii umane şi forţa emoţională cărora pretinde că se substituie, da. Arhetipul lui Marte este asociat cu ideea de a merge dincolo de comunitate, cu regulile şi legităţile sale, în căutare unor noi tipare de exprimare a forţei.

Vechii zeii ai pădurilor şi ai de fiarelor sălbatice identificaţi cu războinicii păstori se corelează cu acest arhetip. Un cioban trăieşte mare parte a timpului în natură, în afara comunităţii, răspunde personal pentru turma lui şi pentru păşunea lui pe care trebuie să le apere de duşmanii neaşteptaţi şi orice tip de situaţie neprevăzută şi periculoase. Fiind izolat de comunitate, el trebuie să îşi dezvolte capacităţi naturale proprii. În afara subtilităţilor care ţin de civilizaţie, el trebuie să depăşească propriile sale blocaje şi aceasta este fundamentul pentru înţelepciunea nativă pe care trebuie să o readucă în societate. De aceea, imaginea Păstorului, la un moment dat, va coincide cu cea de apărător şi comandant. Nu întâmplător, zeul roman Marte, zeu al naturii sălbatice efective avea ca simbol Lupul. Oare unde am mai întâlnit noi această asociere? Da, gândiţi bine, la daci şi tot ca simbol a luptei în spatele căreia se ascunde ideea de apărare a independenţei şi libertăţii naturii. Tinerii dăruiţi lui dinainte de a se naşte, erau crescuţi în afara zidurilor cetăţii, obligaţi de timpuriu să înveţe să supravieţiască şi să lupte. Posibil o suprapunere teporală a educaţiei de tip spartan. Erau numiţi mamertius de la eroii mitologici latini şi în care se regăseşte de fapt, numele italic a lui Marte, Mamert.

Păstorul şi asocierea acestuia cu războiul cu Dumnezeu şi cu Moartea seamănă foarte mult cu povestea lui Marte şi a lui Pluto, ultimul a simbolizat dintotdeauna imaginea Duşmanului Veşnic, întruchipează răul şi moartea, este cel care urmăreşte să distrugă ordinea lumii terestre de sub stăpânirea jupiteriană, cel care personifică principiul binelui, norocul şi succesul, ceea ce sugerează că iniţial, cei doi au reprezentat unul şi acelaşi arhetip. Zeul războinic a fost şi un distrugator care nu doar şi-a apărat propriile turme şi şi-a reuperat bunurile furate, dar le-a apărat şi pe ale altora. Cu toate acestea, acest nou Zeu, invincibil, a dobândit în noua calitate şi dramul de înţelepciune necesar. La fel ca Zeii Luminii sau ai Fulgerului care sunt printre altele şi stăpânii războiului - lupta cu răul, dar ei ţin activă şi funcţia naturală sexualităţii masculine. 

Stăpânirea misterelor magiei este şi ea un atribut al zeilor războiului; să nu uităm că zeiţa elenă Athena întruchipează la origini, esenţa funcţiei plutoniene şi care nu reflectă ideea de forţă, distrugere şi moarte ci o înţelegere profundă a naturii precum şi capacitatea de a controla forţele naturale direct, în scopuri terapeutice. Şi aşa s-a format o nouă imagine mitologică, cea a Comandantului care împrumută forţa de la natură, dar îşi foloseşte mintea ca instrument de civilizare. Şi ce este mai important este o imagine morală, ca iranianul  Vishtasp sau Hiawatha a indienilor americani. Unificarea funcţiilor şi atributelor diferiţilor zei a devenit posibilă sub sceptrul unui astfel de Dumnezeu ideal. Marte a facilitat unitatea teritorială la romani; Egiptul îşi datorează unitatea lui Amon al cărui simbol iniţial a fost un berbec, deci afişează funcţia de păstor şi identificat la începuturi cu zeul războiului Montu. 

Unificarea celor mitologeme cea Solară şi zeul Ra, se poate asocia cu exaltarea astrologică a Soarelui în Berbec deoarece Berbecul reflectă funcţia integrantă a Soarelui, iar Amon-Ra personifică înţelepciunea universală care a fost descrisă de constelaţia Berbecului. Uneori, un comandant tânăr, înţelept, a reuşit să-l înlocuiască pe cel bătrân şi a devenit liderul aflat pe punctul de a da urca omenirea pe o nouă treaptă de dezvoltare, la fel ca germanul Odin sau ca în revoluţia religioasă eşuată a lui Akenathon. 

Ideea unui Dumnezeu care ajunge la conducere nu prin forţă, ci prin propriile calităţile personale, se corelează cu afirmarea independenţei individului în societate, precum şi cu dreptul acestuia de a avea propria existenţă. Noţiunea de organizare statală dar şi promulgarea legilor care să stabilească ierarhiile şi funcţionarea acestora sunt progrese care completează prin polaritate, semnul Balanţei. Arhetipul Berbecului reprezintă temelia spirituală pentru lumea interioară a omului.  Religiile mai recente, cum ar fi creştinismul şi islamul au împrumutat într-o măsură considerabilă, mare parte din imaginile asociate acestui arhetip.

 În concluzie, ciclul mitologic creează un cerc plin de noţiuni arhetipale. Se încheie astfel ciclul de evoluţie prin unificare, de la general la particular, de la colectivitate la individualitate, de la conştientul colectiv la cel personal, prin elementul foc, cel care purifică şi exaltă, vezi grecul Eros sau hindusul Agni, şi care dă naştere la viaţă în abisul adormit de Haos. Aceasta este imaginea de dezvoltare a reprezentări mitologice ca un întreg. 

Arhetipurile astrologice s-au format în timp, şi se pot identifica straturi separate dar şi particularităţi ale percepţiei asupra lumii în funcţie de aria geografică. Dar chiar şi la o privire superficială faţă de bogăţia de caractere ale mitologiei, arată că domină cele tipice şi nu cele ocazionale, prin preluări succesive. Astfel, astrologia îşi permite să se bazeze pe mai vechile experienţe de apreciere a fiinţei umane.

Studiul arhetipurilor universale din diferitele tradiţii mitologice creează o bază fundamentală pentru pătrunderea cunoaşterii astrologice. Semnificaţia planetei individuale este cu adevărat înţeleasă de către astrolog doar atunci când aceasta este pe deplin percepută de psihicul său. O imagine arhetipală serveşte ca o cheie pentru percepţia noastră. În cazul în care imaginea este subiectivă, ea va deschide uşa propriului psihic, întrucât arhetipul mitologic serveşte ca şi cheie tipar pentru a psihicului uman.

          Mitul oferă ceva caracteristic fiecărei persoana. Thomas Mann care era atras de astrologie avea să spună la un moment dat că există întotdeauna o mulţime de asemenea caractere tipice pentru că ceva la fel de tipic ca şi mitul este un model original, o formă iniţială de viaţă, un sistem de în afara timpului, o formulă stabilită de antichitate, în care conştientul aspiră să redescopere mereu prezenţa unor caracteristici ale existenţei sale, şi este, prin urmare o formă. În romanul "Iosif şi fraţii săi" a descris horoscopul lui Iosif apelând la numele mitologice ale zeilor babilonieni şi nu ai celor romani.

Astrologia are o strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii asociative artistice. De exemplu, unor tineri, cu talente artistice pe care nu le-au valorizat decât în treacăt şi care studiază cu totul altceva, li se întâmpla să viseze de multe ori imagini luminoase de planete. Mai târziu, ei vor fi uimiţi să recunoască faptul că planeta din visul lor era nimeni altul decât ... Jupiter în Peşti, ceea ce este destul de normal deoarece psihicului unei persoane recunoaşte ceva nou în propriul arhetip şi reacţioneaza la noutate cu un răspuns emoţional vibrant. Jung a scris că elementele arhetipale sunt constanta universală a naturii umane, atunci când acestea devin mai clare pentru persoană, poate fi însoţite de diverse tonalităţi ale viaţii emoţionale ... ei sunt capabili să influenţeze, să impresionze, să inspire. Gândirea asociativă care depăşeşte dominaţia emisferei cerebrale stangi logic va conduce la o percepţie integrantă asupra lumii, care reflectă activitatea simultană a ambelor emisfere, a adăugat el.

În lumea modernă, noţiunea de universal este lipsită de frumuseţe imaginativă şi este definită de sintagma logică pură. Asta nu înseamnă însă, că suntem săraci imaginativ în comparaţie cu anticii, care nu gândesc separat aceste noţiuni de percepţiile lor senzitive. Noi pur si simplu ignorăm fenomenele despre care am vorbit considerându-le basme. Amplificarea rolului arhetipului pe care l-a preluat și l-a descris Jung vorbeşte despre funcţia mitologică a arhetipului. Taylor s-a concentrat asupra acestei funcţii, conectând lumea exterioară cu realitatea interioară a psihicului uman ceea ce ne permite să recunoaştem bogăţia lui.

Miturile aparţin eternităţii şi de aceea nu au dispărut în trecut. În zilele noastre se caută leagănul civilizaţiei ba în Atlantida, ba în Tibet, ba nu mai ştiu pe unde, ca să se demonstreze că unitatea originală a omenirii într-adevăr a existat, dar în afara astrologilor nimeni nu se gândeşte că această unitate se regăseşte în gândurile şi acţiunile noastre cotidiene, în comuniunea cu ritmurile cosmice pe care universalitatea acestor mituri le revelează. 

Arhetipul lui Venus (Taur): - expansiunea vieții, atracția, erotismul și erosul, feminitatea - venusian - 11

Evoluția omenirii s-a bazat, în primul rând, pe respingerea naturii sălbatice în favoarea unei civilizaţii bazate pe cultură şi ale cărei graniţe asigurau viitorul omenirii. Odată cu dezvoltarea agriculturii acest obiectiv a fost atins dacă privim arhetipurile Balanţă şi Fecioară. Odată atins acest deziderat stadiul atins dovedit de arhetipul lui Mercur demonstrează, că umanitatea a aspirat să îşi extindă influenţa care să cuprindă din nou din resurse naturale. Ultimele două arhetipuri ale Zodiacului sunt faţetele celor două principii fundamentale ale naturii - feminin şi masculin, cum o vedem reliefată ăn arhetipul  Gemenilor. Aceste arhetipuri au apărut relativ târziu, pe măsură ce Venus şi Marte din spatele arhetipurilor Taur şi Berbec, şi-au câştigat locurile de onoare în panteon. Taurul este al treilea semn de pământ; prin el regăsim faptul că omenirea este organizată, că şi-a găsit stabilitatea în procesul de creaţie şi este prosperă, are parte de abundenţă şi bunăstare pentru că ea, este deja percepută ca parte integrantă a naturii.

Integrarea omului în natură este legat de forţa feminină, care este mai aproape de natura omului decât orice altceva. Esenţa fiinţei umane este identică cu cea a Cosmosului. Cultul astral  a planetei Venus a fost răspândit peste tot în lume şi el înglobează şi imaginea ei de zeiţă a dragostei. Cuvântul aster - stea - preluat de majoritatea limbilor europene, provine de la numele babilonian al lui Venus, Ishtar, şi care s-ar traduce simplu prin zeiţă. 

Zeiţa stelei de dimineaţă şi de seară a fost adesea asociată cu frumuseţea inimitabilă a zorilor; simbolizează puterea forţelor de reproducere din natură prin care arhetipul Taur se manifestă. În Mesopotamia se regăseşte imaginea duală a zorilor reprezentată de doi tauri, Hurri - dimineaţa - şi Serri - seara - care exprimă această idee de bază. În timp şi elenul Eros şi indianul Ushas şi romanul Aurora devin personificări tipice ale dragostei.

         Imaginea simbolizând înflorirea iubirii sexuale care personifică, în fapt, abundenţa naturii sunt foarte vechi. De exemplu, Afrodita este de natură uraniană, născută din spuma de mare adunată în jurul falusului amputat a Zeului Universului şi a sângelui scurs, este o zeitate mai bătrână decât  Zeus şi contemporană cu titanii. Dar locul ei a fost păstrat şi de următoarea generaţie de zei, în carea devenit fiica lui Zeus, zeiţă a dragostei şi a frumuseţii care trebuie să fie veşnic tînără. Ea are legătură cu Marea, similare cu relaţia împărtăşită şi de alte zeiţe ale frumuseţii cu apele primare, părerea mea că tocmai pentru a potenţa prototipul fertilităţii. Asemănător, hindusa Lackshmi - fericire, frumuseţe a fost născută din ocean sau numele Ardvisura Anahit care înseamnă Avesta puterea apei veşnice.

         Numele zeiţei iubirii, de multe ori, exprimă vigoarea. Asociate cu stelele care însoţesc Soarele, la răsărit şi la apus, au fost considerate ca fiind principalele zeiţe ale panteonului.  Numele egiptean Isis înseamnă tron, semiticul Uza înseamnă atotputernic iar sumerianul Inanna, suveran. În antichitate, zeiţa iubirii şi fertilităţii, în calitatea şi de zeiţă a sexualităţii, era crudă şi aspră şi îşi folosea puterea ca să posede lumea, zeii şi oamenii. De aici, asocierea seducţiei cu lupta şi adăugarea atributului de zeiţă a războiului. Săgeţile lui Eros nu au fost întotdeauna unele de dragoste, ele erau rudimente ale armelor adevărate. Ca atribut al lui Ishtar aceste arme au fost periculoase atunci când, în calitatea de zeiţă a iubirii s-a luptat pentru drepturile şi suveranitatea ei chiar şi cu cel mai puternic zeu, Zeul Tunetului. Dar, când lucrurile s-au liniştit, ea s-a schimbat redevenind zeiţa iubirii, mereu tânără şi frumoasă care face ca viaţa să perpetueze, a devenit graţioasă şi binevoitoare. Numele roman de Venus şi de Bona Dea înseamnă - bunătatea, harul divin. Într-o lume civilizată, care a depăşit forţa şi impulsivitatea prin nevoia de fericire şi de prosperitate, ea devine chintesenţa frumuseţii şi carităţii, fidelitatăţii conjugale şi abnegaţiei materne. După ce şi-a câştigat locul şi şi-a afirmat poziţia printre zei, ea este egala Părintelui Zeilor, furia ei se calmează când este recunoscută drept soţia însărcinată a acestuia atribuindu-i-se astfel, protecţia şi stabilitatea în căsătorie. Astfel, apare noţiunea de dragoste şi familie, în sensul modern, ca expresie a armoniei naturale iniţiale în cadrul societăţii umane. Aşa că să nu ne mirăm când auzim că imaginea zeiţei Isis ţinându-l în braţe pe Horus copil a devenit prototipul Fecioarei Maria - este exemplul exaltării astrologice al lunii în Taur.

         Arhetipul pe deplin realizat de zeiţă coincide cu etapa de dezvoltare care implica pătrunderea emoţiei şi afectivităţii în viaţa oamenilor şi înflorirea artei ca şi componentă a culturii. Arta, anterior subjugată ritualului religios jupiterian, şi-a rezervat de-acum un loc independent în cultură, tot aşa cum Zeiţa dragostei şi-a găsit propriul drum şi propria semnificaţie în Univers. 

           Arta de a fi Venus este strâns asociată cu resursele naturale – frumuseţea este întreţinută cu podoabe care să îi amplifice strălucirea, piere tot ce este artificial, dar este diferenţiată de stăpânirea raţională a lui Vulcan. Principiul feminin de a fi se manifestă ca viaţă naturală îndumnezeită.