Evoluția
omenirii s-a bazat, în primul rând, pe respingerea naturii sălbatice în
favoarea unei civilizaţii bazate pe cultură şi ale cărei graniţe asigurau viitorul
omenirii. Odată cu dezvoltarea agriculturii acest obiectiv a fost atins
dacă privim arhetipurile Balanţă şi Fecioară. Odată atins acest deziderat
stadiul atins dovedit de arhetipul lui Mercur demonstrează, că umanitatea a
aspirat să îşi extindă influenţa care să cuprindă din nou din resurse
naturale. Ultimele două arhetipuri ale Zodiacului sunt faţetele celor două
principii fundamentale ale naturii - feminin şi masculin, cum o vedem reliefată
ăn arhetipul Gemenilor. Aceste
arhetipuri au apărut relativ târziu, pe măsură ce Venus şi Marte din spatele
arhetipurilor Taur şi Berbec, şi-au câştigat locurile de onoare în panteon.
Taurul este al treilea semn de pământ; prin el regăsim faptul că omenirea este organizată,
că şi-a găsit stabilitatea în procesul de creaţie şi este prosperă, are parte
de abundenţă şi bunăstare pentru că ea, este deja percepută ca parte integrantă
a naturii.
Integrarea
omului în natură este legat de forţa feminină, care este mai aproape de natura
omului decât orice altceva. Esenţa fiinţei umane este identică cu cea a
Cosmosului. Cultul astral a planetei
Venus a fost răspândit peste tot în lume şi el înglobează şi imaginea ei de zeiţă
a dragostei. Cuvântul aster - stea -
preluat de majoritatea limbilor europene, provine de la numele babilonian al
lui Venus, Ishtar, şi care s-ar traduce simplu prin zeiţă.
Zeiţa stelei
de dimineaţă şi de seară a fost adesea asociată cu frumuseţea inimitabilă a
zorilor; simbolizează puterea forţelor de reproducere din natură prin care
arhetipul Taur se manifestă. În Mesopotamia se regăseşte imaginea duală a
zorilor reprezentată de doi tauri, Hurri - dimineaţa -
şi Serri - seara - care exprimă această idee de bază. În
timp şi elenul Eros şi indianul Ushas şi romanul Aurora
devin personificări tipice ale dragostei.
Imaginea
simbolizând înflorirea iubirii sexuale care personifică, în fapt, abundenţa naturii
sunt foarte vechi. De exemplu, Afrodita este de natură uraniană,
născută din spuma de mare adunată în jurul falusului amputat a Zeului
Universului şi a sângelui scurs, este o zeitate mai bătrână decât Zeus şi contemporană cu titanii. Dar locul ei
a fost păstrat şi de următoarea generaţie de zei, în carea devenit fiica lui
Zeus, zeiţă a dragostei şi a frumuseţii care trebuie să fie veşnic tînără. Ea
are legătură cu Marea, similare cu relaţia împărtăşită şi de alte zeiţe ale frumuseţii
cu apele primare, părerea mea că tocmai pentru a potenţa prototipul fertilităţii. Asemănător,
hindusa Lackshmi - fericire, frumuseţe a fost născută din ocean sau
numele Ardvisura Anahit care înseamnă Avesta puterea
apei veşnice.
Numele
zeiţei iubirii, de multe ori, exprimă vigoarea. Asociate cu stelele care
însoţesc Soarele, la răsărit şi la apus, au fost considerate ca fiind
principalele zeiţe ale panteonului. Numele egiptean Isis înseamnă tron, semiticul Uza înseamnă atotputernic iar sumerianul Inanna, suveran. În antichitate, zeiţa
iubirii şi fertilităţii, în calitatea şi de zeiţă a sexualităţii, era crudă şi
aspră şi îşi folosea puterea ca să posede lumea, zeii şi oamenii. De aici,
asocierea seducţiei cu lupta şi adăugarea atributului de zeiţă a războiului. Săgeţile
lui Eros nu au fost întotdeauna unele de dragoste, ele erau rudimente ale armelor
adevărate. Ca atribut al lui Ishtar aceste arme au fost periculoase atunci
când, în calitatea de zeiţă a iubirii s-a luptat pentru drepturile şi
suveranitatea ei chiar şi cu cel mai puternic zeu, Zeul Tunetului. Dar, când
lucrurile s-au liniştit, ea s-a schimbat redevenind zeiţa iubirii, mereu tânără
şi frumoasă care face ca viaţa să perpetueze, a devenit graţioasă şi
binevoitoare. Numele roman de Venus şi de Bona Dea înseamnă
- bunătatea, harul divin. Într-o lume civilizată, care a depăşit
forţa şi impulsivitatea prin nevoia de fericire şi de prosperitate, ea devine
chintesenţa frumuseţii şi carităţii, fidelitatăţii conjugale şi abnegaţiei
materne. După ce şi-a câştigat locul şi şi-a afirmat poziţia printre zei, ea
este egala Părintelui Zeilor, furia ei se calmează când este recunoscută drept
soţia însărcinată a acestuia atribuindu-i-se astfel, protecţia şi stabilitatea în
căsătorie. Astfel, apare noţiunea de dragoste şi familie, în sensul
modern, ca expresie a armoniei naturale iniţiale în cadrul societăţii umane.
Aşa că să nu ne mirăm când auzim că imaginea zeiţei Isis ţinându-l în braţe pe Horus
copil a devenit prototipul Fecioarei Maria - este exemplul exaltării astrologice
al lunii în Taur.
Arhetipul
pe deplin realizat de zeiţă coincide cu etapa de dezvoltare care implica pătrunderea
emoţiei şi afectivităţii în viaţa oamenilor şi înflorirea artei ca şi
componentă a culturii. Arta, anterior subjugată ritualului religios
jupiterian, şi-a rezervat de-acum un loc independent în cultură, tot aşa cum Zeiţa
dragostei şi-a găsit propriul drum şi propria semnificaţie în Univers.
Arta de a fi Venus este strâns asociată cu resursele
naturale – frumuseţea este întreţinută cu podoabe care să îi amplifice
strălucirea, piere tot ce este artificial, dar este diferenţiată de stăpânirea
raţională a lui Vulcan. Principiul feminin de a fi se manifestă ca viaţă
naturală îndumnezeită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu