Motto:

Multa ştiinţă îl apropie pe Om de Dumnezeu; puţina ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar Omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine... (Nicolae Steinhart)

sâmbătă, 22 septembrie 2012


4. Raţionalul

Strategul (aproximativ 4% din populaţie) - au forţa motrice de bază pentru a conduce; se ocupă de grupuri, are o dorinţă puternică de a da, aduce structura nouă, posibilitatea de a mobiliza forţele în domeniul în care activează pentru lansarea unor proiecte de anvergură; coordonanează, personal şi material şi are obiective clar definite; are o influenţă dincolo de sine, încearcă să fie responsabil de grupurile sau comunităţile le care le conduc, ei chiar vor să aducă ordinea şi eficienţa în jurul lor şi în tot ce fac; îşi aleg obiectivele cu efort minim şi fără prea multe pierderi; elimină chestiunile inutile şi face posibilă coordonarea tuturor etapelor unei operaţiuni; îi place să sistematizeze şi să aibă o ordine a priorităţilor şi, ce este important, ştie să-şi facă înţelese intenţiile; decis şi deschis, are o ordine riguroasă a ideilor sale dar şi voinţa de a le pune în practică.
Reprezentativ: leaderii de excepţie, indiferent de domeniu Napoleon, Bismark, Patton, Pasteur, Paulescu, Ceauşescu.
Când veţi întâlni nativi cu Soarele în Vărsător şi cu Ascendentul în Scorpion aţi dat peste un asemenea tip.

Investitorul (mai puţin de 1% din populaţie) este foarte sigur de sine şi conştient de puterea sa; autoritate bazată pe rang sau titlu; ştie să se pregătească pentru alternative; lideri capabili, cărora nu le place să comande dar ştiu să obţină ce vor; pragmatici, analizează temeinic realitatea ca pe o tablă de şah pentru a-şi elabora şi perfecţiona strategia, nu sunt teatrali când fac acest lucru sau caută soluţii practice; adoptă idei noi numai dacă acestea sunt utile, au voinţă şi iau uşor decizii; ţinteşte acţiunile cu consecinţe pe termen lung, dificultăţile îi stimulează şi le plac confruntările; sunt interesaţi să pună lucrurile în mişcare evitând greşelile din trecut, se concentrează strict pe propriile interese, ştiu să facă investiţii mari cu costuri minime; dezinteresaţi şi aparent neimplicaţi afectiv şi emoţional când este vorba despre viaţa personală.
                Reprezentativ – destul de frecvent, în configuraţia Soare în Săgetător şi Luna în Scorpion.

Inventatorul (aproximativ 2% din populaţie) are imaginaţie, îi plac gadget-urile, oamenii, mecanismele şi structurile sociale; este interesat de tot ceea ce se petrece, intens, curios, experiementează continuu fel de fel de posibilităţi, reticent în a face lucrurile doar pentru că aşa au fost ele făcute de alţii sau pentru că aşa le fac ceilalţi,  este încrezător în valoarea sa; de asemenea, capabil să ignore standardele şi tradiţia atunci când ele nu îi oferă ceea ce vrea; prieceput în analiza funcţională, expert în a aduna elementele disparate ale unui întreg şi a le repune la locul lor; se focalizează doar asupăra a ceea ce funcţionează; îşi pune în practică ideile doar cu ceea ce are la îndemână; nu-i plac rutina şi nici banalităţile; coducători de proiect când îşi testează propria ingeniozitate, au simţul umor-ului şi curiozitate şi este capabil să vină cu idei complicate, ca să-l menţină în top umilindu-i pe ceilalţi.
Reprezentatitv – Soarele în  Rac, semnele Peşti şi Berbec în ascensiune, şi Luna în conjuncţie cu Saturn, în Casa 1.
Soarele, Mercur şi Ascendentul în Peşti.  

Arhitectul (mai puţin de 1% din populaţie) are precizie în gândire şi în limbaj chiar dacă se distinge şi pare uneori incoerent în ceea ce face, este preocupat de design şi sistematizare - cum ar fi organizarea de proiecte, documente curriculare, standarde, sisteme teoretice, baza de date sau de materii prime; vede lumea ca pe un lucru care poate fi analizat, înţeleas, ordonat şi explicat, îi place să acumuleze cunoştinţe, are inteligenţă intuitivă nativă, mare capacitate de concentrare, dar poate deveni obsedat de analiză; are mare precizie în gândire şi ştie cum să folosească cuvântul; realizează rapid incoerenţele din vorbire, sunt puse pe seama avalanşei de idei; solitar, nu îi plac  detaliile de rutină şi preferă să lucreze în linişte; este dificil în relaţiile cu ceilalţi dar şi mai dificil cu cei pe care nu îi cunoaşte; rutina socială îl oboseşte, chiar şi pe termen scurt; mintea lui, logică şi sistematizată, nu permite erori.
 Reprezentatitv -  Soarele sau Ascendentul în Capricorn cu semnul Scorpion în ascensiune.

miercuri, 12 septembrie 2012

Dualitatea Sentimental - Raţional


3. Sentimentalul

Supervizorul (aproximativ 13% din populaţie) este persoana responsabilă considerată pilonul comunităţii; cu toate acestea nu este atent la detalii şi de aici impresia de superficial; nu îi plac regulamentele şi reglementările, dar îi plac lucrurile făcute corect şi atunci este primul care pune în aplicare normele şi procedurile; nu urmează anumite căi, nu are preferinţe pentru diversele moduri de îmbunătăţire ale nivelului de trai, mai ales dacă este implicată familia, cu toate acestea cred că pentru acest nativ un manual de proceduri standard este m ai mult decât importantă; nu-şi va călca statutul în picioare dar nici nu se va osteni să şi-l depăşească; este sociabil, are spirit civic, gândeşte înainte de a lua o decizie, talente artistice, voci foarte frumoase; va face tot ce poate pentru a păstra şi extinde instituţiile care întruchipează ordinea socială şi de aici ​​cooperarea cu instituţiile coercitive ale statului; bun executant, se aşteaptă la cooperare şi la ascultare; sprijină cluburilor civice şi comunitatea.
Reprezentativ - un stelium de planete în Balanţă, Mijlocul cerului în Capricorn sau Vărsător şi Luna, în creştere, în unul din aceste semne,  poate sugera un asemenea temperament.
O particularitate a acestor nativi este că nu veţi găsi niciun element Apă puternic în tema astrală. De asemenea, este interesantă frecvenţa poziţiei în Casa 1 sau în semne de Aer; este explicabil,
calitatea Aerului se regăseşte mai ales la acei nativi care iubesc...arta, în special muzica şi cântul.

Inspectorul (aproximativ 6% din populaţie) este caracterizat prin hotărâre, practic, apărător al instituţiei pe care o reprezintă; serios şi atent, are o nevoie permanentă de a certifica faptul că totul este corect şi potrivit, locul de muncă, mai ales atunci când lucrează în spatele scene; rareori are încredere în alţii, se bazează numai pe concluziile lor, este dedicat şi apreciază oameni loiali; îşi protejează cu cerbicie imaginea de om liniştit; stoic pesimist, are totuşi încredere în autoritate; conservatoari în concepţii şi idei, dar şi în modul de a se îmbrăca; tânjesc după lucrurile care nu îi aparţin, caută permanent siguranţă afectivă şi emoţională; pentru el contează valorile clasice, antichităţile şi amintirile de familie; nu vrea să se implice în organizaţiile care răspund de servicii comunitare, nu de confruntare, cuvântul lor este legătura de bază cu ceea ce fac; tinde să fie liniştit şi serios; patrioţi.
Reprezentativ - Soarele Săgetător, în al 9-a, în conjuncţie cu Jupiter, Luna în Taur sau semnul Peşti în Casa a 9-a.
Soarele în Fecioară, semnul Peşti în ascensiune, Luna în Gemeni, iar Saturn conjunct cu Marte, retrograd în Casa 1.

Furnizorul (aproximativ 13% din populaţie) este cel mai sociabil dintre toate tipurile sentimentale, are tendinţa de a idealiza oamenii pe care îi admiră, hrana socială o reprezintă pentru ei, instituţiile de stat; caută cooperarea şi armonia socială, interesat de sănătatea şi bunăstarea celor în nevoie, contribuie la dezvoltarea socială; este foarte bun ca maestru de ceremonii; este o gazdă deosebită, ca femeie are o aplecare aparte pentru profesii gen însoţitoare de bord; conştientizează cu repeziciune problemele celorlalţi şi discută, la un nivel de cunoscător, despre evenimente sociale, problemele oamenilor, despre tradiţiile sociale care contează enorm pentru ei; deşi capacitatea lor de discriminare este rapidă, le place sau le displace ceva, îşi vor reprima emoţiile de pe urma acestora reacţii; conştienţi că fac impresie, ia în serios opiniile altora; poate fi zdrobit de critica personală; îşi oferă servicii celorlalţi; îl răneşte indiferenţa, au nevoie să fie apreciaţi.
Reprezentativ -  Soarele şi Luna în Peşti, semnul Fecioară în ascensiune.
Soarele şi Ascendentul în Peşti.

Protectorul (aproximativ 6% din populaţie) - singura dorinţă a acestor nativi este de a fi în serviciul celorlalţi, este atras de poziţii sociale şi comunitare care implică nevoile individuale; sunt preocupaţi de siguranţa altora; îi satisface, afectiv şi emoţional, grija pentru ceilalţi; se zbat, la propriu, să asigure protecţia familiei lor sau a cercului de prieteni; se bucură să îi asiste pe cei năpăstuiţi, au o înclinaţie aparte să se ocupe de bolnavii cronici sau de persoanele cu handicap; este timid cu străinii, sinceritatea lor este debordantă, îşi ating scopurile cu seriozitate; dispuşi să lucreze ore întregi asumându-şi sarcini ingrate, de rutină, acolo unde este nevoie de seriozitate, meticulozitate, cumpătare; detestă risipa sau utilizarea abuzivă a resurselor; sunt adesea greşit înţeleşi şi subevaluaţi; sunt conştienţi de statutul pe care îl conferă familia sau poziţia socială a acesteia; fac totul ca să-şi menţină status quo-ul, urăsc schimbările.
Reprezentativ – stelium de planete în Gemeni plasate în jurul Mijlocului Cerului sau în casa 10-a.
De asemenea, conjuncţia Lunii cu Ascendentul, în Fecioară.
Soarele în Rac iar semnul Capricorn în ascensiune.

joi, 6 septembrie 2012

Artizanul şi analistul


1. Artizanul

Promotorul (aproximativ 10% din populaţie) este capabil să-şi afirme efortul, îi poate îndruma pe alţii în ce direcţie doresc să meargă; vede oamenii ca pe nişte instrumente în mâinile lui; comunică foarte bine, interesat de arte şi meserii; are încredere în impulsurile propri; doreşte să-şi promoveze acţiunile şi întreprinderile, este spiritual, inteligent, iar oamenii îl găsesc plăcut şi haios, se bucura de un nivel de trai excelent şi de cele mai bune lucruri în viaţă, calităţi de leader când are în subordine alţi oamenii; citesc feţele oamenilor şi limbajul corpului cu uşurinţă; te priveşte ochii; are propriile păreri cu privire la reacţiile oamenilor; sunt bărbaţi şi femei de acţiune; vrea să facă lucrurile să se întâmple, conciliator, diplomat, antreprenor, un stil de viaţă atractiv, prietenos, îi place să stea la cârmă; vedea cu uşurinţă motivaţiile oamenilor; maestru în vânzări.
Reprezentativ - într-o temă astrală putem vorbi despre case angulare, puternic susţinute fie de un semn de foc, fie de o planetă de foc. O persoană cu Asendentul în Săgetător şi Luna în Berbec, în Casa a 4-a, este o asemenea combinaţie chiar dacă are Soarele în Casa a 1, în Capricorn, de exemplu. Am o prietenă care prezintă aproape toate caracteristicile de mai sus; la prima vedere m-a întrebat de la ce i se trage pentru că avea Soarele în Casa a 5-a, în Capricorn şi Luna în Casa a 8-a, în Peşti. Şi apoi m-am dumirit, Leul era pe Mijlocul Cerului şi avea Marte, în domiciliu, şi Jupiter în Berbec.

Pentru Navigator (9 % din populaţie) viaţa este artă în acţiune iar acţiunea este un scop în sine, mai ales dacă şi le pregăteşte singur, el este propriul stăpân şi are imperativele sale proprii; mânuieşte cu dexteritate uneletele, echipamentele, dispozitivele , maşinile, instrumentele, este preocupat de tehnică, are o abilitate înnăscută de a meşteşugi şi de a folosi tehnica de ultimă oră, la fel se foloseşte şi de cuvinte, are tendinţa să fie practic, cinic, optimist, axat pe Aici şi Acum, vrea rezultate imediate; extrem de generos; aspiră la virtuozitate pentru că iubeşte singurătatea; doresc să urmeze propria drum, nicidecum să facă ce vor ceilalţi, caută recreerea prin explorare fără teamă că de multe ori par să ia totul în joacă, are o conversaţie liberă, glumeaţă dar la obiect. Din nou avem o indicaţie de marcaj de foc.
Reprezentativ - am întâlnit o astfel de temă natală în care Luna era în Casa a 4-a în Leu, aproape conjunctă cu Fundul Cerului, iar Saturn, conjunct cu Soarele natal, în Balanţă, în Casa a 5-a, echilibra excesele.

Interpretul (aproximativ 14% din populaţie) are o personalitate fluidă, spirituală; atrage prin felul în care radiază caldură şi optimism; evită să fie singur, caută compania altora; conversaţia lui este spumoasă, tipică artiştilor şi artizanilor, jucăuşă aş spune; iubeşte distracţiile, se bucură de viaţă din plin, vrea să trăiască totul la viteză maximă dacă s-ar putea; satisface cu uşurinţă dorinţele şi nevoile altora; nu-şi arată grijile, îndoielile, frământările; îi place ceea ce face, îşi exprima emoţiile deshis, este afectuos; atras de artele spectacolului şi cu toate acestea la capitolul relaţii, bate pasul pe loc, mă refer la cele care l-ar putea sprijini; comportamentul său este adesea copilăros; preferă locurile de muncă în care sunt mulţi angajaţi deşi îşi vede singur de bucăţica lui; îi place să cheltuie banii pe lucruri amuzante, festive, care să îi creeze o stare de comfort interior; este gregar, socialbil şi adaptabil şi cu toate acestea are toleranţă scăzută la anxietate şi stress; nu este atras de şcoală, de învăţătură, nu-i plac materiile exacte în schimb este un talent nativ în ce priveşte afacerile.
Reprezentativ - am regăsit această tipologie un tânăr actor a cărui carieră era în plină ascensiune şi la o sculptoriţă; primul avea patru planete în Scorpion, Ascendentul în Scorpion, Luna în Capricorn, iar Soarele în ultimele grade Balanţei, în Casa a 12-a, cea de-a doua avea Soarele şi Ascendentul în Peşti, Mijlocul Cerului în Săgetător iar Luna în Rac.

Compozitorul (aproximativ 5% din populaţie) înclinată spre artele plastice; îşi exprimă stările prin artă, ca o formă de participare la evenimente, însă de obicei arată reticenţă socială; nu îi place să planifice şi să pregătească lucrurile, ci îşi experimentează intens stările prin intermediul artei; acţionează din impuls, arta devine expresia sa, tribuna de unde îşi afirmă ideile şi principiile; se bucură să sintetizeze şi să transceadă în limbaj artistic orice aspect din lumea simţurilor, are o înţelegere instinctivă a ceea ce se potriveşte şi ce nu, este sensibil la variaţiile senzoriale; posedă o capacitate extraordinara de a lucra cu nuanţe şi tonuri, arome, forme, texturi, etc; se exprimă pe sine prin cuvinte, este activ, de astă dată fără însă să folosească modalităţi artistice sau de compoziţie, sensibil la durerea şi suferinţa altora, are un remarcabil dar de a lucra cu copiii mici şi cu animalele; iubeşte natura, parcurile, pădurile, spaţiile care vorbesc dar în acelaşi timp îşi doreşte să se simtă în siguranţă prin ceea ce face.
            Reprezentativ - am un prieten sculptor care reprezintă cu brio această tipologie: are Soarele şi Ascendentul în Rac, Peştii, în ascensiune - Casa a 8-a, şi Luna în Scorpion pe Fundul Cerului.

2. Analiticul

            Profesorul (aproximativ 3% din populaţie) este tipul de personalitate care asigură formatorii, cei care concură la ridicarea factorului de civilizare prin educare, disciplină, asimilare ş.a.; oferă experienţa de grup, de studiu organizat, evidenţiază potenţialul nativ al fiecărui elev; entuziasmul lui inspiră acţiunea celorlalţi şi dorinţa de a trăi plenar potenţialul individual; negociază şi pregăteşte angajamentelesociale, dar, deşi documentat, aşteptaţi-vă se schimbe datele problemei în ultima clipă; sunt inspiraţi de reacţiile elevilor care îi simpatizează, sunt gazde plăcute – multe dintre însoţitoarele de bord au aceste date; relaţiilor lor sunt armonioase şi de valoare, sunt oameni cu farmec pe umărul cărora poţi plânge atunci când ai probleme, se îngrijorează alături de tine, chiar dacă grijile şi proecupările sale sunt altele; idealizează cu uşurinţă şi de aici vulnerabilitatea în relaţiile personale; abilităţi lingvistice şi de comunicare; sunt persoane empatice şi sociale.
Reprezentativ - Soarele şi Ascendentul în Gemeni şi Luna în Berbec, de exemplu, în Casa a 10-a;   Soarele în Vărsător, Ascendentul în Capricorn şi Luna în Gemeni, în Casa a 5-a.

Consilierul (aproximativ 1% din populaţie) este focusat pe posibilităţile pe care le are la-ndemână; gândesc în termeni care valorizează şi ajung să ia decizii rapide; ajută oamenii să-şi atingă potenţialul uman şi o dorinţă neobişnuit de puternică de a contribui la bunăstarea altora; se bucură să-şi ghideze prietenii şi colegii spre împlinirea personală; tind să fie interiorizaţi, sensibili, sunt destul de greu de recunoscut însă, puţini îi pot recunoaşte după reacţiile lor, poate şi pentru că au o viaţă interioară deosebit de bogată şi ştiu cum să o disimuleze în spatele măştii sociale bineînţeles, cu excepţia celor în care au încredere; ştiu să-şi valorizeze integritatea personală ; extrem de empatici (te citesc din prima, cum am spune, precognitiv); abilităţi de a pătrunde adânc în zona afectivă şi emoţională a altora; au intuiţii care ţin de metafizică, poetice şi mistice; creativi, buni scriitori, excelează în reportaj; se bucură să rezolve problemele altora.
Reprezentativ - o persoană cu Soarele în Săgetător şi Luna în Capricorn, în ​​Casa a 8-a, în creştere în Taur; Soarele în Rac, Săgetătorul creştere  şi Luna în Capricorn.

Campionul (aproximativ 3% din populaţie) are un sentiment ciudat analizând motivaţiile altora; au experienţe emoţionale intense; de asemenea, o nevoie puternică de a experimenta evenimentele care afectează vieţile altora; caută adevărul despre oameni şi problemele lor; le place să îi motiveze pe ceilalţi prin convingerile lor; au darul de a inspira dar şi de a-i manipula oamenii ca să facă ce vor ei; sunt înzestraţi cu dar oratoric şi excelează mai ales vorbind despre probleme sociale; iau în considerare experienţele emoţionale intense care pentru ei sunt vitale pentru ei; au o gamă largă şi variată de emoţii; o mare pasiune pentru noutate, sunt incredibil de independenţi, resping orice fel de subordonare sau să depună eforturi pentru autenticitate personală care la ei este spontan; caută şi identifică motivaţii suspecte; fini observatori , ideilor lor se răspândesc rapid la oamenii din jurul lor.
Reprezentativ – Soarele în  Balanţă, Luna în creştere, în Leu sau în Scorpion; Soarele în Peşti, Luna în creştere prin Capricorn  sau Fecioară. Am întlnit ultimul aspect la o persoană care a făcut Liceul Sanitar, apoi Colegiul de Asistente şi după ce şi-a crescut cei trei copii, a terminat şi Facultatea de Medicină, la maturitate.

Vindecătorul (aproximativ 1% din populaţie)are o extraordinară capacitate de îngrijire, care nu se regăseşte decât disparat la alte tipuri; urmăreşte restabilirea integrităţii pierdute; unitatea şi unicitatea sunt principiile lor de îngrijire profundă şi cu pasiune a persoanelor aflate în suferinţă; militanţi, nu îşi doresc decât să muncească în pace şi armonie; ţin la integritatea lor şi a celor dragi lor; morali, au o personalitate puternică, idealistă, nelimitată şi abnegaţie în tot ce fac; sunt dispuşi la sacrificii extraordinare pentru a-şi apăra principiile şi credinţa, chiar dacă uneori acestea par copilării; pot avea probleme cu părinţii  cărora le este greu să creadă în ei; sunt persoane atrase de puritate, dar pot cădea în păcatul iresponsabilităţii sau a orgoliului prin asumarea rolul de martir; au un dar aparte în interpretarea simbolurilor dar întâmpină dificultăţi atunci când trebuie să aleagă, ceva de maniera ce-ar fi dacă...
Reprezentativ - Soarele în Varsator, în Casa a 7-a şi Luna în Taur în Casa a 9-a, în creştere foarte aproape de Rac, pe pragul de a trece în Casa a 10-a. La un cunoscut chiropractician am găsit Luna în Săgetător şi Soarele în ultimile minute din Leu, pe punctul de a trece în Rac.