Sintesa Chironae 4

Chiron şi complexul abandonului 

Chiron este un singuratic care îşi dobândește cunoștințele coborând în străfundurile sufletului său, apoi le folosește pentru a vindeca boli, de multe ori provocate prin "cuvinte". Şi poate nu întâmplător, Chiron a fost descoperit în zorii Erei Vărsătorului. Mitologia arată că relația dintre Chiron şi tatăl său Saturn, este una simbolică ca şi cea cu Uranus, de altfel. Prometeu care reprezintă arhetipul Vărsătorului, schimbă condiţia sa de muritor cu cea de nemuritor a lui Chiron ca să-l scape de durerea insuportabilă. Dar să nu uităm că din punct de vedere astrologic Uranus reprezintă Maestrul. Vărsătorul toarnă apă peste lume adică aduce Cunoaştere, Prometeu fură focul de la zei ca să-l dea oamenilor adică le facilitează accesul la aceasta.

Chiron, renunţând la nemurirea sa și acceptând să moară din cauza suferinței sale, va fi la o intersecție de drumuri. În sincronicitatea evenimentelor, şi pentru el ca şi pentru Prometeu vorbim de alegere. Chiron alege să renunţe la nemurire după cum Prometeu alege să accepte schimbul, renunţând la condiţia de muritor, zeul este înlocuit tot de un zeu dar un zeu care va coborî mai întâi în împărăția lui Hades ca mântuire pentru suferinţa sa şi va renaşte în Univers ca să dea această Cunoaştere celor care au nevoie de ea. Astfel spus, Chiron îi oferă lui Prometeu Cunoaştere iar Prometeu oferă oamenilor energia necesară pentru a accesa Cunoaşterea. Simbolic dacă ne gândim că acest schimb a fost dintotdeauna acceptat de către Saturn - informaţii cristalizate, ordonate şi organizate în baza unor legi specifice, care evoluează, mai apoi, prin Uranus şi ajung Cunoaştere prin dezvoltarea informaţiilor de-a lungul generațiilor şi devenind în timp, un simbol al eternei reîntoarceri.

Revenind acum la părinții biologici ai lui Chiron, la Saturn şi la Phillyra putem spune de la bun început că respingerea din partea tatălui, exact cum a făcut Ouranus cu Saturn, precum și din a mamei sale, copilul abandonat datorită hidoşeniei sale, este cauza principală a suferinței lui Chiron. Poziţia lui Chiron sugerează un posibil complex al abandonului într-o temă astrală.

Sursa suferinţei chironiene trebuie căutată în ereditatea methamorphosisului mitic. Saturn sau Cronos s-a transformat în cal pentru a scăpa de Rhea, soția geloasă care îl urmărea mai mereu, ca să-şi trăiască patima cu nimfa Philyra, frumoasa fiică a lui Okeanos. Posibil să fie vorba despre o reminiscenţă genetică în urma evoluţiei, un defect ereditar pe care unul din părinţi să-l fi transmis şi pe care Phillyra îl numeşte dezavantaj fizic "monstruos"; altă ipoteză este ca Chiron la naştere să fii fost mare şi în momentul travaliului să se fii produs dislocarea şoldurilor, dar cum să explici oamenilor aceste lucruri când nu aveai instrumentarul necesar iar capacitatea lor de percepţie era minimă? De aici până la metamorfoza jumătate om – jumătate animal este mai puţin de un pas, imaginaţia Începuturilor a avut întotdeauna ceva monstruos în ea. Să ne amintim doar mitul Minotaurului, bărbatul cu chip de animal, de o ferocitate tipic lombrossiană - rodul iubirii bolnăvicioase a reginei Passifae, soţia regelui cretan Minos, pentru Taurul sacru a lui Apollo, mai ales că în zorii omenirii zoofilia părea ceva normal. Urmele acestui methamorfosis, îl găsim târziu într-un basm din evul mediu, când antagonismele de tip Frumoasa şi Bestia au încins fantezia oamenilor. Doar că genetic omul şi animalul nu sunt compatibili decât dacă presupunem o intervenţie de…inginerie genetică?!  

Iar dacă privim puţin mai atent informaţiile pe care le avem, însăşi genealogia chironiană este confuză în sine, vorbim despre un adulter şi atât, pe când sursa Cunoaşterii chironiene este de altă sorginte, vine din altă parte şi nu de la părinții fiziologici. Originea tuturor cunoştinţelor sale se găseşte în ştiinţa profesorilor săi, în cunoaşterea solară şi demiurgică a zeilor gemeni Apollo și Artemis, zei din a treia generaţie, superiori titanilor lui Saturn şi acestuia din urmă însuşi şi poate de aici încrâncenarea în păstrarea ordinei prestabilite a lucrurilor, bătălia dintre vechi şi nou, dintre anacronic şi progres, dintre evoluţie şi involuţie, dualitate care se regăseşte în mai toate structurile preexistente prezentului şi doctrinar şi filosofic şi metafizic.

Chiron este educat de părinţii adoptivi care aduc o înțelegere diferită asupra Cunoaşterii pănă atunci prestabilite, alta decât ceea ce era ştiut şi respectat şi care era simbolizat, generic şi fatalist, de Saturn. Aceste cunoștințe îi permit să depășească momentul saturnian – însingurare şi izolare, pe care l-ar fi impus rușinea de a fi fost rodul unui adulter, iar caracterul inhibitor al acestora implică evoluția sa într-o lume a prejudecăților sociale şi să transforme trauma într-un act binefăcător. De aceea simbolic, Chiron mai semnifică puterea de a depăşi natura instinctuală şi de canalizarea energiilor animalice în studiu. Acest lucru ar explica simbolismul lui Chiron prin sublimarea potențialului instinctiv în capacitatea de a studia, de a conştientiza trauma sau rana în raport cu câmpul de acţiune în care se află Chiron în tema natală şi care poate da soluții pe care să le folosim pentru a repara "lacunele" din  educație ca o consecință educaţiei de acasă. 

Protejat de Apollo şi Artemis, Chiron a învăţat să acceseze Cunoaşterea prin Înţelepciune şi Artele specifice vremii şi a înţeles că viaţa este formată din două planuri existenţiale supreme – natura instinctuală şi natura divină. Această natură duală a omului ar putea avea corespondent în culturile tribale din Africa, de exemplu, dacă stăm să ne gândim. Apollo l-a învățat tot ce implică cultura unei civilizații - muzica, poezia, matematica, logica, tot ceea ce caracterizează ceea ce noi numim lumea civilizată. Artemis, l-a învăța tot ce este legat de natură, de la vânătoare şi respectul pentru legile naturii la cum să rămână în armonie cu aceasta, cum să îi folosească virtuţile / calităţile ascunse adică cunoașterea acelor caracteristici prin care se păstrează legătura cu teluricul, cu celestul și cu cunoaşterea instinctivă.

Psihologic, am spune că rolul lui Chiron este de a echilibra emisfera stângă a creierului unde îşi au locul mintea, motivaţia și logica simbolizate prin Apollo, cu cea dreaptă - intuiție, instinct, imaginație care acționează asupra creierului arhaic unde găsim salvate emoțiile primare și, de asemenea, instinctul de supraviețuire controlat de Pluto. Aici găsim legătura complementară dintre Chiron şi Pluto, transformarea bogăției interioare într-un act de vindecare, reglementarea resursele interioare și transformarea lor în esența vieţii, două domenii interdependente care se regăsesc pe axa Taur / Scorpion, locul unde a fost descoperit Chiron. (Taur 3 gr 08 R)

Putem spune că Chiron are un rol foarte important în astrologie deoarece forţează fiinţa să integreze cel două planuri ale umanităţii care se opun, raţiunea şi instinctul, scopul final fiind acela al autovindecării, al autoîmplinirii, stăpânind impulsurile uraniene care cer totuş dintr-odată. Acest lucru este vizibul atunci când Chiron este într-o configurație puternică cu Luna sau cu Jupiter, cu semnele stăpânite de ele – Rac şi Săgetător şi cu casele analoage, Gemeni şi Capricorn. De aceea, casele tranzitate de Chiron aduc confruntări cu Sinele şi implică cunoştinţe înnăscute, care par străine la început, deoarece nu au interesat şi nu au fost exersate deşi ele dormitau latent în memoria subconştientului şi informaţiile care curg ca de la robinet din rezervorul de cunoștințe ale subconştientului colectiv şi care pot ajuta la dizolvarea blocajelor existente în casa şi semnul unde se află Chiron, în scopul vindecării.

În ciuda experienţei abandonului, Chiron reușește să înveţe din aceasta şi găseşte astfel, resursele necesare pentru a-şi construi o viață fericită și împlinită. A trăit toată viața într-o peșteră pe muntele Pelion și a fost căsătorit cu o nimfă, Chariclo (nimfele și nereidele erau descrise de mitologia greacă drept fiinţe extrem de senzoriale, renumite pentru mediumnitatea lor sau foarte bune telepate, puternic legate de ciclul lunar. – n.a.). Împreună au avut o fiică, Thea, al cărei nume înseamnă cea care este slava lunii şi era cunoscută pentru darul ei de a profeți.

Adult, Chiron nu a căutat răzbunare şi nici nu şi-a revendicat locul olimpian, lângă fratele său vitreg, Zeus. A preferat să-şi canalizeze Cunoaşterea spre educaţie, să transmită generaţiilor pe care le-a format, esenţa Cunoaşterii şi i-a ajutat pe oameni să-şi fructifice la maxim potențialul. Prin rezistenţa la tentaţie nu a făcut altceva decât să continue acțiunea constructivă. În loc să se victimizeze şi să urască, şi-a folosit sensibilitatea pentru a ajuta. 

Cât priveşte alegerea finală a lui Chiron, renunţarea la nemurire din cauza durerilor îngrozitoare, unii au fost tentaţi să îl acuze de lașitate în fața durerii şi că a capitulat în faţa nemuririi. De fapt, nu este nici laş şi nici nu a capitulat, el a murit, cum mai spuneam, ca să renască într-o altă dimensiune, a transces durerea şi a trecut în…mit lăsându-ne deschisă calea propriei vindecări interioare.