Arhetipul lui Neptun (Peşti): abis, haos – caracterul neptunian - 2

Miturile arhetipale din spatele astrologiei - 2 -

Procesiunea de imagini mitologice ce urmează a fi descrise ca şi concepte planete sunt afişate în ordine inversă pentru mişcarea anuală a Soarelui prin semne ale zodiacului, de la Peşti la Berbec. Noţiunea de Haos, de forţe primordiale precum şi denumirea vechilor zei ale căror funcţii au fost transferate succesorilor, corespunde semnelor Peşti, Vărsător şi Capricorn. Cel mai tânăr dintre zei ar trebui să fie Martorul la diferitelor sale personificări.

După cum se ştie, mişcarea inversă a semnelor zodiacului coincide cu mişcarea de precesie şi se referă la Marele ciclu de evoluţie. Conform tradiţiei egiptene, transformarea lumii şi a omului începe în Peşti, simbolizând diviziunea primară şi de la începuturile dezvoltării vieţii pe pământ. Peştele rămâne în apele primordiale, oferind legătura cu sursa originală, din ape desprinzându-se diferitele ramuri de evoluţie care vor ajunge pe calea transformărilor la realizarea, în cele din urmă, a înţelepciunii cosmice a Berbecului, acel agnus sacrificant. Zeii mitologiei mundane afişează anumite funcţii caracteristice la care apoi s-a renunţat, sau au fost uitate, în favoarea altora noi, astfel că putem identifica ordinea inversă a zodiilor ca echivalente cu stadiile de evoluţie a conştiinţei umane care, la rândul său, reflectă modificarea socială şi politică, de mentalitate şi gândire a evurilor istorice.

Arhetipul lui Neptun (Peşti): abis, haos – caracterul neptunian

Cum s-a format lumea şi care este sursa energiei acesteia? Mitologiile popoarelor dar şi Biblia, consideră Haosul ca leagănul primordial al Universului. Haosul reprezintă starea materiei existente, dincolo de orice imaginaţie convenţională, care ascunde o ameninţare permanentă la însăşi existenţa lumii aşa cum o ştim, şi astfel insondabil. 

Dar fiecare persoană are propria sa reprezentare vis-a-vis de starea iniţială a Universului. Această reprezentare există încă din antichitate: el este descris, tradiţional ca un abis întunecat umplut cu apă. Este nedeterminat, dens, şi nu are nici o formă. Caracteristica sa substanţială este lipsa de spaţiu, iar acest lucru coincide cu reprezentarea modernă a Universului, expansiunea acestuia dintr-o stea superdensă, supercondensată. Cuvântul haos s-ar traduce prin hău, un gol căscat; termenul indian shunyata  are acelaşi înţeles: goliciunea, nimicnicia care dă naştere tuturor fiinţelor. În mitologia Chinei antice, haosul primar este apos, un întuneric complet care aminteşte de conţinutul unui ou şi care a fost numit Huntun , o concepţie care a fost transformată mai târziu, în zeul care posedă caracteristicile indivizibilităţii primare.

Deci, lumea s-a născut din Haos iar Viaţa din apele primordiale. Percepţia umană nu separă aceste reprezentări. Înţelesul celor două noţiuni, lume şi viaţă, ca fundamen este de neînţeles. Miturile asociate introduc imaginea Marei Mamei, lumea descrisă de aceasta este cea pe care o trăiau în realitate promotorii mitului.  În conformitate cu principiul: "ca la început şi la sfârşitul anului", imaginea de sine se alătură noţiunilor primare de naştere şi de moarte. Tot ceea ce a apărut din haosul primar va reveni la ea, aşa că oceanul este asociat nu numai cu furtunile şi cutremurele criminale ci şi cu schimbarea ritmurilor cosmice, deci cu ameninţarea la adresa existenţei însăşi. Accadiana Tiamat – Marea Mamă, (sensul lui Tiamat este ce mare) se manifestă asemeni unei hidre cu şapte capete, care a fost învinsă de urmaşul ei Marduk şi care a creat lumea din bucăţile trupului ei. În acest haos, funcţia pasivă poate fi considerată ca aparţinând creaţiei materiale.

Comparativ cu Haosul vag, Cosmosul definit reprezintă o abatere de la întregirea primară nediferenţiată; zeii Apelor reacţionează la acest ordin dat ca să-i blocheze. Rolul distructiv al zeilor mărilor şi oceanelor îi transformă în rebeli, iar forţa care cere îngenunchearea lor, în timpul perioadelor de formare, aduce o figură nouă în panteonul divin - Marelui Zeu sau Zeul Suprem. Astfel, semitul Yammu (mare), luptă împotriva lui Balu, liderul panteonului de până atunci, care doreşte să stăpânească Totul aşa cum o făcuse la Început. Este celebră, în acest sens, detronarea lui Ouranus de către noua generaţie de Titani sub conducerea lui Cronos/Saturn, când Neptun încă nu se născuse. Reduşi a rang inferior, fără puterea Începutului, pe măsură ce Universul se expanda, zeii mărilor ocupă o poziţie periferică (greacul Oceanus , egipteanul Nun ), reducţie coreleată cu ideea de mizerie, de slăbiciune, de victimizare, reprezentarea fiind asigurată de cel mai tânăr membru al familiei ( Neptun al cărei nume înseamnă nepot, era nepotul lui Ouranus şi fiul lui Cronos/Saturn ). Exemplul caracteristic acestui moment este mitul indo-european despre Trita (al treilea frate, legătura cu grec Triton ), care a fost aruncat în temniţa străfundurilor marine de către fraţii săi mai mari. De aici asociera cu densitatea primordială, lipsa de spaţiu si cu apele primare, când sursa universală de fertilitate este încă ascunsă. Aceasta relevă sensul sacrificiului primordial: Peştii participă la declinul existenţal prin manifestarea şi ordonarea Cosmosului, astfel încât să rămână permanet legaţi cu ceva de dincolo de Fiinţă, cu atotputernicia secretă a Haosului, pentru a găsi în străfundurile existenţei lor legătura cu eternitatea. Acest mit poate fi asociat cu motivul biblic a lui Iosif, vândut de frații lui din...invidie.

Imaginile compozite ale abisului marin şi secretele ale, pântecul mamei de unde a apărut viaţa, forţele distructive ale haosului şi sacrificiul de sine care stabileşte legătura între viaţă şi eternitate, Totul se reflectă în arhetipul planetei Neptun, care stăpâneşte semnul Peştilor. În ceea ce priveşte mitologia, din punct de vedere istoric, reprezentarea haosului sau a potopului se corelează cu momentele care au provocat glaciaţiunea şi alte cataclisme naturale, care au împins omenirea din fostele teritorii şi a creat impulsul de a se dezvolta mecanismele defensive ale psihicului – crearea de proto-strategii menite să  îi ajute să supravieţuiască, apariţia germenilor ideii de Conducător.

Care a fost saltul la raţiune spirituală rămâne, în continuare, o mare enigmă. Nu se găseşte o etapă în toată istoria umanităţii,  acel moment de vis, cum spun mitologiile aborigenilor australieni, când mintea să fii fost adormită şi să vadă lumea exterioară prin ceaţa proceselor inconştientului. Să fie ceva foarte bine ascuns în profunzimile sufletului sau, dimpotrivă, a fost ceva spontan, iniţial şi care apoi s-a colmatat cu acumulări şi trăiri succesive care uşor, uşor au estompat saltul? Profunzimile sufletului continuă să rămână, repet, un mare mister şi se reflectă în caracterul neptunian pentru care aceste lucruri sunt vagi si relative. În termeni psihologici arhetipul lui Neptun reflectă faptul că nu există nici o diferenţiere între minte şi suflet, la fel ca viaţa însăşi.                                                              - va urma -

Arhetipurile

Miturile arhetipale 
din spatele astrologiei - 1 -

Abordarea cognitivă a astrologie este de obicei considerată de natură empirică, deoarece munca astrologilor se bazează pe practică, în principal, și pe observaţii psihologice. Este metoda cea mai simplă şi eficientă pentru astrologia de zi cu zi,  dar cu toate acestea, se pare că abordarea este doar una de suprafață și duce inevitabil la o înţelegere superficială în relația cele dintâi cu știința.

Abordarea din punct de vedere statistic, pe baza cosmobiologiei, este destinată să depășească subiectivitatea observaţiilor directe care leagă mişcarea planetelor de ritmurile fizice. Metoda ştiinţifică este cea mai eficientă în aplicaţiile medicale, dar este limitată atunci când trebuie să descopere cele mai profunde motivații ale acțiunilor personale, fără a deschide fereastra spre suflet.

            Totuşi, există o treia abordare - metoda umanistă sau cultural-istorică; aceasta ne dă posibilitatea să creăm imaginea evoluției și dezvoltării gândirii şi a psihicului uman. Mitologia, de exemplu, descrie imaginea primară, pe când concepţiile mitologice ale anticilor ne ajută să descifrăm elementele astrologiei, în general. Componentele mitului antic, înrădăcinate în diferitele culturi, au multe în comun, cum ar fi păstrarea semnificaţiei acestuia în conştiinţa oamenilor moderni, ceea ce l-a inspirat pe Carl Gustav Jung să conecteze știința modernă cu aceste elemente și să ajungă la noțiunea de arhetip.

            Știm deja, că arhetipurile sunt forme primare, care servesc ca bază pentru o serie de imagini, evocândâ, la nivel de inconştient, imaginaţia. Aceste imagini apar în vise şi în stare catartică, precum şi în artă şi literatură în aceste manifestări regăsindu-se unitatea minţii umane și care ne permite să simțim legătura cu Universul şi Infinitul. Jung avea obiceiul să spună că arhetipurile vorbesc pe mii de voci. Ele transformă elementele care decurg din lumea în continuă mișcare în manifestări ale veşniciei, aliniind simultan propriul destin la scara umanităţii.. Studiul "sincronicității" între percepţiile psihice ale diferitelor persoane şi procesele realității obiective l-au condus pe Jung la ideea că astrologia poate fi o explicație pentru ritmurile universale, inconştientului colectiv şi lumea, în general. Primele arhetipuri cercetate aveau legătură cu libidoul, dar Jung a fost convins că este vorba despre ceva mult mai profund și foarte repede a observat că arhetipurile sunt, de fapt, sursa simboluri astrologice şi ale miturilor antice: astrologia, ca și inconștientul colectiv la care face referire psihologia, este formată din configurări simbolice: planete sunt zeii, simboluri ale puterii absolute a inconştientului. 

Astăzi, termenul de arhetip este acceptat de către astrologi, care apelează la mituri pentru sugera cât mai plastic interpretarea astrologică. Dar, de obicei astrologia se referă la zei doar când are nevoie de caracteristici formale iar când trebuie să dea greutate interpretării - stele fixe, asteroizi, configurații mai speciale, de tip Yod, să spunem, nu ia în considerare rolurile specifice ale acestora şi nici poziţiile pe care le aveau în panteon. Pentru a înţelege corect şi a aplica practic simbolurile mitologice trebuie să percepem imaginea mitologiei mundane ca pe un întreg. Nu putem înţelege pe deplin sensul fiecărui semn zodiacal, de exemplu, dacă le ignorăm pe celalte, iar ca să interpretăm corect arhetipurile mitologice, trebuie să percepem întregul set de imagini ale zeilor, luând în considerare perioadele istorice şi modificările corespunzătoare aduse acestor imagini, precum şi definirea principalelor caracteristici.

            Arhetipurile sunt prototipurile pe care fiecare persoană le păstrează profund în subconştient lui. Într-un fel, acestea seamănă cu intuiţia arhitectului aflat în faţa unei dileme. Planurile arhitecturale  - deşi reprezintă un potenţial complet, pot fi distorsionate de realitate, în situaţia arhetipurilor prin experienţe din copilărie, de socializare şi chiar de experienţa de părinte. C.G.Jung a inceput studiul arhetipului prin ierarhizarea funcţiilor acestuia - gândire, simţire, percepţia senzitivă şi percepţia intuitivă. Asemeni unui elev, Jung a desenat un fel de tipar, de şablon a inconştientului cu ajutorul căruia analiza fiecare caz în parte pentru a afla ce probleme ridică fiecare individ în parte.

Arhetipurile au sex. Avem arhetipuri masculine şi arhetipuri feminine, după cum fiecare funcţie a acestora au şi calităţi pozitive şi calităţi negative, ba mai mult există o gramatică a subconştientului în care adjectivele mai mult sau mai puţin îşi au rolul lor bine determinat.

 Fiecare dintre părţile masculine şi feminine ale personalităţii se caracterizează prin aceste patru funcţii, astfel încât între un maxim posibil de 64 de arhetipuri primare există interacţiuni (de opt ori opt). În cazul în care apare o distorsiune, persoana particularizează proiecţia arhetipurilor în tonalităţi adecvate personalităţii sale şi cu care el are dificultăţi mari, în aceste situaţii vorbim de nuanţe nicidecum de un arhetip.

În consecinţă există o tendinţă generală spre stereotipie a situaţiilor sau de comportament dacă se poate spune aşa, prin repetarea periodică a anumitor lucruri - coşmarurile care revin periodic, angajatul care periodic intră în conflict cu şefa sa. Abia când vor înţelege că există un substrat ascuns cunoaşterii lor, în spatele acestor lucruri, şi vor înţelege că de fapt este vorba despre propriile proiecţii asupra celorlalţi, asupra unoe lucruri şi eveniemnte, acestea se vor schimba. Echilibrul perfect ar fi atins atunci când ambele părţi ale personalităţii se vor exprima în acelaşi fel, vor acţiona în acelaşi mod.

          La femei, partea masculină este atenuată prin afectivitate iar dacă mama este dominatoare şi severă, în tentativa de a-şi educa fiica conform normelor sociale şi aşa cum a fost la rândul ei educată, afectivitatea fiicei se va proiecta idilic asupra tatălui şi îl va percepe pe acesta ca factor pozitiv. Iată, avem deja o imagine Mama severă percepută negativ, Tatăl îngăduitor perceput pozitiv. Trecerea de la pubertate la adolescenţă şi trezirea erosului, a sentimentelor şi a instinctului sexual – fetele sunt interesate de băieţi, băieţii vor să vadă sâni, primul sărut, prima întâlnire - pozitiv. Haimanaua - negativ. Eroul, Amazoana – pozitiv, Competitorul despre care nu se ştie nimic – negativ. Preotul – pozitiv. Intuiţia, Magicianul, Vrăjitoarea – negativ ş.a.

Dintre motivele mitologice frecvent abordate găsim: tatăl şi mama afectuoşi - explicaţia pentru propria afectivitate; monstrul simbolizează furia şi nemernicia masculină; mama devastatoare poate distruge în mod deliberat sau poate fi doar sufocantă, cum spuneam mai sus – Demeter, Hera,Tethys. Tânăra radiind de viaţă şi iubitoare de distracţii sunt două laturi ale personalităţii tinerelor – Khore/Persefona, Diana/Artemis; Sandaua - instabilitatea de sex masculin – Zeus, Poseidon, Apollo; Sirena - veşnica seducţie feminină – Afrodita/Venus; Eroul poate fi o parte independentă, mesianică a personalităţii – Herakle/Hercule, Tezeu, Belerofon; lupta cu Amazoanele reprezintă pentru unele femei situaţiile în care se complac (vezi violenţa în familie – Ares/Marte), pentru altele latura competitivă, femeia de carieră - Pentesileea; Tâlharul sau Şiretul este partea masculină, folosită pentru atingerea anumitor scopuri – Hermes, Apollo ş.a.

            Arhetipuri feminine:

·         Mama afectuoasă reflectă imaginea tradiţională a mamei grijulii care iartă chiar dacă este rănită şi este întotdeauna înţelegătoare. 

·          Mama dominantă - acest arhetip se referă fie la o mamă care sufocă cu dragoste, fie la o mamă rece, indiferentă, severă. Adesea este acest fel de mamă împiedică relaţiile deliberat relaţiile copiilor săi, că sunt fiice sau fii, sau le complică convinsă de influenţa ei asupra lui - veşnicul conflict dintre soacre şi nurori, mamele de băieţi.

·         Prinţesa - arhetipul prezintă aspectul distractiv – partea iubitoare, nevinovată şi copilărescă a femeii. Prinţesa este absolut spontană şi în acelaşi timp educată, ştie să se ocupe cu alte persoane. 

·         Sirena este arhetipul seducătoarei prin excelenţă, femeia conştientă de senzualitatea şi de sexualitatea ei. În visele sale, adesea apare purtând haine din varii epoci istorice, conversează fluent  chiar şi atunci când este stresată, radiind erotism din fiecare gest.

·         Amazoana este femeia independentă, care nu are nevoie de bărbat ca să se descurce.  Majoritatea femeilor de carieră au o latură amazoniană exaltată. Pentru ea viaţa are un ritm alert, îi place să lupte, adeseori o auziţi spunând că este o Luptătoare, iubeşte tipul de intelectualitate exprimată prin cuvinte.

·         Concurentul – în spatele arhetipului se ascunde femeie care concurează cu toate toată lumea şi - cu bărbaţi şi femei, în egală măsură - şi care riscă totul pentru a dovedi că ea are dreptate şi îşi poate lua viaţa în propriile mâini.  

·         Preotul - arhetipul se referă la o femeie extrem de intuitivă, care a învăţat să controleze lucrurile, să culeagă informaţii şi le foloseşte spre a-şi înveseli musafirii. Lumea ei se circumscrie ideii de familie de aceea căminul său este lumea în miniatură.  

·         Vrăjitoarea – este arhetipul femeii, la fel de intuitivă, dar care îşi foloseşte energia pentru sine, în propriul interes . Deciziile ei sunt pur subiective şi, prin urmare, îşi poate pierde capacitatea de a judeca lucrurile aşa cum sunt, pierde ceea ce am numi simţul raţiunii. 

Arhetipuri masculine:

·         Tatăl afectuos este imaginea tradiţională a tatălui care are capacitatea de a-i fi copiilor săi aliaţi de nădejde şi chiar sieşi. În deciziile sale este ferm şi corect. 

·         Monstrul - reprezintă furia, agresivitatea, frica faţă de cineva mai puternic ca el – fizic, economic, spiritual, intelectual.

·         Tânărul – distracţia caracteristică vârstei, curiozitatea masculină, forţa de procreere. În spatele acestui arhetip îl regăsim pe Peter Pan, foarte bine ascuns, personajuul care nu s-a maturizat niciodată.

·         Sandaua - reprezinta omul iubitor de libertate, veşnicul călător, şatra. El nu este loial nimănui decât sieşi, preocupat de rapiditatea cu care se va produce următoarea aventură. 

·         Eroul - se referă la un om care a decis să caute adevărul singur, din proprie iniţiativă. El poate cântări orice ofertă şi decide care va fi pasul următor. În vis, apare adesea ca figură mesianică care salvează fecioara disperată, dar numai dacă aceasta va promovează credinţa în EL. 

·         Vagabondul, pungasul, talharul - acest arhetip reprezintă omul egoist, care nu se uită decât la el şi nu îi pasă dacă ia în picioare valorile celorlalţi referitoare la căutarea de sine.   Se referă şi la parte masculină a femeii obligată să se descurce, zi cu zi. În vis are adesea o figură ameninţătoare la adresa femeilor care nu demisionează din funcţii din orgoliu şi egoism.  

·         Preotul - cunoaşterea intuitivă şi înţelegerea propriei intuiţii pe care le foloseşte în slujba lui Dumnezeu şi a publicului larg. În visul apre ca un şaman sau preot păgân. 

·         Magul – arhetipul vorbeşte despre omul care se foloseşte de poziţia sa fără pasiune, îi este egal dac ă este bine sau rău, trebuie doar ca el să se bucure de exercitarea puterii sale. Negativ poate semnifica escrocul sau comandantul duplicitar. 

·         Urobors sau şarpele care îşi muşcă coada este un simbol pentru conştiinţă şi Sine care trebuie să dezvolte împreună. Trebuie să existe un echilibri în Tot şi în Toate.

·         Mandala sau Cercul şi Pătratul unite în acest desen simbolic, este un semn de individuaţie.

·         Spiritual – nativul are acces la Inconştientul Colectiv şi visează în mod egal diversele arhetipuri, el este gata să devină o unitate şi un întreg. 

Aceasta varietate de arhetipuri cu rol de model social se regăsesc frecvent ilustrate în literatură. Dintre Arhetipurile feminine amintim: Muza seducătoare (Afrodita): Scarlett O'Hara, Emma Bovary; Femeia Fatală (latura întunecată a Afroditei): Cleopatra; Amazoana (Artemis): Rose Dawson; Gorgona (latura rea a lui Artemis): Nikita; Fiica tatălui (Athena): Regina Elisabeta I; Lovitura pe la spate (latura întunecată a Athenei): Lady Macbeth; Cea care hraneste (Demetra): Mary Poppins, Dădaca Mc Phee; Mama care îşi codoşeşte fiica (latura întunecată a Demetrei): dădaca din Romeo şi Julieta; Femeia/Soţia dispreţuită (latura rea a Herei, chiar şi Lilith): doamna Bennett din Mândrie şi Prejudecată; Mistica (Hestia): Cassandra din Iliada; Trădătoarea (latura întunecată a  Hestiei): Blanche DuBois; Femeia Mesia (Isis): Monica din Atingerea Îngerilor sau Doamna Lacului din legendele arturiene; Distrugătoarea (latura rea a lui Isis): Erin Brockovich; Naiva (Persephona): Julieta din Romeo şi Julieta; Tulburările adolescentine (Persephona): Ophelia din Hamlet .

Dintre Arhetipurile masculine cele mai frecvente sunt: Omul de afaceri (Apollo): Mr. Darcy din Mândrie şi Prejudecată ; Trădătorul (faţa urâtă a lui Apollo): Macon Leary; Protectorul (Ares/Marte): Lancelot din Legendele arturiene, Romeo din Romeo şi Julieta, Roland, Jean Valjean din Mizerabilii; Gladiatorul (latura războinică şi crudă a lui Ares/Marte): Thor, Mordant din Tristan şi Isolda; Intrigantul (faţa urâtă a lui Hermes/Mercur): Iago din Otello; Taciturnul (Hades/Pluto): Quasimodo din Notre Dame de Paris , Bestia din Frumoasa şi Bestia;  Vampirul (faţa întunecată a lui Hades/Pluto): Jekyll din Dr.Jekyll şi Dr.Hyde; Nebunul (Hermes): Leonard din Teoria Big Bang-lui; Abandon (latura urâtă a lui Hermes): Nebunul din Regele Lear de Shakespeare; Femeia Bărbatului (Dionysos): Nick Marshall din Ce îşi doresc femeile, Shakespeare din Shakespeare in Love ; Seducătorul (latura întunecată a lui Dionysos): John Willoughby din Sensibilitate şi Simţire  de Jane Austen; Mesia (Osiris): Martin Luther King, Gandhi; Cel care pedepseşte (latura rea a lui Osiris): Malcolm X; Artistul (Poseidon): Finn Bell din Marile Speranţe; Agresorul (latura neagră a lui Poseidon): Dr. Zhivago; Regele (Zeus): Regele Arthur, Iulius Cezar; Dictatorul (latura întunecată a lui Zeus): Capitanul Kidd, Regele Lear; Înţeleptul: Bufonul din a 12-a Noapte, Papură Vodă din folclorul românesc.

-          Va urma -

În loc de concluzie  - 4 -

 Concluzionând  trecerea în revistă a celor spuse în materialele anterioare (1,2,3) este clar că asistăm la o evoluţie spirituală din care astrologia nu poate lipsi.

Anii 60 au făcut ca astrologia să cunoască un riviriment deosebit în societatea occidentală şi să câştige popularitate nu doar în rândul tinerilor ci şi în a intelectualilor, deopotrivă.  Renaşterea culturală a acestei ştiinţe fost iniţiată de mişcarea umanistă care s-a făcut simţită nu doar printre astrologi ci şi printre psihologi, concentrându-se pe individ, pe potenţialul său creativ şi pe realizarea prin eforturi proprii ceea ce dă unicitate şi individualitate omului.

Răspunzând nevoilor cele mai urgente de creştere economică, dar şi unor scopuri, căutarea fiinţei umane în noul tip de astrologie reprezintă un instrument unic pentru o abordare holistică a vieţii şi se bazează pe o unire atotcuprinzătoare, pe filozofia fiziologistă care reanimă universul şi reconectează fiinţa umană cu mediul său natural şi cosmic şi care, în paralel, cu redescoperirea sa în Renaşterea timpurie, a revigorat mişcarea umanistă a acestei epoci şi i-a subliniat scopul spiritual pentru omenire. La acea vreme, deşi astrologia avea rădăcinile în cultură creştină a fost totuşi capabilă să pătrundă toate aspectele vieţii sociale şi religioase, bazată pe convingerea tot mai mare că ea a fost din totdeauna parte din ordinea cosmică. 

Cum spunea Rudhyar în Astrologia Personalităţii, pentru a clarifica unele chestiuni ce reprezintă sursa constantă de confuzie, este necesar să admitem că termenul de psihologie este folosit pentru a semnifica diverse ramuri şi tipuri de cunoaştere. Astfel, psihologia a fost şi este abordată din trei perspective fundamentale:  psihologia spirituală, ramură a filosofiei şi a religiei care studiază toate valorile umane, introspectiv şi intuitiv, folosind termenii de cfredinţă, intuiţie, percepţii transcedentale şi care este specifică Orientului; psihologia fiziologică care ia în considerare toate procedeele specifice a ceea ce noi acceptăm ca noţiunde de psihologie – senţie, durere, atenţie, sentimente, gânduri, şi se subsumează fiziologiei propriu-zise şi inclusă în medicină, ca parte de îngrijire a corpului; psihologia analitică ce are în vedere lucru imediat cu faptele reale ale vieţii mentale - conţinuturile psihice. Ea se deosebeşte de psihologia fiziologică prin faptul că are un scop şi o finalitate practică, nu analizează doar de dragul simplei investigaţii, ci încearcă să refacă Întregul şi va începe întotdeauna cu psihicul. Ultima ilustrează cum nu se poate mai bine conceptul de astrologie umanistă.

      Jung spune clar în studiul său Omul modern în căutarea sufletului că distincţia între minte şi trup este o dihotomie artificială, care se baza pe înţelegerea intelectuală nicidecum pe natura lucrurilor.

Revenind la astrologie,trebuie să recunoaştem că în zilele noastre, ea şi-a întins rădăcinile  şi în cultura tehnologică dovedind prin aceasta încă o dată, adaptabilitatea sa, adoptând căi noi de abordare a devenit o tehnică unică în forma psihosintezei, cu scopul înţelegerii personalităţi umane şi potenţialului de creştere şi de împlinire a acesteia.

Bazată pe filozofia holistică a Întregului, care ilustrează interacţiunea dintre univers şi tot ceea ce este conţinut în acesta, recunoaştem cu uşurinţă principiile de bază ale filozofiei hermetice şi ale neo-platonismului care a fost numit de către Ficino o "filozofie perenă". Aceasta filozofie exaltată a fost completată de umanism, care, centrat pe procesul de reevaluare a omului, reprezintă un indicator al aceluiaşi proces de muncă din astrologia umanistă şi psihologie - procesul de individuaţie şi auto-actualizare - şi a făcut un pas înainte faţă de autotransformare care era idealul platonic. 

Ştiinţele oculte ale acelor vremuri sunt înlocuite astăzi de modelele din fizica cuantică şi ale altor ştiinţe non-lineare, dinamice în complexitatea lor. În acelaşi sens cu inventarea tiparului, care a fost esenţială pentru răspândirea cunoştinţelor în epoca renascentistă, computerul reprezintă comunicarea prin excelenţă, care leagă întreg mapamondul şi a devenit, un instrument extrem de util pentru astrologi cel puţin din trei motive: 1. calculele precise şi rapide – dacă acum zece, cincisprezece ani îmi lua câte o zi, două să realizez o temă astrală, astăzi o fac cu ajutorul calculatorului în doar câteva minute; 2. - imensa capacitate de stocare şi 3. inepuizabila sursă de informaţie şi de bază de date. Prin compararea timpurile moderne cu Renaşterea timpurie, vedeam, cu uşurinţă, cum operează aceeaşi tendinţă care a condus în timpul Renaşterii la redescoperirea, reaşezarea şi recunoaşterea astrologiei şi a rolului său în societate şi cultură. 

Cu schimbarea de paradigmă de care aminteam, ne confruntăm cu necesitatea unui nou drum  pentru căutarea adevărului şi înţelegerii. Ştiinţa, ca întreg, trebuie să răspundă acestei schimbări şi să recunoască valoarea astrologiei în context. Faptul că astrologia ne oferă formule unice şi combinaţii generale de calităţi, arhetipale, îi acordă locul său ca instrument psihologic ideal în măsură să se ocupe de dezvoltarea şi evoluţia psiho-fizică a oamului, o adevărată ştiinţă a vieţii. Unitatea de sănătate şi integrare individuală sunt punctul de plecare pentru sănătatea şi viabilitatea societăţii actuale.

Astrologie a reprezentat întotdeauna pentru fiinţa umană căutarea primordială a unei ordini cosmice măsurabile pentru înţelegerea existenţei lor şi această căutare nu va fi niciodată încheiată. Viitorul astrologiei depinde de capacitatea sa de a echilibru şi de adaptare, de completarea gândirii tehnologice cu cea ştiinţifică prin căutarea holistică a unui model universal de ordine, dezvăluind astfel o mai profundă şi mai cuprinzătoare înţelegere a ritmului existenţial într-o lume aflată în continuă expansiune a experienţei umane - Dane Rudhyar.

Bibliografie în limba română:

Steven Arroyo – Astrologie, psihologia şi cele patru elemente, ed.Deceneu 2008

C.G.Jung – Arhetipurile şi inconştientul colectiv, vol 1, Ed.Trei 2003

Fritz Riemann – Astrologie şi psihoterapie, ed.Trei 2008

Dane Rudhyar – Astrologia personalităţii, ed.Herald 2002

Bibliografie în limba engleză:

Steven Arroyo – Astrology, Psychology & The Four Elements, CRCS, 1991

Steven Arroyo – Practing the cosmic science, CRCS 1987 reedit 1999

Liz Green – The horoscope in manifestation, CPA London 2004

Dane Rudhyar – An Astrological Study of Psychological Complexes, Shambhala, Berkeley 1976

Evoluţie sau involuţie?  - 3 -

În anii ‘30, Dane Rudhyar (1895 – 1982) a început să reformuleze astrologia din punct de vedere a psihologiei analitice a lui Jung. El s-a axat pe ideea junghiană că psihicul este un compus dinamic de forţe opuse în echilibru, şi că acesta a fost intrinsec motivat să evolueze în direcţia de întregire psihică, un proces de individuaţie, cum îl numea Jung convins că procesul de transformare a personalităţii este unul înnăscut sau motivat teleologic cu scopul final de auto-realizare a personalităţii. În consecinţă, Dane Rudhyar a început un nou capitol în istoria astrologiei dezvoltând astrologia centrată pe persoană sau astrologia umanistă cum este denumită astăzi.

Eşti unic prin capaciatatea de a sintetiza toate teoriile care includ elementele gândirii moderne şi arunci o nouă lumină asupra astrologiei - îl gratula Anais Nin, în 1936, când avea să publice Astrologia personalităţii.  Nici Paul Clancy nu a rămas sensibil la noutatea pe care o aducea Rudhyar în astrologie şi avea să spună despre Astrologia personalităţii, considerat un bestseller al momentului că: este cel mai mare pas înainte în astrologie de la Ptolemeu încoace. (citatele se regăsesc în biografia lui Rudhyar publicată de Michael R. Meyer)

Rudhyar are în mod clar o abordare nouă asupra astrologiei bazată pe holism, filosofie care presupune manifestarea existenţei, la toate nivelurile, asemeni unui Întreg iar între câmpurile de acţiune există relaţii de interdependenţă. Pentru Rudhyar, astrologia este un limbaj complex care cunoaşte, în forma sa completă, structura şi ritmul Întregului funcţionând la unison, astfel că a prezentat astrologia într-un mod sofisticat care se integrează perfect cele mai cunoscute teorii ale ştiinţei post-moderne, ale filosofiei şi ale psihologiei.

Astrologia, atunci când privim atent la ceea ce este ea capabilă să transmită şi să dea sens, apare ca un limbaj simbolic în care Macrocosmosul (sistemul solar, să spunem) este legat de dezvoltarea structurală a Microcosmosului (a individului sau umanităţii luate ca Întreg). Astrologia este aplicarea practică a abordării filosofice holistice a existenţei. Conform acestei filozofii, fiecare ansamblu existenţial este conţinut într-un întreg mai mare, care la rândul său, este un întreg mai mic conţinută într-un întreg şi mai mare. Un sistem existenţial organizat pe activităţi este prin urmare, atât container de întreguri mai mici cât şi unul dintre conţinuturile unui sistem mai mare. - Dane Rudhyar, Practica astrologiei

Personalitatea, în sensul cel mai larg, este un tot organic în care natura fiziologică şi psiho-mentală a omului sunt integrate progresiv. Prin urmare, aceasta reprezintă totalitatea fiinţei umane ca un microcosmos, omul ca un întreg sistem de operare pe fundalul sistemului solar şi în relaţie constantă cu zodiacul sau cosmosul. Astrologia este arta de a interpreta viaţa şi ne oferă o tehnică proprie pentru elaborarea şi realizarea ecuaţiei personalităţii. Scopul astrologiei este acela de a releva alchimia acesteia şi vine să transforme haosul în cosmos; natura umană în personalitate şi creativitate individuală. – Dane Rudhyar, Astrologia Personalităţii

Rudhyar a subliniat responsabilitatea astrologului consilier, introducând pentru acesta termenul de astroterapeut , cel care culege informaţiile despre individ şi pe care apoi, le prezintă solicitantului ca o psihosinteză a ceea ce a observat şi care oferă îndrumări cu caracter psihologic; prin urmare, astrologul este considerat şi psiholog. Astrologia relevă structuri şi conţinuturi psihologice de care trebuie să ţinem seamă mai punct  Rudhyar în Un studiu astrologic al complexelor psihologice.

Tendinţa permanentă a lui Rudhyar este de a gândi în spiritul psihosintezei. – avea să sublinieze Robert Assagioli, în 1972, în eseul Fondatorul psihosintezei. În 1960, el a primit de la Rudhyar proiectul acestuia prin care să dea nou impuls astrologiei în cadrul mişcării umaniste care se resimţea în cercetarea din domeniul psihologiei; este vorba despre o mişcarea care a apărut ca o "a treia Forţă", la mijlocul anilor `50 şi care era diferită de modelul mecanicist de până atunci.

  Noul model  a apărut ca răspuns la pesimismul sumbru, inerent din perspectiva  psihanalizei freudiene, şi la concepţia mecanicistă privind potenţialul uman pe care îl implica behaviorismul. Umaniştii percep individul ca pe un organism Întreg, format din unităţi autonome şi funcţii care ar putea fi diferenţiate de la un individ la altul şi integrate într-un ansamblu funcţional mai mare decât ca o sumă a părţilor sale şi prinse într-o luptă interminabilă între instincte şi influenţa inhibitoare a societăţii (psihanaliza) sau să fragmenteze persoana într-o multitudine de comportamente condiţionate cum propunea behaviorismul, sublinia Glenn Perry în eseul Naşterea de Psihologiei.

Exhaustivitatea extraordinară a psihologiei umaniste, precum şi accentul pus pe holism şi pe subiectivitate, distinge psihologia umanistă de psihologia creierului stricto-senso. Psihologia umanistă completează astrologia umanistă prin faptul că scoate în evidenţă potenţialul creativ al nativului prin permanentă auto-actualizare, o distinge faţă de auto-determinism şi de dezvoltarea determinismelor inerente date de rădăcinile sale şi de mentalitatea tradiţională. Printre psihologii  care au condus acveastă mişcare de eleiberare de convenienţe s-au numărat Abraham Maslow, Carl Rogers şi Rollo Mayo, în timp ce astrologi dintre cei mai cunoscuţi au păşit pe urmele Rudhyar - Ziporah Dobyns, Stephen Arroyo, Liz Greene şi Richard Idemon.

Aceste mişcări din sânul psihologiei şi astrologiei au fost însoţite de răzvrătirea noi generaţii care dorea eliberare culturală şi socială, eliberarea de constrâgeri şi de convenienţe, din anii 60 - 70, şi pe care  politicienii din opoziţie s-au grăbit să o numească drept o replică radicală la "conservatorismul dominant";  noile abordări se regăsesc în experimentele din artă, din muzică şi cinema, însoţite bineînţeles, de o incurabilă indulgenţă faţă de sexul liber şi de consumul de droguri ca simbol al libertăţii. Ca o replică la ordinea socială prestabilită, noua generaţie a început să se îndrepte şi chiar să adopte şi noi teorii despre cultura şi identitatea personală, concomitent cu răspândirea ideilor tradiţionale non-occidentale - în special, cele cu privire la religie –descoperirea Tibetului, a medicinei tradiţionale chineze şi tibetane, la organizare socială – ideile socialiste şi comunismul şi la iluminare spirituală – tehnicile ascetice din ashram-uri.

Ce am realizat, a fost că ceea ce se întâmpla în paralel cu astrologia, se reflecta în multe feluri în ceea ce se petrecea în societatea noastră, fapt care m-a condus, în februarie-martie 1969, să iniţiez Comitetul Internaţional pentru Astrologia Umanistă, se confesa Rudhyar în eseul De la astrologia umană la astrologia transpersonală.

În lumea occidentală, omul este din ce în ce mai înstrăinat de el însuşi şi cultura sa. El nu mai este în contact cu rădăcinile sale ancestrale; legătura cu tradiţiile sale, limitările şi restricţiile religioase precum şi cu valorile culturale a fost tăiată ca şi cum ar fi fost vorba despre o eliminare totală.  Materialismul nu satisface nevoile profunde ale omului, separarea lui de la natura si de univers, au făcut să piardă contactul cu psihicul şi viaţa sa interioară. Nimeni nu poate scăpa de propriul suflet, fără să-şi mutileze viaţa şi, de asemenea, fără să se condamne la boală în tărâmul fizic şi la o productivitate stereotipă, perfidă, cu alura sa de intelectualitate – remarca J. Rudin în Psihoterapie şi religie.

Astăzi, majoritatea dintre noi caută o viziune cât mai unificată şi mai cuprinzătoare asupra vieţii , alta decât cea care se regăseşte în programele şcolare sau în disciplinele de specialitate predate în colegii şi universităţi. Mitul aduce acea forţă revitalizantă, dar cultura occidentală se pare că nu mai are nici o mitologie viabilă care să fie susţinută de mit. Astrologie în sine evoluează pe un cadru mitologic, care este unul dintre motivele principale ale popularităţii sale nu doar în ultimii ani. Se pare că ea reuşeşte să refacă legătura cu acele rădăcini anmemoriale amputate, şi prin limbaul său să oferte, simbolic, calitate de a fi cum spune Rudhyar. Astfel, astrologia poate fi folosită ca un mod de reunificare a omului, la nivelul cel mai intim, cu Sinele, cu natura şi cu procesul evolutiv al universului. Aplicarea analizei intelectuale pure la înţelegerea experienţei lumii interioare nu a fost în măsură să demonstreze sau să infirme ceva din întrebările existenţiale, fie ele de natură filozofică sau religioasă,  şi care să formeaze baza structurii pshilogice a cuiva.

Limbajul simbolic al astrologiei este mai aproape de calitatea experienţei umane decât limbajul uzual  al psihologilor, care este mai mult un set de atitudini faţă de persoana pe care o are în faţa sa decât o teorie precisă şi utilă a personalităţii şi dezvotării individului, în timp ce astrologia corelează obiectiv evenimentele previzibile pentru structura şi dinamica a psihicului şi, în, acelaşi timp, indică direcţiile de up-gradare personală. O reevaluare de bază a sensului şi scopului astrologiei este inevitabilă, tot aşa cum s-a simţit nevoia să se pună un accent nou pe individualitate.

Următorul pas, în această dezvoltare, ar fi psihologia transpersonală şi astrologia transpersonală, un model care să încorporeze şi noţiunile spirituale şi care să constituie a patra Forţă în psihologie, lăsând în urma psihanaliza, behaviorismul şi psihologia umanistă şi concentrându-ne pe dimensiunea transformării care se relevă în tema natală a unui nativ. Întrucât abordarea umanistă implică relaţiile pe orizontală şi se concentrează asupra factorilor de convergenţă, este demonstrat temă natală  este o formulă de integrare a personalităţii individuale şi împlinire, abordarea transpersonală implică relaţii pe verticală şi se concentrează asupra procesului dinamic de transformare în mişcarea sa viitoare (tranzite,progresii, arce solare, revoluţii solare).          - va urma -

 Glenn Perry, Giorgia Statis, Kelly Hunter, Brian Clark, Rick Levine si Steven Forest - ISAR 2003

Epoca modernă - 2

Sigmund Freud (1856 - 1939) a recurs la o metodă de terapie cunoscută sub numele de psihanaliză, o terapie care a popularizat teoria conform căreia cele care controlează comportamentul nostru sunt mecanismele inconştientului, teorie care a răsturnat practic sistemul axiologic pe care se baza psihologia până în acel moment şi a revoluţionat, c să spun așa, gândirea occidentală modernă.

Accepţiunea şi înţelegerea pe care o dădea Freud conceptului de minte şi mental s-a bazat în mare parte pe modelul de interpretare introspectivă – trăirile interioare, mai ales, şi care se manifestau exterior atipic modelului social, axându-se astfel pe rezolvarea problemelor de stres mental şi de psihopatologie. Conceptul de inconştient individual ca depozitar de dorinţe - dorinţe inacceptabile, neconforme cu morala creştină şi socială, de regulă, şi amintiri neplăcute pe care le-a denumit traume, a fost piatra de temelie a psihanalizei; abordând subiecte cum ar fi sexualitatea şi represiunea acesteia, subiecte considerate tabu la vremea respectivă, a oferit o cale academică pentru discuţii deschise pe marginea acestora.   

Apariția mai întâi, apoi, aplicarea cu succes a unor teorii aşa zis ştiinţifice care condiționa modelul de comportament uman de reacția subiectivă și introspectivă în acelaşi timp, a făcut ca behaviorismul să câștige popularitate ca teorie psihologică și a devenit modelul dominant de tratament, o bună perioadă de timp, la începutul secolului al 20-lea. Metoda care s-a dovedit mai târziu ca fiind greşită, a făcut ca psihologia să evolueze în paralel cu aceste teorii despre psihopatolgie şi psihoterapie. Cu alte cuvinte, noua psihologie s-a fundamentat pe un teritoriu care nu a fost explorat anterior nici măcar de astrologie, adică pe aparenta normalitate care ascundea devieri în urma modificărilor de personalitate şi de comportament ale indivizilor.

Carl Gustav Jung (1875 – 1961), fost elev şi discipol a lui Freud, a fost expus de timpuriu, din prima copilărie, problemelor generate de practica religioasă rigidă a familiei. Impactul deschiderii sale spre filozofie şi teozofie, precum şi practicile credinţelor religioase, din est şi din vest, a jucat, se pare, un rol semnificativ în dezvoltarea teoriilor sale psihologice şi a practicii. Jung a avut rezerve cu privire la unele a idei ale lui Freud şi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la perspectiva limitată care o ofereau, din cauza incapacităţii lui Freud de a înţelege experienţa religioasă şi valabilitatea acesteia în ceea ce priveşte psihicul uman. În ciuda diferenţelor de opinii, Jung şi-a păstrat interesul pentru vise şi valoarea lor inerentă în descoperirea dinamicii inconştientului. Opinia sa despre inconştient este fundamental diferită de cea al lui Freud, fapt care a dus dealtfel, la ruptura dintre ei. Jung a înţeles că trebuie să pornească de la ideea de mentalitate, mai întâi, şi singura modalitate prin care o putea înţelege era să studieze lumea viselor, a artei, mitologia, religia şi filosofia şi să extindă conceptul de inconştient individual la cel de incoştient colectiv – este vorba despre acea  parte a inconştientului, comun pentru toate fiinţele umane spre deosebire de inconştientul individual care presupune că este unic pentru fiecare individ.

Prin munca şi studiile sale, Jung a fundamentat ramura psihologiei analitice, concept care se învârte în jurul procesului de dezvoltare interioară cu scopul de a obţine echilibrul psihic, a elaborat, ca tipologie de lucru, conceptele de extrovertire şi introvertire şi a definit funcţiile de bază ale psihicului – gândirea, senzaţia, sentimentul şi intuiţia. El nu a folosit astrologia doar ca instrument de lucru în practica sa, dar a petrecut ani buni, cercetând aspectele psihologice ale simbolismului alchimic. Faptul că a înţeles vastul potenţial astrologic, l-a ajutat să elaboreze şi să definească noţiunea de arhetipuri - principii universale care stau la baza şi la motivarea vieţii şi, implicit, a psihologiei, individuale şi colective.

Arhetipul este un element formal, gol în sine, care nu este nimic mai mult decât un facultas praeformandi, apriori o posibilitate de formă în care apare ideea. Nu este vorba despre însăşi ideile noastre, nici că sunt moştenite, ci doar de formele lor, care, în acest sens, sunt echivalentele exacte care sunt determinate de instincte. Arhetipurile nici nu pot să fie mai mult decât instincte şi ar fi indicat să fie prezente ca atare, până când sunt aduse la manifestare concretă. – C.G. Jung, Arhetipurile şi inconştientul colectiv. Cu alte cuvinte, arhetipurile sunt prototipuri înnăscute pe care se va construi ulterior viaţă psihică a individului.

            Există patru forme primare ale arhetipurilor aşa cum le-a sistematizat Jung: sinele, umbra - fiecare parte din noi are în sine un omolog reprimat şi opus reprezentat de umbră, anima - o doamnă tânără care reprezintă înţelepciunea intuitivă ( partea feminină din fiecare bărbat) şi animus - un bărbat chipeş tânăr care reprezinta energie activă, asertivă.( partea masculină din fiecare femeie)

            Astrologia foloseşte arhetipurile ca limbaj pentru a înţelege unitatea psihologică de bază a fiinţei umane. Întreaga lume a astrologiei poate fi interpretată ca o adunare, semnificativ ordonată de simboluri, în mod necesar, care se bazează pe fundamentul arhetipal al inconştientului colectiv al omenirii din care este compus şi, astfel, ele pot fi redescoperite în psihicul tuturor după ce şi-au asumat forme determinate.

Astrologia are asigurată recunoaşterea psihologiei, fără restricţii suplimentare, deoarece astrologia reprezintă însumarea tuturor cunoştinţelor psihologice din antichitate. - Comentariul lui C.G.Jung la Secretul Florii de Aur. Drept pentru care psihologia analitică abundă în simboluri mitologice – Cuplu divin, Copilul divin, Eroul, Supereroul, Mama Bună, Mama Rea, Bătrânul cel Înţelept, Trişorul ş.a.

Jung a arătat cel mai bine, că principala motivare a psihicului individual precum şi a modelelor psihologice din diverse culturi sunt manifestare a factorilor arhetipali din psihicul uman. Acestea sunt inerente în stratul psihologic  pe care el îl numeşte inconştient colectiv, tipare psihologice pentru modelarea materiei şi a minţii. La Platon, arhetipul este atât subiectiv cât şi obiectiv şi este evident în ideile înnăscute ale conştiinţei precum şi în procesele fundamentale ale naturii.

Distincţia între minte şi corp este o dihotomie artificială, o discriminare care este de necontestat şi se bazează mult mai mult pe o înţelegere intelectuală decât pe natura reală a lucrurilor. De fapt, atât de intim este amestecul de trăsături psihice şi corporale, încât nu numai că putem trage concluzii în ceea ce priveşte constituirea psihicului din chiar momentul formării organismului, dar putem deduce particularităţile psihice şi corporale şi caracteristicile lor corespunzătoare. "(C.G.Jung - Omul modern în căutarea propriului suflet)

           Este o caracteristică occidentala ca, în scopul cunoaşterii, latura fizică să fie despărţită de latura spirituală  a vieţii, dar aceste contrarii se află împreună în psihicul nostru, şi psihologia trebuie să recunoască acest fapt. Psihic înseamnă atât fizic cât şi mental ". (CG Jung, Secretul Florii de Aur) Acesta este, de fapt, natura duală a arhetipului care a permis să se ridice o punte de legătură între tema astrologică a unui nativ care reprezintă viaţa sa interioară şi evenimentele exterioare care reflectă aceste caractere. Jung a recunoscut că abilitatea unică şi de neegalat a astrologiei stă în relevarea relaţiei dintre mişcarea planetelor şi experienţa umană şi, de asemenea,că este o modalitate corectă de a determina momentele de criză din existenţa unui om.  Această idee a contribuit enorm la formularea teoriei sale despre sincronicitate.

Jung a creat termenul de sincronicitate pentru a descrie momentul alinierii forţelor universale cu experienţele din viaţă ale unui individ. El credea că experienţele considerate coincidenţe nu sunt întâmplătoare ci reflectă crearea evenimentului sau circumstanţei odată cu aliniere a acestor forţe.

Această teorie a corespondenţelor stă la baza unei foarte cunoscute legi astrologice – ceea ce este sus se reflectă în ceea ce este jos şi ceea ce este jos se regăseşte în ceea ce este sus, care a supravieţuit de-a lungul secolelor şi care este o expresie a interrelaţiilor dintre macrocosmos şi microcosmos. În plus, conceptele sale, de extrovertit şi introvertit  sunt uşor de recunoscut în astrologie, nimeni altceva decât polaritatea dintre semne zodiacale. De asemenea, cele patru tipuri funcţionale - intuiţie, senzaţie, gândire şi senzaţie – vorbesc despre afinităţile cu cele patru elemente de astrologice - foc, aer, pământ şi apă. Procesul de a deveni constienţi intuitiv şi acţionând în armonie cu aceste forţe este ceea ce el a denumit individuaţie - forma individualizată a evenimentelor din jurul nostru prin comunicarea dintre propriul conştient şi inconştientul colectiv, sincronicitatea fiind un principiu acausal schimbării (adică un model de conexiune care nu este explicat prin cauzalitate).

- va urma -

Astrologie şi psihologie - 1

Judecând după cât de mult a influenţat evoluţia lumii gândirea psihologică a ultimilor 100 de ani, astrologia ar fi trebuit să crească şi să fie acceptată ca domeniu public a existeţei, asemeni psihologiei.

Am ales acest subiect pentru a vedea că astrologia modernă, care este încorporată în modelele psihologice, a renăscut în epoca noastră asemănător redescoperii clasicismului elen în perioada Renaşterii timpurii şi că, odată cu reformularea unor concepte astrologice concomitent cu cele ale psihologiei umaniste a avut loc şi un proces a cărui semnificaţie referitoare la istoria şi continuitatea astrologiei este enorm, deşi impactul său asupra generaţiilor este greu de observat sau de imaginat în zilele noastre. 

Ştiinţa modernă este marcată de o schimbare de paradigmă şi anume că ne aflăm nu doar în pragul unei noi ere, dar suntem şi martorii reafirmării unor principii filozofice care aruncă o nouă lumină asupra gândirii antichităţii în plin ev al ştiinţei, în care omul a ajuns să cucerească cosmosul, spaţiu după spaţiu, şi în care studiul psihologiei este predominant ca o consecinţă determinismului cauzal, a principiului care stă la baza viziunii mecaniciste asupra lumii şi care a golit fiinţa de scop şi sens, rupând mintea, raţiunea, de trup. Iată ce a încurajat dezvoltarea studiului psihologiei.

            Voi încerca să acopăr sensul cuvântului psihologie şi a abordărilor sale de către diferitele şcoli precum şi importanţa muncii lui Carl Gustav Jung în domeniu, cel care a promovat integrarea psihologiei în astrologie şi invers. În plus, am de gând să mă concentrez asupra mişcării umaniste în psihologia şi astrologia modernă şi să aduc, astfel, un omagiu celui care a deschis drum acestui tip de astrologie, umanistă şi transpersonală - Dane Rudhyar.

În acest scop am luat la rând, cărţi de astrologie şi de psihologie plus mai multe dicţionare, cărţi dar şi cele online şi site-uri care oferă informaţii cu privire la subiectele de psihologie şi astrologie, precum şi implicarea CG Jung şi contribuţia lui Dane Rudhyar din care voi cita pe parcursul acestui material, în scopul susţinerii afirmaţiilor mele.

Conform American Heritage Dictionary, ediţia a patra, definiţia psihologiei este:

1.- ştiinţa care se ocupă cu procesele mentale şi de comportament; 2. - caracteristicile emoţionale şi comportamentale ale unui individ, grup sau activitate; 3. - acţiune tactică subtilă sau argumentul folosit pentru a manipula sau a influenţa o altă persoană şi 4. - ramura metafizică a filosofiei care studiază sufletul şi mintea precum şi relaţia dintre viaţă şi minte raportată la funcţiile somatice (ale corpului, ale organismului).

Merriam Webster Online Dictionary: 1. - ştiinţă a minţii şi a comportamentului; 2.a. - caracteristicile mentale sau comportamentale ale unui individ sau grup;  2.b - studiul spiritului şi a comportamentului în legătură cu un anumit domeniu de cunoştinţe sau de activitate şi 3. - un tratat despre psihologie.

Hyperdictionary online: - ştiinţa vieţii mentale.

Potrivit MSN Encarta: - psihologia este studiul ştiinţific al comportamentului şi a minţii. Această definiţie conţine trei elemente. Primul este acela că psihologia este un demers ştiinţific pentru a obţine informaţii prin obiectivare şi metode sistematice de observare şi experimentare. Al doilea –  că studiul psihologic,  se referă la orice acţiune sau reacţie umană care poate fi măsurată sau observată cum ar fi clipitul din ochi, creşterea frecvenţei cardiace sau actele de indisciplină care, de multe ori, izbucnesc într-un mod violent. În al treilea rând – studiul minţii, care se referă atât la procese mentale conştiente cât şi la cele inconştiente. Aceste stări nu pot fi văzute de fapt, doar deduse din comportamentul observabil.

Apoi, tot MSN Encarta explică etimologia noţiunii de psihologie: - termenul provine din două cuvinte greceşti: psiho – suflet şi logos- cuvânt, studiu. Rădăcina acestor cuvinte a fuzionat undeva în secolul al 16-lea, la momentul în care sufletul, spiritul sau mintea au fost văzute ca entităţi distincte faţă de corp. 

Inteligent enciclopedia: -  este practica de a studia, a preda sau a aplica un model de gândire în comportamentul nostru şi în mare parte se vorbeşte despre psihologie umană, deşi comportamentul animalelor este, de asemenea studiat, fie ca un subiect de sine stătător (cogniţie), sau mai mult controversat, ca o modalitate de a obţine o perspectivă asupra psihologiei umane prin comparaţie (psihologie comparativă). Psihologia este atât ştiinţific o realitate ştiinţifică cât şi una non-ştiinţifică. Curentele sau diversele şcoli de psihologie se bazează, în mare parte, pe pozitivism, prin intermediul unor studii cantitative şi metode ştiinţifice de testare în scopul de a infirma ipoteze, dar de cele mai multe ori într-un context experimental. Psihologia tinde să fie eclectică, bazându-se pe cunoştinţele ştiinţifice din alte domenii pentru a ajuta la explicarea şi înţelegerea comportamentului uman. Cu toate acestea, nu toate metodele de cercetare psihologică sunt ştiinţifice, iar unele pot implica tehnici calitative sau interpretative împrumutate din ştiinţele umaniste. 

Din păcate nici Howard Leslie Cornell, nici James Wilson şi nici Diane L. Kramer nu oferă o definiţie a ceea ce este psihologia din perspectivă astrologică, nici măcar la Liz Green sau Steven Arroyo nu am găsit ceva convenabil, toţi se referă stricto – senso la problematica maladivă care intră sub incidenţa psihologiei.

Din citatele de mai sus putem presupune că psihologia cuprinde ceea ce este considerat a fi metodă ştiinţifică de investigare şi de observare, precum şi alte abordări, în scopul de a explora relaţia dintre minte, trup şi suflet. Încă din Antichitate psihologia a fost implicată în filozofie şi a fost, de asemenea, un apendice a acesteia; în sens religios a fost folosită în mare parte, pentru ceea ce se numeşte studiul a sufletului. Astfel, că astrologia, dacă stăm să ne gândim bine, a fost din multe puncte de vedere, prima formă de psihologie. De ce? Pentru că ea, de la bun început, s-a preocupat de om ca individualitate şi de temperamentul său.

"Aristotel a scris prima carte despre psihologia ca un subiect separat de restul de filosofie, care a fost numit Para Psyche sau De Anima, în latină, şi menţionează primele idei care sunt la bază psihologiei de astăzi, cum ar fi legile de asociere "(Dr. George C. Boeree, Istoria Psihologiei).      

Astrologia a fost discreditată, în mare măsură, ca urmare a revoluţiei ştiinţifice, deoarece nu şi-a găsit locul în cadrul gândirii mecaniciste care a constituit viziunea asupra acestei lumi. Aşa că psihologia a venit să înlocuiască astrologia - o disciplină empirică, cu o disciplină ştiinţifică care să investigheze comportamentul uman. Deşi psihologia a încercat să-şi  obţină independenţa faţă de filozofie încă de la începutul erei ştiinţifice, acest lucru nu a fost posibil decât la sfârşitul secolului al 19-lea când a reuşit să se desprindă de filosofie, în interesul propriei dezvoltări prin înfiinţare primului laborator de cercetare în domeniul psihologiei (1879), la iniţiativa şi sub îndrumarea lui Wilhelm Wundt. Scopul laboratorului era de a efectua experimente prin observarea comportamentului uman, concentrându-se, în special, pe probleme generale şi de bază ale stării mentale ale omului. Noua psihologie se adapta, astfel, paradigmei mecaniciste şi la metodele ştiinţelor fizice, în timp ce avea convingerea că ţine legătura între cauzalitate şi principiile fizice care explicau fenomenele mentale, separându-le de filosofie şi teologie. 

În general însă, psihologia modernă a rămas fidelă opiniei raţionaliste dominante şi anume că fiinţele umane sunt, de fapt, animale, că natura şi caracterul lor sunt aleatoare şi acestea îşi au originea în afara fiinţei (forţe externe), cum ar fi nivelul de trai sau condiţiile sociale. Ca atare, omul este o victimă de circumstanţă, un punct de vedere care îmbină ipoteze deterministe bazate pe raţionamente mecaniciste.

-          va urma -