Motto:

Multa ştiinţă îl apropie pe Om de Dumnezeu; puţina ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar Omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine... (Nicolae Steinhart)

miercuri, 9 aprilie 2014

Din tainele mecanismului plutonian

       
  Pluto încheie un ciclu complet în circa 245 ani, dacă luăm în considerare faptul că stă între  12 - 32 ani în fiecare semn. De altfel, unul din motivele declasificării sale ca planetă a fost tocmai mişcarea aparent haotică a acestuia. Cele mai importante aspecte pe care găsim într-o tema astrală sunt sextilul, trigonul şi pătratul şi din ce am remarcat eu, de-a lungul anilor, că aceste aspecte nu au loc decât odată în viaţa şi, luând în considerare perioadele de retrogradare, sunt aspecte lungi, care pot dura până la 3 - 4 ani.
În tranzit, nu vom apuca să-l vedem parcurgând toate semnele, ci în medie, 3 până la 5 case, în funcţie de mişcarea pe care o va avea în casa respectivă. Şi atunci mi-am spus, e clar, înseamnă că acel câmp de acţiune pe care îl reprezintă casa respectivă necesită o transformare profundă, este domeniul în care nativul se confruntă cu cele mai complexe probleme emoţionale şi cele mai greu de rezolvat datorită rezistenţei cu care se opun schimbării. De asemenea, părerea mea este că cele mai importante aspecte pe care le face Pluto în tranzit sunt cele cu planetele personale – Mercur, Venus şi Marte şi, implicit, cu luminariile – Soarele şi luna. Cum fiecare aspect, aşa cum spuneam mai sus, are în medie între 3 şi 4 ani, putem deduce că schimbările profunde din structura personalităţii noastre, reprezentate de aceste planete și de Pluto, au o dimensiune foarte adâncă și de aici dificultatea conştientizării şi elaborării lor.
Pluto ne învață să ne confruntăm cu emoțiile noastre, să ne cufundăm în ele şi apoi să ieşim la suprafaţă şi să ne reformulăm pentru a analiza trăirile şi a căuta oglinzile potrivite pentru reflectarea distorsiunii pe care să o analizăm în vederea schimbării. Ne vom elibera de jugul întrebărilor abia în momentul în care vom fi fost capabili să echilibrăm ceea ce era supra sau subdimensionat în personalitatea noastră. Dar, pentru a ajunge la acest echilibru trebuie mai întâi să înțeleagem motivele blocajelor noastre, cât de adânci sunt rădăcinile refulărilor noastre, care sunt mecanismele de apărare şi de control tocmai pentru a fi în măsură să le schimbăm după aceea. Cum am putea exemplifica? Simplu, realizând care  sunt temerile noastre profunde, adică unde se regăsesc umbre, ca să spun aşa, în personalitatea noastră.
Apoi, o altă întrebare care-mi trece prin minte este câți dintre noi, am avut experienţe interioare distorsionate care ne-au schimbat drumul în viaţă? Care au fost acelea? Este uşor să spui nu am avut condiţii sau nu am avut posibilitatea să facem un anumit lucru dar foarte greu recunoaştem că, de fapt, nu am avut chef să ne înhămăm la ceva mai dificil decât propria noastră stare de bine, de confort interior, ne lipsea aplombul şi curajul unei anumite vârste, dar care vârstă nu dispunea de experienţa de viaţă a maturităţii. Cu Pluto însă, important este să ne regăsim cine suntem noi cu adevărat, de ce anume trebuie să ne debarasăm şi ce trebuie să păstrăm ca să mergem mai departe.
Pluto simbolizează inconştientul profund. În aceste condiţii, trebuie să înţelegem că inconştientul nu este numai depozitarul celor mai dificile complexe emoţionale ci şi locul în care multe dintre comorile personalităţii noastre sunt ascunse. Trebuie să identificăm în noi, cu atenție, calități suprimate, în scopul de a le integra și de a lucra cu ele, cine crede că nu este capabil să le scoată la lumină se înşeală amarnic, dar nu numai că se înşeală, va rămâne prizonierul neputinţei sale.
Cu toții avem anumite impulsuri interioare şi ni se pare deplasat să le exteriorizăm deoarece face nota discordantă cu mediul în care trăim, ne ferim să le exprimăm deoarece ne este teamă de felul în care ne vor privi cei din jur sau cum vor reacţiona persoanele la care ţinem sau pe care le iubim, mai ales copii fiind. Prin urmare, tentativa de a controla aceste impulsuri s-a transformat într-un mecanism de autoapărare şi care se poate întoarce împotriva noastră atunci când ne aşteptăm mai puţin. Nu întâmplător spun părinţilor care se despart să nu îl vorbească de rău pe celălalt părinte.
Revenind, să nu uităm că ego-ul se formează cu scopul de a include calitățile și impulsurile pe care lumea exterioară le aprobă și le exclude pe cele altfel decât considerate normale. Când reprimăm caracteristici ale personalităţii, considerate nepotrivite la un anumit moment sau de mediu social în care evoluăm, renunţăm fără să ne dăm seama la un potențial extrem de creativ și de productiv. Din acest motiv, vom încerca să negăm ceea ce este inadecvat și sfârșim prin dezvoltarea unui sine fals, dar care îndeplineşte condițiile de siguranță ale societăţii în care trăim.
Tranzitul plutonian, de obicei, ne duce spre ceea ce suntem cu adevărat, spre materia primă din care s-a plămădit personalitatea noastră, oferindu-ne posibilitatea de a integra potențialul pe care l-am negat multă vreme. Procesul catharctic este urmat de o actualizare de experiențele trăite și o exteriorizare a calităţilor reprimate, care au o valoare intrinsecă, mult mai mare decât teama de a le exprima. Pe urmă, să nu uităm Pluto este legat de procesul de eliminare a balastului, a trăirilor aiurea şi a disponibilităţilor care nu ne mai sunt de nici un folos, el este simbolul curăţării profunde a conținutului psihic, ceea ce duce la transformarea și reaşezarea caracteristicilor zonei în care acţionează. Rezistenţa la acest proces duce la un mecanism de apărare exprimat, de regulă, prin anumite idei fixe, un comportament mecanic repetativ, obsesii și acțiuni distructive .
Propunerea lui Pluto este de a căuta comorile noastre interioare, fiecare aspect bun al personalității noastre care, la un momentdat, a fost considerat in util sau de neacceptat – acum 20 de ani era o ruşine ca o femeie singură să facă un copil sau era de neconceput ca o femeie să fie procuror, şofer ori manager de companie, concepţii care astăzi sunt depăşite. Dar ca să ajungem la această transformare, trebuie să trecem printr-o serie de etape pe care un astfel de tranzit ni le oferă: 

  • prima etapă este atunci când ne este frică de noi înșine, ne este frică de stările interne sau externe pe care le putem experimenta din frica faţă de suferinţă, de distrugere, de risipa și epuizarea care pot rezulta de pe urma procesului;
  • apoi vine sentimentul de pierdere a controlului - nu mai avem controlul asupra acestor situații așa cum aveam înainte, nu mai avem aceleași puncte de referință şi adesea, avem sentimentul că ne-am pierdut, ceea ce, adesea, duce la descurajare și oboseală;
  • vom începe pe urmă, să vedem tot mai multe posibilități în jur şi vom avea, treptat, acces la un altfel de cunoaştere; este începutul restructurării interioare exprimat printr-o eliberare pe care nu ştim, pe moment, cu ce să o asimilăm.
  • la sfârșitul tranzitului sau atunci când un anumit aspect se risipeşte, simțim o stare de bine interioară, o bucurie de a trăi viața într-un alt mod, mai complet și mai profund, dar, mai ales, devenim conștienți de integrarea şi apoi manifestarea calităților simbolizate de planeta atinsă de influxurile plutoniene și experienţele pe care urmează să le trăim în câmpul de acţiune reprezentat de casa tranzitată. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu