Premisele pentru astrologia
psihanalitică
· Conceptul de bază cu care operează astrologia cât şi psihologia este reprezentarea unor marcări intiţiale, inconştiente, şi care se reflectă prin destin iar ele sunt formulate ca inconştient individual, inconştient colectiv şi inconştient cosmic.
· Scopul celor două ştiinţe este de conştientizare a unor amprentări iniţiale, importante pentru dezvoltarea sănătoasă a fiinţei inconştiente sau devenite inconştiente.
· Rolul astrologiei a fost şi continuă să reflecte existenţa ordinei universale în nivelul de dezvoltare a omului la un moment dat.
· Zodiacul reprezintă douăsprezece imagini primordiale, tipare de energie primordială sau idei numite generic semne. Fiecare semn în parte, redă anumite înclinaţii, predispoziţii de trăiri şi direcţii de interese cărora le suntem subordonaţi inconştient.
· Tema astrală este un grafic prin care cosmosul ne permite să-i înţelegem energiile arhetipale şi ritmurile dar mai ales, să înţelegem modul în care acestea funcţionează pentru fiecare dintre noi.
· Elementele de bază ale temei astrale sunt: semnele, planetele, casele, aspectele.
· Semnele reprezintă tiparele arhetipale sau câmpurile de energie/acţiune şi de aceea sunt grupate în:
- semne cardinale - reprezintă energia radiantă, centrifugă, exterioară, care are o direcţie precisă şi corelate cuacţiunea.
- semne fixe - reprezintă energia centripetă, interioară, care radiază spre Centru şi de aceea sunt corelate cu puterea de concentrare şi perseverenţa.
- semne mutabile - reprezintă tipare spiralate de energie şi de aceea sunt corelate cu principiul armoniei.
· Casele reprezintă câmpurile experienţei în care operează energiile specifice semnelor şi planetelor.
· Aspectele reprezintă modul în care experienţa este asimilată de fiecare nativ în parte.
· Modul de abordare a astrologiei psihanalitice îmbină patru căi:
· cauzală - interdependenţele multiple dintre Om şi Cosmos
· simbolică – semne, case, planete
· holistică – Întregul luat ca Întreg
· energetică – nivelul subtil de interdependenţă şi obiectivarea acestor interdependenţe (cauză şi efect).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu