Intruziunea astrologiei în lumea
psihologiei a început în jurul anului 1911 atunci când Carl Jung a
inceput să studieze astrologia. Scopul său era de a "găsi un indiciu de
bază a psihologiei umane", după cum a declarat într-o scrisoare de Sigmund
Freud. Mai târziu, într-o altă scrisoare afirma: "Îndrăznesc să spun că vom
descoperi într-o o zi în astrologie o serie de cunoştinţe, care au fost
proiectate intuitiv în ceruri. De exemplu, se pare că semnele zodiacului sunt
imagini ale unor caractere, alte simboluri ale libidoului unde cuvintele
descriu calităţi tipice ale acestuia la un moment dat."
Jung a continuat să scrie despre
astrologie. Capitolul doi din Sincronicitate, o compilaţie a
scrierilor sale, este numit "Un experiment astrologic", unde descrie
unele din experienţele sale cu ajutorul astrologiei, ca metodă de a înţelege
psihologia umană în ton cu natura sa.
Mulţi oameni au crezut Jung a luat-o
razna pentru deoarece a acceptat în munca sa supranaturalul şi ştiinţele
oculte, alţii l-au văzut ca pe un deschizător de drumuri în domeniul
influxurilor inconştientului şi sincronicitatea universului. În
citatul amintit aseamănă astrologia cu o proiecţie de trăsături pe cer mai
degrabă, decât ce promovează gândirea populară şi anume că astrologia este o
"forţă" sau "cauza şi efectul" proiectate asupra
noastră. Ideea de a privi astrologia ca un sincronism a schimbat direcţia
acesteia pentru totdeauna.
În timp ce există încă unii care cred
că pe oamenii astrologia îi îndeamnă să facă anumite lucruri, că astrologia
este folosiză pentru a ghici sau doar pentru a crea horoscop oarecare şi în
consecinţă, astrologia este înşelătoare. Majoritaea însă, ştiu că nu este aşa
şi poate de aceea s-a constituit o nouă ramură a astrologiei, diferită de
astrologia clasică şi a cărui popularitate este în creştere, este vorba despre
acea ramură a astrologiei care se bazează, în esenţă, pe lucrările lui
Jung dar şi pe alte metode de psihanaliza. Şi chiar dacă nu seamănă cu
nicio o altă ramură a astrologiei tradiţionale, sunt astrologi care intuitiv
includ filosofia psihologiei umane în activitatea lor.
Filozofia îşi are rădăcinile în
arhetipurile universale care se regăsesc, de regulă, în mitologice. Teoria
este că societatea creează arhetipurile şi zeii, iar mitul simbolizează o parte
a psihologiei şi a personalităţii noastre. Popoarele sumeriene şi
babiloniene, primele creatoare de mitologii, au creat mituri diferite
pentru a înţelege modul de funcţionare a psihologiei umane şi a
personalităţii. Ei au observat că cei născuţi atunci când anumite corpuri
cereşti se aflau în anumite puncte de pe bolta cerească comportau trăsături
specifice. Au speculat apoi aceste momente asemănându-le cu zeul care cumula
cele mai multe din aceste trăsături. Erau convinşi că zeul respectiv îi
controla sau proteja pe copiii aceştia şi mai apoi pe adulţi care deveneau.
Este situaţia din prezent când spunem că o anumită planetă este stăpâna
tipologiei respective. Despre un Vărsător vom spune că are trăsături uraniene
după cum despre un Peşti vom spune că are un caracter neptunian sau unul
jupiterian. Cu alte cuvinte, Jung vedea aceaste caracteristici ca rezultat al
sinconicităţii sau a proiecţiei psihologice pe Cer.
Psihologia spune că fiecare dintre noi
reflectă aceste arhetipuri sau personaje mitologice în personalitatea noastră.
Astrologia arată prin plasarea şi aspectele pe care le fac planetele din tema
natală, unde şi cum exprimăm aceste arhetipuri. De asemenea, astrologia arată
cum ne-am dezvoltat, cum am evoluat în copilărie, cum i-am perceput pe părinţii
noştri precum şi dinamica inconştientului. În cea mai mare parte, astrologia ia
în considerare şi permite psihicului să preia evenimentele (experienţa) din
mediul exterior pentru creşterea spirituală dar şi pentru a crea o mitologie
personală a individului.
Mitologia personală reprezintă totalitatea poveştilor, amintirilor,
evenimentelor din familia unui individ, de la statutul social la cutume, la
ansamblul de credinţe, tradiţii, eresuri, mentalitate, obiceiuri ş.a. Este
evident că o femeie care se naşte cu un Marte bine susţinut va dezvolta o mitologie
şi va avea în stil de viaţă specific nu doar susţinerii marţiene ci şi locului
în care s-a născut. Într-un fel îl va trăi pe Marte exaltat să spunem, femeia
din Occident, care se bucură de toate binefacerile civilizaţiei şi într-un fel,
dar la fel de personal, o femeie din lumea a treia.
Astrologia psihanalitică oferă premiza de a lua în considerare cu acurateţea
specifică bineînţeles, dată locul naşterii, tradiţiile, religia, situaţia
familială şi situaţia financiară fiecare nativ în parte. În acest fel,
consilierea prin intermediul temei natale poate fi mult mai eficace şi mai
precisă.
De
exemplu, Marte reprezintă arhetipul afirmării de sine, a agresivităţii, a
sexualităţii dar şi a unităţii. Să spunem că întema natală a unei femei, Marte
în tranzit intră în semnul Scorpion. La prima vedere am spune că avem de
a face cu o femeie pătimaşă nu senzuală, ba chiar aş vorbi despre o oarecare
agresivitate şi în intimitate, este însă extrem de fidelă partenerului său şi
face totul pentru a realiza ce-şi doreşte, atât în plan profesional cât şi în
plan personal. Şi peste toate acestea domneşte o personalitate foarte
puternică.E, vreau să vă spun că este o poziţie foarte grea. De regulă acest
tip de femeie dacă reuşeşte în plan profesional ratează în cel personal.
Din perspectivă psihologică acest lucru se vede oarecum diferit. Nu se vede că
Marte ar fi bun sau rău, calităţile şi defectele planetei el se relevă în
funcţie de modul în care individul a reuşit să adapteze arhetipul propriei
personalităţi. În ce priveşte exemplul de mai sus, avem o femeie care niciodată
nu-şi va găsi partenerul care să o accepte aşa cum este şi dacă nu va învăţa
să-şi moduleze aceste aspecte ale personalităţii niciun bărbat nu va sta lângă
ea fapt care inevitabil, mai de vreme sau mai târziu poate declanşa de la
depresia anxioasă sau bipolară la tot felul de psihoze. Sunt situaţii însă când
acest tip de femeie nu conştientizează potenţialul arhetipal, acesta fiind încă
adânc îngropat în subconştient sau poate fi reprimat, iar această ipostază se
datorează în primul rând, cred eu, educaţiei, mentalităţii, comunităţii sau
societăţii din care face parte nativa.
Rolul astrolog psihanalist este urmărind tema astrală să descopere dacă acest
simbol arhetipal este relevat iar dacă nu, asemeni unui sculptor să înceapă să
dea deoparte piatra strat cu strat pentru a scoate la lumină statuia, cum
spunea Michelangelo, adică să afle ce s-a întâmplat, de ce potenţialul
arhetipal a rămas blocat într-o anume dimensiune a evoluţiei nativului. Dacă
privim unde este plasată Luna, Soarele sau Saturn putem deduce de exemplu, dacă
aceste calităţi au fost reprimate în copilărie şi atunci, la femeia cu Marte în
Scorpion vom întâlni frecvent proiecţia propriului Marte asupra partenerilor,
permiţând ataşamente profunde dar în acelaşi timp, deprimante poate pentru ea.
În această situaţie, astrologul psihanalist o poate ajuta să găsească
modalitatea de a elibera tendinţele reprimate într-un mod pozitiv,
conştientizându-le, şi astfel, să depăşească momentul critic sau să se vindece.
O altă intruziune a psihologiei în astrologie sau a astrologiei în psihologie
este regresia. Dacă sunt amintiri pierdute sau traume reprimate, astrologul
psihanalist poate merge înapoi, pe aspectele planetare (tranzite) pentru a găsi
momentul când s-a petrecut evenimentul, ba mai mult poate aduce la lumină ce
anume a determinat trauma sau cine a produs-o iar regresia poate fi de un real
ajutor. Am avut situaţii în care un banalul - mănâncă tot din
farfurie – a determinat în copilul care a devenit mai apoi adult, o
dereglare de apetit şi de conduită alimentară atipice care au dus nu doar la
dereglări hormonale şi la obezitate ci şi la probleme distetive de tip hernie
hiatală, gastrită sau ulcer gastric ori duodenal. Omul nu se ridica de la masă
decât după ce golea farfuria, indiferent cât i se punea în farfurie.
Pe de altă parte, să nu uităm, conflictul rezidă în noi toţi şi este o
proiecţie exterioară frecventă, analizaţi un moment relaţia voastră cu
cei apropiaţi. Pentru a găsi un conflict nu este musai să privim doar aspectele
care simbolizează diferite tipuri de relaţii între arhetipuri – planete. Un
aspect planetar descrie ceea ce aşteptăm de la o relaţie sau de la o situaţie.
De exemplu, Luna în Fecioară în opoziţie cu Saturn arată relaţia dintre nativ
şi mama sa care este una distantă, rece şi critică. Este o poziţie pe care am
întâlnit-o frecvent la femeile necăsătorite, care din dorinţa de a-şi apropia
mama au făcut totul de la studii academice, la căsătorie şi statut social şi
tot nu au reuşit apropierea dorită. Relaţia a rămas tot dificilă iar mama în
continuare o critică, chiar şi pentru că s-a întors de la serviciu cu 3 minute
mai târziu sau umblă în pijama prin casă la o anumită oră din zi. Am avut şi
situaţia inversă, când mama a venit la mine neînţelegând relaţia cu fiica sau
fiul. Surpiza a fost să constat că aceştia au fost copii nedorinţi sau doriţi
doar de unul din părinţi, că i-a privit mereu ca pe o povară şi nu ca pe ceva
care făcea parte din Ea. Analizând tema astrală a mamei şi a ficei am
descoperit similitudini uimitoare – aceeaşi relaţie saturnină cu mama, aceeaşi
forţă plutoniană din ambele părţi ceea ce mă face să cred că soluţia se găseşte
în tema natală a bunicii materne în relaţia, atenţie, de astă dată cu Tatăl.
Conflictul este unul constant, pe de o parte cu noi înşine, pe de alta cu
ceilalţi, şi se regăseşte în poziţia planetelor, semnul în care sunt precum şi
casele în care se află. Conflictul este unul undamental, este o constantă şi
odată reperat în tema astrală putem construi modelele comportamentale în
relaţia cu noi înşine şi în relaţia cu ceilalţi, putem reăera
disfuncţionalităţile şi momentele de blocaj care fac să repetăm eşecul părinţilor
noştri într-un anumit domeniu, de exemplu. Ne este teamă de rău şi căutăm să
înţelegem ce anume ne poate face rău – Luna slab aspectată sau poziţionată şi
un Saturn puternic sau susţinut ne poate sugera că noi cultivăm figura clasică
a mamei, a ideii de maternitate prin excelenţă în ciuda faptului că suntem
respinşi sau că încearcă să ne domine. Şi doamne cât rău face aceste mame!! Este
extraordinar să poţi arăta clientului care este conflictul său interior, de
unde pleacă, ce lecţii karmice are de învăţat iar tu ca astrolog psihanalist
să-l poţi îndruma spre eliberare, spre conştientizare şi acceptare a stării de
fapt, în fond şi la urma urmei.
Autori de referinţă în domeniu sunt
Dane Rudhyar şi Robert Hand. Operele lor sunt introspective, cu trimitere
directă la felul în care lucrează inconştientul şi relevă legătura strînsă cu
astrologia. Pot spune cu mâna pe inimă că mie mi-au schimbat direcţia în
studiul astrologiei, lucrările lui Stephen Arroyo, întâi i-am cumpărat
lucrările în engleză, apoi au apărut traducerile pe piaţa românească, tot aşa
cum Keneth Mc All cu a sa Vindecarea arborelui genealogic mi-a
schimbat atitudinea vis-a-vis de spiritualitate.
Sigmund Freud este considerat a fi
"descoperitotul"inconştientului individual ca fiind acea parte a
psihicului care conţine experienţele neplăcute sau traumatice suprimate de
mintea conştientă.
Jung merge un pas mai departe: este de
părere că nu există doar un individ, ci şi un inconştient
colectiv care conţine psihic imensa moştenire a evoluţiei umane. Potrivit
lui Jung, această moştenire renaşte în structura fiecărui individ.
Medicul psihiatru Fritz Riemann, un
pasionat de astrologie, co-fondator al Academinei pentru Psihanaliză şi
Psihoterapie din Munchen, introduce un al treilea concept: cel de inconştient
cosmic care se pare că reflectă participarea noastră la ordinea, ritmul şi
legităţile cosmice care ne marchează şi care s-ar regăsi în tema astrală a
fiecăruia.
La baza conceptului stau...visele.
Visele pot fi considerate o poartă de acces atât la nivelul inconştientului
personal cât şi la nivelul inconştientului colectiv. Visele cu cifre, cu
mersul prin Întuneric sau cu copii mici, cimbolul inocenţei, sunt
simboluri care reprezintă o legătură cu dimensiuni de care noi nu suntem conştienţi. Acestea
pot genera anumite asociaţii pe care noi am putea să le percepem cu mintea
raţionala desingur. Jung a descoperit că multe dintre aceste simboluri au un
caracter universal. Ele pot fi găsite în miturile şi poveştile ale tuturor
popoarelor şi arată "cunoaşterea" sau "înţelepciunea"
comune tuturor oamenilor. Jung a numit, prin urmare, aceste imagini
primordiale simboluri sau arhetipuri. Imaginile primordiale
despre sine nu pot fi descrise cu exactitate. Liz Greene şi şcoala de
astrologie psihanalitică le vede ca fiind modele de energie care se exprimă în
întreg mediul nostru. Deşi ele însele nu au nici o formă clară, se exprimă
în simbolurile lumii în care trăim, a mediului în care evoluăm.
În acest sens, sistemul
solar poate fi văzut ca simbol al unui asemenea model de energie care se
reflectă, în orice moment, în toate formele de viaţă de la organismele
unicelulare la om ca individ. Tema astrală individuală este o reprezentare
simbolică a acestor modele de energie. În aceste simboluri putem vedea poteţialul
personalităţii nativului. Jung descrie planetele ca fiind
"zeii", simboluri sau puteri ale inconştientului. Cu toate
acestea, aceşti "zei" lucrează diferit de la un individ la altul.
Potrivit astrologiei, simbolul astrului diurn reprezintă nucleul, centrul,
figura regelui sau şeful precum şi forţa vieţii creatoare care se regăseşte în
fiecare individ. Aceste interpretări pot fi deduse din acest simbol fără
ca atitudinea să fie arbitrară.
Şcoala de astrologie
psihanalitică descrie simbolul ca fiind modul principal de exprimare
al inconştientului. Referitor la el se spune că un simbol sugerează
sau deduce un aspect al vieţii, care este inepuizabil în interpretarea sa şi în
cele din urmă scapă tuturor eforturilor noastre de a le conştientiza. Un
simbol central arhetipal în astrologie este însuşi cercul care semnifică cerul,
cerul fictiv cu care operăm în comparaţie cu cerul real cu care lucrează
astronomia. În toate culturile cercul este considerat a fi un simbol de
plenitudine. În acelaşi fel, harta astrală a fiecăruia reprezintă
integritatea individului şi arhetipul "Sine"-lui.
- va urma -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu