Motto:

Multa ştiinţă îl apropie pe Om de Dumnezeu; puţina ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar Omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine... (Nicolae Steinhart)

luni, 17 martie 2014

Ciclul retrogradării marţiene

6 paşi în care să îl cunoaştem
pe Marte retrograd

Pasul 1: Transformarea
Marte retrogradează la fiecare doi ani și două luni, în medie, ceea ce face să ne confruntăm cu un eveniment destul de rar și mai puțin frecvent printre planetele personale. În acest timp, abordarea unui conflict se face cu ostilitate, furie, uneori servitute, ceea ce necesită luarea de măsuri urgente - regândire, regrupare și reintegrare. Ne putem trezi dintr-odată că ni se cere să ne bazăm pe noi înşişi pentru a acţiona în situaţii faţă de care am avut o oarecare rezervă şi faţă de care am fost precauţi pentru că, pur şi simplu, nu avem experienţă. Cele mai slabe verigi din viata noastră se pot rupe acum sau trebuie reparate. S-ar putea să avem nevoie de tărie pentru a găsi noi modalități de a ne căli.
Oricare ar fi situația, Marte retrograd oferă o șansă să ne retragem în noi, să ne regrupăm forţele și să ne pregătim de atac, adică să abordăm altfel decât am făcut până acum provocările din viața noastră. Este momentul să examinăm și să prelucrăm modul în care exprimăm, experientăm şi integrăm energia marţiană în viaţă noastră de zi cu zi.

Pasul 2: Provocarea
Deci, ce este energia lui Marte? Dacă stăm să ne gândim bine, teritoriul lui Marte este dominat de furie și de agresiune. Cu Marte retrograd, am putea fi confruntaţi cu probleme care implică acest tip de emoţii, fie în noi înșine fie în raportul cu ceilalţi. În timpul fazei de retrogradare, am putea fi deosebit de sensibili la dinamica acestor raporturi - dezacord, conflictuali, lovind cu putere în lumea din jurul nostru. Ne-am putea confrunta cu nevoia de a examina modul în care avem de a face cu agresivitatea ca forţă a naturii umane, ca apoi să o integrăm, într-un mod nou, în viața noastră.
Furia, ostilitatea, forța, amenințarea, descărcarea de energie şi excesul de putere precum și alte forme de agresiune, induc, în mod natural, un anumit grad de teamă, atât în ​​persoana asupra căreia se produce descărcarea cât şi în persoana care se descarcă. Răspunsurile instinctive primare la frică sunt - ​​lupta, curajul că tot nu mai ai ce perde sau blocajul efectiv, non-reactiv.   
Răspunsul prin luptă este de a face față provocării și a merge mai departe pentru a învinge amenințarea, sau, alternativ, pentru a transforma impulsivitatea dată de furie într-un mijloc de auto-apărare. Răspunsul prin curajul nebunesc de a înfrunta orice este mijlocul de transformare şi eliminare a pericolului, fie de suport din umbră care urmăreşte atent cum se derulează conflictul. Răspunsul prin blocaj arată că suntem copleșiți de pericol, cu toate că acest răspuns poate fi convertit în momentul necesar creierului de a conştientiza pericolul prin de informațiile primite instantaneu, acele fracţiuni de secundă când el caută o soluţie, provoacă descărcarea de adrenalină necesară confruntării, înainte ca instinctul să ne împingă să reacţionăm.
Cu toții avem propriul fel de a răspunde automat la teamă. Marte retrograd ne poate provoca să explorăm modul propriu de a face furiilor și conflictelor interioare şi exterioare. De aceea brusc unii devenim irascibili, ne sare ţandăra din orice, reacţionăm disproporţionat la lucruri sau evenimente care altă dată ne-ar fi lăsat indiferenţi ori cădem în cealaltă extremă, devenim apatici şi preluăm toate formele de agresivitate din exterior. Dacă avem tendința spre blocaje şi nu reacţionăm agresiv, de exemplu, putem găsi posibilitatea și curajul de a mobiliza mai mult natura noastră interioară spre acţiune strategică. Dacă însă, avem tendința de a lansa un atac la primul semn de pericol sau de concurență, înseamnă că avem ceva de învățat despre echilibrul interior care protejează și apăra propriile alegeri.

Pasul 3: Criza

Marte retrograd este o oportunitate excelentă pentru a explora mai profund dinamica și problemele care declanşează reacţii intense în fiecare dintre noi. Nu trebuie să întoarceţi lumea cu susul în jos, este de ajuns să vorbiţi despre ceea ce simţiţi cu oameni care vă pot ajuta – prieteni, mentori, consileri spirituali, preţit sau terapeuţi. Dacă ce vă spun sună ca o abordare dulce-amară a ceva potențial periculos, nu aceasta este intenția! Intenția mea este de a sublinia faptul că atunci când Marte aduce o perioadă de criză care alungă liniştea vieţii noastre şi transformă ceea ce părea destul de stabil într-o furtună, există resurse și opțiuni pentru a ne ajuta să găsim soluţii şi să evităm consecințele.
            Cuvântul chinezezsc pentru criză, combină elemente ale noţiunţiunilor de pericol şi de oportunitate. Evident, versiunea pentru criza marţiană sugerează că Marte ar putea să nu se simtă confortabil când reprezintă un pericol, asta dacă nu sunteţi un Berbec plictisit sau Săgetător în căutarea aventurii, cu un Marte lezat în tema natală şi că  oportunitatea reprezintă probabil un act de compensare mentală, asta ca să păstrăm senzaţia de copleşitor.
            Furia și alter-ego-ul său, depresia, frica, resentimentul și cinismul sunt reacții comune atunci când ne simțim copleșiţi și vulnerabili. Învăţând cum putem compensa aceste reacții mai bine, vom fi în măsură să stăpânim energia marţiană şi mai bine. Chiar dacă furia cuiva este îndreptată asupra noastră, privind mai atent vom sesiza că există o parte din noi care acționează ca un punct de echilibru pentru atitudinea celeilalte persoane. Aroape tot timpul jucăm un rol dinamic când ne întâlnim cu alții, nu trebuie decât să aflăm care este rolul nostru şi dacă mai şi preluăm controlul energiei marţiene în acel moment, alegerea unui răspuns diferit decât cel obişnuit, îl va îngenunchea pe belicosul Marte.    
            Ideea este de a învăța cum să integrăm, mai bine, agresiunea și nu frica, pur și simplu, pentru că alimentăm focul totul arde la vedere şi nici să întrerupem procesul de vindecare prin fugă sau evitarea conflictului deoarece anulăm totul. Cu alte cuvinte, vindecarea se află în extinderea repertoriul de răspunsuri învățate din propriile reacţii de furie, pe care de obicei, le evităm. Numai aşa se poate consolida capacitatea proprie de a alege ce reacţie să avem, astfel încât să decidem cum să ne ocupăm de o situație dificilă, bazată pe emoție, care să ne îngenuncheze sau un răspuns impulsiv, altfel decât cel obişnuit – răspuns la fel de agresiv, degenerarea situaţiei într-un conflict de anvergură, antrenarea şi a altora într-un conflict care nu este al lor, cum s-a întâmplat cu micile regate implicate de Agamemnon, prin jurământ, în războiul troian. Pe de altă parte, nu trebuie să fim nerăbdători dacă lucrurile nu se liniştesc imediat, poate că evenimentul se desfăşoară în cadrul unui proces care are nevoie de timp.

Pasul 4: Descărcarea  
            Pe lângă problemele de furie, Marte retrograd intensifică, în aceeaşi măsură, dorințele trupului, sexualitatea, pasiunea, dar şi ambiția și unitatea care au fost reprimate, uitate sau nedezvoltate. Anumite circumstanțe rezultate din interacțiunea cu alte persoane, pot declanșa aceste impulsuri şi să le aducă la suprafață. Deși acest lucru poate să fie sau să nu fie, o experiență confortabilă, reprezintă totuşi o oportunitate de a lucra cu aceste trăiri, altfel decât am făcut-o până atunci, şi care ne ajută să dezvoltăm, să vindecăm și să integrăm sentimente și dorințe ascunse, iar acest lucru nu poate fi făcut decât prin eliberarea lor din închisoare interioară ca să învățăm să le experimentăm și să le exprimăm într-un mod sănătos. Cu toate acestea, există întotdeauna ceva periculos și riscant când vorbim despre Marte. În cazul în care un Marte este prea energic, asemenea unui cal în buiestru, adică nu păstrăm un anumit grad de control asupra lui, rezultatele pot fi, dăunătoare sau chiar distructive. Dacă am elibera aceste sentimente sau stări deodată sau prea brusc, fără o modalitate de a susține ceea ce si cine suntem, în întregime, poate crea mai mult probleme decât să le rezolve. De aceea este importantă să fim cu picioarele pe pământ şi să ţinem cont de acest lucru când operăm cu focul lăuntric generat de  Marte. Puterea lui Marte trebuie să fie echilibrată prin conștientizarea ei și integritate sa într-un scop funcţional, care să îi dovedească posibilităţile de tămăduire într-un mod constructiv.
În timp ce Marte este retrograd în tranzit, avem acces la tot spectrul de energie marţiană şi de aici potențialul pericol prin acţiuni pe care nu ni le putem permite în mod normal în viața de zi cu zi. Rezultatele pot fi uimitoare, tulburătoare, palpitante, înfricoșătoare, inspirate, eliberatoare și / sau copleșitoare, dar întotdeauna va fi o provocare menită să aducă şi un potențial de vindecare.
Marte este o planetă de foc la fel ca semnul pe care îl stăpâneşte, Berbec. Și asemenea focului din realitatea manifestă, focul marţian poate fi dăunător și distructiv atunci când răbufneşte în afară, dacă energia lui nu este direcţionată conştient. Cel mai bine este să ne ocupăm de energia lui Marte cu grijă, respect și atenţie pentru că atunci când energia lui Marte este folosită cu înțelepciune, putem avea parte de mari realizări cu efect transformator asupra a tot ce atingem.

Pasul 5: Aplicarea

            În timpul lui Marte retrograd, unii se simt copleșiţi de sentimente contradictorii, de pasiune, de agresivitate sau de furie şi atunci este important să existe o persoană, de încredere, la care să se poată apela pentru găsirea unei soluţii de canalizare a energiilor marţiene. Aceasta persoană îl poate ajuta pe nativ să fie capabil să proceseze și să înțeleagă ceea ce se întâmplă cu el, lucru care se face destul de dificil în izolare. Sfatul meu este să lase mândria şi ruşinea deoparte şi să ceară ajutor atunci când vede că nu se mai descurcă singur.
Toate acestea vor contribui, la o atitudine constructivă sau defensivă faţă de orice frustrare, furie, agresiune sau alte emoții pe care le generează Marte şi care pot fi copleşitoare. Exercițiul fizic este o modalitate foarte bună de a-l folosi energia marţiană. Canalizarea pasiunii sau ambiției personale într-un proiect ne poate ajuta să transformăm energia marţiană într-un mod constructiv. Trebuie să fim atenţi însă fie să nu devenim prea îngăduitori cu noi înşine atunci când alegem ce să facem, fie să ne supraestimăm puterile şi energia marţiană să ne ardă.
 Dacă sunteţi din nou inspiraţi și motivaţi, nu este loc de inhibiţii, şi nici nu trebuie să ne aşteptăm că lucrurile se vor petrece ca în trecut. Motivația marţiană este un cadou, chiar dacă rezultatele nu sunt imediate ci se lasă aşteptate. Într-adevăr lui Marte îi place să se miște repede și poate deveni frustrat cu ușurință în cazul în care se simte limitat de întârziere sau de plictiseală. Fiecare dintre noi trebuie să găsească modalități de a-l pune pe Marte la muncă în diverse activităţi, numai să fie ocupat.  
Alegeţi-vă un scop, unde vă aflați acum şi unde aţi dori să fiţi în viitor şi  începeţi să vă mișcaţi într-acolo când simţiţi că sunteţi pregătiţi de un nou start. Pentru proiectele pe termen lung acest lucru este, de multe ori, mai bine de antamat după ce Marte revine în mers direct, dar instinctul marţian vă va spune când sunteţi pregătiţi să acţionaţi, nu vă faceţi probleme. În perioada de retrogradare, energia marţiană funcționează într-adevăr, mai bine în cercetare, în a face planuri, în a crea strategii și face să stăm în espectativă, să gândim, de fapt, înainte de a porni într-o nouă direcție. Vi se va părea interesant că o nouă abordare a lucrurilor vă va duce pe un traseu pe care nu l-aţi anticipat şi că s-ar putea să aveţi nevoie de ceva mai multe resurse interioare. Nu vă pripiţi! În ciuda faptului că Marte iubeşte provocările şi este gata oricând să înceapă o nouă bătălie, înțelegerea potențialului dar și a capcanelor cu care s-ar putea să vă confruntaţi în ceea ce veţi porni să întreprindeţi, va crește șansa succesului pe termen lung.
Marte este fizic și instinctiv, ceea ce ajută la menținerea conștientizării energiei și impulsurilor din punct de vedere mintal şi vă poate ajuta cu adevărat să lucraţi din pasiune, cu furie, folosind frustrarea ca sursă de inspirație la un nivel fizic. Adică, ieşiţi la o plimbare, faceţi curăţenie generală, mutaţi mobila în casă sau la birou, faceţi sex. Nu neapărat în această ordine! Cu toate acestea, în cazul în care observaţi tendinţa de a vă răni cu cele mai banale obiecte casnice sau că, din neatenţie, loviţi maşina de două ori într-o săptămână, este un semnal de la Sinele vostru Superior că trebuie să încetiniţi lucrurile și să acordaţi o atenție mai mare la ceea ce vreţi să faceţi, în loc să vă grăbiţi mai bine să vă concentraţi pe ceva anume sau pe altcineva. Invers, Marte retrograd poate scoate ştecherul din priza cu energie fizică și vă transformă corpul într-un mecanism pe care nu îl mai recunoaşteţi, se mişcă asemenea unui melc. Ipostaza ne poate atenţiona ca ar fi momentul să ne oprim, să luăm o pauză, să fim atenţi cu noi înşine, să ne odihnim ca să ne încărcăm bateriile.
Energia fizică scăzută ar putea fi un semnal pentru depresie, incursiunea în lumea interioară a deschis uşi spre dimensiuni neaşteptate, sentimente profunde ies la suprafaţă ceea ce ar putea declanşa în primă fază furia sau descurajarea, apoi disperarea, cinismul, plictiseala şi întru final depresia. De asemenea, v-aţi putea confrunta cu durerea unei pierderi afective care s-a produs cu mult timp în urmă dar care nu a fost rezolvată în totalitate. Indiferent însă de situaţiile pe care le veţi parcurge, este o idee bună să vă ascultaţi trupul şi intuiţia. Dacă remarcaţi că rezistaţi sau luptaţi împotriva a ceea ce pare să vă spună el, atunci momentul este foarte bun să începeţi explorarea a ceea ce Marte retrograd încearcă să vă arate.

Faza 6: Vindecarea
Marte este stăpânul planetar al semnului Berbec (Aries), dar tradiţional şi al semnului Scorpion. Martele arian preferă să fie simplu și să ajungă acolo unde vrea cât mai repede, dar efectele lui în organismul uman și la nivelul psihicului pot fi foarte complexe și să îmbrace o multitudine de fațete, fapt care s-ar datora mai de grabă unui Marte scopionic, decât unuia arian, şi ar putea deveni mai pronunțat atunci când Marte este retrograd. Martele scorpionic caută să transforme și vindece, să cauterizeze, o rană din profunzime iar înţepătura scopionică să nu fie altceva decât o descărcare de toxine afective sau emoţionale. Acest lucru poate induce o criză a vindecării, deoarece aţi putea simţi că lucrurile se înrăutățesc şi nu că se vindecă. Este nevoie de timp și de muncă asiduă înainte de a începe să vedem beneficiile vindecării, aşa că vom presupune doar, automat, că agravarea circumstanțelor nu înseamnă că facem ceva gresit.
Marte retrograd necesită adesea explorarea unor probleme profunde, ascunse în adâncimea fiinţei şi ca nativul să poată merge mai departe, trebuie să aibă curajul să le aducă la suprafaţă. Rezultatul nu este întotdeauna unul plăcut, vom constata că progresul duce la blocaje uneori sau poate provoca hibernarea, poate ne-am lovit de obstacole sau de un impas şi nu am ştiut cum să le depăşim, poate am avut îndoieli cu privire la un obiectiv pe care doream să îl realizăm şi îl mai dorim dar pentru o vreme am îngropat, adânc, în noi sentimentele, temerile, priorităţile care ţin de el. Ei bine toate acestea, Marte retrograd le poate aduce la suprafaţă. Ne-am putea pomeni că avem o reacţie întârziată la ceva care s-a întâmplat cu ceva vreme în urmă, probabil, s-a declanșat în răstimpul celor două luni de staţionare sau de peumbră sau poate avea rădăcini în ultima retrogradare marţiană.  Este plata pentru a ne asculta intuiţia şi să activăm aceste sentimente interioare, impulsuri, pasiuni și motivaţii înainte de a acționa asupra lor.
Ciclul retrogradării lui Marte ne oferă șansa extraordinară de a descoperi și de a explora un teritoriu necunoscut din noi înșine și din viețile noastre. Poate că nu înțelegem teritoriul sau drumul spre cealaltă parte a noastră până ce Marte nu revine în mers direct, dar nu uitaţi, Marte se înclină tocmai în faţa curajului, a mișcării și a dorinței de a încerca lucruri noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu