Teama față de
femeile puternice au determinat societatea, de-a lungul vremii, să le
înfățișeze sub chipul a două arhetipuri specifice sau imaginea femeii a
suportat aceste denaturări pentru că majoritatea scrierilor erau opera unor
bărbații pentru alți bărbați? Se pare că printre bărbați s-a format tacit o
coaliție între bărbați, menită să perpetueze imaginea femeii drept slabă,
supusă, care nu iese din voia
bărbatului, fie una seducătoare, vorace, monstruasă cum este Lilith. Să fi fost
această concepție o mișcare subtilă în a subjuga femeia sau teama că dacă au
putere nu mai pot fi controlate?
Psihologic, când
bărbatul este dispus sa facă sex iar femeia refuză, atitudinea acesteia din
urmă, creează o breșă în ego-ul masculin. Răspunsul bărbatului față de
respingerea femeii este frica și furia. Cea mai rapidă soluție este reacția
agresivă prin care să își asume superioritatea; el se crede superior și chiar
dacă femeie acceptă sau nu să facă sex, este lipsit de importanță, în măsura în
care el este bărbatul decide.
Când se pune
problema de intimitate, femeile par să nu aibă probleme cu respingerea sexuală;
atunci când o doresc știu să-și folosească farmecul și să obțină ce vor, cu
alte cuvinte, știu cum să stârnească simțurile unui bărbat. În majoritatea
cazurilor de respingere a avansurilor unei femei vorbim despre vina bărbatului
și nu despre a femeii pentru că ei înțeleg inconștient că sunt vulnerabili
atunci când se pune problema sexului. De ce? Se tem să nu fie manipulați și mai
apoi, seduși.
Din această
perspectivă, psihologii au definit două tipuri de femei: femeia docilă care
cade pradă poftelor instinctuale ale bărbatului și femeia agresivă,
manipulatoare, care poate seduce un bărbat din capriciu. Veți vedea că atunci
când un bărbat își justifică agresiunea asupra unei femei, accentul va cădea
întotdeauna pe frumusețea ademenitoare, pe slăbiciunile ei și pe lipsa rațiunii
acesteia. Doar că cele afirmate țin de conștientul masculin care caută să
promoveze inconșient însă, o imagine falsă a femeii ca rezultat, de fapt, a
propriei nesiguranțe.
Pictorul și
scriitorul, Charles Alexander Moffat afirma că, din punct de vedere psihologic,
Aristotel era obsedat de organul său sexual deoarece, acesta susținea că
sămânța care o împrăștia era sursa tuturor sufletelor și spiritului, iar
femeile sunt mutilate deoarece nu au un organ sexual bărbatesc și în
consecință, sunt lipsite de suflet. Ba mai mult, Aristotel merge și mai în
detaliu și susține că femeile sunt în imposibilitatea de a crea suflete,
deoarece ele însele sunt impure și incapabile să se hrănească cu aceste
semințe. Și dacă femeia nu are suflet și este impură are nevoie de un bărbat,
de puritatea acestuia sub forma lichidului seminal. Pe scurt, Aristotel credea
probabil că lumea se învârte în jurul organului său sexual.
Mergând mai
departe pe convingerile lui Aristotel, înseamnă că dacă ele nu au suflet nici
sentimentele lor nu contează și bărbații trebuie să fie stăpânii asupra lor,
deoarece femeile sunt reci, fără inimă și lipsite de autoritate. Aristotel
admite că femeile au inteligență dar sunt lipsite de autoritate și, prin
urmare, bărbații trebuie să fie stăpânii. Se pare că Stagiritul, cum i se mai
spunea, după locul nașterii sale, credea că femeia perfectă era o....mutilată,
o creatură liniștită, rece și supusă, ceva similar cu Elena din Troia sau cu
Andromeda. Dacă urmăm silogismul aristotelian, conform definiției date de el,
cea mai rea femeie ar fi probabil una din creaturile mitologice ale timpului
său. Medusa, sirenele, gorgonele și harpiile descriu femeile inteligente și
stăpâne pe destinul lor, drept monștri vicleni, puternice, independente și
totuși ca aspect fizic, deformate. Ele ar fi în continuare mutilate prin
definiție și conform credinței lui Aristotel ar suferi consecințele
independenței lor, căci toate au fost învinse de bărbați. În esență, aceste
mituri ar putea fi considerate un avertisment alegoric pentru femeile din vremea
sa, ca să nu devină independente și mândre de inteligența lor. Mă întreb ce
reacție ar avea Aristotel dacă ar trăi în vremea noastră.
Respectat pentru
convingerile sale de către bărbații vremii, convingerile lui Aristotel se
conformau modelului epocii, idei ale unui bărbat ilustru pentru restul
bărbaților doar că aceste convingeri erau apoi transmise urmașilor, copiilor,
care preluau aceste idei ca fiind adevărul absolut și nicio clipă nu se gândeau
să-l pună sub semnul întrebării. Bărbații gândesc de obicei în funcție de
înclinațiile lor, vorbesc în funcție de cele învățate și sunt marcați de aceste
opinii, dar, în general, acționează conform obiceiului lor, spunea Francis
Bacon, vorbind de această tradiție, nerostită dar care s-a transmis din tată în
fiu, generații la rând.
În Geneza din
versiunea Regelui James, Eva este descrisă ca fiind mai mică decât Adam, prin
simplul fapt că ea a fost făcută numai dintr-o o parte din el și nu în
întregime, din pământ, așa cum a fost Adam. Acest neajuns este justificat
atunci când Eva este păcălită cu ușurință de către șarpe să muște din fructul
interzis dar nu se mai justifică atunci când tot ea, prin simplă convingere, îl
determină și pe Adam să mănânce din el. Mai mult, atunci când este supusă
judecății divine, Eva dă repede vina pe șarpe pentru greșeala ei. Astfel, Eva
prezintă fragmentar ambele arhetipuri, pe deoparte, femeia supusă care este
ușor de păcălit, dar după ce mănâncă din fructul interzis, devine femeia
vicleană și manipulatoare care îl seduce pe Adam.
Abia în versiunea
Genezei lui ben-Sira o întâlnim pe Lilith, ca primă soție a lui Adam înainte de
Eva, încă de la început: când cel Atotputernic a creat primul om, a văzut că
era singur și El a spus: Nu este bine ca omul să fie singur. El a modelat
pentru om o femeie din pământ, la fel ca pe Adam și a numit-o Lilith. Curând,
au început să se certe între ei. Ea ia spus: Eu nu voi sta dedesubt, iar el a
spus: Nici eu nu voi sta dedesupt ci deasupra, pentru că tu trebuie să te
întinzi dedesubt și eu să fiu de mai sus. Ea ia spus: Noi amândoi suntem egali,
pentru că suntem amândoi făcuți din pământ. Dar ei nu s-au ascultat unul pe
altul. Atunci când Lilith a văzut acest lucru, ea a pronunțat numele lui
Dumnezeu, a mărturisit lui și a zburat în aer. Adam a stat în rugăciune
înaintea Creatorului său și a spus: Doamne, femeia pe care mi-ai dat-o a plecat
de la mine. Imediat, Cel Atotputernic a trimis trei îngeri să o aducă înapoi.
Cel Atotputernic a zis lui Adam: Dacă ea decide să se întoarcă, este bine, dar
dacă nu, atunci ea trebuie să ia asupra ei vina pentru o sută din copiii ei
care mor în fiecare zi. S-au dus la ea și a găsit-o în mijlocul Mării Roșii. Și
i-au spus cuvântul lui Dumnezeu. Dar ea a refuzat să se întoarcă. Ei au spus:
Noi trebuie să te înecăm în mare. Ea a spus: Lasăți-mă! Am fost creată doar să
fac rău copiilor, în primele opt zile pentru băieți și primele douăzeci de zile
pentru fete. Când au auzit ce a spus, Îngerii au presat-o chiar mai mult. Ea a
spus: Jur pe numele Dumnezeului celui viu pe care eu îl cunosc, ca atunci când
un copil va purta o amuletă pe care să o văd, nu voi avea nici o putere asupra
acelui copil. Si ea a luat-o asupra ei însăși moartea o sută dintre copiii în
fiecare zi. De aceea noi spunem că, în fiecare zi, o sută de demoni de ai ei
mor. De aceea, am scris numele Senoi, Sansenoi și Semangloph pe o amuleta
pentru copii mici. Iar când Lilith o vede, își aduce aminte de promisiunea
făcută iar copilul este salvat.
Legendele
adiacente ne spun că Lilith a fost blestemată și transformată în succubus.
Dumnezeu a creat-o pe Eva ulterior din coasta lui Adam pentru a o face mai
supusă. Descendenții lui Lilith și cei ai Evei s-au amestecat, au crescut
împreună și s-au căsătorit, iar Dumnezeu a decis ca Lilith să-și ucidă urmașii
cu excepția celor protejați de o amuletă. Această credință că Lilith ucide
copiii mici este venerată și astăzi, în multe culturi. Ca mama a tuturor
celorlalți succubi, fiicele lui Lilith se supun aceleiași interdicții de a nu
omorî niciun copil protejat de amuletă.
Alte legende o
descriu pe Lilith ca fiind teribila zeiță mamă. Diferențele dintre versiunea cu
Eva din Geneză și versiunea cu Lilith se datorează scriitorilor. Din Biblia
evreiască aflăm că Eva a fost creată din coasta lui Adam pe când Ben-Sira sau
Codexul Priestley care a fost scris cu aproximativ o mie de ani mai devreme,
spun că primul cuplu uman a fost creat în a șasea zi și în același timp.
Diferența dintre cele două versiuni nu a fost observată decât mult mai târziu,
când tendința a fost de a da Bibliei o formă nitară. O ultimă versiune, Yalkut
Reubeni, se pare că încearcă o unificare a celor două afirmând că Dumnezeu a
folosit pământ proaspăt pentru a-l crea pe Adam, în timp ce pentru Lilith a
folosit doar praf și murdărie.
În parte,
poveștile și reprezentările lui Lilith se referă la femeia din mistica iudaică
și afirmă că aceasta este nemuritoare și primi pedeapsa/noartea în Ziua
Judecății de Apoi. Ea se prezintă ca o mamă teribilă/rea care încearcă să facă
rău femeilor gravide si sugarilor și de aceea a fost, frecvent, numită și
Sugrumătorea.
Posibil să fie și
așa având în vedere că evenimentele universale se petrec în același timp cu
procesul său de punere sub acuzare. Preotesele lui Lilith sunt descrise ca
fiind prostituatele templului potrivit unor istorici. Această ipostază s-a
schimbat în timp, Lilith, sau succubus, în general, a devenit târfa divină,
descrisă ca fiind o femeie frumasă, provocatoare, cu pielea închisă la culoare,
înaltă, cu aripi de liliac și cu pletele de culoarea focului, unele legende
spun că negru, ochi albaștri și unghii lungi, ascuțite. Această creatură seduce
bărbații, apoi îi omoară. Descrierea reprezintă, dacă vreți, exemplul perfect
prin care oamenii descriu caracteristicile fizice ale femeilor cu putere, și
totodată, teama evidentă de a fi lipsiți de putere împotriva ei atâta timp cât
sunt controlați de ea.
Există multe alte
legende cum sunt, în mare parte, cele sumeriene, babiloniene și asiriene care
consideră că Lilith, sau creaturi asemenea ei, se prezintă sub alt nume -
Shedu, Lamashtu, Marilith, Succubus, Ahhazu, Alu, Gallu, Lamia, Iștar. Legenda
lui Lilith este atât de răspândită încât ajunge chiar și în Malayesia unde este
numită Langsuir sau Langsuyar și a fost un temut demon seducător pe timp de
noapte. Acest lucru mă duce cu gândul la că motivul bărbatului căruia îi este
frică de femeile seducătoare sau dominatoare este una universală.
În timpul
Inchiziției spaniole, vrăjitoria a fost asociată cu demonul Lilith și oricine
avea părul roșu ca Lilith era susceptibilă de a fi condmnată și arsă pe rug.
Acest lucru, probabil, este motivul pentru care părul roșu este destul de rar
și de ce stereotipurile actuale îi consideră pe cei cu părul roșu agresivi,
impulsivi și cu un temperat fierbinte. Această vânătoare de vrăjitoare au fost
conduse, de obicei, de preoți care aveau obsesii compulsive asociate probabil
cu delirul mistic din frica de a nu fi vrăjit, sedus și controlat.
Lupta pentru
putere dintre Adam și Lilith este o reflectare a luptei pentru putere dintre
sexe, atitudinea patriarhală a bărbatului față de nevoile unei femei care cere independență și egalitate.
Psihologic, acest lucru este rezultatul lui fricii lui Adam față de Lilith, de
a nu fi controlat de ea atâta timp cât el deținea controlul.
Mulți psihologi
moderni sau cercetători au studiat versiunea ben-Sira și au ajuns la
concluziile lor despre Lilith, Adam, Eva și arhetipurile lor.
Astfel, Vogelsang
afirmă că Adam poartă vina pentru ceea ce s-a întâmplat. De la început a
încerca să-și afirme superioritatea și să domine, un joc de putere tipic
masculului. Mai spune că trebuie subliniat faptul că ea nu a încercat să-l
subjuge, ci doar a încercat să-și apere drepturile. În esență, înseamnă că Adam
reprezintă masculul mediu agresiv, în timp ce Lilith ar trebui să fie
considerată modelul feminin care s-a ridicat pentru drepturile ei. Trebuie ca
și femeile să se fi temut, căci frica există la ambele sexe, care îi face cel
puțin egali.
Lenherr-Baumgartner
susține că cererea lui Adam de a fi deasupra, a fost rezultatul înțelegerii sau
evoluției unei anumite frici a bărbatului de a accepta femeia ca fiindu-i
egală.
În plus, ea
consideră că metaforic vorbind cei doi, bărbat și femeie, ar trebui să
conștientizeze temerile lor unul față de cealălalt.
În concluzie, dominația
bărbaților a fost impusă prin tradiție omenirii, generații care scriu pentru
ceilalți, cum este Aristotel, multele variante ale Genezei. Acest lucru a
determinat apariția celor două arhetipuri, specifice, ale femeii, cea slabă și
supusă și cea agresivă tratând lucrurile de pe picior de egalitate. Ambele însă
sugerează temerea bărbatului față de femeia care le este egală, ba mai mult,
sunt situații în care îi și domină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu