Motto:

Multa ştiinţă îl apropie pe Om de Dumnezeu; puţina ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar Omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine... (Nicolae Steinhart)

luni, 4 iunie 2018

Lilith în Casa a 5-a


Din Rai în Iad și retur

Principalele carateristici ale lui Lilith în Casa a 5-a țin de pierderea lucrurilor din neatenție, avortul, avortul spontan, adopția, moartea infantilă, Madona neagră, mamele surogat, actrița și cântecul deoarece au aceeași rădăcină cu Lilith, ghinionistul dar și satanistul, mame sclave, darurile neobișnuite, norocul neobișnuit, educătorul, talentul pentru jocuri de scenă, jocurile de noroc sau alte activități care presupun creativitate.
La acestea așa dăuga câteva observații:
·         norocul ieșit din comun cel puțin odată în viață – scăpat de la moarte sigură moșteniri neașteptate, sponsori neștiuți – vezi Marile Speranțe ale lui Dickens sau personajele lui Marin Preda.
·         Femeia cu această poziție este foarte puternică – seducătoarea, prostituata de lux, actrița porno, moștenitoarea, femeia de afaceri – poziția poate aduce în pierderea feminității, în sens peiorativ vorbind.
·         Neîncrederea, suspiciunea și paranoia fac parte din personalitatea acestor nativi. Dar poate fi vorba și despre un alt stil de conducere - dechis, apropiat de angajați, foarte multă naturalețe.
·         Adoptarea unui copil considerat oaie neagră a familiei pentru că la rândul său nativul a fost așa și îl înțelege foarte bine.
·         Acuzații de falsitate, de minciună, de purtatul vorbei de colo colo pentru a stârni scandal – Iago, un personaj despre care noi am mai vorbit.
·         Noroc chior pentru artiști și scriitori
·         Nativul este bun să coordoneze jocuri de divertisment de tot felul – Romică Țociu sau Mihai Mitoșeru, dar este el însuși un jucător înrăit.
·         Felul cum arată, mai precis nevoia celor cu Lilith care și-au făcut o religie din a arăta bine, indiferent dacă suntfemei sau sunt bărbați.

Norocul
Noi românii avem o vorbă, norocul și-l face omul cu mana lui. E, iată că sunt situații în care norocul te vâneaza.Iat-o pe Megan Markle care se căsătorește cu mult peste statutul ei sau unul dintre dvs. moștenește o avere impresionantă și niciodată nu va trebui să se gândească cum ar fi să plătească chiria sau un credit ipotecar. Frecvent, acești oameni găsesc o modalitate de a se înconjura cu lux, sau măcar cu un anumit nivel de confort, fără a trebui să muncească foarte mult pentru asta.
Megan Markle a fost foarte norocoasă de două ori. Odată s-a căsătorit obișnuit, cu un om normal și când lucrurile nu au mai mers ca o Leoaică ce-și respectă zodia, s-a despărțit și și-a văzut mai departe de carieră. Dar într-o bună zi îl în tâlnește pe Harry fratele moștenitorului tronului Marii Britanii. Și iată povestea Cenusăresei materializată în zilele noastre. Ea însă, este cea care a deschis drum spre căsătoria mixtă a familiilor cu sânge albastru. Ceea ce nu a putut Wallis Simpson, tot o americancă pentru care un rege a renunțat la tron, iată că a putut Megan.

Femeia puternică 

Pentru femei, aceasta poziție a lui Lilith este cea mai puternică din cele 12 Case. Dacă în Casa a 4-a este una din cea mai grea, ei bine aici o avem pe femeia care știe ce vrea. Și înainte, foarte multe femei se căsătoreau cu bărbați pentru care banul și puterea, mai ales, și rămâneau, cel puțin așa se vedea din afară, supuse soților. Există în această poziție, o fascinație pentru partenerii care sunt posesivi și care controlează. Aceasta poate fi o poziție de extremă co-dependentă pentru femei.
Amintiți-vă că mitica Evă are nevoie de un soț dominant, dar are o nevoie și de foarte multă atenție. Eergia naturală a Casei a 5-a este de natură leonină, iar Leul are nevoie de atenție și de o etapă pe care să le parcurgă pentru a ajunge în centrul atenției. Pe de altă parte, ea are, probleme cu copiii ei - Cain va fi forțat să-și părăsească familia după uciderea fratelui său Abel.

Probleme de incredere, lipsa de autenticitate și femeile Lilith
În diferite proproții, paranoia și suspiciunea apare în personalitate nativilor cu Lilith în Casa a 5- a care au câștigat la loterie. Unii ar spune la ce să te aștepți de la un asemenea individ. Dar Lilith aici își face datoria. Această persoană consideră că este foarte greu să aibă încredere în oameni în afara familiei sau el ori ea nu pot avea încredere în anumiți membri ai familiei. Ei nu încurajează prieteniile intime sau de o viață, din cauza problemelor de încredere, dar adesea fac parte dintr-un cerc larg de prieteni ocazionali.
Când Lilith tulbură energia naturală a Casei a 5-a, care se referă la expresia pură a identității asociate Soarelui, se percepe o lipsă de autenticitate. Persoana este numită falsă, invectivă care poate sau nu poate fi adevărată. Este cazul unui comentator american de televiziune care a fost acuzat de ipocrizie atunci când a condamnat o fatwa împotriva lui Salman Rushdie pentru cartea sa, Versetele satanice. Din păcate apoi, a fost obligat să-și neutralizeze poziția spunând că declarația sa reflectă naivitatea lui ca musulmandevenit și nu născut; trecuse la islam de doar 11 ani. Să fim înțeleși, nu este vorba despre toată lumea care o are pe Lilith în Casa a 5-a, dar unii bărbați care o au pe Lilith în această poziție în tema natală, vor avea experiențe puternice datorită acestei poziții, de obicei datorită primei soții sau a unei prietenii considerată serioasă. Scriitorul John Steinbeck aduce în atenție, în romanul său La este de Eden, personajul Lilith, creând una dintre cele mai reci și mai vorace femei din literatură, Cathy. Se spune că Steinbecka folosit-o ca sursă de inspirație pe prima sa soție.

Nimeni nu scrie ca cel care are Lilith în Casa a 5-a
Că tot am amintit de romanul la Est de Eden de John Steinbeck, eroina sa Cathy, soția lui Adam Trask, este atât de faimoasă încât are propria sa interpretare în Wikipedia. Creatorul ei, John Steinbeck, s-a descurcat cu sociopatia Cathy, atât de bine încât a devenit cel mai cunoscut personaj din literatura americană.
Tânăra Cathy acuză doi tineri pentru o tentativă de viol. Își distruge apoi familia unde era în siguranță și dă foc casei în care în timp ce părinții ei sunt înăuntru, ucigându-i. Apoi, se înhăitează cu un proxenet alături de care duce o viață la limita societății - alcool, prostituție, bani. Cum între cei doi au loc frecvent certuri care culminează cu bătăi, este momentul să întervină Adam Trask, îndrăgostit de ea, să o salveze. Fratele lui Adam, Charles, știe ce hram poartă Cathy, încearcă să îl descurajeze pe Adam de ea dar Adam îl ignoră. Se căsătorește cu Cathy pentru a o scoate din situația în care se afla, iar Cathy drept mulțumire îl droghează și după ce adoarme face sex cu Charles. Câteva luni mai târziu, ea este însărcinată, nu este clar de cine, și încearcă să își facă un avort primitiv cu un ac de tricotat. Nu reușește, așa că îi naște pe gemenii, Cal și Aron, pe care apoi îi abandonează, lăsându-i soțul ei. 
La este de Eden este o poveste minunată despre Lilith, dar a fost destul de contestată în 1952, când a fost publicată pentru prima oară, iar cartea a fost chiar interzisă, perioade lungi de timp, la bibliotecile județene și școlare.  
Guy de Maupassant spunea că atunci când era un adolescent fără experiență de iubirii, îi plăceau povestile scurte, pentru că sfârșitul era întotdeauna neașteptat și pentru că era vorba despre o experiență bogată pe care nu o avea din cunoașterea personal, totul era natural și era fascinat de tot. 
A scris o poveste întâlnirea dinte o tânără mireasă a cărei soț a mai fost căsătorit, pe care autorul o întâlnește într-o cafenea, și care începe să înțeleagă în sfârșit că soțul ei va fi mereu în stânga acelei femei și că nu este atât de comod să fii a doua soție.
O altă poveste este despre o prostituată pariziană renumită care ajunge într-un anturaj cu o grămadă de ipocriți burghezi dar care refuză să împărtășească cu ea bucuria ununii sau chiar să stea cu ea. Totul era frumos când se întâlneau în grup, dar când rămâneau în doi, simțea amarul respingerii.
Altă povestire vorbește despre un doctor care îi spune unei tinere o poveste despre modul în care el a păcălit un soț, ajutându-l să transporte iubitul inconștient, de fapt mort al soției, din casă în caleașca lu. Soțul niciodată nu este descris și nici familia iubitului. La sfârșitul istoriei, pacienta exclamă: De ce mi-ați spus această poveste îngrozitoare? Și medicul spune foarte mândru de sine: Ca să vă ofer serviciile mele, dacă este necesar.
Dacă Steinbeck a creat o Lilith remarcabilă, de Maupassant a scris despre sute de mici Lilith, în cea mai mare parte implicate în activitatea extrafamiliară și pe care francezii le iubesc atât de mult.

Aspectul fizic și sex simbolul
Mulți oameni au semn care amintește de Lilith – au părul foarte des sau foarte închis la culoare ori roș, indiferent în ce semn se află Lilith, că este pe ascendent sau câte planete se află în prima casă. Mulți au, de asemenea, tendința de a avea trupul asociat cu Lilith. Anna Frank a avut în casa a 5-a Lilith, iar fotografiile care au mai rămas dezvăluie esența lui Lilith ca fată tânără, după părerea mea.
Pe de altă parte, cu Lilith în Casa a 5-a, avem simbolurile sexuale, bărbați sau femei care fac să bată mai multe inimi decât în ​​orice altă casă din zodiac. Să ne amintim actorii noștri în tinerețe – Florin Piersic, Sergiu Nicolaescu și Cristea Avram, adevărate sex – simboluri locale, de Tony Bulandra, Damian Crâșmaru, Dorin Teodorescu, Ovidiu – Iuliu Moldovan sau de superba Carmen Stănescu, Vasilica Tastamant ori Aimee Iacobescu.
I-aș invita pe mai tinerii mei prieteni care mă citesc sau mă urmăresc, să caute pe Internat fotografiile lor din tinerețe, ca să înțeleagă la ce mă refer.

Artiști și scriitori
Artiștii și scriitorii par să aibă un impuls în aceasta plasare. Spre deosebire de casa a 6-a, unde artistul are, de regulă, o mare pauză în opera sa de creație, artistul sau scriitorul care are Lilith în  Casa a 5-a o dezvăluie pe Lilith în lucrările lor de maturitate. Printre exemple se numără Camil Petrescu, Marin Preda, Mircea Cărtărescu, Marc Chagall, Guy de Maupassant, Vladimir Nabakov și John Steinbeck.

Probleme cu copiii
Mulți oameni care au Lilith în Casa a 5-a sunt lideri naturali, au personalități calde și nu încep cu adevărat să experimenteze dezavantajul de a nu cunoaște efectele lui Lilith până când nu sunt suficient de bătrâni pentru a avea feedback-ul copiiilor lor.
Lilith în Casa a 5-a poate primi un copil care să nu semene prea mult cu frații săi și pe care familia să îl considere oaia neagră. Cel mai adesea, acest lucru indică faptul că un copil și nu neapărat primul, va fi un adevărat copil problemă  care nu își va depăși problemele nici la vârstă adultă. Surprinzător este că am văzut acest lucru în temele natale ale persoanelor care adoptă un copil. Copilul nu se potrivește familiei în ceea ce privește aspectul fizic dar poate merge cu această neidentificare până la viziunea asupra lumii, modelul comportamental, stilul de comunicare sau, eventual, orientarea politică diferită de cea a familiei adoptive, dar aceasta nu înseamnă că adopția este un dezastru, ci poate fi mai mult o provocare.
Un alt mod în care se manifestă Lilith în Casa a 5-a, este că părintele să își manipuleze copiii, iar copiii își dau seama rapid cum să-și manipuleze părintele, uneori făcând jocului părintelui prin propriul joc până când ajung chiar adolescenți. Copiii reacționează rapid fața de orice atitudini false când au Lilith în Casa a 5-a sau găsesc o modalitate de a exploata acest lucru.
Cunosc personaje cu o averea consistentă care preferă să își cheltuie averea pentru sine și nu pentru a lăsa ceva copiilor, în schimb le asigură acestora toate condițiile meteriale de care au nevoie. Mă întreb ce vor face aceștia, când pe picioarele lor realizează că trebuie să învețe să se întrețină singuri la o vârstă adultă.
Sau familii care au de toate dar nu se pot decide să aibă un copil, nicicum. Unii nativi cu Lilith în Casa a 5-a se simt chiar mai neliniștiți în ceea ce privește copiii decât cei cu Lilith în Casa a 11-a, cum se întâmplă de obicei.

Lilith și experiența colonialismului
Ceva trebuie spus despre puterea lui Lilith care în horoscopul american Sibley, este în conjuncție cu Chiron - rana care nu se vindecă, la mai puțin de un grad, în Casa a 3-a, a comunicării și a comunităților locale.
Izvoarele evreiești despre Lilith amintesc despre o femeie uimitor de fertilă ai cărei copii i-au fost luați și uciși, ceea ce a făcut ca ea să aibă în continuare și mai mulți copii, care au suferit aceeași soartă. Statele Unite au avut nenorocul de a aduce la viață acest mit atunci când negreselor sclave li se luau copiii spre a fi vânduți peste râul din vecinătate, în urmă cu peste 150 de ani. Acești copii nu au fost uciși, dar pentru părinții lor au fost morți deoarece nu i-au mai văzut niciodată.
Faptul că această conjuncție apare în Casa a 3-a, acolo unde găsim frații, rudele aproapiate dar și vecinii, spune multe despre cât de profund este înrădăcinată Lilith în structura societății americane.
Multă lumea comentează că Statele Unite are o problemă mare cu copiii dispăruți, majoritatea dintre aceștia fiind găsiți morți sau nefiind niciodată găsiți, decât orice altă națiune modernă occidentală. Nu mă repede că relaționez această tragedie la o karmă colectivă ci doar fac o paralelă la neșansa românilor de a/și ucide conducătorul într-o zi sfântă, ziua de Crăciun și decăderea societății românești din zilele noastre. Experiența colonială a Stetelor Unite în ce privește sclavia arată că, cel puțin la acest nivel, Lilith a dobândit o parte din nemurirea lui Chiron și ea va fi întotdeauna o forță puternică pe teritoriul american.

Cîștigători la loteri vieții
Ca și în cazul lui Lilith în Casa a 10-a, și în Casa a5-a Lilith poate fi o adevărată pușculiță. Unii dintre acești oameni au copii. Unii ne asigură că sunt cuminți și nu fac prostii. Femeia este puternică și o mamă proastă. Tatăl considerat bărbatul alfa, nu poate găsi spiritul de familie la care se aștepta după căsătorie dar încă așteaptă să se petreacă o minune. Lilith în această casă, își face efectiv de cap, se sucește și se răsucește în această casă ca nimeni alta, mă refer la planete. Acest lucru face dificilă identificarea temelor subiacente. Am început să mă întreb dacă ar exista vreunul în casa asta.
Artistii si scriitorii, cum aminteam, au un impuls pentru a aborda teme deosebite, de a creiona caractere puternice, sunt prolifici, însă alte multe persoane cu un Lilith în Casa a 5-a au o creativitate neobișnuită. Să spunem a un talent deosebit la jocuri – wist, pocher, Black Jack, iubesc șahul, sportul – fotbal, gimnastică, golf  șah, sau doar plăcerea de a trage la fiare pentru a-și modela aspectul fizic, unul din atributele lui Lilith.
A avea copii și a-i crește este modalitatea în care majoritatea celor care au Lilith în Casa a 5-a fructifică această plasare, dar această experiență este diferită pentru toată lumea. Dacă nativul a avut noroc extraordinar la începutul vieții – familie bogată, prieteni grijulii, posibilități materiale, prietenii au surpriza să constate că aceștia nu se dovedesc a fi și părintele perfect. Lilith în Casa a 5-a are adesea un al șaselea simț, învidiat de ceilați oamen; prin urmare, se confruntă cu paranoia sau probleme de încredere. Și apoi există o calitatea pe care ei o consideră falsă, este falsă pentru că alții o consideră enervantă.
O asemenea situație am întâlnit în familia unui om de afaceri din Alba, părintele a 5 copii. Ultimul, Ionuț a fost mediocru la școală, media 6 îi era un fel de port drapel, la fel în liceu, e, aici a ajuns vedeta școlii pentru că avea un talent înnăscut pentru fotbal. Trebuie să recunoaștem că nu toți copiii pot fi Bill Gates sau Steve Jobs la 14 ani!
Lilith în Casa a 5-a vorbește despre norocul proverbial al acestor copii în ce privește performanțele academice și mă refer la faptul că ei nu se plictisesc să meargă la școală, nu vor să tragă chiulul și nici nu vor să abandoneze așa cum fac cei care au Lilith  în Casa a 9-a unde copii cu această poziție se plictisesc repede de școală și încearcă să găsească soluții pentru a merge mai departe.
Ei bine, Ionuț a terminat școală și o facultate la Cluj și s-a căsătorit cu o tânără care nici pe departe, nu era imaginea mamei sale, care nu l-a dorit, s-a purtat cu ela ca și cu o jucărie, îi era indiferent ce făcea, femeie foarte diferită de mama sa, liniștită, educată – juristă la o firmă de consulting, care a știut să îi netezească asperitățile personalității, l-a susținut,  l-a liniștit și l-a făcut să-și dorească să se așeze la casa sa. Iată că soția a fost acea Evă care a știut să canalizeze talentul soțului din umbră, actualmente Ionuț este fotbalist de divizia B în Germania.
Ionuț a devenit de curând tatăl unei perechi de gemeni, fată și băiat pe care îi adoră. El a devenit atent la cei din jur, îi place să citească, să călătorească, a descoperit plăcerile parentale și a împrumutat ceva din temperamentul soții sale. Interesant este că fizic nu seamănă cu niciunul din părinții lui. Normal că nu au lipsit bârfele pe această temă.
Nu are salariul exorbitant al unui fotbalist din Divizia A, dar câștigă mai mult decât mulțumitor. De ceva timp și-a descoperit un talent neașteptat, pictura. Picteză în ulei, iar unele dintre lucrările sale sunt surprinzător de bune. Chiar și cei mai conservatori critici au fost nevoiți să îi recunoască talentul. Sentimentul meu este că picturile lui Ionuț sunt o mustrare la adresa oamenilor care l-au considerat un ratat inclusiv la adresa părinților săi.
O notă personală despre cei (mai ales femei, în experiența mea) care au această poziție în tema natală. Nimeni nu are noroc cum au cei cu Lilith în Casa a 5-a. Dacă îi întrebați, tineri fiind, dacă au avut parte de ceva special în copilărie și chiar în tinerețe, vă vor spune cu nu au avut parte de așa ceva, dar în timp ce îmbătrânesc, realizează că au avut parte de noroc cu carul, ceea ce le-a schimbat viața, chiar dacă o recunosc sau nu.
Este dacă vreți poziția lui Lilith în tema unei femei care se căsătorește repede cu un bărbat care suportă toate cheltuielile casei, dar care nu va spune niciodată că venitul ei este cu mult sub cel al soțului.
Deci, într-o temă natală feminină această poziție a lui Lilith poate indica o mare ambivalență în ceea ce privește preocupările pentru copii deși Casa a 5-a este o casă a copiilor, a gestației. Pe deoparte avem dorința extrem de intensă știm că obiectivul dorințelor Lunii Neagre / Lilith este pasiunea violentă și ascunsă, iar pe de altă parte avem repulsia, refuzul și temeri profunde, cum este frica de naștere, de exemplu, sau teama că își va urâ propriul copil. În cazul în care aspectele inconștiente sau semi-inconștiente nu sunt rezolvate, ele pot duce la dificultăți în proiecție.
Similar, cele spuse mai sus, se aplică creativității, în general. Nevoia de perfecțiune poate fi extrem de intensă, nevoie cu care nativul se confruntă încă o perioadă de timp de la realizaarea obiectivul lui/ei. Acesta poate avea un efect de blocaj uneori, ca atunci când nativul se confruntă cu teama că nu este suficient de bun.
În cazul în care se poate realiza o relație armonioasă între gândire și inconștient, atunci această poziție poate duce la o creativitate debordantă, la originalitate și la recunoaștere, la fel ca și natură neconformistă a rebelei Lilith. 

Provocări:
·         Cele mai mari provocări ale Umbrei lui Lilith în Casa a 5-a sunt legate de capacitatea de a se bucura cu adevarat de viață.
·         Acest umbră este înrădăcinată în urmărirea unui scop, dar cu dificultăți în ceea ce privește plăcerea realizării scopurilor.
·         Nativii sunt predispuși să-și asume riscuri pentru a se simți stimulați.
·         Tot aici găsim problemele cu tatăl care poate fi absent sau neglijent, mai ales dacă Saturn este puternic în tema natală. Nativii care se confruntă cu o parte a Umbrei, de asemenea, atunci când cresc într-un centru de copii, fie își doresc copiii dar să nu aibă probleme din cauza lor.
Darul: Umbrei ține de maleabilitate, de mobilitate. Nu contează cât de dezamăgiți sunt, ei nu abandonează, au capacitatea de a rezolva problemele cu șefii și se adaptează bine la schimbări.
Lilith în Casa a 5-a vorbește nu numai despre o iubire iluzorie ci și despre avortul spontan, despre iluzia castigurilor la jocurile de noroc, despre iluzie in general, deoarce Lilith reprezinta Umbra, psihologic vorbind, lucruri pe care le facem dar despre nu ne place sa vorbim sau vrem să le ținem ascunse. Acum, lucrurile stau foarte diferit deoarece contează enorm si semnul în care cade Casa a 5-a; dacă vorbim despre Leu, da, atunci vor fi probleme emoționale și sentimentale, când vorbim despre Lilith.

vineri, 1 iunie 2018

Lilith în Casa a 4-a



Perpetua căutare

Unul din două lucruri care se poate întâmpla în această ipostază - fie Lilith este total lipsită de substanță aflându-se în semnul și casa cel mai puțin vizibile ale temei natale, fie este extrem de puternic exprimată la nivelul casei în care se află, mai mult decât oriunde altundeva în tema natală, afectând urât nu doar copilăria, ci și maturitatea. Atunci când este evidentă casa a IV-a, Lilith are de obicei un efect de lungă durată asemănătoare Casei a 11-a.
Este o remarcă asupra faptului care casă este mai rea, ca să spun așa, casa a 4-a sau Casa a 11-a Casa, dar citind și comparând mai multe teme natale, se pare că Lilith în cădere în Casa a 4-a, unde comportăo energie tipică Racului.
Câteva lucruri de reținut pentru nativii cu Lilith în Casa a 4-a:
·         Copilăria grea
·         Respingerea de către un părinte
·         Abandonat de un părinte, daorită divorțului sau morții acestuia
·         Metisaj etnic, familie în care se vorbesc două limbi, conștientizarea timpurie a diferenței dintre culturi
·         Alternanța sărăcie – bogăţie, nu pregnant dar se vede
·         Moartea unui copil, a părintelui sau a fratelui sau, uneori, a celor trei - de asemenea, în condiții neobișnuite (accidente dintre cele mai ciudate, crime atroce, incendii ș.a.)
·         Ca adult, nativul este foarte angajat în munca sa și petrece mult timp cu colegii.
·         Casa familia, devin un un sanctuar la vârsta adultă, iar dacă sunt și creativi, aici creativitatea lor este văzută, este remarcată.
·         Tema obsesiei se regăsește foarte bine aici, dacă este exprimată pozitiv vorbim de ambiție, dacă este exprimată negativ vorbim de obsesia patologică.
·         Ca adulți pot fi detașați și să aibă un temperament de Vărsător.
·         Acești nativi sunt frecvent divorțați.
·         Bărbații care au Lilith în Casa a 4-a exercită o anumită fascinație asupra sexului opus, femeile îi găsesc extraordinar de atrăgători, magnetici și de multe ori ei sunt adevărați afemeiați. Este de urmărit tranzitul lui Lilith prin această casă.
·         Contrastul dintre Lilith în Casa a 4-a și Lilith în Casa a 10-a este fatntastic. Lilith în Casa a 10-a, deexemplu, dă nativului un corp agil, dar și talentul pentru a manipula elegant, a acționa manipulativ și fluid, de regulă acești nativi sunt gimnaști sau dansatori înnăscuți. Lilith în Casa a 4-a dă nativului o limbă ascuțită, darul oratoriei, capacitatea de manipulare prin comunicare ceea ce face ca această poziție să se regăsească frecvent la interlopi, la politicieni, scriitori, actori, avocați și orice persoană a cărei muncă se bazează pe gestică sau pe cuvintele ori acțiunile cu dublu sens dar în care ambele sensuri pentru ei sunt o sursă de putere.
·         Când este în Casa a 4-a, Lilith are nevoie de intimitate și nu de familie. Uneori însă, acești oameni trăiesc într-o casă comună, iar dacă există un sentiment profund de legătură în rândul colegilor săi, acești oameni vor lua locul familiei - gândiți-vă la o mănăstire sau chiar la o pușcărie. Dar, de mai multe ori, tocmai acești colegii de cameră sau de confrerie reușesc să atingă coarda sensibilă a nativului.
·         Casa este un sanctuar pentru cei cu Lilith în Casa a 4-a. Dar cu toate acestea, el sau ea nu vor fi găsiți prea des pe acolo și asta pentru că Lilith în această ipostază iubește călătoriile și să se întâlnească cu amicii și prietenii pentru a se chefui și a conversa sau a practica o pasiune comună.
·         Lilith în Casa a 4-a poate sugera și un cuib gol foarte mulți ani, nevoia de liniște dacă vorbim despre creativitate. Nativii pot alege să nu aibă copii doar pentru că nu le place gălăgia și preferă ca în casă să fie liniște. Alți oameni cu Lilith în Casa a 4-a nu au nici o problemă în a avea copiii în jurul lor, dar preferă ca soțul să nu fie tot timpul acolo, cum se întâmpla înainte cu marile șantiere. De altfel, și obținerea casei după divorț se potrivește perfect acestei poziții a lui Lilith, iar noul prieten sau prietena ar putea să plănuiască să rămână ei în locul celui plecat.
·         Depresia cronică la vârsta adultă poate fi o caracteristică a lui Lilith în Casa a 4-a, similară unei conjuncții Lună-Saturn. Acest lucru este compensat de detașarea naturală, deoarece Lilith aici aduce nativului maturizarea, uneori vremlnică e drept, alteori acest nativ se pare că joacă un rol important în metabolismul familiei, în special atunci când unul dintre membrii familiei are probleme personale sau are nevoie de sprijin emoțional.
·         Lilith în Casa a 4-a poate fi un marker pentru realizarea în carieră, în special la vârstă mijlocie. Aceast poziție poate semnala o persoană extrem de ambițioasă.

Ipostaze ale lui Lilith în Casa a 4-a 

Calitățile Racului se cultivă și sunt puternic asociate cu maternitatea, în timp ce descendenții lui Lilith sunt demoni, iar mama apare ca oribilă în ochii nativului. În contrast, Lilith se descurcă adesea foarte bine în Capricorn, unde caracterul restrictiv, limitator, inflexibil și rigid al lui Saturn canalizează manifestarea nesfârșită a noilor forme pe care Lilith le cunoaște, în ceva util. De exemplu, modelarea fără sfârșit a celei de-a 10-a Casă unde Lilith se poate manifesta ca o formă de artă a dansului - sinuoasă și iluzorie.
Aminteam mai sus de extremele vizibil - invizibil care se regăsesc la nivelul Casei a 4-a unde Lilith poate fi complet invizibilă și atunci este o binecuvântare, fie copleșitoare și atunci vorbim despre blestem pentru că energia ei pătrunde și în cele mai nebănuite lucruri distrugând posibilitățile pe care le oferă această casă.
Lilith se poate comporta ca o vrăjitoare în această casă și în niciun caz o vrăjitoare bună. Ea este cunoscută pentru obsesia fără limită care o caracterizează și un lucru observat din experiența unui Lilith omniprezent în copilărie, este că adultul dobândește aceea detașare naturală ca singura modalitate de a face față răului lui Lilith. Adesea, am observat calități vărsătoriene la adulții cu Lilith în Casa a 4-a, independentă de planetele natale din Vărsător sau din Casa a 11-a.
Expresia ei se regăsește sub toate formele, în copilărie. Într-un final, copilul care crește cu un underground străin, bilingv sau semi-cast, devine conștient de faptul că el este diferit de ceilalți copii încă de la o vârstă fragedă. O nuanță mai profundă a lui Lilith aici, vorbește despre un părinte care își respinge copilul sau despre un copil care se simte abandonat de părinte. Poate că cea mai proastă expresie a lui Lilith în Casa a 4-a este copilul abandonat în orfelinat după ce a fost plimbat printr-o serie nesfârșită de familii, deoarece părintele disfuncțional sau îngrijitorul nu sunt convinși să-l preia. Un alt motiv care se transformă într-o trumă inconștientă este copilul care suportă o educație cazonă cu un tată autoritar, de regulă militar de carieră și apoi sfârșește prin a-și pierde parintele prin divorț sau moarte.

Distrugerea familiei
Cea mai proastă expresie a lui Lilith în Casa a 4-a este aceea că distruge întreaga familie a nativului – un exemplu în acest sens  este Abraham Lincoln, care și-a pierdut mama la vârsta de 9 ani și singura sa soră a murit dând naștere unui copil la 18 ani. La 26 de ani a fost devastat de moartea primei sale iubiri, Ann Rutledge. Lilith și- tenuat din energie ceea ce i-a permis lui Lincoln să se ridice la o înălțime incredibilă - calitatea de la sărăcie la bogăție a lui Lilith în Casa a 4-a, remarcată de astrologi, de altfel. Doar că Lilith s-a întors și răzbunarea ei a fost cruntă. Pe când Lincoln avea 40 de ani își pierde fiul de 3 ani, Edy, cu scarlatină. La 54 de ani Lilith își arartă din nou colții și își pierde alt fiu, Willie de 12 ani în urma febrei tifoide care a înfricoșat Washingtonul în timpul Războiului Civil. Lincoln însuși a fost asasinat doi ani mai târziu, la 56 de ani. Chiar și după moarte, Lilith nu a renunțat. Fiul său favorit, Tad, a murit șase ani după moartea tatălui la vârsta de 18 ani, la aceeași vârstă la care sora lui Sarah Lincoln, a decedat.
De reținut că în ziua în care s-a născut Lincoln, a existat o conjunctură Soare-Chiron, iar acest lucru a însemnat o relație dură cu tatăl său, de care Lincoln nu a putut să se vindece niciodată, precum și experiența lui agonizantă, ca părinte, care a asistat la moartea copiilor săi, traumă de care nu s-a vindecat iciodată. Lilith în Casa a 4-a subliniază puterea acestei conjuncții într-un mod foarte crud.
  
Metisarea socială
Am observat un număr neobișnuit de celebrități cu Lilith natal în Casa a 4-a care proveneau din familii în care părinții proveneau din două culturi diferite sau care s-au format într-o altă cultură decât cea în care au fost crescuți. O manifestare obișnuită a lui Lilith pare să fie cum spuneam metisarea socială, etnia mixtă, copilăria într-un mediu care vorbea două limbi diferite sau pur și simplu părinți proveneau din două culturi sau clase sociale foarte diferite. Există ceva în familie care marchează copilul ca fiind diferit din cele mai timpurii amintiri.
J.K. Rowling provine dintr-o asemenea familie - mama ei fiind vorbitoare nativă de franceză iar tatăl ei de limba engleză. A lucrat ca traducător pentru Amnesty International când s-a apucat să scrie Harry Potter într-un tren întârziat între Manchester la Londra, la 25 de ani.
Freddie Mercury, celebrul solist de muzică rock al formației Queen, a avut o viață destul de agitată. Părinții săi erau Parsi-Zorastrieni din India, care au emigrat în Africa și s-au stabilit în Zanzibar, unde s-a născut el purtând numele de Farrokh Bulsara și unde a copilărit. În cea mai mare parte a copilăriei sale, a urmat cursurile unor școli cu internat catolice în India.
Sa întors la Zanzibar la vârsta de 17 ani, la timp pentru ca împreună cu familia să fugă înainte de izbucnirea revoluției din Zanzibar în 1967 tocmai în Anglia, unde Mercury și-a găsit imediat o prietena britanică, deși mai târziu a recunoscut că gay (Mercur a murit de SIDA în 1991 în Elveția ). Și-a păstrat descendența indiană un secret pentru majoritatea fanilor săi, cel mai probabil pentru că nu credea că se va potrivi cu personajul pe care îl reprezenta în muzică rock.

Saltul de la sărăcie la bogăţie
Deși nu este la fel de comun ca la o femeie care are Lilith în Casa a 5-a și se căsătorește cu un bărbat bogat, acest fenomen apare adesea la Lilith în Casa a 4-a pentru a fi observat.
Îmbogățirea peste noapte este o chestie de noroc, așa cum se întâmplă în Casa a 5-a. În Casa a 4-a Lilith, de obicei, lucrează din greu pentru succes, așa cum o face și în Casa a 6-a și în Casa a 8-a.

Psihologia adulților
Aici este de punctat că la nivelul  Casei a 4-a, Lilith este adesea semnul distinctiv al abuzului, sau cel puțin neglijabil în copilărie. Mereu mă face să bănui că un client care nu are o relaţie prea bună cu mama are un Lilith în Casa a 4-a. Rare ori am greşit. Această poziţie a lui Lilith s-ar putea să fie cea mai proastă plasare a acesteia în cele douăsprezece case și nativii se confruntă deseori cu depresia cronică la vârsta adultă.
Acest Lilith natal se simte neglijat - este adesea condus să se dezvolte sub supravegherea celui mai rău părinte sau părinți posibili, având în vedere nevoile și dorințele lor psihologice. Sunt astrologi ca D.G. Jay, Tom Jacobs sau Alexandra Sonia Peric care sugerează că așteptările psihologice ale lui Lilith la nivelul Casei a 4-a sunt extrem de ridicate. Cred că acesta este unul din punctele cheie ale acestei poziții.
În Casa a 6-a, Lilith aduce tendința ca nativul să crească în circumstanțe dure sau cel puțin altele decât cele ideale, iar nativul se identifică cu părintele și se simte rău precum el sau ea la vârsta adultă. Este puțin probabil ca ei să îşi vadă copilăria ca fiind abuzivă și este mai probabil să spună că mama sau tata au făcut tot ce pot. Acest lucru nu este valabil însă pentru casa a 4-a unde părintele adesea mult mai mult de la copil.
Viziunea unor astrologi despre nativii cu Lilith în Casa a 4-a Lilith, la vârsta adultă este atât de marcantă încât vă voi relata împărtăși din aceste impresii.
În primii ani de viaţă există momente emoționale frustrante care implică suportul obișnuit al familiei. În multe cazuri, acest lucru se axează pe absența, circumstanțele îndepărtării sau pe temperamentului părintelui. Posibil să vorbim despre o boală, despre plecarea unui părinte cum se întâmplă în cazul divorțului sau munca în alte localităţi decât cea de domiciliu sau pierderea reală a acelui părinte, pe care copilul ar putea să o perceapă ca un mod egoist de îndepărtare ceea ce va duce în timp, la resentimente de tipul, cum a putut el / ea să-mi facă asta! – nota astrologul D.G.Jay
Iată un exemplu. Bibi are Lilith în Casa Lilith a 4-a. Familia s-a mirat când mama ei a dus-o Moldova, avea doar şase luni, să stea cu bunica câteva luni, numai că a lăsat-o acolo şi a mai adus-o acasă când avea…şapte ani. Aparent, ea a fost lăsată să crească la bunici, să deprindă cei 7 ani de acasă acolo şi să dezvolte o legătură emoţională puternică cu bunica și cu fratele mamei care locuia şi el acolo. Chiar dacă motivele au fost dintre cele mai onorabile, este foarte greu să îi  explici unui copil de ce mama a procedat astfel şi de ce după 7 ani o smulge de lângă bunica cu care crescuse şi o obligă să meargă mai departe alături de mama naturală.  
Mergem mai departe. Lilith în Casa a-a ar putea reprezenta, de asemenea, abandonul, mama sau părintele surogat sau familia care nu există. De multe ori există aici o altă casă decât cea natală. Lilith aici poate să sugereze fie un copil care va trăi la Leagăn, fie într-o casă de copii dar până la urmă este încredinţat în plasament, dezvoltă un anumit tip de legătură emoţională cu mama surogat, sau cu educatorii.
De reţinut, că Lilith în Casa a 4-a nu înseamnă neapărat un copil adoptat - din experiența mea, aceasta este mai probabil să fie sugerat de Lilith în casa a 5-a Casa în horoscopul părinților. De asemenea, părintele vitreg poate fi o influență pozitivă în viața copilului – cunosc n situaţii în care copiii au ştiut că sunt adoptaţi şi au rămas alături de părinţii adoptatori.
Primul pas spre creșterea dependenței emoționale apare atunci când copilul înlocuiește libertatea creativă, interesul mentale sau un talent care să îi alimenteze propria satisfacție pentru că descoperă un sentiment delicios de independență față de familie sau faţa de unul din membrii familiei. Ce trebuie să înţeleagă părintele este că el e diferit de ei şi are nevoi diferite pentru maturizarea sa emoţională.
Mihai şi Maria nu au nicio legătură de sânge, Mihai provine dintr-o familie de diplomaţi care a fost găsită împuşcată în Ambasada în care lucrau, Maria este al 13-lea copil dintr-o familie de mineri. Au fost înfiaţi, de o familie în care mama era jurist, tatăl ofiţer de aviaţie. Au fost crescuţi cu dragoste şi cu înţelegere. Li s-a spus că sunt înfiaţi şi odată cu înfierea au devenit copiii lor. Au fost educaţi ca singuri să-şi aleagă drumul în viaţă, susţinuţi atunci când le-a fost greu, au ales ce studii să facă, ce universităţi să urmeze, unde să se stabilească, cu cine să se căsătorească. Acum, Mihai este vicepreşedinte la o Bancă Internaţională la Zurich iar Maria, medic stomatolog la Toronto, Canada şi urmeată să se stabilească împreună cu soţul şi copiii în Elvenţia, lângă cel pe care îl consideră fratele ei.
O altă ipostază. Lilith se află în a patra casă și căsnicia este o problemă. Vedeţi unde se află Lilith în temele natale ale celor doi, deoarece este foarte posibil ca factorul de erodare din cuplu să fie ea. În cazul unui bărbat, acesta este susceptibil să fie atras de un alt mediu ca acasă, în care se simte mai confortabil şi îi oferă ofere ceea ce vrea. De multe ori acest lucru va fi un argument răspuns pentru întrebarea de ce se lucrează zilnic, până târziu la birou.
Am avut asemenea situaţii, dar mi-a rămas în minte cazul unui om de afaceri care nu putea lucra de acasă sub nicio formă. Dealtfel s-a şi despărţit. Ei bine, soţia lui era Lilih întruchipată. Geloasă, îl urmărea la firmă şi la întâlnirile de afaceri, se ducea în urma lui la hotel şi căuta prin toată camera un indiciu al infidelităţii, nimi nu o împiedica să ridice mâna şi să lovească. Cu angajaţii se comporta dispreţuitor, oamenii spuneau că lucrează din respect pentru soţul ei. Secretarele erau verificate la sânge, iar dacă mai erau şi tinere, se găsea un motiv să le dea afară. Soţul a dus-o la medic pentru că şi-a dat seama că dezvoltase o obsesie maniacală compulsivă pentru el. Femeia a conştientizat ce se întâmplă dar a fost imposibil să se schimbe.
Normal că soţul închiriase şi îşi amenajase un apartament, în care se simţea ca acasă. Angajase o femeie care să facă curăţenie şi mâncare şi începuse să dea tot mai rar pe acasă. Crease în noua casă o atmosferă în care şi-a putut exprima flerul artistic -  era arhitect; asculta muzică, transformase un hobby într-o pasiunea care l-a îmbogăţit. În timp, şi copiii au ales să locuiască cu el, găseau acolo o bază pentru studiile lor sau pentru un talent mai special care trebuia cultivat, băiatul, de exemplu, avea talent la scris, citea foarte mult, acasă la ei se strângeau tineri cu aceleaşi pasiuni şi se simţeau cu adevărat mai fericiţi aici decât acasă unde trăiseră primii ani ai copilăriei. Fiica, studentă la Drept, după ce a terminat facultatea, a închiriat apartamentul de alăturişi şi-a deschis biroul acolo, evitând astfel confruntările cu mama ei.  
Pe de altă parte, Lilith în Casa a 4-a poate fi extrem de creativă, mai ales când vorbim despre acasă. JK Rowling este singura care îmi vine în minte. Harry Potter a fost scris în cafenele și acasă, în timp ce copiii ei erau la școală.
Luna Neagra în casa 4-lea indica o rană profundă legată de mediu familial în primii ani de viață, cum ar fi moartea mamei, separarea familiei prin ducerea la internat, divorţul părinţilor un traumatism puternic din copilărie sau chiar de dinainte de a se naşte. Fie ca au avut o familie sau nu, probabil toate acestea au lăsat o amprentă grea pe umerii nativului.
Din cauza fascinației ambivalente dintre acceptare şi repulsie atât de indisociabil legat de simbolismul Lunii Negre, această poziție se poate manifesta la aceşti nativi ca o ardere, ca o nevoie de a tăia rădăcinile de familie și de se deconecta de părinții săi.
Provocări: Cele mai mari provocări ale umbrei sunt legate de noua fundație și un sentiment de acasă. Umbra este înrădăcinată cu o supra identificare cu acasă și nativul depune eforturi serioase cultivării senzației de apartenență. Cu această plasare, relațiile cu părinții, în special, cu mama sunt adesea dificile, mai ales dacă părinții nu i-au dat nicio clipă sentimentul de familie sau de acasă. Există tendința de blocare în trecut și / sau în imposibilitatea de a uita și a ierta.
Darul Umbrei este dat de abilitatea de a fi nu doar sensibil la problemele altuia, ci și de a găzdui persoanele respective dacă este necesar.
Dorința unei Case a 4-a, plină de bucurie, cu o viață de familie plină de satisfacții și un loc de locuit poate fi reluată din nou și din nou, până când sufletul va învață să trăiască simplu și frugal, grațios în propriu adăpost.

vineri, 4 mai 2018

Luna Neagră - Lilith în Casa a 3-a


 Trecutul ca un cameleon

Ce ar aduce prezenţa lui Lilith în Casa a 3-a? Decepție, mame necăsătorite, avort spontan, avort, moartea copilului, pierderea custodiei copilului, obsesia, o soție "Eva" care știe despre o amantă "Lilith", fiind a treia persoană într-o căsătorie – celebrul triunghi conjugal, cântul, reputația creativității și a inovației - Lilith creează "forme noi", schimbarea formei.
Deci ce este de reţinut:
·         Cameleonul comunicativ - mincinosul răutăcios, vrăjitorul, carismaticul, inteligentul. Cunoscut pentru că spune un lucru și a face altul.
·         Personalitate – argint viu, curios şi inventiv - Casa 3 reprezintă şi mentalitatea, astfel încât calitățile lui Lilith vor fi o parte importantă a personalității. Uneori, Lilith chiar şe acaparează  mintea, ducând la boali mentale sau funcționare mentală atipică.
·         Lilith afectează fraţii. Uneori, există un număr covârșitor de frați (Tenzin Gyatso, al cincilea Dalai Lama) sau moartea unui frate; apoi, există un comportament asemănător lui Lilith între fraţi.
·         Pierderea custodiei legale a copiilor - copilul este luat de la părinte sau cel de-al treilea părinte al familiei are copii care sunt luați de la el - acest lucru este diferit de abandonul care se trăiește mai des cu Lilith în Casa a 4-a.
·         Ocazional reprezintă un marker pentru moartea copiilor (mai tipic dacă Lilith este strâns în conjuncție cu o planetă sau o stea fixă). De exemplu, Jackie Kennedy a avut un copil mic care i-a murit în 1963 și, de asemenea, o fiică. Ea avea Lilith în aspect partil, în conjuncție cu steaua fixă Altair în gradul 1 al Vărsătorului.
·         Lilith influențează vocea – unii nativi au voci incredibile – Nicolae Furdui Iancu, Ciprian Pop, Elena Cernei, Susan Boyle, Barbra Streisand. Există mulţi cântăreți și câțiva dansatori care au Lilith în Casa a 3-a. Maya Angelou, Britney Spears, Courtney Love, .
·         Lilith aici este foarte puternică în copilărie, adolescență și la vârsta adultă. S-ar putea să existe un impact mai mic ca vârstele înaintive, deși unele aspecte ale lui Lilith sunt încă prezente în maturitate. O Lilith puternică în Casa a 3-a scoate copilul din starea lui normală, iar plata în mod normal, survine înainte de vârsta de 25 de ani. Acesta este copilul cu o carieră timpurie, cu normă întreagă sau un adolescent care se confruntă cu o transformare continuă până la adolescența târzie.
·         Boala mentală diagnosticată inițial în adolescența timpurie, deși nu se manifestă frecvent decât rare ori - Virginia Woolf, Sylvia Plath a avut prima încercare de suicid la vârsta de 20 de ani, criye comiţiale sau epilepsie.
·         Ocazional poate sugera o familie dinastică cu destul de multe decese premature sau asasinate - Jackie Kennedy, Robert Kennedy, Ted Kennedy și Caroline Kennedy, toţi au avut Lilith în Casa a 3-a.
·         În contrast evident cu ceea ce semnifică Lilith în Casa 4-a Casa a familiei este adesea o sursă de sprijin sau primește acest suport nativ - în special în situații grave și în ciuda altor disfuncții. Chiar și atunci când sunt foarte săraci, familia păstrează cumva demnitatea intactă. Dolly Parton, de exemplu, a crescut într-o familie săracă, dar ea și soțul ei i-au ridicat pe fraţii mai mici.
·         Uneori copiii se bucură de încrederea familiei şi sunt lăsaţi să crească în mediul în care vor ei şi cum vor ei.
·         Le place să facă sex în grup, aici se regăsesc swingerii sau căsătoriile deschise între grupurile de prieteni.
·         Sunt rebeli, nu respectă regulile atunci când sunt tineri, dar sunt mult mai predispuși să folosească viclenia generată de prezenţa lui Lilith în Casa a 3-a, pe măsură ce se maturizează, în timp ce Lilith în Casa a 9-a îi va împinge să-şi dorească să reformeze sistemul sau să îl transforme într-o oarecare măsură; stabilitate. Vezi contrastul dintre Lilith în Casa a 3-a la  Rupert Murdoch, care a condus un imperiu de știri, şi Lilith în Casa a 9-a a disidentului Edward Snowden, care lucrează cu jurnaliști și producători de film de vârf.

Virginia Woolf
A crescut într-o gospodărie victoriană bine organizată, alături de trei frați și trei surori. Băieții au fost educați la Cambridge, iar Virginia a răzbunat femeile obligate să lase educația și să se ocupe de gospodărie prin faptul că a beneficiat de stimularea intelectuală, deoarece frații ei aduceau în salonul familieio grămadă de prieteni.
Moartea subită a mamei sale, pe când avea 13 ani și a surorii ei gemene Stella, doi ani mai târziu, a dus la primul clivaj psihic care o va urmări toată viața. Chiar dacă a petrecut perioade scurte în instituții de specialitate, prodgioasa ei activitate literară a continuat în ciuda boli psihice, ceea ce este, de asemenea, valabil, și pentru poeta Sylvia Plath, care avea Lilith în Casa a 3-a și care a sfârșit sinucigându-se.
Virginia Woolf este considerată o inovatoare majoră în limba engleză, lucru care se poate spune și despre Maya Angelou. Ea a experimentat cu succes tehnica fluxului de conștiință, iar romanul ei cel mai influent, Orlando, arată influența lui Lilith în Casa a 3-a, cu povestea lui fantastică despre un erou a cărui viață se întinde pe parcursul a trei secole și se află în ipostaza ambelor sexe. A fost dacă vreți, un tribut adus iubirii sale lesbiene cu Vita Sackville-West, pe care i-a permis-o căsătoria deschisă cu Leonard Woolf.
Despre Orlando, fiul lui Vita, Nigel Nicholson, avea să scrie mai târziu: efectul lui Vita asupra Virginiei este conținut în Orlando, cea mai lungă și mai fermecătoare scrisoare de dragoste din literatură, în care ea o explorează pe Vita, o scoate în și din secole, o aruncă dintr-un un sex în altul, se joacă cu ea, o îmbracă în blănuri, dantelă și smaralde, o tachinează, flirtează cu ea, pictează un val de ceață în jurul ei. Este poate cea mai frumoasă descriere a lui Lilith pe care am întâlnit-o.
La fel ca Eva biblică, Virginia a fost enorm de iubită de soțul ei. În 1937, avea să scrie în jurnalul său: Iubirea - după 25 de ani nu poate suporta să fie separată ... vedeți că este o plăcere enormă pe care o dorești împlinită: soție și căsnicia noastră atât de completă. Deși, este surprinzător să vedem că ea a făcut observații despre soțul ei că ar fi un  evreu sărac, fără niciun ban încercând să-i umilească astfel masculinitatea care o atrăgea atât de mult la el. Legat de acest lucru a scris în jurnalul ei, mai târziu că Nu-mi place vocea evreiască; Nu-mi place râsul evreiesc.
Totuși, ea păre să recunoască propria aversiune legată de problema evreilor când a scris: Dacă am urât ideea că sunt căsătorit cu un evreu? Aș fi o snoabă pentru că au o vitalitate imensă. Și doar pentru a fi corectă, ea a denunțat Creștinismul, numindu-l egotic și afirmând fără pic de pudoare că evreul meu are mai multă religie într-un singur cui decât avem mulți dintre noi prin educație. În ceea ce privește antisemitismul, când a fost când nu a fost de acord, dar este  poziție tipică pentru Lilith în Casa a 3-a, acela de a spune un lucru și de a făce un altul.
Virginia Woolf sa sinucis prin înec. A lăsat o notă care arată, fără nici o îndoială, că dragostea vieții ei a fost soțul ei evreu.

Luna Neagra – Lilith ca simbol al celor mai profunde pasiuni interioare în casa fraților și surorilor şi a comunicării se poate manifesta în diferite moduri. Moartea unui frate sau a unei surori pe parcursul primului an de viaţă,  chiar şi avortul spontal al mamei, mai mult ca probabil lasă o amprentă puterică în psihicul nativului.
Acesta poate fi o ambivalentă fascinație - frica de moarte sau credința, adânc înrădăcinată că cineva nu are dreptul să trăiască. În orice caz, aceste aspecte solicită o atenţie şi un studiu profund de explorare a sinelui; consecințele pe termen lung sunt susceptibile de a fi mult mai profunde decât se crede.

Tenzin Gyatso Cel de-al 14-lea Dalai Lama 
Viața lui Tenzin Gyatso este mai strâns asociată cu o Lilith puternică în Casa a 3-a. Născut într-o familie săracă de agricultori ca al cincilea copil din șaisprezece și din care doar șase au supraviețuit copilariei. Deși se face puțină referire la ei, moartea celor nouă frați trebuie să fi avut un impact enorm asupra copilăriei sale. Un alt punct de interes din perspectiva celei de-a 3-a Case Lilith este că prima sa limbă natală a fost un dialect chinezesc, el nici măcar nu a vorbit tibetana acasă.
A fost proclamat tolku (renaşterea) celui de-al 13-lea Dalai Lama, la vârsta de 2 ani, iar în 1950, la vârsta de 15 ani, a fost încoronat ca șef de stat al Tibetului. La vârsta de 25 de ani, a înființat guvernul tibet în exil la Dharmasala, India. Pentru a face acest lucru, a trebuit să se adreseze primului ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru, și să ceară azil politic pentru el și poporul său, lucru pe care l-a făcut la vârsta de 20 de ani, în 1956. Nehru s-a temut să se pună rău cu China și ia spus să uite aceasta.
Tot cese ştie este că apoi, CIA a creat breșa - dar cine s-a apropiat de cine este destul de tulbure. Cu ştirea lui Gyatso, CIA a început pregătirea gherilelor tibetane într-o tabără de instruire militară secretă din Colorado şi a făcut posibil ca exodul din Tibet treacă peste munţii Himalaya. 80.000 de refugiați tibetani l-au urmat curând. Gyatso, în vârstă de 25 de ani, și-a regăsit poporul și a înființat instituțiile culturale care să păstreze limbajul și credințele până în 1959. Înălțarea lui Gyatso la maturitate pare incredibil de rapidă și abruptă - se poate ghici ce transformare trebuie să fi avut loc între vârsta de 15 ani, când a devenit Șeful statului și cea de 20 de ani, când a plecat la Nehru cu planurile sale de exil deja formulate.
Ca și în cazul celorlalți leaderi care au avut Lilith în Casa a 3-a, el a excelat în relaţiile de la egal la egal. S-a întâlnit cu mai mulți papi, un rabin șef din Israel, un fost președinte al Bisericii Mormone, cu Arhiepiscopul de Canterbury și cu președintele George W. Bush, printre altele.
Găsim la el și un element tipic lui Lilith în Casa a 3-a şi anume acela de a spune una şi de a face alta, mă refer la opiniile sale despre vegetarianism. Oamenii se gândesc la animale ca și cum ar fi nişt legume, iar asta nu este drept. Trebuie să schimbăm modul în care oamenii se gândesc la animale. Îi încurajez pe tibetani și pe toți oamenii să se îndrepte spre o dietă vegetariană care nu provoacă suferință. - avea să declare la un moment dat.
În Tibet, unde carnea era cea mai frecventă mâncare, majoritatea călugărilor au fost istoric omnivori, inclusiv conducătorii Dalai Lama. Cel de-al paisprezecelea Dalai Lama a fost crescut într-o familie în care se mânca carne, dar s-a transformat în vegetarian după ce a ajuns în India, unde legumele sunt mult mai disponibile. A petrecut mulți ani ca vegetarian, dar după ce a contractat hepatita în India și a suferit de anemie, medicii i-au recomandat să mănânce carne în zile alternante, ceea ce a făcut timp de mai mulți ani. A încercat să se întoarcă la o dietă vegetariană, dar a revenit din nou la un consum limitat de carne. Acest lucru a atras atenția publicului atunci când, în timpul vizitei la Casa Albă, i sa oferit un meniu vegetarian, dar a refuzat să răspundă direct, şi așa cum o făcea ocazional când lua masa în compania unor persoane care nu erau vegetariene, a spus că dacă eşti călugăr tibetan, nu este neapărată nevoie să fi şi vegetarian. Bucătăria proprie este, totuși, complet vegetariană.
Aici trebuie să amintim şi comportamentul celui mai faimos frate al lui Tenzin Gyatzo. Thubten Jigme Norbu, cel mai mare frate al lui Gyatso, a fost recunoscut ca a 24-a încarnare a lui Takster Rinpoche la vârsta de trei ani. La vârsta de 27 de ani, a devenit stareț al Mănăstirii Kumdum, una dintre cele mai mari din Tibetul de Est.
Kumdum a fost unul dintre primele zone care au fost invadate de armata Republicii Populare Chineze (RPC). Norbu a fost ţinut în arest la domiciliu în mănăstire, dormind în camera lui și urmărit 24 din 24. RPC i-a cerut meargă la Lhasa, să denunțe guvernul tibetan și pe fratele său mai mic, Dalai Lama, care avea doar 15 ani. Norbu s-a prefăcut că este de acord cu cerințele RPC și, prin urmare, a reușit să ajungă la Lhasa pentru a-și avertiza fratele despre seriozitatea invaziei chineze.
Lilith în Casa a 3-a a treia poate da informaţii despre plăcerea de a scrie – jurnal, presă sau cărți, o modalitate de exprimare a pasiunilor și emoțiilor din inconștientul profund. Angajarea în comunicarea cu alte persoane poate fi o modalitate de a atinge și de a aborda problemele profunde din interiorul sinelui.

Carlos Castenada
Povestea acestui iniţiat arată cum ar putea să se comporte Lilith în Casa a 3-a. Castenada a avut Lilith, Nodul Nord și Pluto în Casa a 3-a, cu un Jupiter în cădere în Capricorn, în sextil cu Mijlocul Cerului și în semisextil cu Nodul Sud. Trei yoduri arată că viaţa lui va cunoaşte întorsături neaşteptate în diverse etape de iniţiere.
Celebrele sale cărți Învăţăturile lui Don Juan, Călătorie la Ixtlan şi Călătorie într-o altă realitate ultimele două fiind axate pe modalităţi de călătorie într-o altă dimensiune despre un șaman peyote, au fost scrise în timp ce urma cursurile Universităţii California din Los Angeles (UCLA.) În 1968, Carlos Castaneda publică o carte de etnografie, Învăţăturile lui Don Juan: Calea Yaqui a Cunoaşterii, care devine rapid un best-seller. În ea, Castaneda povesteşte că, în 1960, pe vremea când, student în antropologie, făcea cercetări de teren în sudul Statelor Unite, a întâlnit un şaman (diablero, brujo) din neamul indienilor Yaqui. Deşi scopul său era să investigheze ştiinţific practicile şamanice, Castaneda mărturiseşte a fi fost înghiţit de sistemul de credinţe pe care îl cerceta, devenind din observator un ucenic al ”benefactorului” său, Juan Matus. Cartea clamează a fi o transcriere relativ fidelă a experienţelor şi a învăţăturilor primite de Carlos în aceşti ani. Ucenicia va dura până în 1974, când Juan Matus, ni se spune, părăseşte lumea aceasta, iar relatarea (rememorarea) ei va continua de-a lungul a încă zece volume, timp de treizeci de ani, până în 1998, când Castaneda moare. (Corin Braga – Carlos Castanieda şi stările alterate de conştiinţă). Este clar şi semnificativ, Castenada a sperat mult timp să-și construiască o carieră în cadrul sistemului academic. Departamentul de antropologie al UCLA l-a susținut atunci când s-a spus că cărțile sale erau adevărate, bazate pe o relitate cercetată, până când la bursa ulterioară s-a dovedit că aceste cărţi erau în esență ficțiune, cu puțin fapte sau deloc care putea fi verificate din punct de vedere antropologic
Castenada a avut un dar fără îndoială pentru scris, o afinitate pentru folosirea cuvântului în scopuri terapeutice. Într-o emisiune a revistei Time din 1973, corespondentul Sandra Burton scria: Castaneda face din cititor experiența presiunii vânturilor misterioase și a tremurului frunzelor în amurg, vrăjitoria ciudată a vânătorului de a suna și mirosi, dedesubturile vieții indiene, aroma brută a tequillei și gustul fad al fibrosul peyote, praful din mașină și zborului unei cioare. Este un cadru superb, dens, cu sens animistic. Acest lucru este la fel de bun, având în vedere ciudățenia totală a evenimentelor care se petrec în ea.
Castenada a renunțat la viziunea publică după 1973 și a devenit, în ultimii 25 de ani de viaţă, liderul unui mic cult. Povestea lui devine mai ciudată după aceasta. A recrutat două absolvente a UCLA, pe care le numea brujas. Ambele femei au întrerupt contactul cu familiile lor și au luat noi nume. Regina Thal a devenit Florinda Donner-Grau, iar Maryann Simko a devenit Taisha Abelar. O a treia femeie pe nume Kathleen Pohlman a devenit Carol Tiggs, şi toate cele trei femei s-au mutat într-o casă mare împreuna cu Castenada la Los Angeles. Alte trei femei au devenit ulterior parte ale acestei familii atipice şi aveau să dispară la scurt timp după moartea lui Castenada, în 1998. Rămășițele unei femei, Patricia Partin, au fost descoperite în 1998, iar în 2006 s-a încercat o identificare ADN nereuşită. Se presupune că cele 6 s-au sinucis.
Într-adevăr Lilith în Casa a 3-a poate să schimbe sensul unor termeni sau să facă din discursul său o marcă comercială. Castenada se numește pe sine nagual, termen folosit pentru a desemna liderul unui grup de clarvăzători. Antropologii folosesc termenul nagual pentru a desemna un șaman sau un vrăjitor care pretinde că poate transforma în animal.

Având în vedere potențialul pe care îl are Lilith în Casa a 3-a, înțeleg de ce astrologul Mae Wilson-Ludlam crede că Lilith este exaltată în Gemeni în cartea ei Să o înţelegem pe Lilith.
Sentimentul meu este că Lilith nu este cu adevărat în cădere în Săgetător, totuși - se poate manifesta la fel de puternic și poate aduce la fel de mult noroc şi în Casa a 9-a. Dacă nu, experienţele de viaţă cu Lilith în Casele a 4-a și a 11-a poate aduce nativilor multe dificultăţi pe viață.
În ceea ce privește conjuncțiile, Lilith-Mercur este una dintre cele mai bune - comunicatori vicleni, manipulativi cu un puternic accent ironic sau cu integritate care pot accepta negocieri sau strategii confuze fără a pierde intenția unui scop nobil.
Lilith-Saturn este o altă conjuncție care în mod normal funcționează destul de bine. Nu se poate spune că pune cineva presiune pe acești oameni. Disciplina lui Saturn formează percepția lui Lilith. În loc să se complacă în propria mișcare manipulatoare, Lilith poate observa orice răsucire sau mișcare manipulatoare a altora.
Bazându-mă pe experiența mea cu Lilith în casele zodiacale, bănuiesc că o conjuncție Lilith-Lună poate fi deosebit de dăunătoare pentru femei, iar o conjuncție Lilith-Uranus aduce prea multă energie fără acoperire, cu excepția cazului în care aceasta naște o disciplină extremă și focalizare.
Provocările: cele mai mari provocări ale Umbrei sunt profund legate de expresie de sine. Partea de Umbră care este înrădăcinată în atitudini rigide și opinii puternice pot provoca o cantitate nesfârșită de necazuri. Uneori există confuzie copleșitoare legată de direcția pe care nativii doresc să o ia în viață. De timpuriu viața are un impact mai pronunțat asupra unora decât asupra altora. Rodul unei copilării grele se regăsește mai târziu într-un mod de viață mai ferm iar problemele cu frații pot persista până târziu.
Darul lui Lilith în Casa a 3-a: Umbra ține de puterile stranii, exacte ale observație și ale comunicării. Aceste talente pot fi aplicate într-o mulțime de feluri. De asemenea, precizia în situațiile pe care le percep le aduce un avantaj clar în viață. Relațional, Lilith în Casa a 3-a, ține de frați, de vorbire şi de comunicare.