Motto:

Multa ştiinţă îl apropie pe Om de Dumnezeu; puţina ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar Omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine... (Nicolae Steinhart)

miercuri, 31 mai 2017

Arhetipul Lilith

        
   Ca să putem vorbi despre arhetipul lui Lilith, să ne uităm mai întâi, la ceea ce acoperă această poveste dincolo de îndemnul de a face parte, conform regulilor instituite, dintr-o anumită societate. În timp ce mitul este versiunea socială adaptată după o poveste care a circulat deschis, am putea spune că arhetipul este un fel de software de bază conform căruia fiecare dintre noi acţionează  sau, cel puţin, la care are acces ca parte dintr-o colectivitate legată prin povestea în sine.
Arhetipul este disponibil în fiecare dintre noi deoarece suntem o conexiune constantă la inconștientul colectiv. Aceste conexiuni nu sunt altceva decât miturile cu care trăim, care nu au nimic de-a face cu creatorul de artă, dar care au modelat cutumele de-a lungul timpului, le-au adaptat propriilor nevoi şi care ne învaţă cum să trăim în lumea pe care am creat-o pentru noi înșine. Prin urmare, arhetipul ne leagă unul de celălalt și exprimă, cel mai aproape de adevăr, cine suntem cu adevarat ca oameni.
Fiecare mit vorbeşte despre cum ar trebui să ne comportăm, să acţionăm sau să respectăm ordinea firească a lucrurilor şi să avem succes în contextul cultural şi social în care trăim. Arhetipul descrie o parte din cine suntem noi, precum şi mediul şi felul în care suntem înclinaţi să trăim noi înșine. Dacă învăţăm mai întâi să vizualizăm un mit și abia apoi să-l repovestim, ne conectăm la cine suntem în interiorul nostru. Procesul ne permite să dăm deoparte așteptările, adânc înrădăcinate, pe care societatea le-a cultivat în fiecare dintre noi şi să decelăm între ceea ce este poveste şi ceea ce este realitate.
Ne putem simți rușinaţi sau vinovați pentru că am trăit un proces arhetipal, care diferă de la mit la altul, dar este de așteptat să se întâmple toate acestea pentru a găsi un răspuns cu privire la viața noastră, la reacţiile, deciziile sau renunţările noastre. Cu toate acestea, mulți dintre noi nu găsesc în miturile pe care le au la-îndemână, viaţa aşa cum este simplă și fără complicații, în alb sau negru, cu bune şi rele, pentru că suntem profund ancoraţi în cultura în care am fost formaţi şi în mediul din care facem parte.
Când coborâm în lumea noastră interioară căutăm să înţelegem, să ajungem la acel adevăr de care avem nevoie şi  găsim nu doar o întreagă paletă de griuri minunate, ci şi alte culori care fac trecerea de la negru la alb. Atunci când vrem să vedem diferența dintre mit și arhetip, nu avem parte de linişte interioară ci căutăm să ne desprindem din înrădăcinarea obişnuinţelor, din fixitaea tabieturilor şi a obiceiurile, de fapt, încercăm să găsim DRUMUL către adevăr. Este ca şi cum am dezghioca, văl cu văl, realitatea subiectivă învăluită în problemele, dorinţele, aşteptările, acţiunile noastre ca să o transformăm într-o realitate obiectivă.
Aceasta este o posibilitate şi mai mare de auto-responsabilizare, dar mult mai important, este un spațiu de a ne accepta și a ne iubi pe noi. Ca să fii diferit de cei care te înconjoară, este foarte dificil. Astăzi nu pare să mai fie o problemă de ordin social, dar în mare parte, privind doar în istorie, a fi diferit nu este privit cu ochi buni, mai ales, atunci când vine vorba despre propriile opinii. A fi altfel decât ceilalţi trebuia evitat, dacă nu riscai să fii nevoit să părăşeşti cetatea pe ascuns – cum a făcut-o dese ori Leonardo da Vinci, de exemplu, numele tău să fie trecut pe o listă neagră – să ne gândim doar la Galilei sau la Giordano Bruno ori la Copernic, obligaţi să-şi renege crezul, ştiinţa sau originiea, altfel riscau să fie ucişi cât mai sinistru posibil – Bruno a sfârşit pe rug sau perioada neagră a penitenciarelor şi reeducării comuniste în România. Întregul fenomen a fost circumscris naturii arhetipale ale lui Lilith sau Lunii Neagre cum i se mai spune.
Transmiterea culturală a mitului Lilith ne-a lăsat o plajă largă de opţiuni, dar mulţi dintre noi nu doresc sau nu pot să se iubească pe sine aşa cum o cere Lilith. Unii dintre noi o fac si apoi descoperă surprinşi ca nu mai sunt ca înainte, alții se întreabă dacă ar trebui să dăm importanţă laturii noastre instinctive, sălbatice, de ce uneori ne simţim sfâșiaţi între realitatea interioară și realitatea exterioară, prescriptivă, care ne spune cine ar trebui să fim.
Cred că nu mai putem evita confruntarea cu noi înşine decât iubind şi această latură instinctivă şi sălbatică cum o numim. Implicațiile modifică relația noastră cu femininul şi masculinul natural, includ modul în care concepem și chiar interacționăm cu influxurile acesteia, mai pe româneşte spus, să o stăpânim noi pe Lilith şi nu ea pe noi, iar pe de altă parte să conştientizăm că Lilith deține cheia pentru capacitatea noastră de a ne adapta, de a continua şi de a trăi. Spun asta, la acest început de mileniu când fiecare dintre noi este provocat să se cureţe efectiv de resturile emoționale și energetice ale Trecutului.
Mergând pe firul procesului de separare a mitului de arhetip, ca în orice poveste mitologică, vom vedea destul de rapid că acesta face apel la capacitatea noastră, de fapt, de a porni pe drumul lung al descoperirii sinelui pentru a deschide uşa propriei acceptări şi care conduce, inevitabil, la iubirea de sine. Dar nu putem porni la acest drum dacă nu acceptăm ideea că trebuie să ne întoarcem la Instinct.
Când vorbesc despre latura sălbatică, acel nu stiu ce m-a facut sa-mi pierd mintile, legat de Lilith, vreau să vă gândiţi la instinct. Eu definesc instinctul drept o chimie personală,  deoarece reacţiile în interiorul nostru sunt viscerale. Instinctul este un aspect de bază a energiei lui Lilith și stă la baza a tot ceea ce putem spune despre ea și arhetipul ei din propria experienţă.  Atunci când vorbim despre sănătate, Lilith ascultă de ce îi spune instinctul ei (a se citi poziţia în tema natală şi aspectele din tranzit, mai ales). În fiecare aspect al vieţii putem găsi informaţii despre ea, iar mesajele sunt citibile la o privire mai atentă. Ceea ce trăim astăzi este rezultatul concepţiei patriarhale despre cine suntem, rigiditatea în gândire a evului mediu timpuriu care a făcut să ne disociem de natura noastră animalică din toate punctele de vedere. Gândirea epocii a avut  drept scop controlul absolut, să reducă totul la o viziune previzibilă şi predictibilă. Dacă oamenii şi-ar conştientiza latura instinctuală a fiinţei ca atare, nu ar mai putea fii controlaţi, ideea este că fiinţa raţională este mai uşor controlabilă dacă  este încurajată să-şi nege latura instinctuală în favoarea a ceea ce este raţiune şi controlabil decât să se bazeze pe instinct fapt care este aproape imposibil de controlat. Chiar dacă unii dintre noi sunt conştienţi de latura instinctuală şi apreciază cel puțin câteva dintre modalitățile de normalizare a structurilor sociale, ar fi imposibil să-şi valorifice această calitate deoarece conștiința maselor este axată pe a forma colectivăţi, a emite normative şi legi, a crea un monolit uşor de manipulat.
Structura socială trebuie să cuprindă cât mai mulți oameni posibil, din cât mai multe categorii sociale, iar atenţia lor este polarizată pe activitatea partidelor politice, indivizii rezonând după propriile criterii şi afinităţi cu ideologia unuia sau ale altuia, deloc unitar, împotriva climatului dominat de gândirea și de politica publică. Pentru mulți dintre cei care se conectează la latura lor instinctivă însă, abordarea sănătoasă și conștientă a energiei lui Lilith, face să li se pară dezgustător jocul politic polarizat de interese egoiste și nu acceptă să facă jocul politicii de faţadă.
Partea instinctivă din noi nu este raţională, nu are logică și nu este dispusă să-și petreacă timpul dezbătând probleme sociale sau angajarea într-o retorică calomnioasă menită să întârzie evenimentele care arata progresul. Acestă parte din noi, ca parte esențială a ființei umane, ne învață să facem ceea ce contează cu adevărat, direct, tranşant nu să pierdem timpul tatonând terenul sau experimentând, ne arată ceea ce este necesar pentru a supraviețui, ceea ce ne aduce împlinire și bucurie, cum putem menține activă conexiunea conștientă cu natura noastră interioară dar și să ne regăsim pe noi înșine ca nişte extensii ale naturii.
Mintea noatră este complexă şi toţi ştim acest lucru pentru că toţi trăim drama zilei de mâine. Dacă ne conectăm cu energia sălbatică a lui Lilith lucrurile nu vor deveni simple – dar nici nu vom rămâne încartiruiţi în structuri sociale monolit şi nici nu vom deveni sălbatici în sensul de temut al cuvântului! Sinele nostru personal trebuie să-şi asume latura instinctuală ca extensie a naturii, cum spuneam mai sus, pe de o parte, iar pe de alta, să permită înţelepciunii dobândite să ne ghideze pentru ceea ce urmează să se întâmple în această etapă a evoluţiei coletive şi individuale.
Ar trebui să devenim conștienţi de răspunsurile fiziologice și energice pe care le primim din exterior - oameni, relaţii, situaţii, dinamică, oportunităţi sau orice altceva. Aţi auzit despre un lucru sau aţi întâlnit situații care să evalueze sentimentul de sine și reacţia fizică la fel de mult cum o fac mintea și raţiunea? Aţi întâlnit vreodată o persoană care să arate bine în fotografie și totuși să simţiţi că aceasta nu este bună pentru voi, că nu se ridică la nivelul implicării personale aşa cum se întâmplă în cazul vostru?
Corpul nostru este un instrument complex, care oferă feedback-ul prin unul din cele două răspunsuri posibile: da sau nu; suntem instruiți pentru a edita această conștientizare a trupurilor noastre deşi, uneori, istoria şi evoluţia civilizaţiilor ne-a  obligat să ignorăm faptul că avem corpuri numai pentru a deveni etaloane ale rațiunii, motivul fiind dese ori virtutea – dedicarea prin aceasta, călugăria, funcţia sacerdotală, vestala, ideologiile religioase etc.
Putem să ne ascultăm sau nu corpul, totul funcţie de informațiile pe care ni le oferă cu privire istoric vorbind, dacă ceea ce ni se întâmplă sau cu ce ne confruntăm este bine sau nu pentru noi. Am fost educaţi să ne temem de ceea ce ar putea face trupurile noastre și să respingem orice tentaţie. Să vă dau un exemplu. Dragostea şi sexul pentru o sportivă de performanţă dragostea este ca un drog care o duc spre victorie, în schimb pentru un sportiv, de acelaşi calibru, este un handicap şi asta numai pentru că trupurile şi creierele noastre funcţionează tipic. Ia să priviţi poziţiile Lunii si ale lui Marte în temele marilor sportivi. Din ce am constata eu este că, Luna in tema natală a unui bărbat arată partea lui feminina, de sensibilitate, iar Marte în tema astrală a unei femei arată partea ei masculină, iar poziţia în semne şi case locul în care ele au putere şi pot să acţioneze. In perioada marilor concursuri, bărbaţii devin mai sensibili, iar femeile mai calculate, este o chestiune care implică ceea ce psihologii numesc, creier feminin si creier masculin, adică reactivitatea proprie. Frecvent am întâlnit o relaţie tensionată între Lună şi Marte, dar şi o inconjuncţie cu Lilith. În temele feminine cu Marte iar in temele masculine cu Luna. Ceea ce înseamnă că instinctiv, mecanismul de apărare face ca ei să reaţioneze atipic, bărbaţii să devină mai sensibili, iar femeile mai raţionale. 
Reconectarea cu Lilith este un proces în cadrul căruia, corpul ca vehicul pentru călătoria sufletului în acest plan se reloghează la înțelepciunea instinctivă care ne este permanent pe aproape. Când privim semnificaţia etosului, medicina alopată şi alte aspecte ale vieții noastre moderne, de exemplu putem observa manifestarea unui anumit tip de mentalitate care a străbătut veacurile, ceea ce corpul cere este pus sub interdicţia că ne-ar face rău sau am deranja anumite instanţe divine  şi deci ceea ce ne dorim este o ameninţare pentru atât pentru noi cât şi pentru ordinea firească a lucruruilor. Dar de cele mai multe ori vindecarea mai mult răneşte. Vindecarea corpului cu ajutorul medicaţiei de sinteză nu este o soluţie, atenuarea simptomelor induce un dezechilibru care necesită adesea distrugerea unei părţi a orgnismului sau a unui organ. Când suntem reconectaţi la informațiile pe care corpul nostru ni le oferă sesizăm semnalele lui. Dacă nu îmi povestea o pacientă ceea ce urmează, nu realizam că şi eu am trecut prin această fază. Din tema astrală reiese o problemă hormonală la nivelul suprarenalelor. Mi-a confirmat dar mi-a mai spus şi că în urmă cu câţiva ani, un medic ginecolog i-a recomandat să ia anticoncepţionale pentru reechilibrare hormonală. A luat o perioadă, dar când a sesizat că începe să se îngraşe şi că organismul ei s-a dat peste cap, a oprit tratamentul. A înţeles că trupul ei îi transmitea că tratamentul cu anticoncepţionale nu este soluţia la problema care o avea. Marte în Balanţă era atacat pe de o parte de Luna natală, aveam deja problema de disfuncţie a secreţiilor interne, iar pe de altă parte de o inconjuncţie cu Lilith. Am rugat-o să-şi facă creatinina şi dacă este mare să meargă la un alt medic. A făcut ce i-am spus şi s-a constat că problema era, de fapt, un adenom hipofizar, o mărire a şeii hipofizare, glandă direct implicată în funcţia suprarenalelor.  Pe de altă parte, Luna sugera şi o stare de neîmplinire afectivă, iar Lilith îi sugera că merge în direcţie opusă, că nu era atentă la ce îi spunea organismul ei. Nativa era foarte legată de mama ei şi din teama că nu îi va fi alături la greu, refuzase diverse relaţii, închizând robinetul, astfel, pentru orice reglare a tensiunilor biologice normale. 
Orice intervenție chimică în organism ne deconecteză de înțelepciunea naturală a corpului. Intervenţia este agresivă și dacă ne uităm la pilula contraceptivă ca la un instrument de eliberare sexuală în ultimele decenii, ar trebui să luăm în considerare realitățile fiziologice şi emoţionale care vor urma având în vedere că biochimia cuiva a fost afectată în mod nenatural. Când vine vorba despre Lilith, nu pilula pentru controlul nașterilor este soluția, ci dorința de a afla mai multe despre nevoile organismului, în mod direct și conștient, și de a răspunde acestor nevoi.

marți, 30 mai 2017

Sexualitatea Lunei Negre / Lilith



Numită și Umbra Lunii, tocmai pentru că este insesizabilă, periculoasă dar, în același timp, este și seducătoare și dulce și senzuală cum spun astrolgul Elena Manea sau Otilia Mazilu.
Ezoteric, ea reprezintă, masculinul care se naște din feminin, un feminin care se situează undeva între Marte și Uranus și care posedă calitățile sexuale și de războinic ale lui Marte, dar nu și talentul de luptător ale acestuia din urmă precum și virtutea altruismului, dinamismul și conștiința lui Uranus, dar nu și capacitatea acestuia de a inova. Atunci când nu poate exprima adevărata natură sau esența a ceea ce își dorește, Lilith se transformă în distrugătoare.
De asemenea, ea posedă, după cum am văzut, arta de a percepe adevărata realitate ascunsă sub masca minciunii, a iluziei, a  neînțelegerii noastre și rolul cu care noi ne identificăm. Ea nu distruge niciodată din răutate sau din plăcere. Paradoxal, ea urăște suferința. Dar, în cazul în care, uneori  distruge sau este castratoare, are un singur scop, acela de a ne potrivi cu fiecare manifestare vieții, de a trăi experiența care să se potrivească cu adevărul nostru interior.
În cazul în care realitatea noastră interioară este goală sau negativă, ea ne va forța să o arătăm nefățuită, fără mască. Luna Neagra lucrează în fiecare clipă pentru ca noi să trăim ceea ce suntem în realitate. Lilith reprezintă vocea intuiției interioare care incită să fim noi înșine fără compromisuri sau false valori. Limita puterii lui Lilith este că ea poate să descopere realitatea dar nu o poate crea în sensul propriu-zis al cuvântului, este, cum s-ar spune, doar un ajutor a realității manifeste.
Ceea ce face ea la acest nivel de interpretare, reprezintă partea pozitivă care a influentat acest arhetip în dezvoltarea noastră, o înțelegere corectă a capacității pe care o are sexul de a contribui la creșterea personală,  care poate fi o sursă de auto-vindecare dar și o cale care duce la experiențe spirituale transcendente, trebuie doar să se manifeste în ființa noastră sau, cel puțin, în esența sexualității noastre, pentru a începe procesul de dezvoltare interioară.
Sexualitatea rămâne unul din modurile preferate de percepție a realului în special pentru sine dar nu și realul celorlalți, o sexualitate asemănătoare unei renașteri, de autoregenerare, spre deosebire de plăcerea simplă sau de procreare; o sexualitate tantrică sau magică, în căutarea realității brute a ceea ce suntem în acel moment pentru că urmează trezirea forțelor interioare - a fi și a se manifesta care trebuie să se materializeze.
Se vorbește mult despre senzualitatea, sexualitatea, magnetismul și fascinația Lunii Negre / Lilith, parte întunecată a naturii umane, idee moștenită, în primul rând, din tradiția iudeo-creștină, din miturile primordiale și care sunt prezente în inconștientul colectiv. Cu toate acestea, am citit în foarte puține lucruri despre simbolismul astrologic al Lunii Negre / Lilith sau despre interpretarea ei în cadrul unei analize poate și pentru că este destul de greu să distingi între caracteristicile primordiale insuflate de tradițiile amintite pe deoparte, pe de alta datorită confuziei care se face între Luna Neagră / Lilith și tot ceea ce simboliezează răul, păcatul, demonicul, magia și mai ales sexualitatea omului.
De câțiva ani pentru mine Luna Neagră / Lilith este o continuă sursă de cercetare analitică și comparativă alături de clienții mei, elaborez ipoteze și îmi pun întrebări cu privire la implicarea acesteia în drama conținută de fiecare temă natală, caut sensuri și încerc să îi înțeleg profunzimea și să îi găsesc mesajul prin interpretarea astrologică, care intuește evoluția existențialului a fi, creșterea spirituală a nativilor, o mai bună utilizare și dezvoltare a potențialului lor aici, pe pământ.
Dificultățile sugerate de Luna Neagră / Lilith în harta natală ca parte întunecată, tulbure și indescifrabil al psihicului, ceva dincolo de Luna Neagră în sine interferează cu un nivel mai profund al conștiinței umane: instinctele de nestăpânit și traumele din copilărie pe care nativul refuză să și le amintească.
Lilith a fost studiată, mai întâi, din curiozitate și abia după un secol, din punct de vedere mitologic și astrologic. Atitudinea critică în ipostază de soție a lui Adam, rezistența, încăpățânarea și suferința sunt simplu de intrerpretat în sensul că provoacă tulburări sexuale, mai ales în Casa a 8-a, dar și când se află în Casele 1, a 4-a, a 7-a, a 10-a și a 12-a și în semnul Scorpionului. Acolo, în acele puncte, se concentrează o imensă cantitate de frustrări de natură sexuală. Totuși, dacă ne uităm la simbolul Lunii Negre / Lilith, o putem compara cu Saturn mai mult decât am crede. Și Saturn și Luna Neagră / Lilith sunt reprezentate printr-o jumătate de cerc care se ridică deasupra crucii materiei și prin urmare, ambii reprezintă limitarea și acțiunile disciplinare care ne forțează să fim realiști. Luna Neagră / Lilith - emoțional, Saturn - fizic. Sunt semnificative limitele impuse de Saturn atunci când se pune problema responsabilității și angajamentui, și de Luna Neagră / Lilith prin frustrările și inhibițiile cu care îl confruntă pe nativ atunci când dă dovadă de sentimentalism exacerbat și de imaturitate emoțională.
Golul interior este accentuat dar nativul nu îl resimte vădit ci îl reflectă ca pe un aspect obscur iar caracteristicile, oricât le-am căuta, deși există, nu se pot vedea deoarece ele sunt ascunse undeva în inconștientul nativului. Ca parte a acestui simbolism este impulsul primar care adesea este trecut cu vederea. Dacă Luna reprezintă sufletul nostru, casele în care se află reflectă experiențele cumulate nu întâmplător Luna mai reprezintă și arhiva noastră afectivă, de trecutul și strămoșii, Luna Neagră / Lilith simbolizează creativitatea originală, care nu trebuie să devoaleze însă instinctul. De aceea, talentul nerecunoscut, lupta pentru afirmare, golul interior, care induc sentimentul de lipsă, de pierdere, de frustrarie, sunt asociate Lunii Negre / Lilith. Aceste slăbiciuni trebuie abordate, întotdeauna, în funcție de semnul, casa și aspectele pe care le formează sub un orb de 3 grade și de mersul ei, direct sau retrograd.
Ca să facem o comparație, structura psihicului este asemenea unui munte după cum spune Jung, conține trei niveluri: conștientul care corespunde părții de sus a muntelui și activității planetelor personale în tranzit spre cele colective - Soare, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter; inconștientul sau stratul de mijloc al muntelui, aspect al personalității dificil de accesat, întunecat, dar care trebuie cercetat și recunoscut ca atare, reprezentat de  Saturn si Luna Neagră / Lilith. Saturn poate fi văzut cu ochiul liber, dar pentru Luna Neagră / Lilith este nevoie de un efort de percepție și de inconștientul colectiv care este stratul interior profund al muntelui și care conține arhiva gândirii colective, comună mai multor persoane, oameni care răspund la fel în aceleași circumstanțe - Uranus Neptun, Pluto.
Prin urmare, adesea Luna Neagră / Lilith este înțeleasă greșit, ca și Saturn, de altfel. Saturn care se ridică pe crucea materiei și se suprapune peste semiluna a sufletului reflectă umanitatea în genunchi. Experiențele Lui Saturn și a Lunii Negre / Lilith sunt profunde și ating sufletul, rănesc și pedepsesc, în același timp, dar o fac pentru ca Omul să-și înțeleagă rostul, să-și învețe lecția de viață și să fie pe drumul său. De aceea, cei doi sunt pe nedrept condamnați ca nefaști și răi. Sarcina lor este să-l pregătească pe Om pentru luptă – Luna Neagră / Lilith,  atunci când se abate de la drumul său abdică de la lupta interioară. Lupta cu demonii interiori și păstrarea echilibrului interior este dacă vreți, supervizată, de acea parte divină din noi, care ne ne arată că putem reveni la linia de plutire atunci când ne abatem de la drumul nostru doar că această corecție se face prin teste de viață, prin durere, suferință, tristețe, trăiri atât de puternic legate de arhetipul Saturnian.
Relația dintre Saturn – Luna Neagră / Lilith este una circumstanțială și de aceea, asociată cu nerecunoștința care nu merită respect. Abundența jupiteriană, dragostea și plăcerea venusiană, inteligența și comunicarea mercuriană sunt apreciate și dorite, lăudate și invocate, stări de care Saturn nu se va bucura niciodată pentru că el este preocupat de trezirea egoului aflat în stare latentă.
Luna Neagră / Lilith, oaia neagră din familia planetelor, observă când lucrurile sunt înșelese greșit sau când capacitatea de discernere a nativului este greșit orientată și intervine, împingându-l pe nativ spre independență de exprimare, detașare maturitatea emoțională dar, mai ales, îl obligă ca, inconștient, să facă apel la partea sa de feminitate.
Totul în Univers este dual, toate se mișcă între două polarități – pozitiv și negativ. Ultima dimensiune o simțim mai ușor deoarece influențează natura dorințelor noastre și puterea de stăpânire sau nu.
Luna Neagră / Lilith este imperceptibilă pe traiectoria sa lunară, deci simbolismul său ar trebui să fie asociat cu acea parte greu de conștientizat din relația maternă. Măsura în care Luna Neagră / Lilith, percepția ei limitată, ar reprezenta aspectele întunecate ale relației cu mama, un model deja cristalizat și format și care îl face pe nativ conștient de el însuși; reacția sau repetarea unui comportament matern care repugnă, fără să o conștientizeze, atrage toate frustrarile asociate cu acesta. Prin urmare, putem asocia Luna Neagră / Lilith cu copiii neglijați, cu experiențele existențiale nerezolvate ale copilăriei, un accent de imaturitate emoțională inconștientă.
Imaturitatea emoțională se identifică în caracterul semnului dar, mai ales a casei unde se află Luna Neagră /Lilith se afla, acolo, întotdeauna, va exista o negare sau frustrare legată de disciplina impusă prin educație. Sentimentele de inferioritate, de victimizarea și gândirea irațională apar ca urmare a lipsei de maturitate emoțională.
Ceea ce s-a pierdut sau se pierde este, de fapt, negarea valorii de sine sau prin sine, aspecte negative atribuite, de obicei mamei sau familiei. Ceea ce nativul recunoaște ca parte a sa de responsabilitate în cadrul unui comportament identic cu cel ale părinților săi, cu mama de obicei, va bloca nativul la vârsta la care a trăit prima oară aceste sentiment inconștiet și prin repetare, în timp, va duce la frustrări.
Dar identificarea principiului solar cu arhetipul Tatălui, a Eroului și a principiului tiranic a lui Saturn ca omolog al acestuia și în care cei mai mulți ar vedea partea intunecată a mamei, nu este oare Umbra noastră pe care o numim Luna Neagră /Lilith? Prin urmare, este important să se recunoască această parte întunecată a sa. Este un avantaj pentru conștientizarea acesteia, ceea ce duce direct la mit, o imagine clară și obiectivă, o analiză a modului în care acționează asupra psihicului uman de milenii: Lilith, în ebraică este un derivat din Laylah, adică de noapte, se referă la întunericul orbitei cosmice a Lunii Negre / Lilith care se regăsește în partea întunecată a naturii umane, a dorințelor. Chaldeenii au numit-o Lilatu, asirienii Layla și triburile semitice, Alitat, comparând-o cu zeița Kali, zeița Lunii la hinduși.
Lil este un cuvânt de origine sumero-akkadiană care semnifică furtuna de praf sau nor de praf, termen care, de asemenea, semnifică și fantomele a căror formă este un nor de praf alimentat de praful pământului. În limbile semite cuvântul liliatu explica nașterea unei fantome cuvânt care mai apoi, a fuzionat ușor cu cuvântul layil - noapte, și a devenit un cuvânt care desemnează un demonul nopții.  În Sumer, Lilith apare ca Ishtar. În Grecia antică a fost identificată cu Hecate, zeița Nopții, posesoare a numeroase arme de seducție – putere, bani, iubire sau sex, și asemenea zeiței Kali, în afară de altare, a ajuns să simbolizeze partea întunecată a Lunii care, reflectă puterea ascunsă și distructivă a ființei umane.
Un text ebraic "Lilith" a fost tradus în versiune greacească de către Lamia. Lamiae sunt cunoscute în tradiția elenă și latină, drept monștrii care zboară noaptea sub chipul păsărilor și care devorează femei, bărbați și copii. De aceea, lamiae și Lilith au multe puncte în comun și au fost ulterior transformate în "vampir". În teosofie, secretele Lunii Negre aparțin cunoașterii profunde a cosmogoniei. Doctrina susține că din punct de vedere ierarhic luna este deasupra pământului, adică este mai în vârstă. În ierarhia evolutivă a cosmosului, Luna este Mama Pământ și lanțul planetar se formează prin transfer de energie. Atunci când un astru moare, energia sa se transferă altuia.
În mod similar, la fel și luna orbitează în jurul Pământului, ca și cum s-ar hrăni cu energia lui. Prin secătuirea de energie a celor care îi cad victimă, Luna Neagră / Lilith ascunde partea pozitivă a acțiunilor sale și ne face să îi vedem doar latura negativă din relația cu mama, de exemplu, sau în relația cu o soția/ul dominatori.
În Sumer și Babilon a fost identificată cu demonii și spiritele rele deși la început a fost considerată o zeitate noptatecă, o zeiță a fertilității, o zeiță mamă, o protectoare a copiilor, o războinică feroce și o zeiță a agriculturii. A fost venerată de oamenii care își doreau o recoltă bună dar și copii. I-au fost atribuite atât simboluri care țin de aspectele fertilității ca apoi să devină o zeiță crudă și asta datorită sincretismului intercultural.
Iudeo-creștinismul a înlocuit mitologia veche cu o nouă mitologie, Lilith ca succubus.
Luna Neagră / Lilith nu mai este o zeiță, ci o succubus, un demon al nopții nemuritor, mama tuturor succubilor, fura copii și seduce bărbații. Această mitologie anti-Lilith se regăsește în mitologia sincretică a islamului, a iudaismului și a creștinismului. Cum și de ce acest lucru sa întâmplat este simplu, bărbații se tem de cele mai multe ori de femeile puternice și cu putere.
Creștinismul se concentrează în jurul unei singure entități, un singur zeu, iar aceasta este numită HE. Dacă mergem mai departe, la originile acestor religii, descoperim existența, de fapt, a doi zei: Iehova - omologul masculin și Domnul - omologul feminin. Versiunea modernă a religiei ignoră prezența Domnului și îl favorizează pe Iehova. Așa că, din punct de vedere istoric, Dumnezeu este atât bărbat, cât și femeie, dar versiunea modernă a creștinismului crede cu tărie că Dumnezeu este de sex masculin, o idee întărită prin folosirea frecventă a cuvintelor Domn, El, Sfântul Părinte, toate acestea făcând referire la faptul că Dumnezeu este bărbat. În aceasta se reflectă povestea lui Adam și a Evei, în care Adam a fost creat mai întâi ca o copie a lui Dumnezeu, propria sa imagine. În plus, aproape toate personajele din diferitele versiuni ale Bibliei sunt de sex masculin - Avraam, Lot, Moise, Iosif, Isus Hristos, regele Solomon. Moș Crăciun / Sfântul Nicolae nu este nici măcar în Biblie, dar el este de sex masculin. Papa, Cardinalii, preoții catolici sunt toți bărbați.
Versiunea feminină a Domnului a fost practic anulată, ștearsă, tot ce ne-au lăsat religiile cele mai cunoscute sunt versiunile dominate de bărbați. Cu toate acestea Luna Neagră / Lilith este o deviere interesantă de la ele. În loc să fie o zeiță a fertilității, care ajută femeile să aducă pe lume copii, a fost transformată într-un târfă. Dintr-o dată sexul și procreerea sunt un rău. Sexul este un păcat, doar așa ne spune Biblia.
Să ne amintim că diferitele versiuni ale Bibliei au fost, de fapt, scrise la câteva sute de ani după moartea lui Hristos, iar când au fost scrise, tot de bărbați au fost realizate, ei au scris versiuni diferite și le-a reprodus apoi, în masă. În creștinismul occidental, versiunea cea mai frecvent folosită este cea a Regelui James, o traducere pe care cercetătorii religiei din secolul al 17-lea au făcut-o pentru regele englez, după cum în ortodoxia românească, cea mai agreată traducere este cea din limba greacă, a lui Ovid Densușianu.
Dar, alte povești ale lui Lilith ne prezintă un cu totul alt tablou. În versiunea lui ben-Sirah Lilith are accente dramatice, nu ca demon, ci ca omoloagă a lui Adam. Lilith și Adam au fost creați împreună, dar nu în același timp deși după aceea DOMNUL / Iehova a creat toate animalele - animalele de sex masculin și feminin, în același timp. Oare de ce oamenii nu au fost creați în același timp? Ben-Sirah spune că Adam este creat primul, iar Lilith imediat după aceea. Ben-Sirah mai precizează că Adam a fost făcut din lut, pe când Lilith din noroi. Indiferent ce versiune ai citi, însă, este că se găsește o modalitate de a demonstra că femeile sunt inferioare.
Lilith nu și-a acceptat inferioritatea convinsă că sunt amândoi egali, pentru că au fost amândoi creați din pământ, dar Adam nici nu a vrut să audă argumentele ei. Când Lilith văzut asta, ea a invocat numele nemărturisit a lui Dumnezeu și a zburat în timp ce Adam a îngenunchet cu un aer smerit înaintea Creatorului său și i-a spus că femeia pe care i-a dat-o a plecat de la el. Imediat, Cel Atotputernic a trimis trei îngeri după ea, să o aducă înapoi. Cel Atotputernic i-a spus lui Adam - dacă se întoarce, este bine, dar dacă nu, atunci va trebui să ia asupra ei faptul că o sută de copiii mor în fiecare zi. Îngerii au găsit-o pe Lilith în mijlocul Mării Roșii și i-au transmis cuvântul lui Dumnezeu, dar ea a refuzat să se întoarcă. Îngerii au mai spus: trebuie să te înecăm în mare iar ea a răspuns: lăsați-mă, am fost creată cu scopul de a face rău copiilor, opt zile pentru băieți și douăzeci pentru fete.
Când au auzit ce spune, Îngerii au insistat și mai mult, dar ea le-a spus: jur de numele Dumnezeului celui viu ca atunci când văd imaginea Domnului pe o amuletă să nu fac niciun rău acelui copil. Astfel ea a luat asupra ei (și- asumat responsabilitatea?) moartea a doar o sută de copii pe zi și nu mai mult. De aceea, cel care scrie numele Senoi, Sansenoi și Semangloph pe o amuletă și o pune langă nou născuți îl apără de moarte. Iar când Lilith îl vede, își aduce aminte de promisiune și copilul este salvat.
Cuvintele eu nu voi minți să fiu dedesubt, din disputa dintre Adam și Lilith, a fost interpretată mult timp ca o referire la poziția sexuală – poziția misionarului, în condițiile în care majoritatea oamenilor o preferă și în prezent, dar această replică poate însemna și că Lilith nu vrea să fie tratată ca o sclavă.
In secolele al 20-lea și al 21-lea, Luna Neagră / Lilith cunoaște o adevărată renaștere culturală, în mare parte datorită mișcărilor feministe și post-feministe. Ea a devenit astfel o icoană a feminismului, o femeie agresivă sexual care vrea să fie tratată în mod egal.
Bărbații au cuvinte nu tocmai plăcute pentru astfel de femei. Le numesc târfe, prostituate, feministe ș.a.. Cuvântele feminist, feministe sunt privite de către bărbați și uneori, chiar și de către femei, ca niște cuvinte stigmat, imorale, ca și cum ar semnifica ceva rău. Condundă sensul cuvântului cu ideea de superioritate feminină când, în realitate, vorbim despre egalitatea dintre sexe, ceea ce închide cercul istoric și mitologic, pentru că miturile sunt adesea fapte pur și simplu neclare care au fost modificate de-a lungul timpului.
Arheologic s-a dovedit că, amazoanele despre care vorbește nu doar mitologia elenă, au trăit în estul Greciei, în partea Sumerului, a Mesopotamiei și a Palestinei și au devenit cunoscute nu doar pentru că erau războinice iscusite ci pentru că ele trăiau după principiul egalității dintre bărbat și femeie, mai mult credeau chiar în superioritatea femeii și numai pentru că acestea erau capabile să nască. Din perspectiva elenă însă, unde bărbatul era considerat superior, în mare parte datorită mitologiei care îl proclama pe Zeus regele zeilor, dar și din cauza Aristotel care a susținut că femeile erau lipsite de suflet, ideea femeilor tratate pe picior de egalitate cu bărbatul era un mod ciudat de a discuta, chiar blasfemitor. Deci, femeile din Grecia antică erau sclave în propria casă. O societate în care femeile erau egale cu bărbații era de neacceptat astfel că denumirea de amazoane a ajuns să însemne femeile care sunt la putere, o societate în care femeile conduc. Exceptând ideea că nu erau superioare, amazoanele erau pur și simplu egală și oglindește problemele moderne, în care oameni nu înțeleg sensul cuvântului feminist/feministă.
Lesbienele care au o componentă animus puternică, joacă rolul bărbatului, și urăsc îngrădirile generate de societate și de mentalitate, sunt uneori numite feministe, dar acest lucru este departe de realitate. Cele mai multe feministe sunt heterosexuale, căsătorite și au copii, deci sunt mult mai susceptibile de a fi mai agresive și deschise în a vorbi despre sexualitatea lor. La fel cum sunt cele mai multe femei în prezent.
Cert este că toate femeile care cred în egalitatea dintre sexe pot fi considerate sunt feministe. Multe femei nu conștientizeaza asta pentru că, în general, oamenilor nu le-a fost clară ideea de feminism și au confundat noțiunea cu îngrădirile sociale și religioase, drept o ură îndreptată împotriva bărbaților.
Din păcate, cele mai multe femei spun cred în egalitate, dar eu nu sunt o feministă. Nu-și dau seama că ele sunt într-adevăr feministe, dar le este teamă să nu fie arătate cu degetul că sunt împotriva tiranieie bărbatului. De aici și problemele de violență și agresiune în familie. Femeile agresate pe deoparte sunt victimele nu atât ale sistemului, cât ale mentalității și a educației primite de acasă, iar pe de alta frica de a se expune ce i se întâmplă, frica de a ieși de sub jugul unei căsătorii violente.
Nu toți bărbații urăsc femeile cu personalitate și îndrăznețe. Mulți bărbați preferă femeile puternice, agresive care au caracteristici androgine, pentru că ei sunt pur și simplu compatibili, nu toți bărbați doresc femei  care se le satisfacă orice capriciu. O astfel de femeie este mai mult sclavă, o femeie care a fost crescută și educată să creadă că este inferioară. Ceea ce mă duce cu gândul la cutumele sociale. Atunci când bărbatul este comparat cu un misogin - cel care ignoră, disprețuiește sau are o aversiune față de femei, gândul mă duce la ideile hrănite de mentalitate și de religie - femeile ar trebui să rămână acasă pentru a găti și a face curățenie sau femeile sunt bune doar pentru a face copii, distruge stima de sine a femeii și, în același timp, dezvoltă o alternativă latentă de a reacționa a acesteia. Gospodăria este cu siguranță o alternativă la carieră. Încă se perpetuează ideea că femeia nu are nevoie de o educație serioasă iar băbații nu trebuie să-și facă griji cu privire la stigmatizarea socială, nu trebuie să își facă griji cu privire la concurență la locul de muncă și o serie de alte și alte motive.
Și așa acum ne întoarcem la seducătoarea noastră Lilith în calitate de demon al nopții. Sabotarea familiei, secretara, amanta, cealaltă femeie. Este foarte ușor să o urăști pe cea care îți distruge familia încet și sigur! Ea este cea care distruge viața casnicei cumsecade, ea este de vină pentru că soția nu are un loc de muncă și nu au avut niciodată, pentru că soția nu are studiile necesare să acceadă la un loc de muncă decent, pentru că soția nu își poate permite să angajeze pe cineva să aibă grijă de copii sau că nu are bani să îi ducă la creșă ori la grădiniță iar acum, colac peste pupăză, soțul o înșeală. Cum nu are surse de venit, soția nu își permite să divorțeze pentru că nu are bani și deși, femeile sunt favorizate în cazurile de custodie, bărbații au aceleași șanse de a câștiga copiii pentru că au bani și, teoretic, le poate oferi o casă și condiții de trai mai bune. Și iată cum, soția dacă se răzvrătește, este rapid înlocuită de tatăl potent.
A fi gospodină este un lucru foarte bun, dar, la fel de important este ca femeia să nu-și abandoneze studiile când se îndrăgostește, cum se întâmplă încă destul de frecvent în zilele noastre, nu contează cât de mult susține soțul că o iubește, să reflecte la ideea că iubirea înflăcărată și atracția durează foarte puțin și se pot pomeni într-o zi că soțul pleacă, găsește pe altcineva și ea trebuie să se descurce pe cont propriu.
Și atunci îi este foarte ușor să o acuze pe cealaltă că i-a furat soțul. Oare ce a dus la toate acestea și cum a reușit? Ce are ea și nu am eu, vorba cântecului? Apropo, de acest cântec, deschid o paranteză acum, foarte multe adolescente și femei l-au dezavuat, l-au respins, nu le-a plăcut și am avut supriza să descopăr că în acel cântec se descopereau mai mult de jumătate dintre ele, cealaltă jumătatea au văzut în el relațiile dintre părinți, dar și frica de a nu trece și prin aceeași situație. Și argumentul lor a fost ceva de genul, ce fac, mă programez inconștient? Cred că habar nu au ce susțin dar au spus un mare adevăr. Pentru că inconștientul este depozitarul multor lucruri de care habar nu avem, dar mai este, și aici închid paranteza, și domeniul asumat de Luna Neagră/ Lilith, asemenea unui far care ghidează vasele ca să nu eșueze.
Dar amanta sau cealaltă, nu este o femeie rea. Dacă soțul s-a îndrăgostit de alta și și-a abandonat soția, atunci cealaltă trebuie să aibă niște calități. Dar și soția are calități. Este frumoasă. Dar și soția este frumoasă. Este o situație care nu are nimic de a face cu subtilitățile. Fostul soțul sau fostul iubit doresc o femeie care este mai agresiv și cu care se simte mult mai compatibil. Vă aduceți aminte zicala cu totul se rezolvă în pat? Bag mâna în foc că are legătură cu Luna Neagră / Lilith în măsura în care, nu doar că eliberează stresul, dar este și o cale de comunicare. Conștientă că sunt doi și inconștientă la nivel senzorial când cele două trupuri se contopesc.
Mai există și categoria de femei care, deși știu că sunt înșelate, nu văd în asta un motiv de divorț. Acceptarea se datorează, cum spuneam undeva mai sus, educației, fac ceea ce au fost învățate să facă de mama, de bunica și de multe ori de străbunica sau ceea ce au văzut în familie, ceea ce au învățat la școală că familia este celula socială de bază, adăugați la asta credința, mai ales într-o familie religioasă, ele ignoră pur și simplu ceea ce se întâmplă. Își pot urî amanta, dar aleg să rămână în căsătorie pentru că le e frică să clatine barca. Un mariaj nefericit pare mai ușor de dus decât să fie o femeie divorțată, nefericită, uneori fără copii, fără educație și fără un loc de muncă.
Biserica întărește ideea că cuplurile sunt căsătoriți de viață, să ne amintim acel până când moartea ne va despărți, dar, în realitate, liderii bisericii nu au o idee despre căsătorie, și ortodoxia și catolicismul sunt păstorite, în esență, de bărbați care nu au fost căsătoriți niciodată, nu știu ce înseamnă o căsătorie abuzivă sau adulteră. De aceea, preotul călugăr nu este bun de consilier marital pentru că nu are experiența căsătoriei. Pe de altă parte, din perspectivă preoțească este foarte ușor să dea vina pe amantă. Ea este ispita pentru bărbat, este numai vina ei. Sa vina ei! Dacă ea nu l-ar fi provocat, a se citi atras prin independență și agresivitate, nu s-ar fi întâmplat nimic, ea l-a sedus, vina îi aparține. O perspectivă care ucide sufletul, nu îl salvează! Pentru că soțul s-ar fi încurcat oricum cu altă femeie dacă nu era secretara! Stă în firea lui și de multe ori amanta nici nu știe că iubitul ei este...căsătorit.
Așadar, cu siguranță nu este amanta de vină. A da vina pe ea, dovedește că se ignoră adevărata problemă și anume, sexul în interiorul căsătoriei. Poate că soțul nu se mai simte atras de soția sa pentru că este plictisitoare în pat, cred și eu după ce a alergat toată ziua – du copii la școală, du-te la piață, pune mașina de spălat la lucru, fă mâncare, du-te după copii la școlă, pune masa, adună masa, calcă ce e de călcat, dă cu aspiratorul – normal că nu ma poate să facă sex așa cum o făceau la început, iar el și-a pierdut rapid interesul pentru soția sa. O altă cauză este starea de graviditate care îl ține pe soț departe de soție sau în ideea de a-și proteja soția și copilul caută satisfacerea și plăcerea în altă parte. Cel mai adesea însă, totul pleacă de la comunicare și atunci când doi oameni nu mai comunică afectiv ci doar formal, nu mai fac nici sex. Orice fel de dispută și / sau lipsa de sex, face ca soțul să caute satisfacerea nevoilor și plăcerilor fiziologice, în altă parte.
Cealaltă fațetă a succub-ului este incub-ul. De fapt, vorbim despre dualitatea succubus – incubus. Incubii sunt îngeri căzuți care s-au iubit cu muritorii și au fost alungați din cer. Ei rătăcesc pe pământ ca demoni cu o sexualitate debordantă, amăgesc femeile sau le violează și le lasă însărcinate. O temă comună în aproape toate culturile lumii este femeia devastată în somn de un incub si starea de graviditate. Se spune despre copiii incubilor că sunt viitori violatori.
În căsătoria modernă, incub-ul este omul de afaceri. Povestea clasică, o femeie întâlnește un bărbat, se iubesc, se căsătoresc, vine pe lume un copil. Când ceva nu mai merge în căsătorie, brusc soțul se întreabă de ce copilul are părul roșu. În trecut, pentru superstițioși a fost foarte ușor să găsească un răspuns – un violator, un demon sexual sau chiar o vrăjă. Numai că, în această situație, ca orice adulter, femeia era condamnată la moarte prin uciderea cu pietre, cum se practică frecvent și astăzi în unele societăți islamice. Dar dacă un bărbat comitea un adulter, nu îi păsa nimănui. Însă dacă o făcea o femeie era o problemă uriașă.
Chestiunea cu vrăjile este și ea una interesantă și am pomenit deliberat de părul roșu. Vrăjitoria a fost o scuză frecventă în Evul Mediu pentru a ucide oamenii cu părul roșu. Astăzi părul roșu este extrem de rar, deoarece în esență, vorbim despre uciderea în masă a celor care aveau părul roșu. Dar, nu doar din cauză de vrăjitorie. În picturi și reprezentări, Lilith este adesea prezentată ca o seducătoare cu părul roșu, simbolul pentru o sexualitate agresivă.
Acuma dacă oamenii cu părul roșu au un apetit sexual mai mare este greu de spus. Dar putem spune că oamenii tind să vadă ceea ce cred ceilalți și nu ceea ce vor ei în realitate. Exemplul clasic este conceptul de femeie slabă. Pentru că ele nu sunt un dulap de mușchi și au osatura mai fină, avem tendința să credem că sunt slabe.
Unele femei sunt fericite și ating împlinirea prin copiii care au cariere de succes, fac avere, sunt celebrii ajutându-i pe alții sau au o căsătorie reușită. Dacă ne întoarcem la mitul original, Lilith în versiunea biblică a lui ben-Sirah, u dorea altceva decât să fie fericită, să aibă un partener iubitor care să o trateze ca pe egalul său. În Grădina Edenului, nu era nevoie de bogăție sau de carieră, singura plăcere era de a procrea.  Maternitate, egalitatea și posibilitatea de a avea copii; banii, cariera și faima erau undeva într-un plan secundar.
Astăzi, mult prea mulți oameni cred în ideea de faimă și avere. E drept, avem nevoie de bani pentru a supraviețui, de asemenea, să fii celebru este un sentiment extraordinar. Ar fi foarte frumos să avem bani, să ne pensionăm mai devreme și petrecem timpul ajutându-i pe ceilalți. Adam și Lilith trăiau fără probleme, nu aveau nevoie de bogăție,  faima era inexistentă deoarece nu existat un alt popor concurent, la fel ideea de a-i ajuta pe alții, ca să nu mai spun că Adam nu avea cum să o înșele pe Lilith, din același motiv. Duceau o viață paradisiacă până când bătălia sexelor au reușit să distrugă ceea ce fost cândva fericirea ideală. 

Bătălia dintre sexe se duce și astăzi și va continua cu siguranță, la fel, și în viitor. În multe privințe sexualitatea modernă este însă, mult mai tulbure. Femeile sunt confuze cu privire la ceea ce își doresc bărbații. Vor sâni mari și voluptate sau își doresc femeile anorexice cu sânii mici? De asemenea și pentru bărbați, vremurile se schimbă. A fi frumos nu mai este un lucru extraordinar. Acum, oamenii trebuie să aibă un chip frumos și să fie epilat de la gât în jos. Conceptul modern de frumusețe masculină este reprezentat de metrosexual și de androgin. Dar, acesta nu se aplică tuturor femeilor. Unele femei doresc un păr bogat, lung sau scurt, altele vor mușchi, bronz sau fără bronz, piercing-uri și tatuaje, ideile noastre despre ceea ce este frumos devin din ce mai ușor modelabile asemenea societății și culturii aflate într-o perpetuă schimbare.
Este dificil de spus încotro se îndreaptă sexualitatea în viitor. Bisexualitatea este mai frecventă decât s-ar crede și libertatea sexuală se împune împotriva tuturor stereotipurilor sau credințelor religioase. De fiecare dată când sexualitatea este împinsă spre mai multă libertate, religia va tinde să demonizeze subiectul. De altfel, Lilith, în tradiția matriarhală, este imaginea a tot ceea ce este mai bun în sexualitatea feminină – prin natura sa, femeia se supune ciclului lunar, perioada menstruală. Este exact perioada dedicată Lunii Negre / Lilith, momentul în care femeile pot face sex fără teama că vor rămâne însărciate și prin urmare, totul este rezervat exclusiv plăcerii și nu procreerii cum spune perspectiva patriarhală.
Luna Neagră / Lilith va fi întotdeauna duală, zeiță și demon, o monedă care pe o parte va arăta represiunea sexuală, pe cealaltă, libertatea sexuală.
Ca o concluzie, putem vedea transformarea lui Lilith din înger în demon, că a fost sora geamana a lui Adam și prima sa soție care s-a revoltat refuzân să facă tot ce îi cerea Adam, inclusiv în pat, că se considera egala și nu sclava lui și  întotdeauna va fi văzută ca cealaltă femeie, amanta, cea care înrobește bărbații cu dorințele lor. Este femeia liberă, senzuală, debordând de sexualitate și oarecum sălbaticie. Luna Neagră / Lilith nu se supune nimănui, dar ne împinge să ne urmăm instinctele și dorințele cele mai intime, deși nu poate fi văzută în mișcarea ei de zi cu zi, ea este percepută prin felul în care știm să ne ascultăm intuiția.
Există fațete ale personalității umane care nu sunt neapărat active sau recunoscute în comportamentul cotidian. Casa astrologică în care se află Lilith presupune identificarea ipostazelor în care nativul se supune unei forme de fascinație și ispitelor. Aici, omul nu se supune niciunei autorității și, prin urmare, poate face alegeri greșite urmate de regrete. De aceea, acest sector al temei natale, mai mult ca oricând obligă la reevaluarea atitudinilor și comportamentele, deoarece aici omul se simte vulnerabil, intimidat și fără încredere. Odată conștientizate aceste temeri este depășit blocajul și nativul poate merge mai departe.
La nivel mundan, Luna Neagră / Lilith semnifică stadiul primar al condiției umane, momentul întunecat al conștiinței universale. Caracteristicile ei nu sunt la vedere, ci undeva în subconștientul fiecăruia.


duminică, 28 mai 2017

Simbolismul Lunii Negre



Tradițional, astrologii identifică golul, vidul despre care vorbește Luna Neagră / Lilith cu legendara Lilith din mitologia evreilor și folclorul babilonian. Dar Luna Neagră nu este același lucru cu arhetipul Lilith. Aceasta din urmă se extinde dincolo de sfera Lunii o depășește și se poate manifesta altfel în fiecare casă astrologică, asemenea unei planete sau asemenea unui asteroid, la fel cum o face Pluto în asociere cu Scorpionul și care, în mod normal, rămâne legat la tărâmul lunar.
Fiecare casă astrologică are un câmp de acțiune propriu, care aparține doar aceleiași case. În consecință, emanciparea lui Lilith simbolizează, individualizarea prin eliberarea din tărâmul de Lunii Neagre, care reprezintă cușca colectivă. Astfel, așa cum recunoaște și Marc Beriault, Luna Neagră reprezintă colectivitatea pe când Lilith îl reprezintă pe individ. Accentul tradițional și obișnuința de a o asocia pe Lilith cu Luna Neagră, a împiedicat astrologii să dezvolte sensul social și colectiv al acestora, atât de precis descris de Jung prin arhetipul Marii Mame - relația noastră ancestrală și primară cu Mama Pământ.
Sociologic, Luna Neagră / Lilith vorbește despre relația noastră primitivă cu pământul, reprezintă țăranul sărac, colectivitatea ancorată în trecutul lor și în funcție de ceea ce în mod direct, pământul le poate oferi. Este dorința colectivă de a restabili peisajul ecologic de altă dată, fundamental unui trecut colectiv, mitic. Acesta este jungla animistă, magică, reunirea cu uterul universal, revenind în sânul Mamei Pământ. Luna Neagră reprezintă conștiința primară de masă, mișcările de masă care decurg din relația primordială, telurică, cu cultivarea și venerarea pământului, precum și cu trecutul nostru ancestral.
Pe măsură ce știința psihicului evocă legătură între individ și colectivitate, între om și mulțimea de oameni, s-a pierdut legătura cu astrologia care și-a continuat evoluția în ritmul ei. Că despre Luna Neagră a început să se vorbească relativ recent, nu exclude faptul ca ea să fi fost cunoscută cu mii de ani în urmă. Literatura astrologică de specialitate o menționează pentru prim oară în primele două decenii ae secolului 20, în care Sepharial, unul din astrologii de renume din perioada respectivă, abordează ideea unui satelit mitic pe care l-a numit Luna Neagră și care nu fusese reperat de astronomi, dar căreia tradiția sumeriană îndepărtată îi revendică existența. Astrolog și inginer, acesta din urmă a prezis matematic existența Lunii Negre. Primii care s-au ocupat în mod serios de subiectul Luna Neagră sunt născuți la începutul secolului XX, dar pentru cei mai mulți, subiectul a ținut de presupuneri și de reflexii la sfârșitul secolului trecut.
Mulți autori pasionați de esoterism de la sfârșitul secolului al 19-lea, au creat confuzii prin melanjul simbolic dintre Lilith și tema lui Isis. Era perioada în care susținătorii Cabalei afirmau că rebela Lilith a fost prima soție a lui Adam, înaintea Evei și ne aflam la începuturile egiptologiei când Champollion făcea referiri la cultul lui Isis. Gérard de Nerval în Franța și Aleister Crowley în Anglia au făcut din Lilith tema lor preferată de inspirație, iar Victor Hugo, în Sfârșitul lui Satan o asociază pe Lilith cu Isis. Adăugați la aceasta literatura iudeo-creștină care evocă viziunea întunecată a femeii, care este caracterizată de un apetit sexual dezlănțuit, aflată la marginea societății, femeia impură, de neatins punct de vedere sexual, și care inevitabil duce la rău. Imaginea obsedantă de vampă, de glamour, de fascinație exercitată, era întregită de magia neagră și de vrăjitorie.
Putem observa în aceste prime abordări, reapariția unei anumite forme de păgânism, reminiscențe ale unei perioade în care tot ceea ce nu era înțeles era catalogat drept un act de magie iar persoana era arsă pe rug. Se poate afirma că sexolul al 19-lea a fost, din acest punct de vedere, un soi de autodafe la adresa violenței și intoleranței generate de principiile și acțiunile inchiziției prin care aceasta din urmă își exercita autoritatea asupra sufletelor, iar tot ceea ce era considerat rău a luat chipul Lunii Neagre / Lilith.
 De-a lungul secolului al XX-lea continuă să perceapă acest mod întunecat și infernal de abordare a Lunii Negre / Lilith. Din anii 50, figura Lunii Negre evoca forma unui vagin zimțat, alții o asociau cu Hecate până în perioada 1985 - 1991, o lume ascunsă extrem de bogată și de intensă. Abia după 1991, putem vorbi despre o ruptură completă a abordărilor feminismului din perspectiva emancipării sexuale. Școala franceză de astrologie psihanalitică  face de peste 25 de ani studii legate de Luna Neagră, pornind de la ideea de femeie depravată și o viziune asupra femininului încătușată în cămașa de forță a moralei catolice dar era timpul să se depășească această imagine iar cel care avea să dea viață unui alt concept a fost Jung care a inclus-o printre principalii actori din cadrul procesului de individualitate. El vedea Luna Neagră / Lilith jucând un rol în provocarea transmutației karmice deoarece conduce nativul la iluminare, urmată de eliberare. Evoluția sexualității și posibilele deviații pot ghida această cale inconștientă, sexualitatea nu este un scop în sine sau o practică inițiatică, ci ne sugerează firul roșul, prin mișcările lascive și senzuale, de la sexul păgân și animalic la feminitatea senzuală și provocatoare.
Doctrinele oritentare tradiționale nu neagă sexualitatea ci văd în asta o sursă de iluminare, ceea ce poate fi o invitație la sublimarea dorinței sexuale și carnale, trecerea impulsului dorinței în iubire spirituală, într-o logică ascendentă, ghidarea sexualității spre transcendență și nu spre reproducere. Suntem departe de a fi un stimulent pentru a satisface toate dorințele instinctuale așa cum susține actuala eliberare sexuală. Nu sexualitatea trebuie să fie eliberată ci sufletul. Din moment ce aceasta este calea, atunci trebuie să recunoaștem fiara – demonii interiori, umbra din noi, și să o îmblânzim în loc să o reprimăm cum susține religia care taie și separă individul de corpul său.
Abordarea teoretică și, de asemenea, practică, a impactului activ și concret al Lunii Negre / Lilith în tema astrală, este demonstrată de importanța tehnicii de analiză folosită în citirea unei hărți individuale, pentru a ne putea da seama de problemele existențiale ale nativului care, după cum am arătat, poate reprima inconștient energiile temei în cazul în care nu înțelege de unde pleacă problemele sale interioare și ce anume provoacă blocajul.

Astrologia viitorului este o astrologie inovatoare care reintegrează conceptul karmic despre care nu s-a vorbit secole la rând când religia a forțat ezoterismul să se ascundă. Care este funcția Lunii Negre / Lilith în tema natală pentru că trebuie să existe o legătură atâta timp cât toți îi simțim prezența. Ei, bine, această piesa lipsă încerc să o găsesc și eu, cum spun Laurence Larzul, Didier Racaud, Don Neroman, Mark Beriault, Andre Barbault care susțin  că astrologii au pierdut sensul sacru al științei lor care este pe un drum acum, pe care încearcă să își regăsească dimensiunea spirituală, chiar în cultura noastră creștină.
Autorii canadieni, Marc Beriault și Renée Leboeuf promovează o viziune progresivă a Lunii Negre, subliniind rolul său fundamental în individuație, în procedul de individualizare a nativului conform psihologiei jungiane, fără analiză karmică dar cu deschidere spre  abordarea șamanică, mai ales Mark Bériault. Luna Neagră / Lilith este mai mult decât un simbol prozaic. Iar acest lucru este relevat de faptul că revoluția feminismului, a feminității și a sexulității nu este încă încheiată ca factor care ține de evoluția umană și de inițierea colectivă.
 La nivel astronomic, Lilith este numele unui asteroid descoperit în secolul al XIX-lea. Acesta a fost confundat Luna Neagră / Lilith astrologică. Dezavantajul este că această confuzie a rupt feminitatea, în loc să o reunifice. Asteroidul Lilith 1181 semnifică atributul valorilor sociale din zilele noastre și care este similar cu multe alte fațete ale diviziunii muncii, cum ar fi cea a unei colectivități care lucrează în comuniune fără a rupe ordinea socială. 
    Ideea este că toate arhetipurile, care reprezintă centauridele, au diferite niveluri de exprimare. Nivelul de exprimare a celor din centura principală unde se află și Lilith 1181, vizează viața de zi cu zi a instituțiilor cu caracter social. Acesta este motivul pentru care asteroidul își găsește expresia arhetipală în munca socială - Lilith este margializată și sfârșește prin a fi instituționalizată, deci scopul său este integrarea socială. Ea aduce păturile sociale marginalizate sau respinse de societate în instituțiile cu un asemenea caracter, deci rolul ei este mai de grabă de integrare socială decât psihologic. Este dinamica acestui grup de asteroizi.
    Dar există și aspecte ale lui Lilith care nu pot fi instituționalizate. Acestea sunt mult mai primitive și mai sălbatice, invadează și sfâșie viața nativului, asimilat aici cu centaurii, care caută să socializeze, să se ridice peste nivelul său social asimilat sau mai mult instinctiv, legate de sexualitatea reprimată care se manifestă legat de celălalt – abrutizat, bătăuș, alcoolic, violator ș.a.. Desigur, cuvintele sunt relative, dar nu este deloc dificil să vedem diferențele atunci când ținem seama de cele 3 tărâmuri: lunar, orbita lunară și partea ei întunecată.
O distincție importantă este cea dintre axa apogeu / perigeu care este foarte diferită de axa ascendent / descendent a nodurilor lunare care atunci când intersectează axa Pământului trec prin acest punct ca printr-un portal într-o altă lume, trec din tărâmul pământean spre tărâmul lunar. Mișcarea sa circulară este regulată și uniformă asemenea limbilor unui ceas și face parte din lumea simbolismului solar, iar acest tip de mișcare este străin de lumea lunară și de simbolismul Lunii Neagre / Lilith. În timp ce aceast aspect neregulat, obsesiv, dă Lunii Negre / Lilith un comportament tantalic, o face cea mai bună reprezentantă a simbolismului irațional, instinctiv  și primordial.
    Dar apogeul sau golul accentuat de orbita Lunii este un tărâm pur lunar. Nu este în contact cu nimic. Este doar Luna în sine, separată de orice altceva ... de aceea ele sunt diferite ca și concepte sau simboluri orbitale. Apogeul este un pântec, un recipient, un vas de acumulare, dar gol. Ca parte a golului, concentrează tot ce ține de vise, de dorințe, capătul curcubeului, visul imposibil, perechea primordială, dublul sufletului, etc ... dar acest loc este foarte, foarte periculos ... deoarece poate devora ființa. 
    Astronomic, Luna Neagră este un punct izolat, un punct de neglijare, de represiune, un creuzet în care fermenții inconștientului pregătesc transformări magice care aparțin unei lumi fantastice, nocturne și instinctive. Conține toate energiile instinctuale, inclusiv înțelepciunea strămoșească, clarviziunea care este dependentă și de alte funcții ale mentalului, profunzimea psihicul, în care sexualitatea este extrem de importantă și care se manifestă în legende și în basme printr-un simbolismul primitiv lunar: noaptea , misterul, magia, pericolul, secretul, frica, ceea ce este interzis.  Între cele două focare ale orbitei lunare există o confruntare permanentă, cum ar fi doi gemeni, din care unul este fizic și are greutate iar celălalt este bănuit și fără formă. Cel din urmă reprezintă o absență, o fantomă, un gol, la fel ca golul a uterului sau un ideal de neatins. Văzut în dinamica cosmică, arată că vor exista diferențe importante între bărbați și femei, ca parte a polarității bărbat – femeie, se văd reciproc și luptă împotriva acestui gol existențial care se poate concretiza printendința de a atinge invizibilul și idealul care o reprezintă cealaltă parte. Este cald și rece, foc și gheață, un loc unde niciodată nu vom fi pe deplin în viață și treaji, un loc unde nu este niciodată ușor, în cazul în care acesta țin, ca întotdeauna de vis, la fel ca partea întunecată a Lunii. Iată măcar un motiv pentru care Luna Neagră / Lilith poate fi un punct unde conștiința ca formă de energie se poate concentra, și atunci vorbim despre un somn al conștiinței, accesul într-o lume în care cunoașterea este dobândită prin visare și nu prin gândire: simbolul unui vis, abstractizarea ca factor de creație, imaginarul ca înțelepciune primară care rezistă rațiunii.
Simbolismul Lunii Negre / Lilith nu poate merge dincolo de ceea ce reprezintă: ea nu este un corp ceresc, ci doar o fantoșă, un punct care mai este și izolat. Nu este o planetă cu orbită proprie, ci o reflectare a acesteia, este aspectul întunecat și oniric al tărâmului lunar. Psihologic, este un punct care reprezintă modul în care reacționează oamenii la propria goliciune, izolare, singurătate și inaccesibilitate.
Luna Neagra este ca un pântec, ca un recipient, un loc de acumulare, un aspect al goliciunii interioare pe care nativul simte că trebuie să îl umple. Ca parte a acestei goliciuni avem dorințele imposibile, visele fantasmagorice rupe din propria realitate, sufletul pereche pe care de multe ori ne amăgim că l-am găsit și de aceea uneori speranțele deșarte sunt periculoase pentru că îți pot devora ființa interioară.
   Vedem de multe ori asocierile negative ale demonicei Lilith, cum se întâmplă în tradițiile iudeo-creștine, ca simplu rezultat a superiorității masculine și a ego-ului. Ceea ce nu exclude existența multor demoni interiori și astăzi, atât la femeie cât și la bărbat, să ne gândim doar la viața de noapte, la faptul că misterul și magia au coexistat dintotdeauna, iar întunericul tinde să se regăsească sub diferite forme în cotidian.
   Cred că astăzi avem tendința de a interpreta în mod eronat multe dintre tradițiile și legendele vechi, deoarece suntem convinși că ele se referă la o lume construită după tiparul lumii noatre. Adevărul este că omul renascentist sau cel iluminist, uniți prin forțele cosmice ale Lunii și al Soarelui, au atins nivelul de cunoaștere care le-a permis să perceapă multe lucruri pe care noi nu mai suntem în stare să le percepem. Ei au avut acces la un nivel de percepție care noi astăzi nu îl mai avem sau doar foarte puțini oameni au ceea ce era un lucru obișnuit pentru ei: înțelepciunea strămoșilor și clarviziune, fapt care arată că ceea ce este fantsmagoric pentru noi, a fost o experiență reală pentru ei. De exemplu, succubi și incubi forme ale spiritului rău a lui Lilith, ei există și astăzi, așa cum au fost și atunci, dar pentru că noi nu percepem sau nu vedem ceea ce percepeau și vedeau ei se datorează dezvoltării științei pentru că temerile lor se datorau lipsei de cunoștințe psihologice și medicale. Există astăzi moda îngerilor care pare destul de superficială când realizăm cât de mult este ignorată partea întunecată a lumii spirituale, ceea ce face și mai puternică.     Ca Hecate, Luna Neagră / Lilith este o Regină a Nopții care stăpânește magia neagră și vampirismul dar în același timp este legată de inițierea sexuală și magia transformării, un simbolic oniric, artistic și imaginativ care ține de înțelepciunea primară și care rezistă rațiunii.
Modul în care au folosit magia în ceea ce privește Luna Neagră / Lilith este sensul tradițional, legat de ocultism și vechea magie cum era lumea legendarului Merlin și a Morganei. Acesta este pentru mine tărâmul Lunii Neagre / Lilith, personaj pe care îl putem vedea în toată strălucirea lui în legende, mituri și basme – mama, regina, zâna, spiritul benefic și malefic, feminitatea în acțiune și iubirea. Oamenii Renașterii vorbesc despre lucruri care sunt reale dar nu în lumea fizică sau care aparțin unui timp când Pământul însuși nu era cel care este astăzi, tunci când oamenii trăiau mai mult în astral decât în planul fizic. Să ne amintim de Atlantida! Într-un cuvânt, putem pune semnul egal între astral și imaginar căci lucrurile se schimbă și își schimbă într-adevăr forma, în mod constant.
Luna Neagră / Lilith prin simbolismul său astronomic, cred eu, este un reprezentant excelent al acestui nivel de realitate și anume, lumea de cealaltă parte a oglinzii cum spune Yurgis Baltrusaidis în Le miroir sau în Evul mediu fanatastic, lumea pe care mintea o creează atunci când o percepe deformat. Liliacul reprezintă acest lucru foarte bine dacă ne gândim la garguii care împodobesc cornioșele unor celebre catedrale – Nodre Damme Paris, Santa Maria dela Fiori Firenze sau Catedrala din Salamanca. Demonul Lilith sub diferitele ei forme este o figură mitologică, care se potrivește foarte bine cu acest simbolism. Toate interpretările psihologice moderne ale formelor de magie neagră sau din folclor sunt doar o fațetă ale acestei monede.
    Psihologic, simbolismul tradițional a Lunii Negre / Lilith face parte, cum spuneam, din arhetipul Marii mamei, mai ales în manifestările lui de mamă dominatoare. Iată ce spune Carl Jung referitor la tema în discuție, în Aspectele psihologice ale arhetipului Mamei: simbolurile răului sunt vrăjitoarea, dragonul sau orice alt devorator la care să se evidențieze puternic latura animalică, cum ar fi un pește mare sau un șarpe, mormântul, sarcofagul, apa adâncă, moartea, coșmarurile...latura negativă a arhetipului mamei are conotații de tip secret, ascuns, întunecat, abis, lumea morților, ceva care devorează, seduce și otrăvește, care este terifiant și inevitabil ca soarta...efectele complexului matern asupra fiului se regăsesc în mitul Cybelei și a lui Attis  - autocastrarea, nebunia și moartea timpurie ș.a..
Eric Neumann în Originile și istoria conștiinței este foarte aproape de descrierea Lunii Negre / Lilit din perspectiva astrologiei moderne: Marea Mamă este uroborică, teribilă și devoratoare, binefăcătoare și creativă, ajutătoare, dar, în același timp, ademenitoare și distructivă/castratoare, vrăjitoare care te înnebunește, dar o nebunie aducătoare de înțelepciune, o prostituată dezlănțuită dar și o divinitate voluptoasă, o virgină inviolabilă ale cărei urme se pierd în istorie și veșnic tânără.
    Jung a divizat Complexul mamei, după modul cum se manifestă la femei, în 4 tipuri diferite și pe care astrologia le-a legat de cei patru asteroizi tradiționali – Junona, Ceres, Palas și Vesta. Luna Neagră / Lilith relevă mai multe aspecte a ceea ce Jung numește un eros supradezvoltat și care se poate manifesta ca, de exemplu, prin tendința spre distrugerea fără scrupule a căsătoriei copilului său. De multe ori este o reacție pur instinctivă, datorată naturii dominatoare a mamei.
Luna Neagră / Lilith vorbește despre emoții. Vorbim despre reacție și nu despre integrarea acestora. Ca atare, aceasta poate provoca identificări puternice sau proiecții foarte puternice ale unor emoții inconștiente care nu pot fi recunoscute ca atare. Acesta este nivelul la care lucrează Luna Neagra. Multe dintre caracteristicile Lunii Negre / Lilith pot fi explicate pe baza principiului de formare a reacției, definite drept un mecanism de apărare internă în care nu mai vorbim despre o răsplată sau o răsplată sub amenințarea pedepsei, este înlocuită cu un motiv, la celălalt capăt al continuumului existent. Explicația stă în faptul că nativul dorește ca mentalitatea să fie înlocuită cu dorința, atitudine generată frecvent de lipsa insatisfacției, a risipei înlocuite cu cumpătarea, a obscenității înlocuite cu politețea, a dezamăgirii în dragoste prin exercitarea unei iubiri obsesive. Caracteristicile formării reacției sunt lipsa unei forme obișnuite de satisfacție și incapacitatea de a profita de pe urma numeroaselor posibilități, schimbând circumstanțele, cu excepția aderării la forme rigide de răsplată extremă.                                                                         
Castrarea și sexualitatea nu se limitează la organele genitale. Mai ales din punctul de vedere al lui Lilith pe care mitologia o asociază cu povestea Genezei, unde sexualitatea marchează începutul conștiinței. Eu, mai de grabă, aș tinde să cred că Lilith este profund legată de partea feminină din psihicul bărbaților și de partea masculină din psihicul femeilor.
Demonii sunt tratați în mod diferit astăzi, sunt văzuți mai mult ca proiecții sociale și psihologice care se regăsesc mai ales la locul de muncă, în modul discriminatoriu cum sunt tratați bărbații și femeile și este strâns legat de sexualitate, ca și conștiința. În tratatele de demonologie de astăzi, acest lucru este analizat diferit, ca proiecții sociale și psihologice, dar asta nu înseamnă că nu există sau nu este activă la bărbați și femei sau nu este strâns legată de sexualitate, ca și conștiința.
Toți ne trăim noaptea interioară, demonii interiori, experiementăm castrarea și  vampirismul psihologic precum și toate celelalte forme de manifestare ale Mamei dominatoare, asociată cu răul, ca aspect demonic a lui Lilith, ca parte activă a psihicului, atât la bărbați, cât și la femei, care apare astăzi sub diverse forme și în diferite circumstanțe. Din acest punct de vedere simbolismul Lunii Negre / Lilith este unul astronomico-astrologic excelent pentru că face parte din lumea întunecată a uterului, cu toată ambivalența ei terifiantă.
Posibil ca axioma să se aplice și centauridelor din clasa Lilith și să aibă și ei importanța lor. Pot reprezenta, de asemenea, diverse niveluri superioare, aș spune, funcției lilithiene, care acoperă distanța dintre Lilith și Hekate dar și modul de acțiune în comunitate a femeilor adeptele fărădelegilor împotriva moralei sociale, doar că acestea ținesc morala socială disimulată în Persona, masca pe care o purtăm zi de zi, oferind arhetipalei Lilith posibilitatea de a se elibera de golul interior ca să devină cu adevărat cosmică.
Luna Neagră / Lilith este legată de emanciparea femeilor, de la concepția paternalistă de a procrea și a asigura continuitatea liniei de sânge la eliberarea sexuală. Dar Luna Neagră / Lilith este astronomic reactivă pentru că energie concentrată nu se poate integra și atunci se produce eliberarea. Acesta este motivul pentru care cred că transformările moderne ale legendei ebraice caută într-un fel răscumpărare lui Lilith fiind acum privită ca o energie înmagazinată, capabilă de transcendență, așa cum se regăsește în descrierea principalelor centauride, în special Chariklo. Cuvintele cheie preliminare pentru Chariklo sunt matriarhatul, regina, pasiunile mature, tristețea, văduvia, dragostea ilicită, ingrijirea bolnavilor care sunt pe moarte, slabiciunea, emanciparea și libertatea morală.
Acțiunea lui Lilith la nivel personal, poate conduce nativul spre o mai mare și mai puternică integrare, doar că această integrare cred eu nu o poate face singură, dar cu ajutorul planetelor, mai ales a Soarelui și a lui Jupiter o poate realiza. Să nu uităm că Soarele reprezintă, totuși, individualitatea spirituală. Când intervine colectivitatea adică Luna Neagră, aceasta include o infinitate în diversitate, accentul este unul nul și nu cred că mai putem vorbi despre integrare.
Nivelul la care Luna Neagră / Lilith funcționează este unul primar, provine din  sexualitate și energiile trupului care sunt legate de trecut, de origini, de Marea Mamă, prototip adânc înrădăcinat în interiorul psihicului. Luna Neagra acționează prin intermediul emoțiilor noastre, vorbim despre o cale reactivă nicidecum despre un punct de integrare. Ca atare, ea provoacă reacții puternice prin emoții inconștiente, care însă nu pot fi recunoscute ca atare.
Luna neagră / Lilih funcționează asemenea unui acumulator prin forța de atracție pe care o emană. Atunci când aceasta devine prea puternică, ea se poate transforma într-un punct de respingere și de negare, un fel de anti- Lună. Aceasta este văzut de unii astrologi ca un gol interior, alții că sexualitatea noastră instinctivă este o încercare de autodevorare. Dar și într-un caz și în celălalt, rezultatul este unul de acceptare, de transcendență creativă în lumea dinamică a planetelor și asteroizilor sau identificarea cu latura nevrotică a arhetipului matern.
Luna Neagră / Lilith poate fi o reacție împotriva maternității, acel rol al mamei legată de casă și de gospodărie, golită de celelalte atribute ale feminității la femei, iar devorarea ține de teroarea arhetipului Mamei dominatoare. Luna Neagră / Lilith poate fi văzută ca polul opus al mamei blând și iubitoare, care, la rândul său, este o reacție împotriva acelor forțe sociale și a mentalității care care își exercită latura castratoare prin refuzul femeii conștiente de statutul ei să mai fie asociată cu imaginea casei, a căminului și a supunerii.
Neputința și abuzurile, suferite de timpuriu, pot crea forme foarte puternice de reacție care îi fac pe oameni să își urască propria vulnerabilitate și propriile sentimente, iar acest lucru se observă, în primul rând, prin felul în care aceste persoane se comportă cu cei care își arată aceste slăbiciuni. Toate acestea pot fi foarte complicate și ascunse în întunericul ființei. Sexualitatea este, adesea, locul de manifestare a acestor reacții inconștiente și așa trăsăturile negative ale Lunii Negre pot fi explicate în acest fel.