Despre ciclul Chironian
Primul pătrat al lui Chiron are loc, de regulă, la vârste cuprinse între 7 şi 8 ani (ca
de altfel şi primul pătrat a lui Saturn), perioadă în care copilul este încă în
imposibilitatea de a distinge clar aspectele realităţii imdiate şi de aceea
rana provocată în aceste momente este experimentată şi receptată mult mai
profund, deoarece acesta este imposibil de distins de
colectivitate. Copiii până la 7 – 8 ani, deşi au personalitatea formată,
trăiesc mult mai profund imaginarul, este vârsta basmelor şi poveştilor sau,
cum se petrece acum, din ce in ce mai frecvent, trăiesc în imaginarul jocurilor
de pe tabletă sau de pe calculator, iar experiența rănii se imprimă puternic în
viaţa sentizivă a psihicului. Mi-mintesc de momentul debutului bolii. Se
întâmpla într-un ianuarie geros a lui 67, la sfârşitul vacanţei de iarnă. O
boală de sânge, cu un debut brutal - o
hemoragie masivă, care m-a pus la pat pentru câteva luni, apoi ani, perioadă pe
care am asimilat-o unei recluziuni forţate. Nu puteam merge la săniuş, nu aveam
voie să patinez, nu mă mai puteam juca cu copiii de vârsta mea, nu aveam voie
să fac efort, regimul de viaţă era strict, inclusiv cel alimentar. Chiron era
în Peşti, semn care răspunde de imunitate. Iar boala este de natură imunitară.
Ani la rând, au urmat un întreg cortegiu de analize, când copiii de vârsta mea
se jucau, eu trebuia să stau în spital. La maturitate abia am conştientizat că
dacă nu se întâmplau toate acestea, astăzi nu mai eram în viaţă.
La
prima pătrat putem trăi experiență de a fi între două lumi. Experiențele pe
care le-am descoperit la mine, le-am întâlnit, sub diverse forme, la clienţii
mei, în preajma primului pătrat al lui Chiron, care sugerează acest lucru –
debutul unor boli, divorţul părinţilor, moartea unui bunic de care au fost
foarte ataşaţi, un accident de autoturism urmat de decesul unuia dintre părinţi,
pericolul de înec sau experiențe legate de decorporalitate ori de moarte
clinică, spitalizare îndelungată ş.a.
Poate
una din cele mai traumatizante experienţe a fost aceea a înstrăinării de
familie, când copilul simte că nu aparţine acesteia, sentiment descris de Freud
drept experienţă arhetipală, moment în care copilul se simte decăzut din
drepturile sale, depărtat de originile sale, fie prin boală sau alte evenimente
deloc plăcute sau culminând cu apariţia unui frate sau a unei surori şi când
atenţia familiei este îndreptată spre nou-născut. Pentru a se elibera de
identificarea cu frații sau cu părinții săi, în acele momente, copilului îşi
romanţează originile. De regulă, spune că este adoptat și părinții săi
adevărați sunt dintr-o familie bună şi că unul din bunici nu a dorit ca ei să
rămână împreună iar el a trebuit să fie dat spre adopţie sau susţine că el este
singurul copil legitim al familiei iar frații și surorile lui sunt născuţi din
legăturile amoroase ale mamei ori ale tatălui. El îşi explică şi de ce
este atras sexual de sora lui, dacă este băiat, sau de fratele ei dacă este
fată - tabuu-l incestului, deoarece sunt de natură sexuală diferită.
Instinctele primare sunt sublimate în tabuu. Freud subliniază de ce este
atât de comun sentimentul adopţiei, prin faptul că aceste experienţe ale
înstrăinării sunt o iniţiere în viaţă care însoțește primul pătrat a lui Chiron.
În esenţă, primul pătrat al lui
Chiron ar putea fi numit şi întâlnirea cu
rana în urma unei boli, a unui accident care ne-a afectat fizic, o criză
emoțională sau o problemă de natură afectivă, prima experiență conștientă cu
care ne confruntă Chiron este rana din noi înșine. Deoarece boala este, în
general, împărțită între spirit și trup, trebuie să ne întoarcem în lumea
noastră interioară, să mergem la amintirile pe care ni le refuzăm, să le aducem
la lumină pentru a începe procesul de vindecare, chiar dacă trăim acut senzaţia
de durere, de înstrăinare, de respingere sau de marginalizare. În timp ce
experiența nu poate fi accesibilă conștient, rana are un loc bine definit emoţional undeva în psihicul
nostru. Sentimentele noastre sunt copleșite de trauma rănii sau
înstrăinării dacă prin raţiune nu am fi capabili să ne adunăm forţele, să ne
conştientizăm problemele şi să mergem mai departe.
Opoziția care se petrece între 13 şi 17 sau între 19 şi 22 ani ne
confruntă cu rana din nou; de data aceasta mai deschis. Boala poate
reveni, fantomele trecutului se strecoară iar în viaţa noastră; tema ciclică asociată
cu suferinţa, cu rana, cu trauma, reapare. Cu această fază începe, de
fapt, vindecarea, deoarece prin această confruntare deschisă devenim
conştienţi, pentru prima oară, de inevitabilitatea acestui ciclu în viețile
noastre. Mai mult, realizăm că lipseşte parcă ceva, nu ne simţim întregi,
şi pornim să căutăm modalităţi de a întregi porţiunea de cerc lipsă, căutăm să
ne vindecăm rănile prin noi înşine, doar că acum suntem ceva mai conştienţi
care parte a Sinelui este rănit. Unii poate că refuză să sublimeze acest
sentiment, dar mai devreme sau mai târziu, tot îl vor conştientiza.
Ultimul
pătrat care poate avea loc 32 – 33 de ani sau 41 – 42 de ani sugerează
că ne acceptăm rana, că nu mai refuzăm să ascundem anumite amintiri, ci că
suntem într-o fază în care am conştientizat traumele sau încercăm să o facem.
Experienţa de viaţă face să recunoaştem şi să acceptăm că nu suntem perfecţi şi
că nu vom fii niciodată. Uneori revine teama de a ne confrunta cu propriile
noastre limite, dar suntem mult mai reflexivi şi mai capabili să integrăm
aceste temeri în contextul general care este viaţa noastră.
Totuși durerea
continuă să existe, uneori mai intensă, şi atunci ego-ul ne-ar putea provoca să
o negăm, doar că în acel moment se poate produce un blocaj, se închide o uşă,
nu ne lasă să renunţăm la ea ci ne obligă să ne întoarcem la originele ei şi să
o conştientizăm. Ca o ironie a soartei, acceptarea traumei promovează
sentimentul de plenitudine și ne încurajează că suntem pe drumul cel
bun. Astfel ciclul chironian îşi ţese fazele critice înprejurul existenţei
fiecăruia dintre noi, ca la 50 – 52 de ani, trauma chironiană să fie rezolvată.
Încheierea
ciclului de jumătate de veac este o oportunitate pentru a integra instinctul
netrăit sau refulat, nativul admite că a greşit şi încearcă să îl readucă în prezent.
Poate nu întâmplător este vârsta marilor schimbări, bărbaţii se vor iar tineri,
încearcă să joace rolul tinereţii în preajma fetişcanelor de 20 – 22 de ani,
iar femeile conştiente de sexualitatea lor doresc să trăiască tot ceea ce şi-au
refuzat la 30 – 40 de ani şi acceptă parteneri mai tineri. Exprimă impulsul
vieţii prin acceptarea ideii că poate au pierdut timpul dar nu şi trenul, şi
doresc să experimenteze tot ceea ce şi-au refuzat la tinereţe din perspectiva
unui ego matur.
Vârsta de 50 de ani, marchează o
paradigmă a schimbării în experiența umană, când aspectele manifestărilor
apolinice din noi înșine nu mai semnifică un potențial inhibitor al expresiei
instinctulale ci este o inițiere în eliberarea interioară. Şi din acest punct
de vedere nu cred că este musai să fii fost vreo traumă. Revenirea lui Chiron
în poziţia iniţială, din momentul naşterii fiecăruia dintre noi, ne eliberează
sufletul, ne acceptăm aşa cum suntem nu aşa cum ne-am fi dorit să fim, chiar
dacă asta doare sau uneori ne bântuie regretele.
În oricare dintre cele trei etape
putem experimenta tranziții dureroase care în cele din urmă ne conduc spre o
mai mare înțelegere spirituală pentru că suntem obligați să reconciliem acest
gol interior care ameninţa să se lărgească. Aceste momente sunt adesea însoțite
de experienţa decorporalizării, de visul lucid sau perioade marcate de vise
impresionabile, cu imagini de care nu ne putem elibera mult timp, de
evenimente, viziuni sau experiențe spirituale. Cu alte cuvinte, durerea
sau boala ne poate împinge să pendulăm în gol, între cele două lumi simbolizate
de peștera lui Chiron, sfera de inițiere a eroului. Şi dacă tot am pomenit
de vise, metaforic vorbind, să ne amintim de eroii mitici care mergeau să se
vintece la Templul lui Asklepios.
În mitologia greacă, Asklepios,
fiul lui Apollo, a fost zeul vindecării, iar templele sale numeroase, erau
răspândite pe întreg teritoriul Eladei şi chiar dincolo de el, locul unde
pelerinul căuta vindecare şi care se realiza, în stare de trasă, prin contactul
vizual cu imaginea zeului. În experiența contemporană, visele asemenea
unor experienţe șamanice, ne transmit că suntem împăcați cu imaginile din
subconştientul nostru, a se citi amintirile, ascunse în străfundurile
sufletului, cu imaginile arhetipale care ne-au modelat psihicul de-a lungul Timpului.
La 50 de ani o luăm de la capăt
dar dintr-o perspectivă dialectică. Am scăpat de categorisiri, acum avem nevoie
de timp ca să ne exprimăm propria condiţie doar traversăm o perioadă hibrid în
care focul, energia nemuritoare a spiritului, este închis într-o formă finită
şi efemeră numită trup. Sentimentul de tinereţe interioară se confruntă cu
memento-ul fizic al îmbătrânirii organismului. Acceptarea condiţiei de muritor
semnifică tot ceea ce alegem să moară din noi şi mă refer aici, la acele părţi
deformate și neautentice ale Sine-lui care nu mai susţin viaţa.
Cel de-al
doilea ciclul al lui Chiron ne ajută să ne reorientăm prioritățile, să ne
regândim poziţia ceea ce nu înseamnă că renunţăm la ideile noastre, la sistemul
nostru de valori, la ceea ce este adecvat sau autentic, ci eliberăm tot ceea ce
nu am trăit, spiritual vorbind.
Chiron renunță la nemurire nu
pentru că este rănit, ci din cauza că durerea – rana reprezintă însăşi partea
muritoare din el, este atât de intensă şi de puternică încât nu mai poate
suporta, o inadecvare între ceea ce este pământean – trupul şi ceea ce este
spiritual – intelectul, mentalul. De fapt, Chiron prin gestul său, încearcă să
elimine relația antitetică dintre Saturn şi Uranus care adesea conspiră unul
împotriva celuilalt. El este sfâşiat între sfera materială întrupată de Saturn
şi tărâmul spiritual reprezentat de Uranus. Soarta lui Chiron include atât
durerea carnală a muritorului cât si focul spiritului care îl îndeamnă să se
eleveze.
În realitate, însă, spiritul este
legat de materialitate, este îngropat de o eternitate în molozul evenimentelor. Când
viaţa care l-a rănit iremediabil a ajuns într-un punct critic, se produce
explozia interioară a spiritului. Părțile neautentice ale Sinelui, sunt
acceptate din necesitatea de a supravieţui – comunicarea şi relaţiile cu
ceilalţi, serviciu, colegi sau un şef dezagreabil care priveşte cu
superioritate totul şi pe oricine, un partener de viaţă violent sau acei
părinţi care şi-au crescut odrasla doar pentru a le pretinde apoi, să îi
întreţină, este vorba despre durerea provocată de excludere – nu provi dintr-un
mediu elevat, sărăcia, mizeria umană, de marginalizare, totul închide focul
spiritului.
La cincizeci
de ani însă, moartea nu mai este doar un proces psihologic sau o metaforă
metafizică; într-un sens ea va deveni o
realitate fizică. Puterea şi energia de altă dată se reduce şi trebuie să
trăim cu acest adevăr zi de zi. Moartea este departe încă, dar cu toate acestea
începe să fie vizibilă, este prezentă mai mult decât oricând. Ne îndreptăm
spre finalitatea inexorabilă stare care ar putea fi cheia spre o nouă stare de
spirit. Aspectele autentice ale Sinelui, sunt îngropate adânc, sub straturi de
amintiri mai mult sau mai puţin plăcute, încătuşate în diferite mecanisme de
apărare care pot fii încă viabile. Am cunoscut persoane care au supravieţuit
unor accidente teribile, au trecut pe lângă moarte, toţi însă vorbeau despre o
experiență comună: dorința de a trăi. Maşina, de exemplu, se rostogolea iar ei
nu-şi doreau în fracţiunile acelea de secundă decât să nu moară.
Când Jung a scris despre această
perioadă, a sugerat că "foarte multe
aspecte ale vieții, care ar fi trebuit experimentate, se află în tainiţele
subconştientului printre amintiri prăfuite; dar uneori, ele pot ieşi la
lumină, stralucitoare, sau pot rămâne asemeni carbunilor stinşi, în cenuşă."
La revenirea lui Chiron, în
poziţia iniţială, cărbunii subconştientului încing vâlvătaia în sufletul nostru
şi aduc la suprafaţă aspecte demult uitate, redescoperim ceea ce am fi putut
face şi din varii motive nu am făcut şi, în consecinţă, vom încerca să le
reintrocem în circuitul vieţii noastre. Câţi dintre noi nu s-au pomenit în
situaţia de a avea şansă sa facă ceva ce le place atunci când simt că nu mai
vor să facă ceea ce fac. O pasiune din tinereţe revine în forţă. Cunosc cazuri
în care oamenii cu poziţii sociale solide – directori de bancă sau de
multinaţionale, un serviciu bine plătit, părăsesc aceste poziţii şi se apucă să
facă ceea ce nu au făcut la tinereţe şi au nu doar succes în ceea ce
întreprind, ci sunt şi mulţumiţi sufleteşte pentru că fac ceea ce le place.
Această nouă stare aduce
posibilități imense, dar pentru a analiza harta unei asemenea persoane cred că
ar trebui să luăm ca punct de reper harta momentului în care Chiron începe cel
de-al doilea ciclu, o nouă temă astrală deoarece ceea ce se petrece în a doua
parte a vieţii este total diferit de ceea ce s-a petrecut în prima parte.
Chiron se întoarce în perioada de după interesul construirii unei cariere, când
abordarea psihodinamică trebuie luată în considerare ca să ne înţelegem pe noi,
să ne înţelegem dorinţele precum şi noile abordări ale vieţii. Este perioada în
care demonii copilăriei au fost exorcizaţi, copilul interior a fost eliberat,
am trecut în revistă adolescenţa şi tinereţea, iar dumurile mai puţin
bătătorite au fost explorate. Dar de la 50 de ani încolo începe un nou drum,
incitant şi incert, e drept, sufletul face să ne întoarcem spre orizontul
apusului vieţii noastre, iar acum culorile au o alte nuanţe şi alte străluciri.
Ceea ce a fost o prioritate în dimineaţa vieţii, nu mai este la fel de
importantă seara. Toate lucrurile care ne-au făcut să suferim în tinereţe,
devin indiferente după 50 de ani – de la bunăstare, la împlinirea familiei.
Priorităţile se schimbă, viitorul a fost redirecţionat şi experienţa de viaţă
ne transformă în profesori.
Chiron a fost mentorul eroilor
care au venit la peştera lui să fie inițiaţi în misterele
vieții. Revenirea lui Chiron în poziţia natală, marchează sfârșitul întrebărilor
existenţiale ale eroului iar moartea
mentorului închipuit anunţă intrarea în marele ciclu al vieții. Lui Chiron
îi revine sarcina de a deveni mentor şi începe aşa cum a făcut-o şi la primul
ciclu. Pentru generația cu Pluto în Leu, condiţia bătrâneţii readuce în prezent
relaţia cu Tatăl, nativii retrăiesc experiența tatălui absent, o rană comună
pentru această generație. Eroul este pe cale de a deveni cel Bătrân și luptă cu
tabuu-l de a-şi depăși Tatăl.
Revenirea lui
Chiron în poziţia iniţială este urmată de al doilea pătrat al lui Saturn, în
preajma vârstei de 52 de ani, aspect care arată că Saturn se îndreaptă către încheierea celui de-al doilea
său ciclu, în preajma vârstei de 53 de ani este a patra opoziţie cu Jupiter
situaţie în care debutează şi procesul de reinventare şi desăvârşire personală.
Deși au loc o mulțime de schimbări prin remodelare și redescoperire de sine, în
anii de după întoarcerea lui Chiron, nativii se pot simți că şi cum ar fi ajuns undeva la limită, chiar dacă se prodece
schimbarea care o vor în viaţa lor, cerințele exterioare nu dispar doar că de
astă dată, răspunsul vine dintr-o profundă și matură chibzuire.
Simbolismul chironian repetă, în
mod constant, tema contactului cu altă lume. Revenirea în poziţia natală a lui Chiron
ridică vălul dintre lumea materială şi cea spirituală (oare de ce revenirea la
practica credinţei – mersul la biserică şi rugăciunea, se face, de regulă, după
50 de ani?! ) şi un nou orizont este vizibil. Spațiul dintre aceste lumi,
cea a formei şi cea a spiritualui, este un spaţiu balsamic prin descoperirea
căii care o avem de urmat. Tot ceea ce a fost sacrificat pentru a ne găsi
drumul în viaţă și care să fie conform cu așteptările familiei şi ale
celorlalţi, după 50 de ani ne provoacă să ne reconsiderăm opţiunile.
Când generația
50 de ani îşi priveşte viaţa retrospectiv constată că schimbările care au avut
loc sunt uimitoare în raport cu părinţii lor la aceeşi vârstă. Speranța de
viață a crescut, se înregistrează progrese uluitoare în medicină dar şi în
tehnologia medicală, în stilul şi concepţiile de viață, opțiunile pentru viaţa
de familie și faţă de pensionare au redefinit peisajul prin creșterea speranţei
de viaţă. Psihologia anilor 80 – 90 etichetá vârsta de 40 de ani ca fiind,
de fapt, noua vârstă de 30 de ani, vâsta mijlocie a fost denumită a doua
tinereţe iar generaţia de 50 de ani este a treia tinereţe.
Erik Erikson, unul dintre cei mai
importanţi cercetatorii ai ciclurilor de viață, a sugerat că vârsta de 50 de
ani este începutul unei maturităţi maturizate. Acum important este să avem
grijă de ceea ce este semnificativ pentru noi, nu de ceea ce cred alţii că este
important, are loc un proces intim de creație și de restaurare a individului.
Puterea de vindecare a lui Chiron
ne ajută să ne reordonăm prioritățile în aşa fel încât să trăim mai bine cu
Sinele nostru lăuntric și să fim capabili să permitem procesului de
individuație proprie să reflecte acest lucru. Cu toate acestea, procesul de
individuație nu este finalizat, iar călătoria autodescoperirii este o sarcină
pe tot parcursul vieții.
Moștenirea lui Chiron este una de
reconciliere și tămăduire. În trecerea sa prin tema natală indică
perioadele din viaţa noastră când suntem capabili sau incapabili să facem acest
lucru. Chiron ne învață că aceasta se realizează prin acceptarea
conştientă a efemerităţii noastre în raport cu umanitatea pe care o
reprezentăm.
