Motto:

Multa ştiinţă îl apropie pe Om de Dumnezeu; puţina ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar Omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine... (Nicolae Steinhart)

vineri, 16 octombrie 2015

Sintesa Chironiae 7

Despre ciclul Chironian     


        În tranzitul său peste unele puncte sensibile ale temei natale, Chiron face să  experimentăm, în lume noastră interioară luptele sălbătice descrise de  Centauromahie precum şi forțele instinctuale generate de aceasta. În timpul acestui proces de individuație suntem chemați să împăcăm contrariile când forța instinctuală ne antrenează în varii conflicte cu nevoia de a ne conforma cu modele acceptate de moderație și de reținere. Câteodată însă le negăm, rănindu-ne pe noi şi rănindu-i pe cei pe care îi iubim şi alimentând astfel sursa frustrărilor noastre.
       Primul pătrat al lui Chiron are loc, de regulă, la vârste cuprinse între 7 şi 8 ani (ca de altfel şi primul pătrat a lui Saturn), perioadă în care copilul este încă în imposibilitatea de a distinge clar aspectele realităţii imdiate şi de aceea rana provocată în aceste momente este experimentată şi receptată mult mai profund, deoarece acesta este imposibil de distins de colectivitate. Copiii până la 7 – 8 ani, deşi au personalitatea formată, trăiesc mult mai profund imaginarul, este vârsta basmelor şi poveştilor sau, cum se petrece acum, din ce in ce mai frecvent, trăiesc în imaginarul jocurilor de pe tabletă sau de pe calculator, iar experiența rănii se imprimă puternic în viaţa sentizivă a psihicului. Mi-mintesc de momentul debutului bolii. Se întâmpla într-un ianuarie geros a lui 67, la sfârşitul vacanţei de iarnă. O boală de sânge, cu un debut brutal -  o hemoragie masivă, care m-a pus la pat pentru câteva luni, apoi ani, perioadă pe care am asimilat-o unei recluziuni forţate. Nu puteam merge la săniuş, nu aveam voie să patinez, nu mă mai puteam juca cu copiii de vârsta mea, nu aveam voie să fac efort, regimul de viaţă era strict, inclusiv cel alimentar. Chiron era în Peşti, semn care răspunde de imunitate. Iar boala este de natură imunitară. Ani la rând, au urmat un întreg cortegiu de analize, când copiii de vârsta mea se jucau, eu trebuia să stau în spital. La maturitate abia am conştientizat că dacă nu se întâmplau toate acestea, astăzi nu mai eram în viaţă.
      La prima pătrat putem trăi experiență de a fi între două lumi. Experiențele pe care le-am descoperit la mine, le-am întâlnit, sub diverse forme, la clienţii mei, în preajma primului pătrat al lui Chiron, care sugerează acest lucru – debutul unor boli, divorţul părinţilor, moartea unui bunic de care au fost foarte ataşaţi, un accident de autoturism urmat de decesul unuia dintre părinţi, pericolul de înec sau experiențe legate de decorporalitate ori de moarte clinică, spitalizare îndelungată ş.a.
Poate una din cele mai traumatizante experienţe a fost aceea a înstrăinării de familie, când copilul simte că nu aparţine acesteia, sentiment descris de Freud drept experienţă arhetipală, moment în care copilul se simte decăzut din drepturile sale, depărtat de originile sale, fie prin boală sau alte evenimente deloc plăcute sau culminând cu apariţia unui frate sau a unei surori şi când atenţia familiei este îndreptată spre nou-născut. Pentru a se elibera de identificarea cu frații sau cu părinții săi, în acele momente, copilului îşi romanţează originile. De regulă, spune că este adoptat și părinții săi adevărați sunt dintr-o familie bună şi că unul din bunici nu a dorit ca ei să rămână împreună iar el a trebuit să fie dat spre adopţie sau susţine că el este singurul copil legitim al familiei iar frații și surorile lui sunt născuţi din legăturile amoroase ale mamei ori ale tatălui. El îşi explică şi de ce este atras sexual de sora lui, dacă este băiat, sau de fratele ei dacă este fată - tabuu-l incestului, deoarece sunt de natură sexuală diferită. Instinctele primare sunt sublimate în tabuu. Freud subliniază de ce este atât de comun sentimentul adopţiei, prin faptul că aceste experienţe ale înstrăinării sunt o iniţiere în viaţă care însoțește primul pătrat a lui Chiron.
    În esenţă, primul pătrat al lui Chiron ar putea fi numit şi întâlnirea cu rana în urma unei boli, a unui accident care ne-a afectat fizic, o criză emoțională sau o problemă de natură afectivă, prima experiență conștientă cu care ne confruntă Chiron este rana din noi înșine. Deoarece boala este, în general, împărțită între spirit și trup, trebuie să ne întoarcem în lumea noastră interioară, să mergem la amintirile pe care ni le refuzăm, să le aducem la lumină pentru a începe procesul de vindecare, chiar dacă trăim acut senzaţia de durere, de înstrăinare, de respingere sau de marginalizare. În timp ce experiența nu poate fi accesibilă conștient, rana are un  loc bine definit emoţional undeva în psihicul nostru. Sentimentele noastre sunt copleșite de trauma rănii sau înstrăinării dacă prin raţiune nu am fi capabili să ne adunăm forţele, să ne conştientizăm problemele şi să mergem mai departe.
Opoziția care se petrece între 13 şi 17 sau între 19 şi 22 ani ne confruntă cu rana din nou; de data aceasta mai deschis. Boala poate reveni, fantomele trecutului se strecoară iar în viaţa noastră; tema ciclică asociată cu suferinţa, cu rana, cu trauma, reapare. Cu această fază începe, de fapt, vindecarea, deoarece prin această confruntare deschisă devenim conştienţi, pentru prima oară, de inevitabilitatea acestui ciclu în viețile noastre. Mai mult, realizăm că lipseşte parcă ceva, nu ne simţim întregi, şi pornim să căutăm modalităţi de a întregi porţiunea de cerc lipsă, căutăm să ne vindecăm rănile prin noi înşine, doar că acum suntem ceva mai conştienţi care parte a Sinelui este rănit. Unii poate că refuză să sublimeze acest sentiment, dar mai devreme sau mai târziu, tot îl vor conştientiza.
          Ultimul pătrat care poate avea loc 32 – 33 de ani sau 41 – 42 de ani sugerează că ne acceptăm rana, că nu mai refuzăm să ascundem anumite amintiri, ci că suntem într-o fază în care am conştientizat traumele sau încercăm să o facem. Experienţa de viaţă face să recunoaştem şi să acceptăm că nu suntem perfecţi şi că nu vom fii niciodată. Uneori revine teama de a ne confrunta cu propriile noastre limite, dar suntem mult mai reflexivi şi mai capabili să integrăm aceste temeri în contextul general care este viaţa noastră.
          Totuși durerea continuă să existe, uneori mai intensă, şi atunci ego-ul ne-ar putea provoca să o negăm, doar că în acel moment se poate produce un blocaj, se închide o uşă, nu ne lasă să renunţăm la ea ci ne obligă să ne întoarcem la originele ei şi să o conştientizăm. Ca o ironie a soartei, acceptarea traumei promovează sentimentul de plenitudine și ne încurajează că suntem pe drumul cel bun. Astfel ciclul chironian îşi ţese fazele critice înprejurul existenţei fiecăruia dintre noi, ca la 50 – 52 de ani, trauma chironiană să fie rezolvată.
          Încheierea ciclului de jumătate de veac este o oportunitate pentru a integra instinctul netrăit sau refulat, nativul admite că a greşit şi încearcă să îl readucă în prezent. Poate nu întâmplător este vârsta marilor schimbări, bărbaţii se vor iar tineri, încearcă să joace rolul tinereţii în preajma fetişcanelor de 20 – 22 de ani, iar femeile conştiente de sexualitatea lor doresc să trăiască tot ceea ce şi-au refuzat la 30 – 40 de ani şi acceptă parteneri mai tineri. Exprimă impulsul vieţii prin acceptarea ideii că poate au pierdut timpul dar nu şi trenul, şi doresc să experimenteze tot ceea ce şi-au refuzat la tinereţe din perspectiva unui ego matur.
Vârsta de 50 de ani, marchează o paradigmă a schimbării în experiența umană, când aspectele manifestărilor apolinice din noi înșine nu mai semnifică un potențial inhibitor al expresiei instinctulale ci este o inițiere în eliberarea interioară. Şi din acest punct de vedere nu cred că este musai să fii fost vreo traumă. Revenirea lui Chiron în poziţia iniţială, din momentul naşterii fiecăruia dintre noi, ne eliberează sufletul, ne acceptăm aşa cum suntem nu aşa cum ne-am fi dorit să fim, chiar dacă asta doare sau uneori ne bântuie regretele.
În oricare dintre cele trei etape putem experimenta tranziții dureroase care în cele din urmă ne conduc spre o mai mare înțelegere spirituală pentru că suntem obligați să reconciliem acest gol interior care ameninţa să se lărgească. Aceste momente sunt adesea însoțite de experienţa decorporalizării, de visul lucid sau perioade marcate de vise impresionabile, cu imagini de care nu ne putem elibera mult timp, de evenimente, viziuni sau experiențe spirituale. Cu alte cuvinte, durerea sau boala ne poate împinge să pendulăm în gol, între cele două lumi simbolizate de peștera lui Chiron, sfera de inițiere a eroului. Şi dacă tot am pomenit de vise, metaforic vorbind, să ne amintim de eroii mitici care mergeau să se vintece la Templul lui Asklepios.
În mitologia greacă, Asklepios, fiul lui Apollo, a fost zeul vindecării, iar templele sale numeroase, erau răspândite pe întreg teritoriul Eladei şi chiar dincolo de el, locul unde pelerinul căuta vindecare şi care se realiza, în stare de trasă, prin contactul vizual cu imaginea zeului. În experiența contemporană, visele asemenea unor experienţe șamanice, ne transmit că suntem împăcați cu imaginile din subconştientul nostru, a se citi amintirile, ascunse în străfundurile sufletului, cu imaginile arhetipale care ne-au modelat psihicul de-a lungul Timpului.
La 50 de ani o luăm de la capăt dar dintr-o perspectivă dialectică. Am scăpat de categorisiri, acum avem nevoie de timp ca să ne exprimăm propria condiţie doar traversăm o perioadă hibrid în care focul, energia nemuritoare a spiritului, este închis într-o formă finită şi efemeră numită trup. Sentimentul de tinereţe interioară se confruntă cu memento-ul fizic al îmbătrânirii organismului. Acceptarea condiţiei de muritor semnifică tot ceea ce alegem să moară din noi şi mă refer aici, la acele părţi deformate și neautentice ale Sine-lui care nu mai susţin viaţa. 
          Cel de-al doilea ciclul al lui Chiron ne ajută să ne reorientăm prioritățile, să ne regândim poziţia ceea ce nu înseamnă că renunţăm la ideile noastre, la sistemul nostru de valori, la ceea ce este adecvat sau autentic, ci eliberăm tot ceea ce nu am trăit, spiritual vorbind.
Chiron renunță la nemurire nu pentru că este rănit, ci din cauza că durerea – rana reprezintă însăşi partea muritoare din el, este atât de intensă şi de puternică încât nu mai poate suporta, o inadecvare între ceea ce este pământean – trupul şi ceea ce este spiritual – intelectul, mentalul. De fapt, Chiron prin gestul său, încearcă să elimine relația antitetică dintre Saturn şi Uranus care adesea conspiră unul împotriva celuilalt. El este sfâşiat între sfera materială întrupată de Saturn şi tărâmul spiritual reprezentat de Uranus. Soarta lui Chiron include atât durerea carnală a muritorului cât si focul spiritului care îl îndeamnă să se eleveze. 
           În realitate, însă, spiritul este legat de materialitate, este îngropat de o eternitate în molozul evenimentelor. Când viaţa care l-a rănit iremediabil a ajuns într-un punct critic, se produce explozia interioară a spiritului. Părțile neautentice ale Sinelui, sunt acceptate din necesitatea de a supravieţui – comunicarea şi relaţiile cu ceilalţi, serviciu, colegi sau un şef dezagreabil care priveşte cu superioritate totul şi pe oricine, un partener de viaţă violent sau acei părinţi care şi-au crescut odrasla doar pentru a le pretinde apoi, să îi întreţină, este vorba despre durerea provocată de excludere – nu provi dintr-un mediu elevat, sărăcia, mizeria umană, de marginalizare, totul închide focul spiritului.
          La cincizeci de ani însă, moartea nu mai este doar un proces psihologic sau o metaforă metafizică;  într-un sens ea va deveni o realitate fizică. Puterea şi energia de altă dată se reduce şi trebuie să trăim cu acest adevăr zi de zi. Moartea este departe încă, dar cu toate acestea începe să fie vizibilă, este prezentă mai mult decât oricând. Ne îndreptăm spre finalitatea inexorabilă stare care ar putea fi cheia spre o nouă stare de spirit. Aspectele autentice ale Sinelui, sunt îngropate adânc, sub straturi de amintiri mai mult sau mai puţin plăcute, încătuşate în diferite mecanisme de apărare care pot fii încă viabile. Am cunoscut persoane care au supravieţuit unor accidente teribile, au trecut pe lângă moarte, toţi însă vorbeau despre o experiență comună: dorința de a trăi. Maşina, de exemplu, se rostogolea iar ei nu-şi doreau în fracţiunile acelea de secundă decât să nu moară.
Când Jung a scris despre această perioadă, a sugerat că "foarte multe aspecte ale vieții, care ar fi trebuit experimentate, se află în tainiţele subconştientului printre amintiri prăfuite; dar uneori, ele pot ieşi la lumină, stralucitoare, sau pot rămâne asemeni carbunilor stinşi, în cenuşă."
La revenirea lui Chiron, în poziţia iniţială, cărbunii subconştientului încing vâlvătaia în sufletul nostru şi aduc la suprafaţă aspecte demult uitate, redescoperim ceea ce am fi putut face şi din varii motive nu am făcut şi, în consecinţă, vom încerca să le reintrocem în circuitul vieţii noastre. Câţi dintre noi nu s-au pomenit în situaţia de a avea şansă sa facă ceva ce le place atunci când simt că nu mai vor să facă ceea ce fac. O pasiune din tinereţe revine în forţă. Cunosc cazuri în care oamenii cu poziţii sociale solide – directori de bancă sau de multinaţionale, un serviciu bine plătit, părăsesc aceste poziţii şi se apucă să facă ceea ce nu au făcut la tinereţe şi au nu doar succes în ceea ce întreprind, ci sunt şi mulţumiţi sufleteşte pentru că fac ceea ce le place.
           Această nouă stare aduce posibilități imense, dar pentru a analiza harta unei asemenea persoane cred că ar trebui să luăm ca punct de reper harta momentului în care Chiron începe cel de-al doilea ciclu, o nouă temă astrală deoarece ceea ce se petrece în a doua parte a vieţii este total diferit de ceea ce s-a petrecut în prima parte. Chiron se întoarce în perioada de după interesul construirii unei cariere, când abordarea psihodinamică trebuie luată în considerare ca să ne înţelegem pe noi, să ne înţelegem dorinţele precum şi noile abordări ale vieţii. Este perioada în care demonii copilăriei au fost exorcizaţi, copilul interior a fost eliberat, am trecut în revistă adolescenţa şi tinereţea, iar dumurile mai puţin bătătorite au fost explorate. Dar de la 50 de ani încolo începe un nou drum, incitant şi incert, e drept, sufletul face să ne întoarcem spre orizontul apusului vieţii noastre, iar acum culorile au o alte nuanţe şi alte străluciri. Ceea ce a fost o prioritate în dimineaţa vieţii, nu mai este la fel de importantă seara. Toate lucrurile care ne-au făcut să suferim în tinereţe, devin indiferente după 50 de ani – de la bunăstare, la împlinirea familiei. Priorităţile se schimbă, viitorul a fost redirecţionat şi experienţa de viaţă ne transformă în profesori.
            Chiron a fost mentorul eroilor care au venit la peştera lui să fie inițiaţi în misterele vieții. Revenirea lui Chiron în poziţia natală, marchează sfârșitul întrebărilor existenţiale ale  eroului iar moartea mentorului închipuit anunţă intrarea în marele ciclu al vieții. Lui Chiron îi revine sarcina de a deveni mentor şi începe aşa cum a făcut-o şi la primul ciclu. Pentru generația cu Pluto în Leu, condiţia bătrâneţii readuce în prezent relaţia cu Tatăl, nativii retrăiesc experiența tatălui absent, o rană comună pentru această generație. Eroul este pe cale de a deveni cel Bătrân și luptă cu tabuu-l de a-şi depăși Tatăl. 
          Revenirea lui Chiron în poziţia iniţială este urmată de al doilea pătrat al lui Saturn, în preajma vârstei de 52 de ani, aspect care arată că Saturn se  îndreaptă către încheierea celui de-al doilea său ciclu, în preajma vârstei de 53 de ani este a patra opoziţie cu Jupiter situaţie în care debutează şi procesul de reinventare şi desăvârşire personală. Deși au loc o mulțime de schimbări prin remodelare și redescoperire de sine, în anii de după întoarcerea lui Chiron, nativii se pot simți că şi cum ar fi  ajuns undeva la limită, chiar dacă se prodece schimbarea care o vor în viaţa lor, cerințele exterioare nu dispar doar că de astă dată, răspunsul vine dintr-o profundă și matură chibzuire.
Simbolismul chironian repetă, în mod constant, tema contactului cu altă lume. Revenirea în poziţia natală a lui Chiron ridică vălul dintre lumea materială şi cea spirituală (oare de ce revenirea la practica credinţei – mersul la biserică şi rugăciunea, se face, de regulă, după 50 de ani?! ) şi un nou orizont este vizibil. Spațiul dintre aceste lumi, cea a formei şi cea a spiritualui, este un spaţiu balsamic prin descoperirea căii care o avem de urmat. Tot ceea ce a fost sacrificat pentru a ne găsi drumul în viaţă și care să fie conform cu așteptările familiei şi ale celorlalţi, după 50 de ani ne provoacă să ne reconsiderăm opţiunile. 
          Când generația 50 de ani îşi priveşte viaţa retrospectiv constată că schimbările care au avut loc sunt uimitoare în raport cu părinţii lor la aceeşi vârstă. Speranța de viață a crescut, se înregistrează progrese uluitoare în medicină dar şi în tehnologia medicală, în stilul şi concepţiile de viață, opțiunile pentru viaţa de familie și faţă de pensionare au redefinit peisajul prin creșterea speranţei de viaţă. Psihologia anilor 80 – 90 etichetá vârsta de 40 de ani ca fiind, de fapt, noua vârstă de 30 de ani, vâsta mijlocie a fost denumită a doua tinereţe iar generaţia de 50 de ani este a treia tinereţe.
Erik Erikson, unul dintre cei mai importanţi cercetatorii ai ciclurilor de viață, a sugerat că vârsta de 50 de ani este începutul unei maturităţi maturizate. Acum important este să avem grijă de ceea ce este semnificativ pentru noi, nu de ceea ce cred alţii că este important, are loc un proces intim de creație și de restaurare a individului.
Puterea de vindecare a lui Chiron ne ajută să ne reordonăm prioritățile în aşa fel încât să trăim mai bine cu Sinele nostru lăuntric și să fim capabili să permitem procesului de individuație proprie să reflecte acest lucru. Cu toate acestea, procesul de individuație nu este finalizat, iar călătoria autodescoperirii este o sarcină pe tot parcursul vieții.
Moștenirea lui Chiron este una de reconciliere și tămăduire. În trecerea sa prin tema natală indică perioadele din viaţa noastră când suntem capabili sau incapabili să facem acest lucru. Chiron ne învață că aceasta se realizează prin acceptarea conştientă a efemerităţii noastre în raport cu umanitatea pe care o reprezentăm.

joi, 16 iulie 2015

Tabel cu efemeridele lui Chiron 1905 - 2026

DATA NAŞTERII
SEMNUL ZODIACAL
13 ian 1905 - 19 mart 1910
Vărsător
20 mart 1910 - 28 aug 1910
Peşti
29 aug 1910 - 14 ian 1911
Vărsător
15 ian 1911  - 30 mart 1918
Peşti
31 mart 1918 – 22 oct 1918
Berbec
23 oct 1918 – 28 ian 1919
Peşti
29 ian 1919 -  24 mai 1926
Berbec
25 mai 1926 – 19 oct 1926
Taur
20 oct 1926 – 24 mart 1927
Berbec
25 mart 1927 – 6 iun 1933
Taur
7 iun 1933 – 21 dec 1933
Gemeni
22 dec 1933 – 22 mart 1934
Taur
23 mart 1934 – 27 aug 1937
Gemeni
28 aug 1937 – 22 nov 1937
Rac
23 nov 1937 – 27 mai 1938
Gemeni
28 mai 1938 - 29 sept 1940
Rac
30 sept 1940 – 26 dec 1940
Leu
27 dec 1940 – 16 iun 1941
Rac
17 iun 1941 – 26 iul 1943
Leu
27 iul 1943 – 17 nov 1944
Fecioară
18 nov 1944 – 23 mart 1945
Balanţă
24 mart 1945 – 22 iul 1945
Fecioară
23 iul 1945 – 9 nov 1946
Balanţă
10 nov 1946 – 28 nov 1948
Scorpion
29 nov 1948 – 8 feb 1951
Săgetător
9 feb 1951 – 17 iun 1951
Capricorn
18 iun – 8 nov 1951
Săgetător
9 nov 1951 – 27 ian 1955
Capricorn
  
28 ian 1955 – 26 mart 1960
Vărsător
27 mart 1960 – 18 aug 1960
Peşti
19 aug 1960 – 20 ian 1961
Vărsător
21 ian 1961 – 1 apr 1968
Peşti
2 apr 1968 – 18 oct 1968
Berbec
19 oct 1968 – 29 ian 1969
Peşti
30 ian 1969 – 27 mai 1976
Berbec
28 mai 1976 – 13 oct 1976
Taur
14 oct 1976 – 28 mart 1977
Berbec
29 mart 1977 – 21 iun 1983
Taur
22 iun 1983 – 28 nov 1983
Gemeni
29 nov 1983 – 10 apr 1984
Taur
11 apr 1984 – 20 iun 1988
Gemeni
21 iun 1988 – 21 iul 1991
Rac
22 iul 1991 – 3 sept 1993
Leu
4 sept 1993 – 9 sept 1995
Fecioară
10 sept 1995 – 29 dec 1996
Balanţă
30 dec 1996 – 4 apr 1997
Scorpion
5 apr 1977 – 3 sept 1997
Balanţă
4 sept 1997 – 7 ian 1999
Scorpion
8 ian 1999 – 1 iun 1999
Săgetător
2 iun 1999 – 21 sept 1999
Scorpion
22 sept 1999 – 11 dec 2001
Săgetător
12 dec 2001 – 21 feb 2005
Capricorn
22 febr 2005 – 1 aug 2005
Vărsător
2 aug 2005 – 5 dec 2005
Capricorn
6 dec 2005 – 19 apr 2010
Vărsător
20 apr 2010 – 20 iul 2010
Peşti
21 iul 2010 – 8 feb 2011
Vărsător
9 feb 2011 – 16 apr 2018
Peşti
17 apr 2018 – 25 sept 2018
Berbec
26 sept 2018 – 17 feb 2019
Peşti
18 feb 2019 – 20 iun 2026
Berbec


miercuri, 15 iulie 2015

Sintesa Chironae 6

Despre ciclul chironian


Mişcarea lui Chiron în jurul Soarelui, pe o orbită eliptică asemănătoare unui ou, este de aproximativ 50 – 52 de ani. Este o orbită care se intersectează cu orbitele altor planete cum ar fi Pluto, apoi traversează orbita lui Saturn, petrece aproximativ 41, 5 ani între Saturn și Uranus, iar restul, de aproximativ 10 ani între Jupiter și Saturn. Mitologic Chiron este legat, într-un fel sau altul, de fiecare dintre aceste trei planete: este fiul lui Saturn (Chronos), nepotul lui Uranus și fratele vitreg a lui Jupiter (Zeus). Deşi dreptul celui dintâi născut este divin, soarta lui Chiron nu este una privilegiată. El este marginalizat în lumea olimpiană a zeilor, este doar un centaur, un hibrid între om şi animal, nu poate fi acceptat ca zeu cu drepturi depline. Soarta lui pare să amintească de durerea pe care o resimte sufletul când ajunge la întrupare. 
Ciclul lui Chiron reprezintă procesul de individuație, călătoria interioară spre autenticitatea Sinelui, spre descoperirea adevăratului Eu. Prin urmare, unul din punctele cheie ale ciclului îl reprezintă inițierea procesului, a lungului drum spre a deveni un Întreg. Ştim că datorită formei atipice a orbitei, mișcarea lui Chiron prin zodiac este neregulată, petrece diferite perioade de timp, în fiecare semn, cea mai lungă fiind în Berbec, cea mai scurtă în Balanţă. Procesul de individuaţie începe prin acceptarea rănii.
În funcție de ce fază a ciclului şi a semnului pe care îl parcurge, inițierile descrise de pătratele și de opozițiile lui Chiron în tranzit la Chiron natal vorbesc despre o sincronizare proprie, tipică mişcării sale neregulate. Spre deosebire de Saturn sau Uranus, a căror tranzit generic la pozițiile natale apar la vârste previzibile, când vorbim de Chiron în tranzit, nu putem face acest lucru. Fiecare generație va avea propriul său mod sincronizare cu influența arhetipală a lui Chiron.
Astronomic, orbita lui Chiron este înghițit de a lui Saturn timp de mai bine de opt ani. În timp ce Chiron nu este un fiu olimpian care să fie înghiţit de tatăl său cum s-a întâmplat cu  frații și cu surorile sale, exceptându-l pe Jupiter, este straniu că orbita lui amintește de această poveste. În acești opt ani, orbita chironiană se intersectează cu cea a lui Jupiter și a lui Saturn, asemenea unei punţi între viziunea  fratelui vitreg asupra supremației și eternitatea spiritului şi teama consanguinizării,  limitate de tatăl lor Saturn, de fapt, istoric vorbim despre pământ și ciclurile sale legate de timp.
Din cauza orbitei sale, relația cu planetele exterioare este interesantă. Până să se apropie de orbita lui Uranus rătăceşte prin zodiac, adaptându-şi viteza în funcţie de planeta cu care intră în aspect, astfel că aspectele cu acesta sunt de lungă durată.
Între 1952 și 1989 s-au produs circa 40 de opoziții între Chiron si Uranus timp în care Chiron a tranzitat semnele de la Capricorn la Rac. Cu toate acestea nu au existat conjuncții, iar pătrate au fost doar două, unul în 1943 şi altul în 1997. Astfel, că opoziţia Chiron - Uranus se regăseşte în temele natale ale celor născuţi în a doua jumătate a secolului trecut. În ultimii 20 de ani, Chiron a fost mai aproape de viteza lui Saturn, mai lentă și a format o serie de opoziții cu acesta din urmă, ceea ce semnifică nu doar inerenta rana universală – Chiron – ci şi punerea de acord a principiului autorităţii semnificate de Saturn cu exprimarea individualităţii semnificate de Uranus şi, în acelaşi timp, subliniază ideea că aspectele cu cele două planete sugerează generaţiile care încearcă să calmeze aceste energii conflictuale. Iată, deci, un alt exemplu de a uni cele două energii arhetipale ale lui Saturn și ale lui Uranus. Frecvența opoziţiilor dintre Chiron - Uranus și Chiron - Saturn relevă conștientizarea rănii individului (Uranus) în spaţiul cultural patriarhal şi ordinea prestabilită a lucrurilor (Saturn).  Prin urmare, accentul chironian, îşi schimbă caracterul de la personal la cel colectiv, lăsând-şi amprenta asupra generațiilor născute cu acest aspect în tema natală.
               Încheierea unui ciclu chironian marchează vârsta inițierii pentru era modernă. Opoziţia cu Saturn la 44 ani și întoarcerea la 58, marchează o perioadă critică, aceea a acceptării de sine. Aproape de varsta de 50 de ani experimentăm paradigma schimbării în care lumea nevăzută a spiritualului intersectează lumea ştiută, palpabilă, profană, materială, realitatea imediată. Acesta este un moment pentru care Chiron ne-a pregătit din clipa în care ne-am născut. Nativul pare să fie preocupat de-acum de bătrâneţe și de moarte. 
Rana constă din a trăi mai departe, dar o altă viaţă, în care perspectiva este ca  nativul să devină conștient că viaţa sa este acum un melanj între spirit și materie. Rana de fapt, stă în separarea de viața care a dus-o până atunci, simte că trebuie să reconcilieze cele două laturi ale lăuntrului său, spiritul şi materia fără a compromite, teoretic vorbind, raţiunea şi intelectul. Ceea ce este autentic în nevoile sale este întărit de sentimentul că reuşeşte să îmbine aceste lucruri. În plus, după 40 de ani încept modificările fizice şi hormonale care vor culmina în preajma vârstei de 50 – 55 de ani şi îl vor împinge pe nativ să trăiască acut nostalgia trecerii timpului, ideea apropierii exitusului şi evident, acest fapt va accentua durerea sufletească. Apoi, cele două lumi, spirit și materie se ciocnesc și este necesar un nou mit care să le conţină pe amândouă, care să respecte contrariile și să tolereze durerea unei astfel de transformări.
Momentele de criză ale unui ciclu planetar sunt, de obicei, în număr de patru, specifice oricărei planete - primul pătrat, opoziţia, ultimul pătrat şi conjuncţia când  revenirea peste planeta natală completează ciclul şi îl încheie.  Fiecare moment marchează un punct de cotitură în experiența de viață a fiecărui individ. Dar momentele critice ale ciclului chiroinian nu coincid cu obişnuitul ciclu planetar, nu apar la aceeași vârstă pentru toate persoanele ca și în cazul celorlalte cicluri planetare cu excepția lui Pluto datorită orbitei sale atipice.

Semn zodiacal
Perioada în ani
Procent ciclul
Berbec
8,4
16,6 %
Taur
7
13,9 %
Gemeni
4,5
8,9 %
Rac
3
6,2 %
Leu
2,2
4,5 %
Fecioară
1,8
3,7 %
Balanţă
1,7
3,3 %
Scorpion
1,9
3,9 %
Săgetător
2,6
5,2 %
Capricorn
3,6
7,1 %
Vărsător
5,5
11 %
Peşti
7,9
15,7 %

          Chiron face primul pătrat cu poziția sa natală, la vârsta de 5 ani sau la 23 ani, acoperind perioada copilăriei şi a adolescenţei târzii, chiar începutul maturizării. Opoziția se poate produce într-un interval cuprins între 13 ani şi 37 și se întinde pe perioada de timp care acoperă pubertatea şi debutul maturităţii. Ultimul pătrat al ciclului are loc la vărste cuprinse între 27 de ani si 44, vârsta maturităţii şi jumătatea perioadei de adult. De exemplu, dacă Chiron la naştere este în Berbec primul pătrat cu poziţia natală se produce la vârste cuprinse între 16 și 19 şi câteva luni, 6 sau 9. Pentru a înțelege impactul desfășurării ciclului, este important să pornim de la semnul în care se află Chiron în momentul naşterii.
Ştim că natura arhetipală a ciclului chironian împletește experiențele momentului în care se produce rana și intervalului de timp când intervine vindecarea. În timpul trecerii lui Chiron este foarte important răspunsul instinctual care poate surprinde şi uimi pentru că de cele mai multe ori nu este cel pe care l-am da conştient. Chiron poate sugera adesea un sentiment de alienarea vis-a-vis de propria familie, dar, de asemenea, şi modul în care suntem străini de noi înșine prin alegerile pe care le facem de-a lungul vieții. 
În momentele de criză trebuie să ştiţi că năzdrăvanul Chiron intersectează realitatea noastră individuală. În aceste momente trăim intens rana şi facem eforturi disperate pentru a reconcilia sau a o vindeca. Ca în cazul tuturor tranzitelor trebuie să înțelegem mai întâi natura planetei în tema natală pentru a vedea cum firul chironian se țese cu viața noastră de zi cu zi. Adesea, în timpul acestor momente de cotitură ne confruntăm cu o criză a vindecării în sensul de leziune fizică sau psihică.