O simbioză aşteptată - 2 -

Complexul

           Dintre toate disponibilele psihologice cele mai multe perspective de utilitate în astrologie, le are complexul şi este unul dintre cele mai profunde caracteristici. Avem toate complexe, ele sunt cele care ne ţin în viaţă, ele sunt profesorii noştri, sunt esenţiale pentru noi.  În ce priveşte complexul, Liz Greene şi Steven Arroyo, spun că este unul...complex, dar extrem de valoros ca un model psihologic, deoarece acesta poate să dea o înţelegere remarcabilă în dinamica a unui horoscop.  

           La scară primară, putem căuta să înţelegem complexul în conflictele personale şi am vedea mai clar dinamica familiei. Sau putem vedea complexul dintr-o perspectivă mitică ori arhetipală şi să accesăm puţin câte puţin din  înţelesul profund  care se ascunde în spatele persoanei prin experienţa de viaţă dar şi ca model de dezvoltare. Ambele opinii sunt valabile. Ceea ce este uitat este că aceste accesări sunt un model psihologic de viaţă.

           Sigmund Freud s-a axat pe conceptul de complex pentru a putea să descrie modul de funcţionare a inconştientului. Carl Jung a avut idea de a duce mai departe această explicaţie prin descrierea modului în care inconştientul este format din energii primare sau ca să folosim termeni jungiene, arhetipuri, şi care se află, de asemenea, în inconştientul colectiv. Noi, ca astrologi, le numim planete, semne şi constelaţii.

1.       Cum devin arhetipurile complexe

            Când ne identificăm prea puternic cu un arhetip, la nivel de inconştient  - datorită unui traumatism sau neglijării emoţionale, atunci arhetipul se transformă în  complex. Planeta este arhetipul primar iar semnul în care se află, arată cum se va manifesta acesta. De exemplu, dacă un copil are un tată care îl respinge (neglijare emoţională), băiatul începe să caute un tată care să-l înlocuiască. Soarele este  Sagetator şi în pătrat cu Saturn vorbeşte despre un tatăl care străluceşte, este sportiv, bonom şi plăcut de ceilalţi ( copiii îi vor idolatriza tatăl). Dar când tatăl va încearca să-şi controleze fiul, deja intrăm în zona complexului legat de Tată. Copilul îşi va căuta părinţii (eroii), în altă parte şi va intra într-un soi de competiţie pentru atenţie cu ceilalţi copii, iar mai târziu cu alţi bărbaţi. Aspectul de pătrat se va manifesta prin imposibilitatea de a avea încredere în bărbaţii de tip sportman chiar dacă nu va fi în conflict deschis cu ei. Copilul îşi va revărsa furia şi frustrarea dar şi de speranţa spre aceşti oameni. El îşi va proiecta nevoia de tată, pe care îl dorea numai pentru el, care să fie doar eroul său, precumşi toată furia şi frustrarea faţă de tatăl care l-a neglijat asupra bărbaţilor din această categorie. 

2.       Complexul paternal

              Arhetipul saturnian este un element distinct în "Complexul Oedipian", care este unul de control şi dominaţie. Saturn a concurat cu copiii lui pe care i-a înghiţit imediat după naştere, pentru a păstra stăpânirea asupra lumii şi implicit a Universului. El reprezintă "părintele" complex, un tată care este disciplinat, dominator şi controlează totul, care ştie întotdeauna ce este mai bine pentru copiii lui.
Saturn în aspect cu:

·        Soarele este tatăl erou, "eroul" complex, cel care este curajos şi drept;

·        cu Jupiter avem tatăl generos,

·        cu Mercur tatăl inteligent şi vorbăreţ,

·        cu Marte avem tatăl sportiv dinamic, dar care, totodată, nu are răbdare şi devine agresiv,

·        cu Pluto este tatăl meditativ, care gândeşte profund dar care are accese de paranoia, cu furii explozive, puternic şi care controlează tot şi toate,

·        cu Uranus avem tatăl extravertit, gata întotdeauna să dea o mână de ajutor persoanelor care au probleme în a se apropia de copilul lor,

·        cu Neptun găsim tatăl visător cu planuri de viitor, nerealiste, care nu se vor împlini niciodată,

·        cu Chiron - tatăl înţelept, dar o înţelepciune dobândită în urma propriilor răni emoţionale şi care este capabil să-şi orienteze copilul în direcţia corectă,

·        cu Venus avem arhetipul tatălui activ sexual, care este mai atent la propria persoană – cum arată, ce poartă, decât să se preocupe de familia sa,

·        cu Luna – tatăl care pare că trăieşte pe altă lume şi despre care copii vor spune că nu poate ieşi în lume fără să fie supăravegheat nu cumva să facă vreo năzbâtie.

3.       Complexul maternal

          Luna este arhetipul mamei, a maternităţii prin excelenţă, cea care ne hrăneşte, are grijă de noi, de organismul nostru, ne insuflă dragostea pentru hrana spirituală. Atunci când suntem lipsiţi de dragoste maternă intrăm în conflict cu noi înşine. Strigătul de ajutor este ceva de genul – vreau dragostea mamei mele chiar dacă ştiu că asta mă poate răni. De exemplu, Luna în Peşti aduce o mare nevoie de a simţi dragostea maternă, de a fi cufundat în această iubire ca într-un univers, de fapt, nevoia de protecţie de răul din lume. Dacă aspectele Lunei natale sunt pozitive, relaţia cu mama este cea de care aminteam, dar dacă Luna este atacată de aspecte cu planete grele mai ales, dar şi cu Marte, nativul dezvoltă complexul maternal.

·        Când Luna este apectată de Neptun, nativul manifestă nevoia de afecţiune mai aparte, dar dacă aspectul este unul stresant, induce o temă permănentă faţă de abandon şi tot timpul va reclama iubirea necondiţionată precum şi cultivarea ei. Complexul maternal pentru un bărbat care dezvoltă un asemenea complex va fi corvoadă pentru femeia de lângă el, deoarece va proiecta asupra acesteia şi figura mamei nu doar pe cea a iubitei – spălatul ciorapilor, sărutul de noapte bună ş.a. Şi nu cred că întâmplător s-a născut zicala că femeia într-o relaţie trebuie să fie câte puţin din toate - mamă, iubită, amantă, soră, prietenă etc.

·        Luna într-un aspect benefic cu Venus desemnează femeia afectuoasă care aşteaptă să primească aceeaşi afecţiune; dacă însă aspectele sunt stresante, dezvoltă complexul maternal şi se va purta cu partnerul sau soţul său asemeni unei mame în loc să înţeleagă că el are nevoie înainte de toate de o soţie, de o femeie pe care să o iubească şi în acel moment l-a pierdut pentru că inconştient, îşi împinge soţul/partenerul în braţele altei femei şi pe urmă, derutată se consumă, suferă şi încearcă să priceapă de ce i s-a întâmplat tocmai ei asta! Cu un asemenea aspect, aceaste native au nevoie de o mamă care să le arate cum se iubeşte şi pentru care mama trebuie să fie înainte de toate un model de feminitate şi mai apoi unul de senzualitate.

·        Când Luna este în aspect cu Marte, mama este percepută ca ceva dureros şi agresiv, complexul dezvoltat în caz de aspect dizarmonic este perceperea iubirii maternale ca pe o durere fizică şi dacă am privi în harta unor femei care afirmă că adoră masochismul vom remarca faptul că Luna este în pătrat, opoziţie, seschipătrat ş.a. de fapt, asistăm la un complex care se manifestă ca pedeapsă.

·        Luna conjunctă cu Saturn dă o mamă searbădă şi rece care exercită un control permanent şi dur aş spune, asupra odraslei; complexul pe care îl induce va face ca fiul/fiica să caute permanet altceva în spatele figurii inflexibile, exigente şi autoritare şi care cu timpul va deveni deprimant. La femei, complexul se manifestă prin încercarea onsesivă de a cultiva dragostea faţă de o asemenea persoană conştientă de faptul că orice tentativă de de acest fel va fi respinsă. Proiecţia se va face asupra partenerului de viaţă  pe care va încerca la rândul ei să-l controleze, deşi dăuiesc iubire dar o şi resping în aceea şi măsură.

             Complexul maternal se poate regăsi şi la bărbat prin nevoia nativului de a-şi căuta un partener de viaţă sau de afaceri care să semene cu mama sau caută sprijinul urmărit de figura mamei, de regulă persoana asupra căreia se proiectează aceste nevoi este o femeie mai în vârstă – bona, dădaca, meditatoare şi mai târziu şefa.

4.       Proiecția complexului

            Aspectele dintre planetele arhetip arată natura relaţiei dar şi ce aşteaptă nativii de la o relaţie şi sunt cei mai buni indicatori pentru a evalua potenţialul complex.Să nu uităm că putem privi planetele ca pe oameni. Un astrolog psihanalist face aceste comparaţii pentru a înţelege mai bine complexul, mai ales dacă două sau mai multe planete în interaspect vorbes despre felul în care se privesc doi oameni – şmecher, exigent, arogant, nerăbdător, agresiv, protector, iubitor, atent, erou etc. Toate aceste caracteristici ne pot ajuta să înţelegem mai bine natura complexului

Proiecţia complexuluiUn conflict intern, un complex, rezidă în subconştientul nostru, iar faptul acesta este invizibil pentru ceilalţi pentru că este ascuns în noi. Pentru a-l exterioriza şi a-l conştientiza trebuie să-l putem proiecta asupra celuilalt. La un moment dat devenim conştienţi de acest lucru şi realizăm că vina aparţine exclusiv persoanei respective pentru comportamentul lor. 

Un exemplu clasic în acest sens a fost excesul de zel în a te situa de partea moralităţii sexuale. Persoana cu un asemenea comportament, în mod inconştient, relevă un complex legat de perversitatea sexuală şi se manifestă ca atare, dorind să iasă în stradă şi să spună lumii întregi că sexul este o problemă imorală care nu ar trebui să preocupe societatea. Un asemenea om poate găsi cu uşurinţă adepţi. Cu cât o persoană vorbeşte mai mult despre un lucru pe care îl consideră anormal cu atât devine mai vizibil complexul său comportamentul, este ca şi cu molia fascinată de căldură şi care se apropie de flacără până când aceasta din urmă ajunge să o mistuie. Acest tip de comportament îl întâlnim la persoanele care de regulă, nu au o viaţă sexuală împlinită.

Un alt exemplu de proiecţie este comportamentul în relaţie. În cazul în care bărbatul suferă de un complex maternal el va proiecta, cum spuneam şi mai sus, asupra partenerei de viaţă nevoile sale afective, ea va fi responsabilă pentru fericirea lui emoţională şi care cu timpul se transformă în povară. Dacă femeia intră în rolul mamei şi la un moment dat se opreşte, sătulă să se tot copilărească sau de infantilismele soţului său, acesta se va replia în sine ca într-o cochilie şi se va comporta ca un copil căruia i s-a luat jucăria favorită. Iar dacă femeia rezistă şi nu mai vrea să intre în rol, relaţia fie se poate rupe, fie va duce irevocabil la consilier pentru a rezolva problema. Proiecţia care se realizează are două componente – nevoia Lui de a controla şi a asigura stabilitate relaţiei, în care să găsească trebuie să găsească şi dragostea femeii şi cultivarea propriul Eu, tot aşa cum femeia trebuie să găsească în relaţie siguranţa emoţională.

Când psihologia întâlneşte astrologia - 1 -

            Intruziunea astrologiei în lumea psihologiei a început în jurul  anului 1911 atunci când Carl Jung a inceput să studieze astrologia. Scopul său era de a "găsi un indiciu de bază a psihologiei umane", după cum a declarat într-o scrisoare de Sigmund Freud. Mai târziu, într-o altă scrisoare afirma: "Îndrăznesc să spun că vom descoperi într-o o zi în astrologie o serie de cunoştinţe, care au fost proiectate intuitiv în ceruri. De exemplu, se pare că semnele zodiacului sunt imagini ale unor caractere, alte simboluri ale libidoului unde cuvintele descriu calităţi tipice ale acestuia la un moment dat." 

Jung a continuat să scrie despre astrologie. Capitolul doi din Sincronicitate, o compilaţie a scrierilor sale, este numit "Un experiment astrologic", unde descrie unele din experienţele sale cu ajutorul astrologiei, ca metodă de a înţelege psihologia umană în ton cu natura sa. 

Mulţi oameni au crezut Jung a luat-o razna pentru deoarece a  acceptat în munca sa supranaturalul şi ştiinţele oculte, alţii l-au văzut ca pe un deschizător de drumuri în domeniul influxurilor inconştientului şi sincronicitatea  universului. În citatul amintit aseamănă astrologia cu o proiecţie de trăsături pe cer mai degrabă, decât ce promovează gândirea populară şi anume că astrologia este o "forţă" sau "cauza şi efectul" proiectate asupra noastră. Ideea de a privi astrologia ca un sincronism a schimbat direcţia acesteia pentru totdeauna.

În timp ce există încă unii care cred că pe oamenii astrologia îi îndeamnă să facă anumite lucruri, că astrologia este folosiză pentru a ghici sau doar pentru a crea horoscop oarecare şi în consecinţă, astrologia este înşelătoare. Majoritaea însă, ştiu că nu este aşa şi poate de aceea s-a constituit o nouă ramură a astrologiei, diferită de astrologia clasică şi a cărui popularitate este în creştere, este vorba despre acea ramură a astrologiei  care se bazează, în esenţă, pe lucrările lui Jung dar şi pe alte metode de psihanaliza. Şi chiar dacă nu seamănă cu nicio o altă ramură a astrologiei tradiţionale, sunt astrologi care intuitiv includ  filosofia psihologiei umane în activitatea lor.

Filozofia îşi are rădăcinile în arhetipurile universale care se regăsesc, de regulă, în mitologice. Teoria este că societatea creează arhetipurile şi zeii, iar mitul simbolizează o parte a psihologiei şi a personalităţii noastre. Popoarele sumeriene şi babiloniene, primele creatoare de mitologii, au creat mituri diferite pentru a înţelege modul de funcţionare a psihologiei umane şi a personalităţii. Ei au observat că cei născuţi atunci când anumite corpuri cereşti se aflau în anumite puncte de pe bolta cerească comportau trăsături specifice. Au speculat apoi aceste momente asemănându-le cu zeul care cumula cele mai multe din aceste trăsături. Erau convinşi că zeul respectiv îi controla sau proteja pe copiii aceştia şi mai apoi pe adulţi care deveneau. Este situaţia din prezent când spunem că o anumită planetă este stăpâna tipologiei respective. Despre un Vărsător vom spune că are trăsături uraniene după cum despre un Peşti vom spune că are un caracter neptunian sau unul jupiterian. Cu alte cuvinte, Jung vedea aceaste caracteristici ca rezultat al sinconicităţii sau a proiecţiei psihologice pe Cer. 

Psihologia spune că fiecare dintre noi reflectă aceste arhetipuri sau personaje mitologice în personalitatea noastră. Astrologia arată prin plasarea şi aspectele pe care le fac planetele din tema natală, unde şi cum exprimăm aceste arhetipuri. De asemenea, astrologia arată cum ne-am dezvoltat, cum am evoluat în copilărie, cum i-am perceput pe părinţii noştri precum şi dinamica inconştientului. În cea mai mare parte, astrologia ia în considerare şi permite psihicului să preia evenimentele (experienţa) din mediul exterior pentru creşterea spirituală dar şi pentru a crea o mitologie personală a individului.

            Mitologia personală reprezintă totalitatea poveştilor, amintirilor, evenimentelor din familia unui individ, de la statutul social la cutume, la ansamblul de credinţe, tradiţii, eresuri, mentalitate, obiceiuri ş.a. Este evident că o femeie care se naşte cu un Marte bine susţinut va dezvolta o mitologie şi va avea în stil de viaţă specific nu doar susţinerii marţiene ci şi locului în care s-a născut. Într-un fel îl va trăi pe Marte exaltat să spunem, femeia din Occident, care se bucură de toate binefacerile civilizaţiei şi într-un fel, dar la fel de personal, o femeie din lumea a treia.

            Astrologia psihanalitică oferă premiza de a lua în considerare cu acurateţea specifică bineînţeles,  dată locul naşterii, tradiţiile, religia, situaţia familială şi situaţia financiară fiecare nativ în parte. În acest fel, consilierea prin intermediul temei natale poate fi mult mai eficace şi mai precisă.

            De exemplu, Marte reprezintă arhetipul afirmării de sine, a agresivităţii, a sexualităţii dar şi a unităţii. Să spunem că întema natală a unei femei, Marte în tranzit intră în semnul Scorpion.  La prima vedere am spune că avem de a face cu o femeie pătimaşă nu senzuală, ba chiar aş vorbi despre o oarecare agresivitate şi în intimitate, este însă extrem de fidelă partenerului său şi face totul pentru a realiza ce-şi doreşte, atât în plan profesional cât şi în plan personal. Şi peste toate acestea domneşte o personalitate foarte puternică.E, vreau să vă spun că este o poziţie foarte grea. De regulă acest tip de femeie dacă reuşeşte în plan profesional ratează în cel personal.

            Din perspectivă psihologică acest lucru se vede oarecum diferit. Nu se vede că Marte ar fi bun sau rău, calităţile şi defectele planetei el se relevă în funcţie de modul în care individul a reuşit să adapteze arhetipul propriei personalităţi. În ce priveşte exemplul de mai sus, avem o femeie care niciodată nu-şi va găsi partenerul care să o accepte aşa cum este şi dacă nu va învăţa să-şi moduleze aceste aspecte ale personalităţii niciun bărbat nu va sta lângă ea fapt care inevitabil, mai de vreme sau mai târziu poate declanşa de la depresia anxioasă sau bipolară la tot felul de psihoze. Sunt situaţii însă când acest tip de femeie nu conştientizează potenţialul arhetipal, acesta fiind încă adânc îngropat în subconştient sau poate fi reprimat, iar această ipostază se datorează în primul rând, cred eu, educaţiei, mentalităţii, comunităţii sau societăţii din care face parte nativa.

            Rolul astrolog psihanalist este urmărind tema astrală să descopere dacă acest simbol arhetipal este relevat iar dacă nu, asemeni unui sculptor să înceapă să dea deoparte piatra strat cu strat pentru a scoate la lumină statuia, cum spunea Michelangelo, adică să afle ce s-a întâmplat, de ce potenţialul arhetipal a rămas blocat într-o anume dimensiune a evoluţiei nativului. Dacă privim unde este plasată Luna, Soarele sau Saturn putem deduce de exemplu, dacă aceste calităţi au fost reprimate în copilărie şi atunci, la femeia cu Marte în Scorpion vom întâlni frecvent proiecţia propriului Marte asupra partenerilor, permiţând ataşamente profunde dar în acelaşi timp, deprimante poate pentru ea. În această situaţie, astrologul psihanalist o poate ajuta să găsească modalitatea de a elibera tendinţele reprimate într-un mod pozitiv, conştientizându-le, şi astfel, să depăşească momentul critic sau să se vindece.

            O altă intruziune a psihologiei în astrologie sau a astrologiei în psihologie este regresia. Dacă sunt amintiri pierdute sau traume reprimate, astrologul psihanalist poate merge înapoi, pe aspectele planetare (tranzite) pentru a găsi momentul când s-a petrecut evenimentul, ba mai mult poate aduce la lumină ce anume a determinat trauma sau cine a produs-o iar regresia poate fi de un real ajutor. Am avut situaţii în care un banalul - mănâncă tot din farfurie – a determinat în copilul care a devenit mai apoi adult, o dereglare de apetit şi de conduită alimentară atipice care au dus nu doar la dereglări hormonale şi la obezitate ci şi la probleme distetive de tip hernie hiatală, gastrită sau ulcer gastric ori duodenal. Omul nu se ridica de la masă decât după ce golea farfuria, indiferent cât i se punea în farfurie.

            Pe de altă parte, să nu uităm, conflictul rezidă în noi toţi şi este o proiecţie  exterioară frecventă, analizaţi un moment relaţia voastră cu cei apropiaţi. Pentru a găsi un conflict nu este musai să privim doar aspectele care simbolizează diferite tipuri de relaţii între arhetipuri – planete. Un aspect planetar descrie ceea ce aşteptăm de la o relaţie sau de la o situaţie. De exemplu, Luna în Fecioară în opoziţie cu Saturn arată relaţia dintre nativ şi mama sa care este una distantă, rece şi critică. Este o poziţie pe care am întâlnit-o frecvent la femeile necăsătorite, care din dorinţa de a-şi apropia mama au făcut totul de la studii academice, la căsătorie şi statut social şi tot nu au reuşit apropierea dorită. Relaţia a rămas tot dificilă iar mama în continuare o critică, chiar şi pentru că s-a întors de la serviciu cu 3 minute mai târziu sau umblă în pijama prin casă la o anumită oră din zi. Am avut şi situaţia inversă, când mama a venit la mine neînţelegând relaţia cu fiica sau fiul. Surpiza a fost să constat că aceştia au fost copii nedorinţi sau doriţi doar de unul din părinţi, că i-a privit mereu ca pe o povară şi nu ca pe ceva care făcea parte din Ea. Analizând tema astrală a mamei şi a ficei am descoperit similitudini uimitoare – aceeaşi relaţie saturnină cu mama, aceeaşi forţă plutoniană din ambele părţi ceea ce mă face să cred că soluţia se găseşte în tema natală a bunicii materne în relaţia, atenţie, de astă dată cu Tatăl.

            Conflictul este unul constant, pe de o parte cu noi înşine, pe de alta cu ceilalţi, şi se regăseşte în poziţia planetelor, semnul în care sunt precum şi casele în care se află. Conflictul este unul undamental, este o constantă şi odată reperat în tema astrală putem construi modelele comportamentale în relaţia cu noi înşine şi în relaţia cu ceilalţi, putem reăera disfuncţionalităţile şi momentele de blocaj care fac să repetăm eşecul părinţilor noştri într-un anumit domeniu, de exemplu. Ne este teamă de rău şi căutăm să înţelegem ce anume ne poate face rău – Luna slab aspectată sau poziţionată şi un Saturn puternic sau susţinut ne poate sugera că noi cultivăm figura clasică a mamei, a ideii de maternitate prin excelenţă în ciuda faptului că suntem respinşi sau că încearcă să ne domine. Şi doamne cât rău face aceste mame!! Este extraordinar să poţi arăta clientului care este conflictul său interior, de unde pleacă, ce lecţii karmice are de învăţat iar tu ca astrolog psihanalist să-l poţi îndruma spre eliberare, spre conştientizare şi acceptare a stării de fapt, în fond şi la urma urmei.

Autori de referinţă în domeniu sunt Dane Rudhyar şi Robert Hand. Operele lor sunt introspective, cu trimitere directă la felul în care lucrează inconştientul şi relevă legătura strînsă cu astrologia. Pot spune cu mâna pe inimă că mie mi-au schimbat direcţia în studiul astrologiei, lucrările lui Stephen Arroyo, întâi i-am cumpărat lucrările în engleză, apoi au apărut traducerile pe piaţa românească, tot aşa cum Keneth Mc All cu a sa Vindecarea arborelui genealogic mi-a schimbat atitudinea vis-a-vis de spiritualitate.

Sigmund Freud este considerat a fi "descoperitotul"inconştientului individual ca fiind acea parte a psihicului care conţine experienţele neplăcute sau traumatice suprimate de mintea conştientă. 

Jung merge un pas mai departe: este de părere că nu există doar un individ, ci şi un inconştient colectiv care conţine psihic imensa moştenire a evoluţiei umane. Potrivit lui Jung, această moştenire renaşte în structura fiecărui individ. 

Medicul psihiatru Fritz Riemann, un pasionat de astrologie, co-fondator al Academinei pentru Psihanaliză şi Psihoterapie din Munchen, introduce un al treilea concept: cel de inconştient cosmic care se pare că reflectă participarea noastră la ordinea, ritmul şi legităţile cosmice care ne marchează şi care s-ar regăsi în tema astrală a fiecăruia. 

La baza conceptului stau...visele. Visele pot fi considerate o poartă de acces atât la nivelul inconştientului personal cât şi la nivelul inconştientului colectiv. Visele cu cifre, cu mersul prin Întuneric  sau cu copii mici, cimbolul inocenţei, sunt simboluri care reprezintă o legătură cu dimensiuni de care noi nu suntem conştienţi. Acestea pot genera anumite asociaţii pe care noi am putea să le percepem cu mintea raţionala desingur. Jung a descoperit că multe dintre aceste simboluri au un caracter universal. Ele pot fi găsite în miturile şi poveştile ale tuturor popoarelor şi arată "cunoaşterea" sau "înţelepciunea" comune tuturor oamenilor. Jung a numit, prin urmare, aceste imagini primordiale simboluri sau arhetipuri. Imaginile primordiale despre sine nu pot fi descrise cu exactitate. Liz Greene şi şcoala de astrologie psihanalitică le vede ca fiind modele de energie care se exprimă în întreg mediul nostru. Deşi ele însele nu au nici o formă clară, se exprimă în simbolurile lumii în care trăim, a mediului în care evoluăm.

În acest sens, sistemul solar poate fi văzut ca simbol al unui asemenea model de energie care se reflectă, în orice moment, în toate formele de viaţă de la organismele unicelulare la om ca individ. Tema astrală individuală este o reprezentare simbolică a acestor modele de energie. În aceste simboluri putem vedea poteţialul personalităţii nativului.  Jung descrie  planetele ca  fiind "zeii", simboluri sau puteri ale inconştientului. Cu toate acestea, aceşti "zei" lucrează diferit de la un individ la altul. Potrivit astrologiei, simbolul astrului diurn reprezintă nucleul, centrul, figura regelui sau şeful precum şi forţa vieţii creatoare care se regăseşte în fiecare individ. Aceste interpretări pot fi deduse din acest simbol fără ca atitudinea să fie arbitrară. 

Şcoala de astrologie psihanalitică descrie simbolul ca fiind modul principal de exprimare al inconştientului. Referitor la el se spune că un simbol sugerează sau deduce un aspect al vieţii, care este inepuizabil în interpretarea sa şi în cele din urmă scapă tuturor eforturilor noastre de a le conştientiza.  Un simbol central arhetipal în astrologie este însuşi cercul care semnifică cerul, cerul fictiv cu care operăm în comparaţie cu cerul real cu care lucrează astronomia. În toate culturile cercul este considerat a fi un simbol de plenitudine. În acelaşi fel, harta astrală a fiecăruia reprezintă integritatea individului şi arhetipul "Sine"-lui.

- va urma - 

Fascinaţia regăsirii - 2

Mitologia personală reprezintă totalitatea poveştilor, amintirilor, evenimentelor din familia unui individ, de la statutul social la cutume, la ansamblul de credinţe, tradiţii, eresuri, mentalitate, obiceiuri ş.a. Este evident că o femeie care se naşte cu un Marte bine susţinut va dezvolta o mitologie şi va avea în stil de viaţă specific nu doar susţinerii marţiene ci şi locului în care s-a născut. Într-un fel îl va trăi pe Marte exaltat să spunem, femeia din Occident, care se bucură de toate binefacerile civilizaţiei şi într-un fel, dar la fel de personal, o femeie din lumea a treia.

            Astrologia psihanalitică oferă premiza de a lua în considerare cu acurateţea specifică bineînţeles,  dată locul naşterii, tradiţiile, religia, situaţia familială şi situaţia financiară fiecare nativ în parte. În acest fel, consilierea prin intermediul temei natale poate fi mult mai eficace şi mai precisă.

            De exemplu, Marte reprezintă arhetipul afirmării de sine, a agresivităţii, a sexualităţii dar şi a unităţii. Să spunem că întema natală a unei femei, Marte în tranzit intră în semnul Scorpion.  La prima vedere am spune că avem de a face cu o femeie pătimaşă nu senzuală, ba chiar aş vorbi despre o oarecare agresivitate şi în intimitate, este însă extrem de fidelă partenerului său şi face totul pentru a realiza ce-şi doreşte, atât în plan profesional cât şi în plan personal. Şi peste toate acestea domneşte o personalitate foarte puternică.E, vreau să vă spun că este o poziţie foarte grea. De regulă acest tip de femeie dacă reuşeşte în plan profesional ratează în cel personal.

            Din perspectivă psihologică acest lucru se vede oarecum diferit. Nu se vede că Marte ar fi bun sau rău, calităţile şi defectele planetei el se relevă în funcţie de modul în care individul a reuşit să adapteze arhetipul propriei personalităţi. În ce priveşte exemplul de mai sus, avem o femeie care niciodată nu-şi va găsi partenerul care să o accepte aşa cum este şi dacă nu va învăţa să-şi moduleze aceste aspecte ale personalităţii niciun bărbat nu va sta lângă ea fapt care inevitabil, mai de vreme sau mai târziu poate declanşa de la depresia anxioasă sau bipolară la tot felul de psihoze. Sunt situaţii însă când acest tip de femeie nu conştientizează potenţialul arhetipal, acesta fiind încă adânc îngropat în subconştient sau poate fi reprimat, iar această ipostază se datorează în primul rând, cred eu, educaţiei, mentalităţii, comunităţii sau societăţii din care face parte nativa.

            Rolul astrologului psihanalist este, urmărind tema astrală, să descopere dacă acest simbol arhetipal este relevat iar dacă nu, asemeni unui sculptor, să înceapă să dea deoparte piatra strat cu strat pentru a scoate la lumină statuia, cum spunea Michelangelo, adică să afle ce s-a întâmplat, de ce potenţialul arhetipal a rămas blocat într-o anume dimensiune a evoluţiei nativului. Dacă privim unde este plasată Luna, Soarele sau Saturn putem deduce de exemplu, dacă aceste calităţi au fost reprimate în copilărie şi atunci, la femeia cu Marte în Scorpion vom întâlni frecvent proiecţia propriului Marte asupra partenerilor, permiţând ataşamente profunde dar în acelaşi timp, deprimante poate pentru ea. În această situaţie, astrologul psihanalist o poate ajuta să găsească modalitatea de a elibera tendinţele reprimate într-un mod pozitiv, conştientizându-le, şi astfel, să depăşească momentul critic sau să se vindece.

            O altă intruziune a psihologiei în astrologie şi care a dus la formarea astrologiei evolutive care se bazează pe regresie. Dacă sunt amintiri pierdute sau traume reprimate, astrologul psihanalist poate merge înapoi, pe aspectele planetare (tranzite) pentru a găsi momentul când s-a petrecut evenimentul, ba mai mult poate aduce la lumină ce anume a determinat trauma sau cine a produs-o iar regresia poate fi de un real ajutor. Am avut situaţii în care un banalul - mănâncă tot din farfurie – a determinat în copilul care a devenit mai apoi adult, o dereglare de apetit şi de conduită alimentară atipice care au dus nu doar la dereglări hormonale şi la obezitate ci şi la probleme digestive de tip hernie hiatală, gastrită sau ulcer gastric ori duodenal. Omul nu se ridica de la masă decât după ce golea farfuria, indiferent cât i se punea în farfurie.

Fiecare simbol din horoscop este un corolar la ambele fenomene: cel psihologic şi cel de mediu. Prin folosirea temei astrale ca instrument de diagnosticare, psihoterapeutul se poate conecta, e drept, abstract, la realitatea intrapsihică ale clientului său, la evenimentele concrete din lumea lui intimă, interpersonală. Nu numai că acest lucru ajută terapeutul în procesul de interpretare corectă, dar face, face posibil accesul la un bogat depozit de metafore pentru a explica subtilităţile şi consecinţele de viaţă a omului interior. Ca şi visele, evenimentele din lumea exterioară simbolizează statusul pshic interior. Astfel, evenimentele sunt metafore de structuri cognitive, şi pot fi introduse ca atare în cursul de psihoterapie.

Apoi, astrologia prezintă calendarul de evenimente. În realitate planetele îşi continuă mişcarea iar în plan personal, aceasta corespunde desfăşurării specifice a unor procese corelate cu anumite perioade de timp în viaţa individului în cauză.

 De exemplu, m-am pomenit că mă caută om deprimat, fără niciun chef de viaţă, care ura copiii şi ideea de graviditate şi care se vedea trăind într-o lume ce nu îi aparţine. Din tema astrală rezulta că toată copilăria i-a fost otrăvită de relaţia toxică pe care a avut-o cu mama, descrisă ca un personaj sever care îl controla tot timpul în mod abuziv şi care, din descrieri, purta unor accese paranoice care, culmea, se regăseau de-acum în comportamentul fiului. Luna natală, Luna în astrologie simbolizează mama, era plasată în Scorpion în Casa a 8-a şi făcea pătrat cu Pluto aflat în Casa a 4-a. Înţelesul acestui complex de factori sugerează exact tipul de mamă pe care l-a avut precum şi tipurile de probleme cu care se confrunta acum, starea de depresie era urmarea faptului că ani de zile, el a fost constrâns emoţional şi afectiv şi i s-a inoculat o frică maladivă nu doar vis-a-vis de femei, cât de ideea de procreare, de plenitudine sexuală şi implicit, de ideea de paternitate. L-am convins să mai aibă puţină răbdare. Văzusem ceva în harta lui. În următoarea jumătate de an, Pluto ajungea în gradul din Capricorn din care făcea un trigon grad la grad cu Luna natală. În limbaj astrologic vorbim despre Pluto în tranzit și cu Luna natală. Deoarece Pluto într-o temă natală, în cazul nostru în Casa a 4-a, Casa mamei, este asociat cu tipul de afecţiune maternă pe care îl oferă mama, puteam să jur că acest complex se va activa deosebit de puternic atunci când Pluto va face un aspectul benefic cu Luna natală şi va face același asect și cu Pluto natal. L-am întrebat dacă şi-a schimbat de curând locul de muncă. A recunoscut dar se vedea din grimasă că nu-i făcea plăcere să vorbeaască despre această schimbare. L-am luat uşor şi după vreo trei şedinţe nu am fost deloc surprinsă să aud că şi aici se confrunta cu problemele pe care i le crea şeful lui. Şeful este cumva...femeie? Părea surprins. De unde ştiam că era o femeie?! I-am spus că din harta lui. Ce se întâmplase de fapt? În această femeie, clientul meu a identificat-o pe mama sa – castratoare, care îl controla la sânge, îl intimida, îl domina, îi submina autoritatea şi puterea. Provocarea a fost că el trebuia să o întâlnească pe această femeie pe care să o pună la punct cu propriile ei argumente, lucru pe care nu l-a putut face cu mama sa. Într-adevăr, trebuia să o regăsească pe mama care îl făcuse un monstru cu chip de om într-un moment şi un loc asemănător celui din copilărie tocmai ca să se poată elibera. Subliniez nu mai era vorba de proiecţie şi nici de transfer de personalitate. Această şefă a fost, din foarte multe puncte de vedere, mama lui. Tot din astrologie ştim că Pluto este asociat cu vindecarea şi cu transformarea. Aşa că în momentul în care am început să lucrez cu el şi să-l îndrum ce să facă, a fost capabil să îşi rezolve multe din problemele care îl aduseseră la mine. Norocul lui sau al meu, este că am ştiu cum să folosesc acestă sincronizare, el habar nu avea că Pluto în tranzit făcea un aspect cât de cât benefic cu Luna natală şi că acest tranzit îi putea aduce vindecarea, dar eu ştiind că am de a face cu o planetă lentă, timpul mi-a fost de mare ajutor pentru că evenimentele s-au desfăşurat exact cum am intuit.

Să ştiţi că acest gen de eveneimente nu sunt neobişnuite. Nu există nici o dovadă mai mare termenului de valabilitate a astrologiei ca un instrument de diagnostic si de prognostic decât aplicarea acestuia în practica clinică de zi cu zi. Fiecare oră din fiecare zi lucrătoare este un martor la modul în care comportamentul clienţilor mei reflectă psihodinamica astrală care stă la baza acestuia, relaţiile interpersonale, evenimentele aparent întâmplătoare cu care se confruntă, precum şi perioadele-cheie în procesul de creştere şi schimbare. Din ce în ce mai mult mă conving că evenimentele nu au loc la întâmplare şi nimeni nu este o victimă. Acest caz ilustrează evenimente care nu sunt numai semnificative, ci au și un scop. Fiecare problemă este o oportunitate pentru schimbare, personalizată la fiecare individ în parte. Specificul evenimentului problematic constituie cheia pentru deblocarea potenţialului ascuns de personalitatea acestuia. Valoarea unică a  astrologiei este că ea oferă un limbaj simbolic pentru corelarea realității subiective cu cea obiectivă şi pentru a descifra procesul de schimbare, care este inerent în aceste relaţii.

Într-adevăr, mulți terapeuți recunosc, că astrologia este un limbaj arhetipal al condiţiei umane, compatibil cu aproape orice model psihologic dar cel mai important lucru este că aceasta restabileşte conexiunea cu ceva dincolo de genele noastre, de părinţii noştri şi de societatea în care trăim. Astrologia ne reunește într-un cosmos viu. Într-un univers conştient, oamenii şi planetele interferează în acelaşi plan fără puncte de sudurp, firesc și armonios. Nu există nici o separare absolută între realităţile interioare şi cele exterioare. Nici o cauză nu este una dintre celelalte. În psiho-astrologie, fiinţa umană este din nou un actor, parţial divin, într-un joc cosmic care are finalitate în dimensiunea materială, dar este infinit în cea spirituală.

În psihologia tradiţională există mai multe teorii cu privire la modul în care se formează personalitatea noastră. Cu toate acestea, teoriile amintite recunosc doar planul material al existenţei. Cercetarea asociaţiilor şi evaluărilor personale presupune, în general, existenţa în natura umană - la nou-născut cât şi la adult - a anumitor trăsături cunoscute sub denumirea generică de predispoziţii fizice sau potenţial. Mi-am dat seama că teoreticienii atunci când vorbesc despre aceste însuşiri nu se raportează şi la cadrul cosmic care dă o perspectivă mult mai largă asupra naturii umane. Şi atunci mi-am spus, domnule, pentru mine, ca astrolog, teoriile tradiţionale sunt incomplete.

               De-a lungul istoriei, relaţia omului cu natura a fost una reductivă, de diminuare în faţa cosmosului, dar totodată de raportare la planul material, de ierarhizare a naşterii în funcţie de elementul raţional – condiţie socială, educaţie, credinţă ş.a. Această perspectivă l-a separat, l-a rupt ca să spun aşa, de mama natură dar şi de ciclurile universului. Trebuie să recunoaștem, cu regret, că omul modern nu se mai identifică cu pământul şi cosmosul ca făcând parte din ei însuși. Ori ca să înţelegem de ce psihologia prin prisma astrologiei oferă o imagine la scară reală a existenţei, Omul are nevoie de o viziune mai largă despre el însuşi iar astrologia modernă oferă această perspectivă. Cu toate acestea, şi în prezent, astrologia trebuie dovedită deşi ea a precedat ştiinţa care astăzi îi cere dovezi care să o valorizeze. În cartea sa, Astrologie, Psihologie şi Cele patru elemente, Steven Arroyo afirmă la un moment dat: aproape fiecare cultură pe care o cunosc a avut o formă de astrologie iar acest lucru nu poate fi atribuit lipsei ei de iluminare ci mai de grabă sentimentului de unitate cu cosmosul.

Prejudecăţile, precum şi aderarea la diverse teorii ştiinţifice, au ridicat un zid în calea afirmării şi susţinerii comuniunii cu cosmosul astfel încât, cu timpul, publicul larg dar şi oamenii de ştiinţă au devenit dependenţi de realitatea materială; sinteza de informaţii şi teorii moderne au readus însă în actualitate nevoia de întoarcere la cosmos şi implict la astrologie. Adepţii şcolii de astrologie psihanalitică dar şi filosofi şi teoreticieni de talie internaţională, cum sunt Joseph Campbell, L.L.White, Alexei Rudin, Houston Smith  sau Hans Stossel, sunt de părere că astrologia a revenit puternic în actualitate deoarece omul modern nu mai are o mitologie viabilă.  În timp ce ştiinţa a îmbunătăţit vizibil viaţa noastră, omul a început să-şi dea seama că nu poate conta doar pe datele statistice oferite de aceasta ca să găsească răspunsurile de care are nevoie. Pentru a valoriza creativ descoperirile din domeniul psihologiciei sau a sănătăţii, trebuie să fim cu adevărat deschişi spre Univers, iar dacă suntem deschişi terapiilor complementare normal că pendulăm între căile ortodoxe de cunoaştere şi cele neconvenţionale.

Oamenii de ştiinţă au ajuns să creadă că există un model de organizare, invizibil, in termen, de trăi lucrurile, un fel de model psihologic conştient care ghidează şi determină forma de energie pe care acesta şi-o va asuma. Acest model formativ se regăseşte în mai toate teoriile ştiinţifice, de la teoria evoluţionistă la cea a dezvoltării umane fizice şi psihice.

În Evul Mediu se spunea că fiecare clasă de lucruri posedă o esenţă (essentia sau quidditas), iar această esenţă era considerată nu o calitate statică cât mai de grabă o sursă de activitate. Această esenţă a fost fundamentul gândirii epocii. Pentru filosofii medievali formele observabile din natura nu erau entităţi statice ci ideile întrupate (gândirea platoniciană preluată pe filieră aristoteliană). Sursa acestor idei a fost văzută ca Mintea Universală, domeniul şi depozitul de esenţe sau de arhetipuri ale tuturor formelor existente în natură şi a tuturor ideilor în care Omul poate să creadă. Conceptul de Minte Universală este dacă vreţi similar celui de inconştient colectiv pe care îl va impune Jung.

                Fizica modernă revine la aceste idei vis-a-vis de ceea ce vedem în lumea materială. Ni se spune că unda exterioară este baza vibraţională a energiei. Particula materiala a devenit un model extins. Ce a fost gândit ca fiind un atom în lumea materială este văzută astăzi ca un câmp de energie. Din nou conceptul arhaic de Minte Universală modelează activ toate formele. O nouă înţelegere a principiilor formative ale universului nu numai că ne-ar putea ajuta să înţelegem legile fizicii, organizarea biologică sau cum lucrează mintea, ci ne-ar aduce mai multă linişte interioară. În astrologie fiecare individ este considerat o expresie unică, un Întreg de principii universale, modele şi energie care funcţionează în tipare cosmice. Zodiacul a fost considerat de astrologii din vechime şi de către filosofi drept sufletul naturii, cel care dă formă şi viaţă. Astrologia este limba principiilor universale arhetipale, o modalitate de a percepe forma şi ordinea din viaţa fiecărui individ, un mod de a arăta simbolic că fiecare persoană, în parte, este o entitate unică care funcţionează pe baza acestor principii. Individul este forma unică care exprimă sintetic relaţia dintre factorii universali. În termeni moderni, Universul este un proces continuu care funcţionează printr-o infinitate de interconexiuni energetice. Câmpul energetic al oricărei persoane este legat intim de câmpurile energetice ale celorlalţi, de câmpul energetic teluric dar mai ales câmpul energetic cosmic.

            Prin înţelegerea factorilor universali care operează în noi putem obţine o mai bună înţelegere a principiilor universale ale vieţii însăşi. Ştiinţa acceptă amprenta digitală, electrocardiograful sau enecefalograful ca fiind instrumente utile şi modele unice ale relativităţii manifestărilor energetice şi vibraţionale. Harta natală este o modalitate prin care Universul ne permite să înţelegem modul cum funcţionează ritmurile cosmice şi energiile primare, arhetipale, în fiecare dintre noi. În psihologie, conceptul care operează la toate nivelurile, inclusiv cel universal, este cel definit de Carl Jung ca fiind arhetipul. Acestea nu sunt structuri fizice dar ar putea fi comparate cu structura interioară a unui cristal care joacă în interiorul acestuia rolul de lichid amniotic. Deşi nu are o existenţă materială proprie, arhetipul în sine este noţiune goală şi formală, nu este un obiect, nu este lucru ci doar o posibilitate de reprezentare apriorică. De asemenea, Jung a fost convins că natura reală a arhetipului nu este susceptibil de a fi conştient, ci că este transcendent, ceva ce trece dincolo de conştient, într-un spaţiu mult mai profund şi vast.

Abia în anii 70, dr. Edward Whitmont, psihiatru de factură junghiană a afirmat că simbolurile astrologice ale planetelor sunt câmpuri energetice arhetipale şi defineşte astfel arhetipul ca fiind un model cosmic universal şi dinamic.

            Dacă arhetipurile sunt fundamentul vieţii psihice şi dacă ele sunt prea subtile sau transcendete pentru înţelegerea conştientă imediată, atunci este deosebit de important şi imperios necesar să avem un limbaj care să descrie realitatea lor. Putem cel puţin să încercăm să înţelegem cum funcţionează acestea şi ce înseamnă ele pentru noi doar prin abordarea ştiinţei care se ocupă cu astfel de lucruri – ASTROLOGIA. Indiferent ce etichetă am folosi pentru a sugera aceste principii universale, arhetipuri, esenţe sau principii formative nu este mai puţin adevărat că există astfel de forţe şi în mod constant ele ne influenţează. Iată măcar un motiv pentru care unii psihologi şi psihiatri au început să folosească astrologia ca pe un instrument de înţelegere a dinamici personalităţii pacienţilor lor. Ei au înţeles că predispoziţia psihică înnăscută a unei persoane poate fi exprimată într-un mod propriu în tema natală.

Jung a scris că astrologia include suma tuturor cunoştinţelor vechi de psihologie, inclusiv predispoziţia înnăscută spre anumite caracteristici fizice, precum şi succesiunea perioadelor de criză din viaţa unui om şi pe care el le-a însumat sub termenul generic de sincronizare sau sincronicitate. Dr. Whitmont afirma plecând de la această idee că aplicarea tehnicilor de astrologie într-un sens mai larg, pot deveni un instrument de valoare pentru cel care explorează profunzimile psihicului, cum ar fi interpretarea viselor. Acestea din urmă ar da informaţii  nu doar despre evenimente viitoare sau despre anumite trăsături de carater, ci şi despre dinamica inconştientului precum şi despre modelul după care omul ar reacţiona pe tot parcursul vieţii sale, luând propria individualitate ca pe o modalitate caracteristică de exprimare a Întregului cosmic. 

            Astrologia a fost definită la un moment dat drept astronomie aplicată în scopuri psihologice. Tema astrală interpretată de un astrolog nu oferă doar o imagine sintetică a eredităţii unei persoane ci scoate în evidenţă potenţialul latent şi sugerează şi direcţiile în care este nevoie de creştere, de fapt, în esenţă,  tema natală nu este altceva decât o hartă simbolică a procesului de autocunoaştere şi de manifestare a unor calităţi sau însuşiri pe care trebuie să le conştientizăm. Astrologia este o teorie completă a personalităţii, unificatoare, care oferă fundamentul pentru toate celelalte teorii. Ea cuprinde atât simboluri matematice cât şi un limbaj simbolic al vieţii sintetizat într-un sistem care este mai larg decât oricare altul. Astrologia dovedeşte prin caracterul său atotcuprinzător, tipuri de caracteristici care descriu cu acurateţe diferenţele individuale unice precum şi modelele de exploatare a energiei cosmice conştientizate şi astfel, dezvăluie funcţionarea armonică a legilor universale, a polarităţilor precum şi a energiilor psiho-fizice ale fiecăruia.

Astrologia - eterna fascinație 1

Astrologia a fost acuzată că este simplistă, fatalistă şi anacronică. Ea nu are loc în universităţi, este dispreţuită de către aproape toate ramurile de științei moderne, dar mai ales, este condamnată de Biserică drept eretică. Un exemplu în acest sens a fost cel din 1975 când s-a emis o declaraţie de înfierare a astrologiei semnată de 186 oameni de ştiinţă, inclusiv 18 laureaţi ai Premiului Nobel.

Luând act de afirmaţia că astrologia are o natură infamantă, pare uimitor să aflăm că, la un moment dat, aceasta a fost considerată artă divină, "mama tuturor ştiinţelor," cum o numea Nicolae Copernic, Galileo Galilei, Johannes Kepler şi Sir Issac Newton- ale cărei lucrări, în mare parte, au fost inspirate de studiul astrologiei. Şi mai ştim că legile lui Kepler privind mişcarea planetelor provin, în mare parte, de la căutările sale de-o viaţă pentru a înţelege muzica sferelor, marea armonie cosmică de care vorbea Pitagora. De asemenea, încercările lui Newton când a elaborat teoria atracţiei gravitaţionale pentru fundamentarea cauzelor acesteia au fost influenţate de studiul intens al astrologiei.

Pentru a înţelege de ce unii dintre părinţii fondatori ai ştiinţei moderne au fost ei înşişi astrologii, trebuie să înţelegem mai întâi viziunea asupra lumii premoderne pe care ştiinţa continuă să o lărgească şi să o studieze. De mii de ani, oamenii din întreaga lume a avut o credinţă comună: Universul este viaţă. Influxurile Soarelui, ale Lunii şi ale stelelor au fost experimentate ca o vastă rețea de conștiință de viaţă, reglementată printr-o inteligență infinită. Altfel spus ele nu a fost separat de lume, dar au acționat imanent în procesele şi ciclurile naturii. În timp ce religia și filozofia se referă la aceste procese ca fiind finite, au fost aproape unanime că ele au viaţă, sunt însuflețite, animate de forțe nevăzute, greu de controlat sau de verificat.

În filosofia neo-platoniciană, întregul Univers a fost imaginat ca un organism viu. Acest organism are o structură ierarhică, culminând cu ideea de Cosmos care există şi funcţionează  asemeni unui Întreg indestructibil (Lovejoy, 1936). Stelele şi planetele au fost expresia funcţiilor acestui organism, după cum organele corpului uman sunt expresia şi instrumentul funcţiilor sale. Fiecare entitate din natură corespunde acestui model general, fiecare lucru este parte a unui întreg mai mare, fiind în acelaşi timp un întreg care conţine propriile sale subordonări iar corespondeţele dintre aceste niveluri au fost considerate fireşti.

Ceea ce cunoaştem sub numele de doctrina macrocosmosului şi microcosmosului are la bază analogia dintre Întreg şi părţile sale, cea mai mică subdiviziune fiind reflexia microcosmică a celei mai mari. Corespondenţele au fost explicate prin conceptul hermetic al "similitudinii" sau al "empatiei". Structurile care seamănă cu forma şi acţionează, ca fond, după un model propriu în care se regăsesc însă elementele de bază ale modelului structural superior ca ierarhie, se numesc similare. Empatia reprezintă rezonanţa spectrului vibrator care uneşte tot ceea ce este similar.

Astfel, anticii au conceput Universul ca pe un sistem avantajos de similitudinii care scad în mărime, pe măsură ce coborâm ordinele regnelor, şi unite prin legături de simpatie rezonante (Hall, 1936). Doctrina că totul în Univers lucrează împreună, în principal prin afinităţi ascunse, este fundamentul în astrologie. Din moment ce omul a fost privit ca o oglindă a ordinii cosmice, fiecare aspect al anatomiei sale fizice şi psihice a avut omologul său în domeniul ceresc. Fiecare fiinţă umană este un microcosmos, o miniatură în univers care reflectă macrocosmosul, universul ca un întreg. Esenţa acestei învăţături se regăseşte în maxima hermetică "ceea ce este sus se regăseşte în ceea ce este jos şi ceea ce este jos se regăseşte în ceea ce este sus."

Platon spune în învăţăturile sale că Ideea Universală se manifestă în anumite forme şi idei care sunt modele pentru toate lucrurile care au substanţă. Idee se regăseşte în conceptul de zeu din mitologia greacă pentru că zeii au avut forma lor vizibilă în ordinea cosmică şi în natura lucrurilor. Vibraţia acestei Idei se regăseşte la toate nivelurile de organizare ale lumii materiale, ea curge de la superior la inferior, are caracter de ierarhie spirituală iar energia ei se regăseşte, de asemenea, atât la nivel mental cât şi la cel spiritual, în natură sau în materia propriu-zisă. Ordinea şi conţinutul ale lumii, prin urmare, depindea de mişcarea şi interacţiunea zeilor planetari care întruchipează Ideea Universală pentru toate lucrurile. Mintea omului, sufletul său au fost structurate pe acelaşi tipar ca şi sufletul lumii. Zeii în sine sunt idei innascute ale conştiinţei umane. Jung a apelat la aceste arhetipuri interioare convins că ele trebuie să fie elementele structurale ale psihicului uman.

Aristotel, cel mai iubit discipol al lui Platon, a postulat ideea că finalitatea tuturor lucrurilor din natură sunt până la urmă scopul pentru care aceste lucruri există. Conceptul de evoluție apărut înainte de idealul divin poartă numele de cauzalitate teleologică. Aristotel era convins că atracţia este mai puternică decât propulsia, obiectele se atrag instinctiv mai de grabă decât să fie conduse de o forţă nevăzută spre atracţie. Astfel, teleologia se bazează pe ideea că tot ce este în universul fizic este o consecinţă a superiorului, legătura de cauzalitate fiind de la inferior la superior, de la general la personal, de la mulţime la singular, ceea ce sugerează că lucrurile sunt în mişcare atâta timp cât şi cel care le creează este în mişcare. Oamenii, de exemplu, se comportă într-un anumit fel deoarece ei sunt animaţi de impulsurile divine care i-au reprezentat şi pe zei planetari. Planetele par departe iar legătura descendentă de cauzalitate este atracţia de la distanţă. În schema lui Aristotel, planetele nu au puterea de a capacita şi de a provoca evenimente într-un mod liniar, determinist, dar rezonează cu structurile similare şi procesele care au loc la nivelurile inferioare ale ierarhie. Comportamentul fiinţei umane ar corespunde mişcărilor planetelor dar nu pentru că a fost cauzat de către planetele însăşi să acţioneze în acest fel, ci pentru că există o anumită afinitate între om şi divin.

Din perspectiva astrologică, nu există nici o separare absolută între conştiinţa individuală şi conştiinţa Universului din care individul face parte. Niveluri mai ridicate de conştiinţă se întrepătrund iar atracţia la distanţă presupune o interdependenţă între întreg şi părţile sale. Fiecare persoană este parte a Întregului Universal, la fel cum un val este parte a oceanului în care se manifestă. Din acest punct de vedere, nu planetele sunt cele care produc evenimentele pe pământ, ci mai degrabă, o anumită configuraţie planetară nimic altceva decât reflexii simbolice sau analogice la fenomenele ciclice de la nivel terestru.         

Izomorfismul om - cosmos este premiza de bază a concepţiei tradiţionaliste, afirma la un moment dat profesorul Houston Smith. Caracterul şi destinul fiinţei umane individuale se reflectă în configuraţia cosmosului în momentul naşterii sale tocmai pentru că acea persoană întruchipează voinţa divină din acel moment. Potrivit lui Smith, marea tradiţie spirituală a omenirii poate fi rezumat în trei cuvinte: Reflectare – OM - Cosmos. Omul este universul în miniatură. După aproape o viaţă de cercetare în domeniul religiilor comparative şi filosofie, Smith a concluzionat că acest adevăr a fost unul fundamental şi a fost trăit de toate popoarele lumii, un adevăr universal deţinut de către toate civilizaţiile, mai mult această doctrină a fost predată de către cele mai strălucite minţi până la secolul 18.

Excepţia a venit dinspre occidentul european: izomorfismul a acoperit istoria omenirii până la acel moment şi constituie ceea ce ar putea fi numit în unanimitate umanism, dar forţa care nivelat apoi această doctrină trebuie să fi fost extrem de puternică, şi ştiinţa modernă este un candidat evident în acest sens.

În cazul în care lumea modernă a început să prindă contur în jurul veacului al 17-lea, aceasta a implicat o revoltă de bun-simţ faţă de tot ceea ce era speculativ, spiritual, sau ocult. Conceptul medieval de instanţă divină nu a mai fost util în momentul în care s-a pus problema maşinilor care să uşureze munca omului sau de vindecarea unor boli.  În timp ce Galilei, Kepler şi Newton au fost exponenţii organonului aristotelian, ei au fost, în aceeaşi măsură atraşi de misterele antice, de explorarea unor adevăruri pierdute dar printr-o nouă metodă de cunoaştere, la fel de puternică, metoda empirică.

Empirismul a fost o modalitate obiectivă de a cunoaşte, care s-a întemeiat exclusiv pe experienţa propriu-zisă şi pe observația directă. Numai că ceea ce ar fi putut fi obiectivate au fost experimentate prin simţurile de observator, oricare ar fi fost acela și tot ceea ce au simțit sau au văzut aceștia a fost considerat real. Empirismul promitea să descopere noi adevăruri. Realizări medicale şi tehnologice care derivă din această metodă au fost impresionante şi au devenit un mod de drept de a cunoşte, cel puţin pentru ştiinţă (Griffin, 1988; Smith, 1982).

Dar, ca de fiecare dată a existat un dar, s-a plătit un anumit tribut pentru această formă de cunoaştere. Abordare obiectivă a lumii implică nu doar cercetarea elementelor de bază, a mecanismului care face ca natura să funcţioneze, nu s-a putut vorbi de subiectivitate, nici de natură internă şi nu s-au putut experimenta nici percepţiile, sentimentele sau obiectivarea acestora. Acest lucru a condus în cele din urmă la dezamăgire(Griffin, 1988). Empiriştii în loc să vadă lumea şi tot ce oferea ea ca pe o grădină fermecată inspirată de o fiinţă divină, lumea a fost redusă la ideea unei maşini imense care putea fi exploatată mecanic. Mecanicist şi nu organic iată paradigma aferită de ştiinţa observaţiei directe.

Insistând ca toate fenomenele naturale, poate trebuie explicate prin referire la legile materiei în mişcare, empirismul a respins în mod explicit calitatea ocultă, ideea că lumea avea şi o natură spirituală care nu au putut fi cuantificate sau supusă experimentului. Atacul cel mai virulent a venit din partea adepţilor filosofiei mecaniciste care era îndreptată spre conceptul neo-platonician de anima mundi, de suflet a lumii care era sursa a activităţii sale vitale. Îndepărtarea de ipoteza cosmică a creaţiei lumii nu a făcut altceva decât să omoare ideea de natură, acesta a fost efectul revoluţiei ştiinţifice din secolul al 17-lea. Natura era privită ca un sistem constituit din particule exterioare inerte decât de forţele inerente ale Neştiutului.

            În centrul filozofiei mecaniciste a stat negarea faptului că lucrurile naturale ar avea ceva ocult ca să nu mai spun calitatea de a atrage alte lucruri, de a genera mai precis alte lucruri. Respingerea acţiunii subtile în favoarea celei dobândite prin simţuri a înlocuit explicaţiile despre organicitatea şi spiritualitatea lumii cu cea mecanică.

            Inutil să mai spun că efectul revoluţiei ştiinţifice a fost trecerea astrologiei într-o altă categorie. Este important însă să subliniem faptul că astrologia nu a fost niciodată infirmată de către metodele ştiinţei. Invalidarea sa a fost doar rodul unor presupuneri. Problema nu a fost una de probă, ci de paradigmă.

Astrologia făcea parte din vechea paradigmă organică, animată de forţe spirituale, de Inteligenţă Universală care a făcut posibilă Creaţia şi ierarhizarea acesteia, de corespondenţele dintre macrocosmos, microcosmos şi similitudine care făceau ca Fiinţa Umană şi Cea Universală să fie de esenţă simpatetică. Conceptul mecanicist a fost antiteza teoriei Universului Organic, astfel că astrologia a fost scoasă în afara legii, interzisă în numele ştiinţei.

Elevii care au fi fost interesaţi de astrologie au studiat în schimb, psihologia. În aceasta, ei au găsit o cale compatibilă cu principiile mecaniciste. Empirismul psihologic nega ideea că sufletul omului este o copie după un mulaj universal care a fost elaborat de ceva exterior fiinţei umane.

             John Locke a fost categoric: nu există idei înnăscute care să pre-existe în minte, şi, astfel, sufletul nu are cum să rezoneze cu o inteligenţă exterioară care teoretic ar exista în afara ei. S-a pretins că conţinutul minţii vine direct din experienţă, că la naştere mintea este o tabula rasa pe care va fi imprimată cunoaşterea dată de impactul cu materia din afara corpului. Astfel, în secolul al 18 –lea, nu numai că sufletul a fost deposedat de senzorialitate dar însăşi existenţa acesteia a fost pusă sub semnul îndoielii.

Întrucât viziunea astrologiei asupra lumii organice care considera omul un actor divin într-o dramă cosmică conştientă, noua psihologie l-a redus la stadiul de animal care orbecăie într-un univers mecanic. General vorbind, psihologia ştiinţifică modernă a rămas credincioasă ca viziune, secolului al 18-lea, oamenii sunt în esenţă animale, natura şi caracterul lor sunt rezultatul forţelor exterioare aleatoare, originare cum ar fi genele şi condiţia socială. Dacă stăm să ne gândim bine, în aceste momente, fiinţa umană nu este altceva decât o victimă conjuncturală.

Deşi au existat abateri notabile de la această tradiţie în ultimii ani, o scurtă trecere în revistă a evoluţiei teoriei psihologice arată că aproape toate tind să includă ipoteze deterministe bazate pe raţionamentul mecanicist (Lowry, 1971).

Între timp, astrologia a stagnant aproximativ 300 de ani, a devenit un sistem discreditat şi neglijate de gândire cu șanse minime să fie reabilitată atâta timp cât și în prezent este ostracizată în şcoli şi universităţi. Nu trebuie să surprindă pe nimeni că astrologia atrage multe din elementele marginale ale societăţii, oameni care din diverse motive, tind să se identifice cu Organicul, cu Universul, cu rebelii care resping ideea că credinţa condamnă astrologia ş.a. Este asemeni unui copil care a stat prea mult timp închis în subsol de o mamă abuzivă şi abandonată a rămas la stadiul primar dar sunt convinsă că va atinge curând standardele academice.

Pentru că nu este considerată o profesie viabilă, în România există doar o singură şcoală serioasă de astrologie, Fidelia, iar Universitatea deschisă de Dolphi Drimer a fost suspendată şi este ţinută sub cheie, chipurile, pentru că nu satisface standardele minime de educaţie, etică şi de competenţă. Totuşi, la ora actuală, în România există  astrologi care prezintă o carte de vizită responsabilă.

Totuşi astrologia a cunoscut înainte de empirism o perioadă fastă. Renaşterea  a oferit o altfel de viziune asupra lumii prin întoarcerea la natură și la clasici. Dacă însă privim lucrurile dintr-o altă perspectivă realizăm că nu cercetarea ştiinţifică a fost cea care a dus la respingerea astrologiei, ci abandonarea paradigmei pe care aceasta s-a fundamentat. Odată cu renaşterea astrologiei va fi justificată şi renaşterea paradigmei. Mulţi filosofi şi oameni de ştiinţă sunt de acord că o astfel de schimbare de paradigmă a avut loc în secolul trecut. Dovezile sugerează că paradigma mecanicistă şi-a jucat rolul. În mod ironic, aceasta a dus la creşterea ştiinţei în sine, dar a erodat treptat încrederea în multe dintre teoriile care au fost preţuite şi acceptate ca modele şi care decurgeau din ea. Totuşi aplicarea metodei empirice a condus la o cascadă de deschideri în aproape fiecare domeniu al ştiinţei moderne.

Fizica nouă, așa cum susțin unii autori, cum ar fi Fritjof Capra (1976), considerat un Tao al fizicii cuantice, este, de fapt, mult mai mult de acord cu tradiţiile spirituale, care postulează un univers de constiinţă pură decât să relaţioneze în maniera tradiţionalist - mecanicistă. În aceste noi modele, realitatea ultimă este descrisă ca fiind fără sudură, întreagă, şi nu există nici o separare absolută între evenimente sau obiecte în spaţiu-timp (Zukav, 1979; Davies, 1988). Teorema lui Bell, de exemplu, afirmă că acţiunea la distanţă poate influenţa simultan toate punctele din spaţiu fără ajutorul unor forţe aleatoare. În mod similar, teoria holonomică din fizica cuantică a lui David Bohm (1980) susţine că fiecare parte a Universului este mărturia structurii şi a procesului de ansamblu, adică, întregul este conţinut în fiecare parte. Această idee pur şi simplu reafirmă, în termeni moderni, legea hermetică a similarităţii "ca mai sus, aşa şi jos."

Principiul Antropic tot din fizica modernă, postulează că anumite numere pure numite constantele naturii – o analogie la formularea lui Platon, dacă vreţi -  sunt special inventate pentru a facilita dezvoltarea inteligenţei conştiente care se regăseşte la fiinţa umană; principiul revitalizează astfel vechea doctrină cea a legăturii de cauzalitate teleologică (Barrow şi Tipler, 1986). Şi în biologia evoluţionistă există o avalanşă veritabilă de dovezi care indică faptul că evoluţia nu este rezultatul unei mutaţii aleatorii conservate prin selecţie naturală, ci mai degrabă este un proces de autoorganizare ghidat de o inteligenţă imanentă (Denton, 1985; Thaxton, Bradley , & Olsen, 1984).

Toate aceste teorii şi multe altele duc la ceea ce David Roy Griffin (1988) a numitreinventarea ştiinţei. O serie de filosofi afirmă că asistă la o revoluţie ştiinţifică în prezent, revoluţie care implică o recuperare de adevăruri şi valori ale gândirii premoderne (Harman, 1986; Smith, 1982; Tarnas, 1990). Biolog britanic, Rupert Sheldrake (1991),vorbeşte despre detaliile acestor recuperări în noua sa carte: Renaşterea naturii: Ecologizarea ştiinţei şi regăsirea lui Dumnezeu. Aceste teorii urmăresc să înlocuiască  gândirea mecanicistă cu una organică, să pună în evidenţă scopurile intrinseci din întreaga natură, prezenţa unui Întreg Divin în toate părţile, legătura de cauzalitate în jos  şi istoria Universului ca una autocreativă, autoorganizată, cosmic conştientă. Ce este mai interesant la aceste teorii este faptul că, implicit în noua paradigmă, organicitatea despre care vorbeşte ştiinţa postmoderne este principiul pe care se fundamentează astrologia.

Dacă psihologia ţine pasul cu reflecţiile actuale ale ştiinţelor exacte, ea poate să şi reevalueze unele dintre premisele sale majore. Cel mai important dintre acestea este noţiunea de fiinţă umană ca un produs exterior forţelor originare, derivată dintr-o lume străină material. În schimb, psihologia poate fi legătura fundamentală dintre fiinţa umană, conceptualizată ca având rădăcinile într-un Univers viu şi ritmurile şi ciclurile pe care le parcurge trupul şi mintea deopotrivă. Ceea ce astrologia susţine încă de acum cinci milenii. Probabilitatea unei organicităţi creatoare între adevărurile moderne şi cele premoderne poate duce prin sinteza dintre psihologie şi astrologie, la o nouă ramură care să clădească clar şi ferm drumul ştiinţific al ultimei şi anume astrologia psihanalitică sau astro-psihologie. Din ce în ce  mai mulţi psihoterapeuţii descoperă că astrologia poate fi reformulată ca un limbaj psihologic contemporan şi poate fi un excelent instrument de diagnosticare (Idemon, 1988; Perry, 1988), iar avantajele unei astfel de concepţii sunt imense.

Harta natală dezvăluie motivele de bază, credinţele şi dialogurile interne care constituie mitologia personală a nativului. Cu atât mai mult cu cât astrologia este în concordanţă cu cercetările parapsihologice care prezintă conştiinţa umană ca fiind universală, nelocalizată, fără să fie constrânsă de  de creier şi organism (Dossey, 1989; Krippner, 1988).

- va urma -

Premisele  pentru  astrologia  psihanalitică

·         Omul este pentru astrologie parte a întregului universal şi se află sub influenţa legităţilor acestuia.

·         Conceptul de bază cu care operează astrologia cât şi psihologia este reprezentarea unor marcări intiţiale, inconştiente, şi care se reflectă prin destin iar ele sunt formulate ca inconştient individual, inconştient colectiv şi inconştient cosmic.    

·         Scopul celor două ştiinţe este de conştientizare a unor amprentări iniţiale, importante pentru dezvoltarea sănătoasă a fiinţei inconştiente sau devenite inconştiente.

·         Rolul astrologiei a fost şi continuă să reflecte existenţa ordinei universale în nivelul de dezvoltare a omului la un moment dat.

·         Zodiacul  reprezintă douăsprezece imagini primordiale, tipare de energie primordială sau idei numite generic semne. Fiecare semn în parte, redă anumite înclinaţii, predispoziţii de trăiri şi direcţii de interese cărora le  suntem subordonaţi inconştient.

·         Tema astrală este un grafic prin care cosmosul ne permite să-i înţelegem energiile arhetipale şi ritmurile dar mai ales, să înţelegem modul în care acestea funcţionează pentru fiecare dintre noi.

·         Elementele de bază ale temei astrale sunt: semnele, planetele, casele, aspectele.

·         Semnele reprezintă tiparele arhetipale sau câmpurile de energie/acţiune şi de aceea sunt grupate în: 

•   semne cardinale - reprezintă energia radiantă, centrifugă, exterioară, care are o direcţie precisă şi corelate cuacţiunea.

•  semne fixe - reprezintă energia centripetă, interioară, care radiază spre Centru şi de aceea sunt corelate cu puterea de concentrare şi perseverenţa.
• semne mutabile - reprezintă tipare spiralate de energie şi de aceea sunt corelate cu principiul armoniei.

·         Planetele reprezintă principiile universale care reglează toate funcţiile energetice, la orice nivel, şi care care acţionează în mod particular pentru fiecare dintre noi, în funcţie de locul în care se regăsesc în tema natală.

·          Casele reprezintă câmpurile experienţei în care operează energiile specifice semnelor şi planetelor.

·          Aspectele reprezintă modul în care experienţa este asimilată de fiecare nativ în parte.

·         Modul de abordare a astrologiei psihanalitice îmbină patru căi:
·         cauzală -  interdependenţele multiple dintre Om şi Cosmos
·         simbolică – semne, case, planete
·         holistică – Întregul luat ca Întreg
·         energetică – nivelul subtil de interdependenţă şi obiectivarea acestor interdependenţe (cauză şi efect).